† Duminica Învierii [Paștele] [A B C]: Credința că Domnul a înviat din morți! Aleluia! [9 aprilie 2023]

Mormântul este gol!

Credința că Domnul a înviat din morți! Aleluia!

 pr. Isidor Chinez (9 aprilie 2023) 

Lecturi biblice: Faptele Apostolilor 10,34a.37-43; Coloseni 3,1-4; Evanghelia Ioan 20,1-9; lecturi biblice

Omilie

Liturgia pascală propune ca temă de reflecție învierea lui Isus, văzut nu ca un fapt istoric care poate fi documentat, ci ca un eveniment salvator care trebuie acceptat prin credință. Învierea este un mister: cel mai marele eveniment. „Mormântul gol”, îngerii, aparițiile celui înviat sunt prea sărace pentru a afirma existența unei lumi a transcendenței și a gloriei divine. Trecerea dintre ceea ce poate fi văzut și ceea ce trebuie acceptat este mereu un salt în întuneric, un risc, dar și un act de credință în Dumnezeu. Liturgia Cuvântului este caracterizată de relatarea evangheliei despre mormântul gol, [după Ioan 20,1-9], însoțit de Faptele Apostolilor (Fap 10,34.37-43) în care Petru mărturisește solemn în casa lui Corneliu că Domnul a înviat din morți și că oricine crede în el primește iertarea păcatelor. În a doua lectură (Col 3,1-4), apostolul Paul îi îndeamnă pe creștini să-și atașeze inima la „lucrurilor” de sus, unde a înviat Cristos, căci de acum înainte „sunteți cetățeni ai cerului”. În prima lectură și în evanghelie este figura lui Petru: martor ocular al învierii lui Isus. În textul evanghelic, Petru, după anunțul Mariei Magdalena, aleargă la mormânt, împreună cu Ioan, și găsește mormântul gol și giulgiul bine împăturite și pus deoparte. Este momentul în care Petru și Ioan se confruntă pentru prima dată asupra evenimentului nemaiauzit al întoarcerii din morți: Domnul a înviat!

† Duminica Învierii – Paștele: Domnul trăiește acum, în veci! [4 aprilie 2021]

Petru și Ioan ajung la mormântul gol... 

Domnul trăiește acum, în veci!

 pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (4 aprilie 2021) 

Lecturi: Faptele Apostolilor 10,34a.37-43; Coloseni 3,1-4;  Evanghelia Ioan 20,1-9; lecturi biblice

Omilie

Vestea pascală răsună cu bucurie în Biserică: Cristos a înviat, aleluia! Trăiește dincolo de moarte! El este Domnul vieții: nu putea fi distrus de moarte. Paștele este victoria lui Isus, care triumfă asupra morții și a păcatului. Paștele este bucurie pentru cer, care se revarsă pe pământ. Paștele e lumina speranței, care împrăștie întunericul nostru. Domnul e viu. Să lăsăm să izbucnească bucuria noastră și să strălucească în noi gloria celui Înviat!

Praeconium Paschale - Exsultet (latina)

Praeconium Paschale - Exsultet - latina (Vatican Basilica, 23 April 2011).

Luni din octava Paștelui: „Bucurați-vă” în Domnul [2 aprilie 2018]

Primele vestitoare ale învierii -

de Rose Datoc Dall.

„Bucurați-vă” în Domnul

pr. Isidor Chinez  – Izvoarele [IS] ora 10:00 (2 aprilie 2018)

Lecturi: Faptele Apostolilor 2,14.22-33; Evanghelia Matei 28,8-15 (lecturi).

 

Omilie

Este luni din Octava Paștelui. Biserica vestește și o repetă încă din prima zi: „Cristos a înviat!” Credința în învierea lui Isus sunt darurile cele mai frumoase pe care creștinul le poate oferi fraților.  „Bucurați-vă” în Domnul! 

În prima lectură luată din Faptele Apostolilor (Fap 2,14.22-33), Petru dă mărturie despre Cristos: este vestirea kerygmei, adică mesajul biblic că Domnul Isus Cristos, mort şi înviat, este mântuitorul lumii; este prima predică din ziua de Rusalii. „Pe Isus Nazarineanul […] voi l-aţi răstignit şi ucis prin mâinile celor fărădelege”, dar pe care „Dumnezeu l-a înviat, eliberându-l de durerile morţii” (vv. 22; 24). Dacă Cristos a fost dat în mânile răufăcătorilor care l-au ucis, acesta a fost ca un răspuns la planul lui Dumnezeu care „l-a înviat”. Acest Isus, pe care „voi l-ați cunoscut și văzut”, are parte de o  moarte înjositoare, ce nu putea fi înghițită de istorie. Petru mărturisește despre Cristos. Se convertise. În loc de îndoială, el are cuvinte de credință; în loc de teamă, el este fără frică; în loc de vorbe grăbite ca în Evanghelii, el are cuvinte tari despre Mesia: căci cum spune David: „îl vedeam mereu în faţa mea pe Domnul” (v. 25). Dar ca profet „a văzut dinainte şi a vorbit despre învierea lui Cristos” (v. 31). „Pe acest Isus, Dumnezeu l-a înviat şi noi toţi suntem martorii acestui fapt” (v. 32). Petru, în numele Bisericii, ce se năștea, vestește o profundă noutate: mântuirea se primește doar prin Isus Cristos. Este propunerea lui Dumnezeu făcută omului. Fără înviere apostolii ar fi fost absorbiți de necazurile vieții încheind în grabă paranteza urmării acelui rabbi lui Nazaret. Fără înviere apostolii nu ar fi avut nimic de anunțat. Dar apostolul este definit ca martor al învierii: nu trebuie să raporteze reflecțiile sale, dar ce a văzut – pe cel Înviat.

† Învierea Domnului – Paștele: Viața izbucnește în lume [1 aprilie 2018]

Nu este aici! - de Walter Rane.

