† Duminica a 5-a din Postul Mare [A]: Valorile evanghelice – învierea morților și viața veșnică [22 martie 2026]

Învierea lui Lazăr. 

Valorile evanghelice – învierea morților și viața veșnică

Lecturi biblice: Ezechiel 37,12-14; Romani 8,8-11; Evanghelia Ioan 11,1-45; [forma scurtată] Evanghelia In 11,3-7.17.20-27.33b-45; lecturi biblice

Omilie

În a cincea duminică din Postul Mare este tema învierii și a puterii lui Cristos asupra morții ca o ultimă imagine care se întipărește în mintea noastră înainte de a intra în timpul liturgic în care comemorăm Patimile lui Cristos. Conștientizarea limitelor noastre este una dintre experiențele constitutive ale umanității. În fiecare zi experimentăm faptul de a avea un sfârșit, o finitudine și incapacitatea noastră radicală de a găsi sensul ultim al lucrurilor și a evenimentelor, al vieții și al morții. Și totuși, lecturile de astăzi seamănă o speranță în căutarea chinuită a omului: speranța unei eliberări care nu se oprește nici măcar în fața celei mai arzătoare contradicții, care este misterul morții noastre. Textele biblice se „confruntă” cu învierea pornind de la o viziune profetică din Ezechiel, care deschide Liturgia Cuvântului cu anunțul explicit al învierii morților din mormintele: „iată, eu voi deschide mormintele voastre, vă voi face să ieşiţi din mormintele voastre, poporul meu” (Ez 37,12). „Viziunea” este limitată la restaurarea lui Israel, dar deschide o perspectivă îndepărtată pe care autorul Cărții a doua a Macabeilor o va propune și va proclama credința în învierea morților și viața veșnică [„Regele lumii ne va ridica la învierea vieţii veşnice pe noi, care murim pentru legile sale” (2Mac 7,9)]. Înainte de a-și anunța învierea, Isus îl învie pe fiul văduvei din Nain (cf. Lc 7,14), pe fiica lui Iair (cf. Mc 5,41) și pe prietenul său Lazăr (cf. In 11). Acestea sunt doar preludii la marele eveniment – învierea Domnului – întrucât viața pe care o recuperează nu este definitivă: existența lor pământească a fost doar prelungită. E o victorie asupra morții, dar una de scurtă durată. Învierea creștinului trebuie să vină. Odată cu botezul, a intrat în lume nemurirea. Viața este aceeași cu cea care se va revela în „ziua de apoi”, căci Paul ne amintește: „dacă Duhul celui care l-a înviat pe Isus Cristos din morţi locuieşte în voi, cel care l-a înviat pe Cristos din morţi va învia şi trupurile voastre muritoare, prin Duhul lui, care locuieşte în voi” (Rom 8,11). Acestea sunt valorile evanghelice: învierea morților și viața veșnică!

† Duminica a 4-a din Postul Mare [A]: Domnul este lumină [15 martie 2026]

Orbul din naștere. 

Domnul este lumină

Lecturi biblice: 1Samuel 16,1b.6-7.10-13a; Efeseni 5,8-14; Evanghelia Ioan 9,1-41; lecturi biblice