Viața izbucnește în lume

pr. Isidor Chinez  – Izvoarele [IS] ora 8:00 (1 aprilie 2018)

Lecturi: Faptele Apostolilor 10,34a.37-43; Coloseni 3,1-4; Evanghelia Ioan 20,1-9.  (vezi lecturi).

Omilie

După Noaptea de Paști, iată, că vine lumina soarelui ce răsare. Dimineața strălucește de lumina nouă. Vestea pascală răsună cu bucurie în Biserică: Cristos a înviat! El trăiește dincolo de moarte. El este Domnul vieții care nu va putea fi distrus de moarte.

Punctul central al predicii apostolice este vestirea kerygmei, adică mesajul biblic că Domnul Cristos, mort şi înviat, este mântuitorul lumii. Aceasta se citește astăzi în lectura întâia unde este primul discurs misionar al lui Petru, luat din tradiția orală și prezentat de Faptele Apostolilor (Fap 10,34a.37-43). Viața istorică a lui Isus este inima acestei predicări: nu este o doctrină nouă, ci viața unui om, ce a vorbit, a dat valoarea morții și învierii sale, iertând păcatele și împăcând omul cu Domnul său, judecând conduita sa ca o laudă din partea Tatălui. Suntem în Cezareea de la Marea Mediterană, într-o garnizoană romană. Petru a intrat în casa lui Corneliu, un „temător de Dumnezeu” (Fap 10,2). Este centurion din cohorta numită „Italica”. Cum a ajuns acolo? Și ce face? Petru este îmbrâncit [așa este literar], este împins de Duhul Sfânt căci este pentru prima dată când Petru, contrar la toată educația sa tradițională – el este evreu – trece pragul casei unui păgân cu numele de Corneliu și îi anunță vestea cea mare: „cum l-a uns Dumnezeu pe Isus din Nazaret cu Duhul Sfânt şi cu putere”, cum „a făcut bine şi a vindecat pe toţi cei care erau stăpâniţi de diavol” (v. 38); cum „l-a omorât atârnându-l pe lemnul” crucii (v. 39), dar „Dumnezeu l-a înviat a treia zi” (v. 40). „Noi suntem martori la tot ce a făcut” (v. 39). Se notează: „pe acesta Dumnezeu l-a înviat a treia zi”. Este expresia ebraică pentru învierea morților în care Isus este înviat prin intervenția puterii Tatălui. Și centurionul Cornel a primit botezul el și cei care erau cu el și se face martor de credință. Biserica continuă să anunțe învierea Domnului care dă viață tuturor acelora care cred în el. Toți au posibilitatea de a învinge în el: condiția esențială, pentru a participa la acest triumf asupra morții, este aceea de a cunoaște pe Isus și de a trăi cum a trăit el din iubire față de Dumnezeu Tatăl. Speranța noastră este aici, este Isus Cristos: răstignitul a înviat.

Cristos a înviat! Paște binecuvântat!

 Sărbătoarea învierii Domnului nostru Isus Cristos

să vă aducă binecuvântare,

multe haruri şi belşug de bucurii.

Lumina sfântă din Noaptea de Paști 

să vă lumineze calea vieţii

şi să vă înalţe spre frumuseţile

unde vă așteaptă Dumnezeu Tatăl.

Paşte binecuvântat şi sărbători fericite!

(1 aprilie 2018)

Învierea Domnului (Duminica Paștelui) [16 aprilie 2017]

Învierea Domnului

[anul A B C]

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (16 aprilie 2017)

Lecturi: Faptele Apostolilor 10,34a.37-43; Coloseni 3,1-4; Evanghelia Ioan 20,1-9. 

Este Duminica Paștelui lui Cristos. Isus a înviat din morți. Cu învierea, întreaga omenire este implicată într-o mișcare de mântuire. Învierea lui Cristos este punctul cardinal al credinţei şi tocmai de aceea lecturile liturgice ale Paştelui dezvoltă o amplă reflecţie care pleacă de la relatarea evenimentului (Evanghelia) la vestirea sa (Faptele Apostolilor) şi la consecinţele sale morale care derivă de aici (din fragmentul paulin luat din Scrisoarea către Coloseni).

În prima lectură luată din Faptele Apostolilor (Fap 10,34a.37-43), este prezentat un discurs a lui Petru în casa centurionului Corneliu despre înviere. Ne amintim că el – Petru – s-a lepădat de Cristos înaintea unei servitoare. Acum proclamă vestea bună a învierii exact în oraşul Cezareei unde își avea reședința Pilat din Pont şi legiunilor sale. Cuvintele lui Petru sunt foarte îndrăzneţe: „Ei l-au omorât atârnându-l pe lemnul crucii, dar Dumnezeu l-a înviat a treia zi”. Oamenii l-au condamnat pe Isus la moarte, dar Dumnezeu l-a înviat. Învierea este un eveniment care trebuie să schimbe criteriile de evaluare după gândirea lui Dumnezeu. Astăzi este anunțată vestea cea bună centurionului Corneliu: vestea mântuirii. Salvarea este oferită la toţi oamenii, chiar şi la păgâni. Dumnezeu nu exclude pe nimeni de la mântuire. Oricare ar fi națiunea sau limba poate primi mântuire în măsura în care primește Evanghelia: Cristos și-a dat viaţa pe cruce pentru toți. Învierea lui Cristos este prezentată ca un eveniment care-l duce pe cel credincios să fie martor ca să-i cheme și pe alții la credința în numele aceluia care iartă păcatele. Astfel suntem mântuiți.

Este și mărturia de credinţa în Isus cel înviat pe care o găsim în sfântul Paul în lectură a doua luată din Scrisoarea către Coloseni (Col 3,1-4). Comunitatea din Colosa se confruntă cu cultura greacă și iudaică. Iudeii di Asia Mica asemenea grecilor vorbesc despre puterile cosmice intermediare între Dumnezeu și oameni „fie tronuri, fie domnii, fie principate, fie puteri” (Col 1,16). Pentru Paul ele pot rămâne doar în subordine la unicul Domn Cristos (Col 1,15-20; 2,9-15). Isus l-a eliberat pe om de orice jug, ca și de ritualurile inutile cu „mâncări” și „băuturi” de sărbători de „lună nouă” sau „sâmbete” (Col 2,16-17). Creștinul este chemat să parcurgă un drum nou de la moarte la viață, de la mortificație și la înviere. „Dacă aţi înviat împreună cu Cristos, căutaţi cele de sus, unde Cristos şade la dreapta lui Dumnezeu! Cugetaţi la cele de sus, şi nu la cele de pe pământ” (vv. 1-2). Este o chemare pentru noi să ne ridicăm ochii spre cer şi să căutăm „realităţile de sus”. Așadar, gândul și viața, proiectele și executarea lor, conștiința și alegerile voastre să fie conforme cu cele de sus. Care sunt lucrurile de sus ce trebuie să le căutăm? Care este partea din noi pe care trebuie să o scuturăm ca pe o haină uzată și ruptă? Haina veche sunt valorile iluzorii, distrugătoare și egoiste, mai ales instinctul posedării care, de atâtea ori, se transformă în idolatrie (Col 3,5). Haina nouă este depășirea diviziunilor care opun omului pe om, poporului ca popor, neamului ca neam (Col 3,11). Haina nouă sunt sentimentele de milă, bunătate, umilință, răbdare. Cristos s-a „aşezat la dreapta lui Dumnezeu”. S-a suit la cer unde a primit autoritate din partea Tatălui. Dacă am crezut în Isus cel înviat nimic nu poate fi ca înainte.

Evanghelistul Ioan (In 20,19) este preocupat de primii martori al credinței în Isus înviat. În acea primă zi – după sâmbăta, adică duminica – pe când era încă noapte –  noaptea a început cu trădarea lui Iuda – Maria Magdalena merge la mormânt. „Dis-de-dimineaţă, pe când mai era încă întuneric”. Să înţelegem bine: nu e numai întunericul nopţii. Evanghelistul vrea să ne arate că lumina încearcă încă de la început să cucerească întunericul. Pune pe fugă noaptea în care oamenii s-au afundat din cauza păcatului. Inima Mariei Magdalena este învăluită de întunericul disperării. Nu reuşeşte să se despartă de acel Isus pe care l-a urmat şi l-a iubit. Fusese o femeie păcătoasă, posedată de şapte demoni (Lc 8,2), dar, din întâlnirea cu Isus, a înflorit ca o creatură nouă: el a luat-o în grija sa, a avut încredere în ea, în posibilitatea ei de convertire, a unei vieţi noi. Acum ea are grijă de Isus, părăsit de toţi.

Ajunsă la mormânt, Maria Magdalena descoperă că piatra a fost dată la o parte. „A văzut că piatra fusese luată de la mormânt”. Însă o aşteaptă o noutate ne-mai-auzită… Înspăimântată şi uimită, deduce că a fost luat trupul lui Isus. Aleargă la Petru şi la ucenicul iubit pentru a le vesti propria sa interpretare a mormântului gol: „L-au luat pe Domnul!” Petru și Ioan ajung amândoi la mormântului gol. Văd lenjeria rămasă pe loc, dar destul de bine îngrijită. Petru rămâne uimit. Dar pentru Ioan este cu totul diferit; câteva cuvinte spun despre credinţa sa: „a văzut şi a crezut”. Să ne amintim că el l-a urmat pe Isus sub cruce; a participat la înmormântarea sa. Vede nu o violare de morminte. El „a văzut şi a crezut”. „Fericiți cei care cred fără să fi văzut” spune mai târziu Isus. Noi nu avem altă dovadă a învierii lui Isus decât mormântul gol. Desigur, există aparițiile lui Cristos cel înviat. Dacă noi credem în Cristos înviat, este pentru că avem încredere în mărturia dată de apostoli. Maria fuge înspăimântată. Discipolul iubit, este modelul celui credincios: el „a văzut și a crezut”.

De ce se dă ouă la Paști? Pentru că Paștele este semnul sau simbolul a ceva nou, ceva neașteptat, care se naște. Oul este semnul nașterii prin excelență: există ceva interior care este în curs de dezvoltare, ceva nevăzut, dar… „este”. Oul indică un scut, o carapace, rezistență, oboseală, un fel de platoșă care trebuie străpunsă pentru a găsi ceva vital, ceva nou. Învierea lui Isus este deschiderea mormântului: o explozie a unei vieți noi, neașteptate, minunate care îți umple inima, sufletul, viața.

Este Paștele, învierea Domnului; trecerea de la moarte la viaţă, din întuneric la lumină! Să-l adoram pe Domnul! „Eu sunt cel dintâi și cel de pe urmă și cel viu. Am fost mort și iată că sunt viu în vecii vecilor! (Ap 1,17-18).

---

[bibliografia (anul A): Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014]; Jesùs Manuel Garcìa (http://www.catechistaduepuntozero.it); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Masetti N., Guidati dalla Parola, Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995].

---

† Învierea Domnului – Paștele: „A văzut şi a crezut”… (16.04.2017)

„A înviat!”

Evanghelia Ioan 20,1-9: În prima zi a săptămânii, dis-de-dimineaţă, pe când mai era încă întuneric, Maria Magdalena a venit la mormânt şi a văzut că piatra fusese luată de la mormânt. Atunci, a alergat şi a venit la Simon Petru şi la celălalt discipol, pe care îl iubea Isus, şi le-a spus: „L-au luat pe Domnul din mormânt şi nu ştim unde l-au pus”. Au ieşit atunci Petru şi celălalt discipol şi au venit la mormânt. Alergau amândoi împreună, dar celălalt discipol a alergat mai repede decât Petru şi a ajuns primul la mormânt. Aplecându-se, a văzut giulgiurile aşezate, dar nu a intrat. Atunci a venit şi Simon Petru, care îl urma, şi a intrat în mormânt. El a văzut giulgiurile aşezate, dar ştergarul, care fusese pe capul lui, nu era aşezat împreună cu giulgiurile, ci împăturit aparte, într-un loc. Atunci a intrat şi celălalt discipol care sosise primul la mormânt. A văzut şi a crezut; pentru că încă nu cunoşteau Scriptura: că el trebuia să învie din morţi.