Omilie

Liturgia Cuvântului de astăzi se mișcă în jurul luminii și a întunericului, care exprimă condiția umană: lumina este identificată cu viața, iar întunericul cu moartea. E indicația importanță a relației dintre lumină și întuneric. E acțiunia morală ce îmbină diverse idei legate de „vedere”: vederea lui Dumnezeu, care scrutează gândurile cele mai intime ale omului; vederea ochilor umani, care ne permite să vedem creația; vederea credinței, care ne permite să-l vedem pe Domnul în semnele sale. E drumul spre lumina credinței, care este prezentată în cele trei lecturi ca o participare la luminozitatea ochilor lui Dumnezeu care caută să pătrundă cu privirea toate lucrurile. Unul dintre mesajele primei lecturi este că Dumnezeu se îngrijește din nou de bunăstarea poporului său trimițându-l pe profetul Samuel să-l ungă pe David ca regele lui Israel, pe care nu-l cunoaște încă în persoană: „Samuel a luat cornul cu untdelemn şi l-a uns în mijlocul fraţilor lui. Duhul Domnului a venit peste David din acea zi încolo” (1Sam 16,13).  Înțelegem mai bine din a doua lectură când observăm că botezul era numit atunci „iluminare”. Nu e o lumină pur intelectuală, deoarece se traduce într-un stil de viață pe care apostolul Paul îl numește „lumină în Domnul”: „odinioară eraţi întuneric, acum însă, sunteți lumină în Domnul. Umblaţi ca nişte fii ai luminii!” (Ef 5,8). A fi lumină înseamnă a avea puterea de a străluci și a răspândi lumină. În Evanghelia după Ioan, Domnul vindecă un om orb din naștere:  „Isus a văzut un om orb din naştere. A scuipat pe pământ, a făcut tină cu salivă, i-a pus tina pe ochi şi i-a zis: «Du-te şi spală-te la piscina Siloe!» – care înseamnă «trimisul»” (In 9,1.6-7). În loc să celebreze fapta bună, conducătorii evreilor îl acuză pe Domnul că este o persoană rea, că e „un păcătos” (In 9,24). În centrul discuției se află întrebarea despre identitatea lui Isus. În evanghelie sunt unite prin contrastul dintre lumina și întunericul sub aspectul orbirii.

† Duminica a 3-a din Postul Mare [A]: Prin apă și Duh Sfânt suntem mântuiți [8 martie 2026]

 

Cristos și femeia samariteană de Ferdinand Georg Waldmülle.

Prin apă și Duh Sfânt suntem mântuiți

Lecturi biblice: Exod 17,3-7; Romani 5,1-2.5-8; Evanghelia Ioan 4,5-42 [forma scurta: Ioan 4,5-15.19b-26.39-42]; lecturi biblice

Omilie

În această duminică, lecturile se mișcă în jurul apei și duhului. Astăzi începe Evanghelia după Ioan cu femeia samariteancă (In 4,5-42), continuând cu vindecarea orbului (In 9,1-41) și învierea lui Lazăr (In 11,1-45) – cele trei evanghelii baptismale. Întâlnirea personală și sinceră cu Domnul aduce roade în cunoașterea de sine profundă, în acceptarea darului „apei vii”, care potolește orice altă sete, și într-o nouă relație cu Dumnezeu Tatăl, în duh și adevăr. Prima lectură vorbește despre apa care izvorăște în mod miraculos din stâncă: „ia în mână toiagul cu care ai lovit râul şi mergi; iată, eu voi sta înaintea ta acolo, pe stâncă, în Horeb; tu vei lovi stânca şi va ieşi din ea apă şi poporul va bea” (Ex 17,5-6). În a doua lectură, apostolul Paul vorbește despre Duhul care a fost revărsat în inimile noastre: „iar speranţa nu înşală, pentru că iubirea lui Dumnezeu a fost revărsată în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat” (Rom 5,5). Evanghelia ia doi termeni, apa și Duhul, pentru a-i asocia într-o singură promisiune: „A venit o femeie din Samaria ca să scoată apă. […] Isus a răspuns şi i-a zis: «Dacă ai fi cunoscut darul lui Dumnezeu şi cine este acela care îţi spune ‚Dă-mi să beau!’, tu ai fi cerut de la el şi el ţi-ar fi dat apă vie». […] Însă vine ceasul […] când adevăraţii adoratori îl vor adora pe Tatăl în duh şi adevăr” (In 3,7.10.23). Să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru că la trimis pe Isus să ne descopere misterul Sfintei Treimi, căci suntem botezați „în numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt!”

† Duminica a 2-a din Postul Mare [A]: Să dăm ascultare Domnului! [1 martie 2026]

Cupola Bazilicii „Schimbarea la față” de pe muntele Tabor.

Să dăm ascultare Domnului!