Omilie

În prima zi a săptămânii, Maria Magdalena s-a dus la mormântul lui Isus. Pentru ea, era o zi tristă. Adesea în viaţa noastră ne ducem la mormântul unei persoane dragi. Dar în această zi este o tristeţe încă în plus: nu este doar un trup al unui prieten care a sfârșit într-un mormânt; se spulberă speranţa unei regalități noi.

Evanghelia după sfântul Ioan ne spune: „dis-de-dimineaţă, pe când mai era încă întuneric”. Să înţelegem bine: nu e numai întunericul nopţii. Vrea să ne arate că lumina încearcă să cucerească asupra întunericului. Pune pe fugă noaptea în care oamenii s-au afundat din cauza păcatului lor. Isus înviat este Lumina care străluceşte în întuneric. Această lumină nu o poate opri nimeni; nu o poate împiedica să strălucească.

Ajunsă la mormânt, Maria Magdalena descoperă că piatra a fost dată la o parte. Ea deduce că a fost luat trupul lui Isus; merge și spune lui Petru şi Ioan ceea ce s-a întâmplat. Ajung amândoi la mormântului gol. Văd lenjeria rămasă pe loc şi îngrijită. Petru este nedumerit; dar pentru Ioan, este cu totul diferit: câteva cuvinte spun despre credinţa sa: „a văzut şi a crezut”. Să ne amintim că el l-a urmat pe Isus până la picioarele crucii; a participat la înmormântare. El vede bine că nu a fost o violare de morminte. Mai târziu, Isus a spus: „Fericiți cei care cred fără să fi văzut”.

Este important pentru noi astăzi: noi nu avea altă dovadă a învierii lui Isus decât mormântul gol. Desigur, există aparițiile lui Cristos cel înviat. Cele patru Evanghelii ne dau mărturie despre acestea. Dar niciunul dintre aceste dovezi nu poate fi constrâns. Dacă credem în Cristos înviat, este pentru că avem încredere în mărturia apostolilor şi a comunităților creștine care ne-a fost transmisă din generaţie în generaţie.

În prima lectură luată din Faptele Apostolilor ni se prezintă un discurs a lui Petru după înviere. Ne amintim că el l-a renegat pe Învățătorul său înaintea unei servitoare. Astăzi, el îndrăzneşte să proclame vestea învierii în oraşul Cezareei, locul unde era reședința lui Pilat şi a legiunilor sale. Cuvintele discursului lui Petru sunt foarte îndrăzneţe: „L-au omorât atârnându-l pe lemn, dar Dumnezeu l-a înviat a treia zi”.

Toate aceste lucruri s-au întâmplat în casa centurionului Corneliu al armatei romane. Mântuirea este oferită la toţi, chiar şi la păgâni. Dumnezeu nu exclude pe nimeni. Oricare ar fi națiunea sau limba, oricine poate primi mântuire în măsura în care primește Evanghelia. Această veste bună trebuie să fie proclamată la toate popoarele lumii. Cristos și-a dat viaţa pe cruce pentru toți.

Este și mărturia de credinţă în Isus cel înviat pe care o găsim în sfântul Paul în lectură a doua. Această înviere nu este o simplă întoarcere în spate aşa cum a fost cazul pentru Lazar. Paul ne spune că este „aşezat la dreapta lui Dumnezeu”. S-a suit la cer; a primit autoritate din partea Tatălui. Este o chemare pentru noi să ne ridicăm ochii spre cer şi să căutăm „realităţile de sus”. Dacă credem în Isus înviat şi dacă îl urmăm, nimic nu poate fi ca mai înainte. Învierea lui Cristos ne provoacă la o înnoire a vieţii noastre, la o învigorare a rugăciunii, la o bucurie spre a descoperi şi a trăi Evanghelia.

Toate acestea se întâmplă prin deciziile concrete: a ieşi din „mormântul” egoismului nostru pentru a trăi dragostea adevărată, a răsturna piatra descurajării care ne ține întemnițați şi ne împiedică să înaintăm, nu pentru a lăsa invidia şi răzbunarea dar făcând să triumfe iertarea și milostivirea. Prin modul nostru de viaţă putem arăta că Cristos este viu şi că el schimbă complet pe cei care primesc puterea sa de viață.

Trăind astfel putem fi purtători de viaţă şi speranţă. Cristos cel înviat vrea să ne unească pe toți la victoria sa asupra forţelor răului care caută să distrugă omul. Suntem toţi chemaţi să alegem viaţa şi să lăsăm să ne copleșească dragostea lui Dumnezeu. Trăim într-o lume în care mulți suferă de război, violenţă, ură şi dispreţ pentru alţii. Dar Domnul înviat nu cere decât să se înalțe în inimile noastre sub această piatră care ne închide în întuneric. Vrea ca lumina Paștelui să strălucească peste lumea întreagă. În comuniune cu întreaga Biserică, să fim martori ai acestei vești bune la toți cei pe care-i întâlnim.

(pr. Jean Compazieu [2017]; tradus din limba franceză de pr. Isidor Chinez; sursă: http://dimancheprochain.org/6788-homelie-du-jour-de-paques-4/).

Cristos a înviat! Paște binecuvântat! - celor care sărbătoresc Învierea Domnului

 

Cristos a înviat!

Cu ocazia sărbătorilor pascale

vă doresc, dragi prieteni greco-catolici și ortodocși

care celebreați Învierea Domnului,

o sărbătoare plină de lumina,

pacea și bucuria Celui Înviat.

 

Sărbători fericite!

Paște binecuvântat!

 

† Duminica a 6-a a Paştelui (C): O, Doamne, trimite Duhul tău [1 mai 2016]

Evanghelia Ioan 14,23-29: În acel timp, Isus le-a zis discipolilor săi: „Dacă cineva mă iubeşte, va păzi cuvântul meu; Tatăl meu îl va iubi şi vom veni la el şi ne vom face locuinţă la el. Cine nu mă iubeşte nu păzeşte cuvintele mele, iar cuvântul pe care îl ascultaţi nu este al meu, ci al Tatălui care m-a trimis. V-am spus acestea cât timp mai rămân cu voi. Dar Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe care îl va trimite Tatăl în numele meu, vă va învăţa toate şi vă va aminti toate câte vi le-am spus eu. Pace vă las vouă, pacea mea v-o dau vouă. Eu nu v-o dau aşa cum o dă lumea. Să nu se tulbure inima voastră, nici să nu se teamă! Aţi auzit că v-am spus: «Mă duc şi voi veni la voi». Dacă m-aţi iubi, v-aţi bucura că mă duc la Tatăl pentru că Tatăl este mai mare decât mine. V-am spus-o acum, înainte de a se întâmpla, ca, atunci când se va întâmpla, să credeţi”.

 

Omilie

 

 

În această duminică comunitatea creştină se pregăteşte deja pentru Rusalii. Textele biblice ne anunță care va fi lucrarea Duhului Sfânt. Evanghelia ne vorbește despre lucrarea de aprofundare şi de pace. Cartea Faptele Apostolilor (din prima lectură) ne arata o lucrare de deschidere la toate popoarele, evrei şi păgâni. Cu Apocalipsa (din a doua lectură), ni se prezintă opera de creație anunțată: noul Ierusalim.

 

Evanghelia pe care tocmai am ascultat-o se prezintă ca un testament a Domnului Cristos. Isus, ca un părinte, și-a exprimat voința față de copiii săi înainte de a muri: el le recomandă mai ales să se înțeleagă între ei. Isus îi anunță pe discipolii săi că ceasul său este aproape. Pentru ei, viața va fi cu totul altfel. Dar ei nu vor rămâne singuri, lăsați în voia sorții. El le-a promis darul Duhului Sfânt. Cu Duhul, va fi începutul unei noi misiuni care îi va umple în numele lui Isus. Va reaprinde în mod constant inima lor de învățăturile lui Cristos. El îi va ajuta să traducă în iubire efectivă și concretă a fraților lor. Isus lasă „pacea” prietenilor săi. Este garanția prezenței sale cu ei. El le dă bucuria sa.

 

Dar pentru a beneficia de aceste daruri, sunt condiții de îndeplinit. Nu Dumnezeu pune restricții; dimpotrivă nu ne cere decât să le împlinim. Dar prea adesea problemele vin de la noi înșine. Noi nu suntem întotdeauna gata să le împlinim şi să păstrăm „cuvântul său”. Fiecare dintre noi poate să-și pună aceste întrebări: avem larg deschisă inima pentru ca Tatăl să-și facă locuință în ea? Uneori ne plângem despre tăcerea lui Dumnezeu. Nu a venit la noi? Ba da, dar prea adesea suntem în altă parte.

 

Evanghelie ne vorbeşte despre o a doua condiţie cerută din partea noastră: „Dacă voi mă iubiți, ați fi în bucurie”. Întrebarea ne este pusă de însuși Isus: „Mă iubești tu suficient pentru a fi copleșit de bucuria mea?” Papa Francisc ne spune în felul său: „Există creștini care par să trăiască un Post Mare fără Paște” (Gaudium Evangeli). Bucurie – ar trebui să fie întotdeauna caracteristica creştinului.

 

Prima lectură din Cartea Faptele Apostolilor ne arată că acest lucru nu a fost prea ușor. În comunitatea creștină, clătinările sunt înțelese. Mulți străini vin să bată la ușa comunității. Ar fi necesară impunerea unor tradiții evreiești? Această problemă a fost reflectată în primul conciliu din Ierusalim. Nu a existat nici o problemă de impunere a unei Biserici închise în ea însăși obligând nou-veniți să urmeze tradițiile care nu sunt ale lor. Biserica ar trebui să fie deschisă pentru toată lumea și pentru noii convertiți. Aceștia din urmă nu au nevoie să renunțe originalitatea lor culturală. Diferențele sunt o sursă de îmbogățire.

 

Or există spirite întristate care se gândesc că o deschidere a lumii este o abandonare a credinței. Ei gândesc că pluralitatea culturilor este o scrântire de la unitate. Condus de Duhul Sfânt, responsabilii Bisericii primare nu au judecat astfel. Misiunea Bisericii nu este de a salva tradiții, ci a lucra cu Cristos care vrea să salveze lumea. Isus și-a dat Trupul său și și-a vărsat Sângele său spre iertarea păcatelor tuturor.

 

Acesta este mesajul pe care ni-l adresează sfântul Ioan în cea de doua lectură de astăzi. „Noul Ierusalim” se prezintă ca Poporul sfânt Domnului. Dumnezeu locuieşte acolo la fel ca într-un templu. Cristos rămâne printre ai săi. Este un popor deschis la cele patru puncte ale orizontului. Nu trebuie să se piardă din vedere perspectiva universală. Să nu uităm: „catolic” înseamnă „universal”; ultimul cuvânt al aventurii umane va fi intrarea în împărăţia lui Dumnezeu alături Cristos cel înviat. Această veste nouă pe care ne-o adresează Ioan creştinilor persecutaţi din timpul său este valabilă şi astăzi.