Lecturi biblice: Geneză 12,1-4a; 2Timotei 1,8b-10; Evanghelia Matei 17,1-9; lecturi biblice

Omilie

Tema lecturilor din această duminică este întâlnirea cu Dumnezeu și se concentrează asupra „Schimbării la față” a lui Isus după Evanghelia lui Matei, care este însoțită de alte două lecturi, ce își propun să sublinieze caracterul gratuit nemeritat de om al luminii divine care intră în dimensiunea pământească. Totul începe cu inițiativa lui Dumnezeu. Primele două lecturi reprezintă contextul teologic al „Schimbării la față”. Acțiunea Domnului nu are antecedente umane. Abraham a fost chemat de Dumnezeu să devină un popor mare. Într-o zi, Dumnezeu „i-a vorbit lui Abram: «Ieşi din ţara ta şi din neamul tău şi din casa tatălui tău spre ţara pe care ţi-o voi arăta! Voi face din tine un neam mare, te voi binecuvânta»” (Gen 12,1-2). A doua lectură revine la tema darului gratuit al lui Dumnezeu, cu referire explicită la lumina și mântuirea prin evanghelie: „ne-a mântuit şi ne-a chemat cu o chemare sfântă, nu pentru faptele noastre, ci pentru planul său şi pentru harul pe care ni l-a dat în Cristos Isus mai înainte de începutul veacurilor” (2Tim 1,9). Apostolul precizează că „proiectul” lui Dumnezeu există din veșnicie, dar a fost revelat abia odată cu venirea lui Isus. Evanghelia leagă lumina și mântuirea cu Domnul schimbat la față: „Isus i-a luat pe Petru, pe Iacob şi pe Ioan, fratele lui, i-a dus deoparte pe un munte înalt şi i s-a schimbat înfăţişarea înaintea lor: faţa lui a strălucit ca soarele şi hainele lui au devenit albe ca lumina (Mt 17,1-2). Pe munte, pentru o clipă, se întâmplă ceva diferit și neașteptat: vălul se deschide și ochii lor se confruntă cu chipul divin al lui Isus. O experiență care depășește greu, de nedescris; cuvintele devin sărace și nepotrivite; orizontul teologic se lărgește considerabil; oferta mântuirii se prezintă ca un dar gratuit, nemeritat din partea omului. Faptul că Isus, Fiul lui Dumnezeu, a acceptat experiența umilinței și a morții face ca gratuitatea divină să fie de neînțeles. Să dăm ascultare Domnului!

† Duminica 1 din Post Mare [A]: Tentațiile lui Isus [22 februarie 2026]

 

Ispitirea lui Cristos de către diavol (1860) de Félix-Joseph Barrias.

Tentațiile lui Isus

Lecturi biblice: Geneză 2,7-9; 3,1-7; Romani 5,12-19; forma prescurtată: Romani 5,12.17-19; Evanghelia Matei 4,1-11; lecturi biblice

Omilie

Postul Mare se deschide cu o meditație profundă asupra evenimentelor cruciale care îl au pe Adam și Cristos. Ambii sunt confruntați cu Satana și se află singuri în fața unei sugestii puternice. Să ne amintim că Adam în ebraică indică umanitatea în ansamblu ei, bărbat și femeie. Adam iese învins, în timp ce Cristos, prin exemplul personal, indică biruința. Dintr-un om a venit moartea, iar dintr-un om a venit viața: „darul nu este la fel cu greşeala: căci dacă prin greşeala unuia singur au murit cei mulţi, cu atât mai mult harul lui Dumnezeu şi darul harului unui singur om, Isus Cristos, a fost revărsat cu prisosinţă asupra celor mulţi” (Rom 5,15), spune Paul în Scrisoarea către Romani. Evanghelie după Matei  iese în evidență dacă începem cu concluzia din Geneză, mai precis cu tripla sugestie pe care o simte femeia observând pomul din Eden: „femeia a văzut că pomul era bun de mâncat şi plăcut ochilor şi că pomul era de dorit, ca unul care dă înţelepciune” (Gen 3,6). Isus, în pustiu, se găsește în fața unei sugestii similare. Există un stimul ce privește nevoia fizică a foamei: „spune ca pietrele acestea să devină pâini!” (Mt 4,3). E o sugestie ce interesează privirea: „aruncă-te jos, căci este scris: «Le va porunci îngerilor săi […] şi te vor purta pe mâini ca nu cumva să-ţi loveşti piciorul de vreo piatră!»” (Mt 4,6); și alta ce privește voința de putere: „i-a arătat toate împărăţiile lumii şi gloria lor şi i-a spus: «Îţi voi da toate acestea dacă vei cădea înaintea mea şi mă vei adora»” (Mt 4,8-9). Isus îi răspunde prin cuvântul Domnului!... Și gata cu ispitirile, până în timpul patimii!...

† Miercurea Cenușii [post și abstinență]: Milostivirea primită de la Domnul [18 februarie 2026]

 

Impunerea cenușii.

Milostivirea primită de la Domnul

Lecturi biblice: Ioel 2,12-18; 2Corinteni 5,20-6,2; Evanghelia Matei 6,1-6.16-18; lecturi biblice 

Omilie

Cu Miercurea Cenușii, intrăm în timpul liturgic al Postului Mare. Se deschide astfel „memoria” lui Cristos care a acceptat moartea pe cruce pentru a ne obține iertarea păcatelor de la Dumnezeu: e timp de har, favorabil pentru a ne întoarce la Dumnezeu. E binecuvântarea și milostivirea primită de la Domnul! Acum putem scoate cu ambele mâini din izvorul mântuirii și al vindecării, izvor inepuizabil care a ieșit din coasta Cristos cel răstignit: „iată, acum este momentul potrivit, iată, acum este ziua mântuirii!” (2Cor 6,2). Suntem în prezentul etern al liturgiei, contemporani generației de discipoli  care au celebrat Paștele cu Isus. Suntem contemporani ai acelor care pe Golgota au văzut apa și sângele curgând din coasta sa pentru a ne renaște din nou, a ne vindeca, a fi eliberați, hrăniți și potoliți de setea cuvântului divin. Profetul Ioel ne îndeamnă de două ori la întoarcerea la Dumnezeu: „întoarceţi-vă la mine din toată inima voastră, cu post, cu plâns şi cu jale!” (Ioel 2,12). Această atitudine este necesară pentru ca gestul penitențial să fie o adevărată renunțare și întoarcere radicală a întregii persoane spre Domnul. În Evanghelia după Matei e prezintă întâlnirea omului cu Dumnezeu. Pătrunde sub privirea unde omul se află înaintea Domnului în plinătatea adevărului său, indicând o condiție fundamentală pentru ca faptele umane de post, pomană și rugăciune să nu fie în zadar: „aveţi grijă să nu săvârşiţi faptele voastre bune înaintea oamenilor ca să fiţi văzuţi de ei” (Mt 6,1), căci Dumnezeu este cel care vă vede. E un avertisment adresat discipolului, pentru a-l face conștient de riscul de a face inutil drumul Postului Mare în atracțiile față de propria persoană. Înconjurat de lumina harului, contemplă însăși frumusetea lui Dumnezeu.

† Duminica a 5-a din Post Mare [C]: Iertare și milostivire – este „un lucru nou” salvarea noastră [6 aprilie 2025]

 

Iertare și milostivire – este „un lucru nou” salvarea noastră

pr. Isidor Chinez – capelă, Adjudeni (6 aprilie 2025)

Lecturi biblice:  Isaia 43,16-21; Filipeni 3,8-14; Evanghelia Ioan 8,1-11; lecturi biblice