 

Misiunea noastră de astăzi este a fi mesagerii de pace și bucurie a lui Cristos. Este necesar să se vadă în viața noastră. Dacă vrem să fim credincioşi Evangheliei, trebuie să respingem otrava bârfelii, a cuvintelor jignitoare, care ne fac rău. Suntem în anul de îndurare. Prin viaţa, cuvintele și acțiunile noastre spunem ceva despre milostivirea lui Dumnezeu. Cu noi, cu mijloacele noastre sărace, vrem să construim o biserică mai misionară şi mai angajată în slujba altora. „Doar iubirea ne va mântui” spune papa Francisc.

 

În această zi, te rugăm, Doamne: „Trimite Duhul tău ca să reînnoiască fața pământului”. Fă ca omenirea noastră să se deschidă spre pace și bucurie.

 

(pr. Jean Compazieu [1 mai 2016]; trad. pr. Isidor Chinez; sursă:

http://dimancheprochain.org/).

 

 

 

Duminica Bunului Păstor [muzică religioasă]

Cântă Paula Seling.

 

Bunul Păstor

 

Mesajul sfântului părinte Francisc pentru a 53-a Zi Mondială de Rugăciune pentru Vocaţii (2016)

 

La 17 aprilie 2016, Duminica a IV-a a Paştelui, se celebrează a 53-a Zi Mondială de Rugăciune pentru Vocaţii cu tema: Biserica, mamă a vocaţiilor. Publicăm în continuare mesajul pe care Sfântul Părinte Francisc l-a pregătit pentru această zi.

 

Biserica, mamă a vocaţiilor

Iubiţi fraţi şi surori!

Cât aş vrea ca, în cursul Jubileului Extraordinar al Milostivirii, toţi cei botezaţi să poată experimenta bucuria că aparţin Bisericii! Şi să poată redescoperi că vocaţia creştină, aşa precum toate vocaţiile speciale, se nasc în sânul poporului lui Dumnezeu şi sunt daruri ale milostivirii divine. Biserica este casa milostivirii şi este „pământul” unde vocaţia încolţeşte, creşte şi aduce rod.

Pentru aceasta vă invit pe voi toţi, cu ocazia acestei a 53-a Zile Mondiale de Rugăciune pentru Vocaţii, să contemplăm comunitatea apostolică şi să mulţumim pentru rolul comunităţii pe drumul vocaţional al fiecăruia. În bula de convocare a Jubileului Extraordinar al Milostivirii am amintit cuvintele sfântului Beda Venerabilul, referite la chemarea sfântului Matei: „Miserando atque eligendo” (Misericordiae vultus, 8). Acţiunea milostivă a Domnului iartă păcatele noastre şi ne deschide la viaţa nouă care se concretizează în chemarea la urmare şi la misiune. Fiecare vocaţie în Biserică îşi are originea în privirea miloasă a lui Isus. Convertirea şi vocaţia sunt ca două feţe ale aceleiaşi medalii şi se amintesc încontinuu în toată viaţa discipolului misionar.

Fericitul Paul al VI-lea, în exortaţia apostolică Evangelii nuntiandi, a descris paşii procesului evanghelizării. Unul dintre ei este aderarea la comunitatea creştină (cf. nr. 23), acea comunitate de la care a primit mărturia credinţei şi proclamarea explicită a milostivirii Domnului. Această încorporare comunitară cuprinde întreaga bogăţie a vieţii ecleziale, îndeosebi Sacramentele. Şi Biserica nu este numai un loc în care se crede, ci este şi obiectul credinţei noastre; pentru aceasta în Crez spunem: „Cred în Biserică”.

Chemarea lui Dumnezeu are loc prin medierea comunitară. Dumnezeu ne cheamă să facem parte din Biserică şi, după o anumită maturizare în ea, ne dăruieşte o vocaţie specifică. Drumul vocaţional se face împreună cu fraţii şi cu surorile pe care Domnul ni-i dăruieşte: este o con-vocaţie. Dinamismul eclezial al chemării este un antidot pentru indiferenţă şi pentru individualism. Stabileşte acea comuniune în care indiferenţa a fost învinsă de iubire, deoarece cere ca noi să ieşim din noi înşine punând existenţa noastră în slujba planului lui Dumnezeu şi însuşindu-ne situaţia istorică a poporului său sfânt.

În această Zi, dedicată rugăciunii pentru vocaţii, doresc să-i îndemn pe toţi credincioşii să-şi asume responsabilităţile lor în îngrijirea şi în discernământul vocaţional. Când apostolii căutau pe unul care să ia locul lui Iuda Iscarioteanul, sfântul Petru a adunat o sută douăzeci de fraţi (cf. Fap 1,15); şi pentru alegerea celor şapte diaconi, a fost convocat grupul discipolilor (cf. Fap 6,2). Sfântul Paul îi dă lui Tit criterii specifice pentru alegerea preoţilor (Tit 1,5-9). Şi astăzi, comunitatea creştină este mereu prezentă în răsărirea vocaţiilor, în formarea lor şi în perseverenţa lor (cf. Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 107).

Vocaţia se naşte în Biserică. Încă de la apariţia unei vocaţii este necesar un adecvat "simţ" al Bisericii. Nimeni nu este chemat exclusiv pentru o regiune determinată, nici pentru un grup sau mişcare eclezială, ci pentru Biserică şi pentru lume. „Un semn clar al autenticităţii unei carisme este eclezialitatea sa, capacitatea sa de a se integra armonios în viaţa poporului sfânt al lui Dumnezeu pentru binele tuturor” (ibid., 130). Răspunzând la chemarea lui Dumnezeu, tânărul vede cum se extinde propriul orizont eclezial, poate să ia în considerare multiplele carisme şi astfel să facă un discernământ mai obiectiv. Comunitatea devine, în acest mod, casa şi familia unde se naşte vocaţia. Candidatul contemplă recunoscător această mediere comunitară ca element la care nu se poate renunţa pentru viitorul său. Învaţă să cunoască şi să iubească pe fraţii şi surorile care parcurg drumuri diferite de drumul său; şi aceste legături întăresc în toţi comuniunea.