Omilie

Liturgia din această duminică evidențiază mesajul evanghelic al iertării și al milostivirii. În prima lectură, mântuirea este identificată cu iertarea lui Dumnezeu ce permite evreilor să se întoarcă din exilul babilonian în pământul lor. Profetul proclamă: „Nu vă mai amintiţi de cele dinainte şi nu vă mai gândiţi la cele din vechime! Iată, eu fac un lucru nou: încolţeşte, nu-l recunoaşteţi?” (Is 43,18-19). Apare din nou în a doua lectură unde apostolul Paul spune: „dar un singur lucru fac: uit cele din urma mea şi mă avânt către cele dinainte” (Fil 3,13). În cele din urmă, este experiența dramatică a adulterei, unde femeia se ridică din umilința ei scăpând de lovirea cu pietre și obținând de la Domnul un viitor: „«Nu te-a condamnat nimeni?» Ea i-a zis: «Nimeni, Doamne». Isus i-a spus: «Nici eu nu te condamn; mergi, de acum să nu mai păcătuieşti!»” (In 8,10-11). Este milostivirea Domnului. Este tensiunea dintre trecut și viitor și atinge punctul culminant în lucrarea de eliberare realizată de Isus prin oferirea unui viitor ce stă să anuleze trecutul: este moartea pe cruce a Domnului pentru fiecare ființă umană căci este luminată de har și de milostivire.

† Duminica a 4-a din Post Mare (Laetare) [C]: Împăcarea între oameni pe drumul milostivirii Domnului [30 martie 2025]

Întoarecea fiului risipitor – de Edouard de Jans.

Împăcarea între oameni pe drumul milostivirii Domnului

pr. Isidor Chinez – capelă, Adjudeni (30 martie 2025)

Lecturi biblice:  Iosue 5,9a.10-12; 2Corinteni 5,17-21; Evanghelia Luca 15,1-3.11-32; lecturi biblice

Omilie

Liturgia duminicii a patra din Postul Mare ne propune tema reconcilierii dintre Dumnezeu și umanitate. Este duminica „laetare”, din cuvântul latin ce înseamnă „bucură-te”, ce e în rezonanță cu centrul Postului Mare. Este subliniat culoarea liturgică roz, nu mai dens decât violetul penitenţial; e ca o rază de soare care sparge norii ca semn al speranţei şi bucuriei pe care învierea Domnului o va aduce omenirii. Reconcilierea este în primul rând o întoarcere la libertate după sclavia păcatului, la condiția de oameni, creați după imaginea și asemănarea Domnului, după denaturarea cauzată de rău, la demnitatea noastră de fii ai lui Dumnezeu. Tema liturgiei de astăzi este indicată de a doua lectură: împăcarea dintre Dumnezeu și om. Din această perspectivă putem citi prima lectură ce ne vorbește despre israeliții care încep să se bucure de roadele pământului în care au intrat. Fuga din Egipt, din țara sclaviei, se încheie cu intrarea în țara promisă: e prima sărbătoare a Paștelui – se deschide drumul spre libertate. Apostolul Paul vorbește despre etape istoriei mântuirii: timpul dușmăniei s-a sfârșit, a venit Isus și a făcut loc harului, iertării și prieteniei divine. Oricare ar fi ideea pe care omul și-ar fi făcut-o despre bunătatea lui Dumnezeu ar devini palid înaintea lui Cristos când spune parabola tatălui milostiv și al fiului risipitor: „dar trebuia să ne bucurăm şi să ne veselim, pentru că acest frate al tău era mort, şi a revenit la viaţă, era pierdut, şi a fost găsit!” (Lc 15,32). Domnul este bun făță de toți fiii săi! Este împăcarea între oameni pe drumul milostivirii lui Dumnezeu!

† Duminica a 3-a din Post Mare [C]: Convertire și mântuire în milostivirea Domnului [23 martie 2025]

Parabola smochinului  care nu dă roade. 

Convertire și mântuire în milostivirea Domnului

pr. Isidor Chinez – capelă, Adjudeni (23 martie 2025)

Lecturi biblice:  Exod 3,1-8a.13-15; 1Corinteni 10,1-6.10-12; Evanghelia Luca 13,1-9; lecturi biblice

Omilie

În Liturgia Cuvântului de astăzi este relația dintre convertire și salvare în contextul milostivirii lui Dumnezeu. Misterul întâlnirii cu Domnul este modelat pe relațiile umane ale prieteniei și iubirii. Nu convertirea omului este suficientă, dar milostivirea lui Dumnezeu ca fapt în sine. Mântuirea este rezultatul acestei întâlniri. Darul prieteniei lui Dumnezeu este gratuit, garantat tuturor și absolut nemeritat, dar nu se realizează dacă cel botezat nu voiește cu toată puterea. Textele biblice au fost alese după un criteriu evident: parabola smochinului care nu dă roade [„Stăpâne, mai lasă-l şi anul acesta! […] Poate va face fructe la anul” (Lc 13,8-9)]. Interlocutorii lui Isus sunt siguri de adevărul cunoscut despre evenimentele la care asistă: cineva vinovat este pedepsit. „Nicidecum!”, spune Isus, căci mare este milostivirea Domnului! Egiptenii, în prima lectură, sunt siguri că își pot exercita netulburați stăpânirea asupra israeliților. Dar Domnul nu-i uită pe cei oprimați și le cunoaște suferințele: „Îi cunosc durerea. Am coborât ca să-l scot din mâna egiptenilor şi să-l fac să urce din ţara aceea într-o ţară bună şi întinsă, într-o ţară în care curge lapte şi miere” (Ex 3,7-8). Dumnezeu are un Nume, o voce, caută ființa umană și o interpelează. Apostolul Paul intenționează să spună că, din partea lui Dumnezeu, promisiunea mântuirii Israelul a fost un „dat” infailibil: „toţi au mâncat aceeaşi hrană spirituală şi toţi au băut aceeaşi băutură spirituală pentru că ei beau din stânca spirituală care îi urma, iar stânca era Cristos” (1Cor 10,3-4). Mântuirea a fost realizată numai pentru cei care l-au întâlnit pe Mesia, oriunde și în orice timp: căci „stânca era Cristos”. Lecturile de astăzi ne introduc în acest univers sublim al identității lui Dumnezeu și al misterului său inefabil: e mântuirea în milostivirea Domnului!

† Duminica a 2-a din Post Mare [C]: Gloria lui Dumnezeu: „ascultaţi de el!” [16 martie 2025]

 

„Schimbarea la față”, de Henry Coller.

Gloria lui Dumnezeu: „ascultaţi de el!” 

pr. Isidor Chinez – capelă, Adjudeni (16 martie 2025)

Lecturi biblice:  Geneză 15,5-12.17-18; Filipeni 3,17-4,1; Evanghelia Luca 9,28b-36; lecturi biblice

Omilie

Tema din duminica de astăzi este gloria lui Dumnezeu. Este metafora biblică cu care Dumnezeu s-a ascuns și s-a manifestat omului printr-o luminozitate neobișnuită. Cele trei lecturi vorbesc despre oamenii care au intrat în contact cu gloria lui Dumnezeu. Primul este Abraham care a primit de la Dumnezeu promisiunea unui fiu din care a apărut poporul ales. Intră într-o relație de ascultarea a Cuvântului cu credință și iubire: este alianța cu Abraham. Atunci se vede flacăra care trece prin victime [în prima lectură]. Pentru a crede, trebuie să întâlnim oameni care să ne lumineze. Este necesar să avem experiențe care să ne zguduie cum l-au mișcat pe Petru, Iacob și Ioan pe munte când Domnul s-a schimbat la față [în evanghelie]. Paul vorbește despre problemele și bucuriile de a-l urma pe Isus [a doua lectură].

† Duminica 1 din Post Mare [C]: Trei mărturisiri de credință și trei ispitiri [9 martie 2025]

 

Trei mărturisiri de credință și trei ispitiri

pr. Isidor Chinez – capelă, Adjudeni (9 martie 2025)

Lecturi biblice:  Deuteronomul 26,4-10; Romani 10,8-13; Evanghelia Luca 4,1-13; lecturi biblice

Omilie

La începutul Postului Mare, liturgia de astăzi ne oferă trei mărturisiri de credință: aceea a poporului Israel, cea scrisă de apostolul Paul pentru creștinii Romei și cea a lui Isus care, fiind ispitit, își confirmă încrederea în Dumnezeu Tatăl. În fiecare an, în prima duminică a postului, liturgia propune relatarea ispitirilor Domnului. E varianta după Luca (Lc 4,1-13). Cele trei lecturi sunt independente de evanghelie și ne oferă un rezumat al istoriei mântuirii. Prima lectură prezintă „crezul istoric” al poporului lui Israel: recunoaște că Domnul l-a eliberat din Egipt și i-a dat „țara promisă”. În a doua lectură găsim „crezul istoric” al creștinului: recunoașterea că Isus este „Domnul” și că Dumnezeu l-a înviat din morți. E începutul și fundamentul tuturor realităților veșnice… Trei mărturisiri de credință și trei ispitiri!...