Vocaţia creşte în Biserică. În timpul procesului de formare, candidaţii la diferitele vocaţii au nevoie să cunoască tot mai bine comunitatea eclezială, depăşind viziunea limitată pe care cu toţii o avem la început. În acest scop este oportun să se trăiască vreo experienţă apostolică împreună cu alţi membri ai comunităţii, de exemplu: alături de un bun catehet să se comunice mesajul creştin; să se experimenteze evanghelizarea din periferii împreună cu o comunitate călugărească; să se descopere comoara contemplaţiei împărtăşind viaţa de claustrare; să se cunoască mai bine misiunea ad gentes în contact cu misionarii; şi cu preoţii diecezani să se aprofundeze experienţa pastoraţiei în parohie şi în dieceză. Pentru cei care sunt deja în formare, comunitatea eclezială rămâne mereu locul educativ fundamental, faţă de care se simte recunoştinţă.

Vocaţia este susţinută de Biserică. După angajamentul definitiv, drumul vocaţional în Biserică nu se termină, ci continuă în disponibilitatea la slujire, în perseverenţă, în formarea permanentă. Cel care şi-a consacrat propria viaţă Domnului este dispus să slujească Biserica unde ea are nevoie. Misiunea lui Paul şi Barnaba este un exemplu al acestei disponibilităţi ecleziale. Trimişi în misiune de Duhul Sfânt şi de comunitatea din Antiohia (cf. Fap 13,1-4), s-au întors la aceeaşi comunitate şi au povestit ceea ce Domnul a făcut prin intermediul lor (cf. Fap 14,27). Misionarii sunt însoţiţi şi susţinuţi de comunitatea creştină care rămâne o referinţă vitală, ca patria vizibilă care oferă siguranţă celor care fac pelerinajul spre viaţa veşnică.

Printre lucrătorii pastorali au o importanţă deosebită preoţii. Prin slujirea lor se face prezent cuvântul lui Isus, care a spus: „Eu sunt poarta oilor [...] Eu sunt păstorul cel bun” (In 10,7.11). Îngrijirea pastorală a vocaţiilor este o parte fundamentală a slujirii lor pastorale. Preoţii îi însoţesc pe cei care sunt în căutarea propriei vocaţii, precum şi pe cei care deja şi-au oferit viaţa în slujba lui Dumnezeu şi a comunităţii.

Toţi credincioşii sunt chemaţi să devină conştienţi de dinamismul eclezial al vocaţiei, pentru ca, după exemplul Fecioarei Maria, comunităţile de credinţă să poată deveni sân matern care primeşte darul Duhului Sfânt (cf. Lc 1,35-38). Maternitatea Bisericii se exprimă prin rugăciunea perseverentă pentru vocaţii şi cu acţiunea educativă şi de însoţire pentru cei care percep chemarea lui Dumnezeu. Face asta şi printr-o atentă selecţionare a candidaţilor la slujirea primită prin hirotonire şi la viaţa consacrată. În sfârşit, este mamă a vocaţiilor în susţinerea continuă a celor care şi-au consacrat viaţa în slujba celorlalţi.

Să cerem Domnului să dea tuturor persoanelor care parcurg un drum vocaţional o profundă adeziune la Biserică; şi Duhul Sfânt să întărească în păstori şi în toţi credincioşii comuniunea, discernământul şi paternitatea şi maternitatea spirituală.

Tată al milostivire, care l-ai dăruit pe Fiul tău pentru mântuirea noastră şi ne susţii mereu cu darurile Duhului tău, dă-ne comunităţi creştine vii, fervente şi bucuroase, care să fie izvoare de viaţă fraternă şi să trezească printre tineri dorinţa de a se consacra Ţie şi evanghelizării. Susţine-le în angajarea lor de a propune o cateheză vocaţională adecvată şi drumuri de consacrare specială. Dăruieşte înţelepciune pentru necesarul discernământ vocaţional, aşa încât în toate să strălucească măreţia iubirii tale milostive. Maria, Mama şi educatoarea lui Isus, să mijlocească pentru fiecare comunitate creştină, pentru ca, făcută rodnică de Duhul Sfânt, să fie izvor de vocaţii genuine în slujba poporului sfânt al lui Dumnezeu.

Din Vatican, 29 noiembrie 2015. Duminica I din Advent.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

(sursă: http://www.ercis.ro/actualitate/viata.asp?id=20151244).

 

Cântece pascale... [audio]

 

Un colaj de cântece pascale interpretate de

Bianca Țâmpu, Mădălina Petrache și Gabriel Carnariu, acompaniament la vioară de Bogdan Nour.

† Duminica a 3-a a Paştelui (C): Tu ești aici, în centrul vieții noastre… [10 aprilie 2016]

Pescuirea minunată după înviere Domnului...

 

Evanghelia 21,1-14 [forma prescurtată]: În acel timp, Isus s-a arătat din nou discipolilor lângă Marea Tiberiadei, şi li s-a arătat astfel: Erau împreună Simon Petru şi Toma, cel numit Geamănul, Natanael din Cana Galileii, fiii lui Zebedeu şi alţi doi dintre discipolii lui. Simon Petru le-a spus: „Mă duc să pescuiesc”. Ei i-au zis: „Mergem şi noi cu tine”. Au ieşit şi s-au urcat în barcă, dar în noaptea aceea nu au prins nimic. Când era de acum dimineaţă, Isus stătea pe mal, dar discipolii nu ştiau că este Isus. Aşadar, Isus le-a zis: „Copilaşi, nu aveţi ceva de mâncare?” I-au răspuns: „Nu!” Atunci le-a zis: „Aruncaţi năvodul în partea dreaptă a bărcii şi veţi găsi!” Ei l-au aruncat şi nu-l mai puteau trage, din cauza mulţimii peştilor. Atunci, discipolul acela pe care Isus îl iubea i-a spus lui Petru: „E Domnul!” Simon Petru, auzind că este Domnul, s-a încins cu haina – pentru că era dezbrăcat – şi s-a aruncat în mare. Ceilalţi discipoli au venit cu barca – pentru că nu erau departe de uscat, ci la vreo două sute de coţi –, trăgând cu ei năvodul cu peşti. Când au coborât pe uscat, au văzut un foc cu jar, peşti puşi deasupra şi pâine. Isus le-a zis: „Aduceţi din peştii pe care i-aţi prins acum!” Atunci, Simon Petru a urcat în barcă şi a tras la mal năvodul plin cu o sută cincizeci şi trei de peşti mari. Şi, deşi erau aşa de mulţi, năvodul nu s-a rupt. Isus le-a zis: „Veniţi şi mâncaţi!” Şi niciunul dintre discipoli nu îndrăznea să-l întrebe: „Tu cine eşti?”, căci ştiau că este Domnul. Isus a venit, a luat pâinea şi le-a dat-o; la fel şi peştele. Aceasta a fost de acum a treia oară că Isus s-a arătat discipolilor după ce a înviat din morţi.

 

Omilie

 

Duminica trecută, Evanghelia ne-a vorbit despre trecerea la credinţă a apostolului Toma. A trecut de la o credinţă care caută dovezi la o credinţă care spune: „Domnul meu şi Dumnezeul meu”. Astăzi problema este Petru: la început credința sa este foarte îndărătnică; azi devine un răspuns la încrederea pe care Isus i-o dovedește.

 

Totul începe cu decizia de a merge la pescuit, un pescuit fără reușită. Aceasta este situaţie de eşec în care Isus întâlnește pe discipolii săi. El face să reînceapă din nou pescuitul; şi acolo, rezultatul depăşeşte toate aşteptările lor. Evanghelia ne vorbește de 153 de peşti. Această cifră corespunde numărului de specii de peşti cunoscute la aceea epocă. El vine simbolizând autoritatea şi misiunea universală a apostolilor. Petru va fi confirmat în misiunea sa de pescar de oameni. Dar trebuie să înţeleagă că munca principală este făcută de Isus. Şi acest lucru este adevărat și pentru noi astăzi: suntem la muncă; suntem doar muncitori.

 

Petru a fost un om foarte impulsiv. El va trebui să accepte pe un altul care să-i conducă viața.  Inițiativa o are Isus. El a cerut lui Petru să-l iubească mai mult decât toţi ceilalţi ucenici şi să fie pregătit să sufere pentru a-l urma. El care a negat pe Învățătorul său de trei ori, acum se află într-o situaţie foarte incomodă. Dar Isus îi va oferi o scăpare; Petru va putea spune de trei ori iubirea sa; Isus îl va face păstor al turmei sale.

 

Milostivirea lui Cristos nu s-a schimbat. Ea ne-a fost oferită nouă tuturor. Când totul merge rău, el este acolo pe mal. De multe ori, noi nu-l recunoaștem. Pentru a-l recunoaște, trebuie să facem trecerea la credința paștelui, ca și Toma, ca și Petru. Dacă suntem prea ocupați cu grijile noastre și ținuți departe de el, nu vom fi capabil să-l recunoaștem.

 

Dar milostivirea lui Cristos nu cunoaște limite. Este totdeauna acolo unde suntem ca să reînnoiască speranţa noastră. Ca și Petru suntem invitaţi să ne scufundăm [„s-a aruncat în mare”] şi să avem încredere în cuvântul său. Cu el, suntem trimiși în lume pentru a da mărturie despre această credinţă care ne însuflețește. Tuturor oamenilor de pe întregul pământ, Cristos cel înviat vrea să arate milostivirea sa. El însuşi ne-a spus că el a venit să caute şi să mântuiască ceea ca era pierdut. Dacă el și-a dat viața sa pe cruce, a făcut-o pentru noi și pentru mulțime.

Prima lectură ne arată că apostolii sunt în această misiunea pe care Cristos le-a încredințat-o. Astăzi noi îi vedem la aceeași tribunal care l-a condamnat pe Isus. Sunt amenințări grele și împotriva lor. Dar ei nu ezită să afirme credința lor în Isus cel înviat. Ei aleg să asculte de Dumnezeu mai degrabă decât de oameni. Ei dau mărturie despre victoria lui Cristos asupra morții. Dumnezeu l-a ridicat la rangul de conducător și salvator al poporului său. Și astfel Duhul Sfânt i-a făcut pe acești oameni timizi misionari curajoși .

 

În lectură a doua am auzit un fragment din Apocalipsa sfântului Ioan. Această carte a fost scrisă pentru creștinii persecutați. Ea invită să dăm glorie Mielului sacrificat, învingător al morţii şi al păcatului. Există dezastre şi violenţe de tot felul. Astăzi, mai mult ca în trecut, creștinii sunt persecutaţi sau luați în derâdere. Dar puterea de a iubi este o forţă contagioasă, care nimeni și nimic nu poate să se oprească. În definitiv iubire şi nu răul vor avea ultimul cuvânt de spus.

 

Marele mesaj din cele trei lecturi biblice este că Cristos cel înviat este întotdeauna acolo, chiar dacă nu-l vedem. El ne întâlnește în centrul vieții noastre, în îndoielile şi în încercările noastre. Când totul merge rău, el este acolo. Doar vine să ne ierte şi să ne învigoreze încrederea. Cu el, putem porni din nou pentru o viaţă nouă. Mâncarea pe care el o propune pentru refacerea forțelor noastre, nu mai este peştele fript, dar Trupul şi Sângele său. Ca și Petru, noi suntem confirmați în iubire; suntem trimiși pentru a fi martorii şi mesagerii săi.

 

Cu toţi creştinii din lumea întreaga, vom primi această misiune: „Merge-ți în piețele lumii și în piețele din fața bisericii! Merge-ți în piețele lumii, aici căutați-mi prietenii…”

(pr. Jean Compazieu [2 aprilie 2016]; trad. pr. Isidor Chinez; sursă:

http://dimancheprochain.org).