† Miercurea Cenușii: Formarea „inimii” este convertirea noastră [5 martie 2025]

 

Formarea „inimii” este convertirea noastră

pr. Isidor Chinez – capelă, Adjudeni (5 martie 2025)

Lecturi biblice: Ioel 2,12-18; 2Corinteni 5,20-6,2; Evanghelia Matei 6,1-6.16-18; lecturi biblice

Omilie

Astăzi începem Postul Mare. Intrăm într-un timp special pentru a permite Duhului Sfânt, pe care l-am primit la botez, să ne convertească pașii vieții noastre spre evanghelie. Este chemarea lui Dumnezeu din adâncul propriei conștiințe, locul privilegiat al întâlnirii omului cu Dumnezeu: este necesar să se schimbe direcția, să se reia calea „împărăției lui Dumnezeu”, părăsind drumul deșertăciunii, al orgoliului și al  trufiei. Postul nu este un timp de renunțare la mâncare. „Liturgia de azi ne spune că trebuie să fie însoțită de gesturi importante de dreptate, solidaritate și caritate față de ceilalți” (Nota dell'Episcopato italiano, Il senso cristiano del digiuno e dell'astinenza, Roma 1994, 1). Miercurea Cenușii marchează începutul acestui timp de patruzeci de zile, un „timp potrivit” sau „favorabil” pentru a ne întoarce la Dumnezeu, după cum ne spune apostolul Paul (2Cor 6,2). Lecturile ne ajută să ne angajăm în timpul Postului Mare la o autentică „luptă împotriva duhului rău” și la o „adevărată convertire” (Colecta sau Rugăciunea zilei), pentru ca inima noastră să aibă „compasiunea” sau „milă” (cf. Il 2,18) pe care „Tatăl” (Mt 6,1) o are pentru fiecare om. Este convertirea noastră: este ceea ce Dumnezeu dorește și ne propune să o trăim.

† Duminica a 5-a din Post Mare [B]: „Noua alianță” [17 martie 2024]

 

„Dacă bobul de grâu nu moare, rămâne singur; însă dacă moare, aduce rod mult”!

„Noua alianță”

pr. Isidor Chinez (17 martie 2024) 

Lecturi biblice: Ieremia 31,31-34; Evrei 5,7-9; Evanghelia Ioan 12,20-33; lecturi biblice 

Omilie

Liturgia de astăzi prezintă sensul vieții deja evocat în lecturile din săptămâna trecută. Este drumului parcus din timpul Postului Mare; este „noua alianță” pe care o anunță profetul Ieremia: „voi pune legea mea înlăuntrul lor şi în inima lor o voi scrie; eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul meu” (Ier 31,33). Aceasta va fi a „Fiului Omului” – precizează sfântul evanghelist Ioan – reprezentând moartea lui Isus pe cruce sub imaginea unei semințe: „dacă bobul de grâu care cade în pământ nu moare, rămâne singur; însă dacă moare, aduce rod mult” (In 12,24). Trebuie să moară ca să da naștere unei noi existențe: este viața care trece prin moarte; este glorificarea urmată de ridicarea pe o cruce; este „ceasul” „Fiului Omului”! Nu este experiența pe care Isus o acceptă pasiv, ci făcând apel la toată puterea sa sufletească și la încrederea lui în Dumnezeu Tatăl. A doua lectură se referă la moartea Domnului, trăită de el în mod uman: „în zilele vieţii sale pământeşti, Cristos a oferit, cu strigăte puternice şi cu lacrimi, rugăciuni şi cereri către acela care avea puterea să-l salveze de la moarte şi a fost ascultat datorită evlaviei lui” (Evr 5,7). Este „credința” lui în Dumnezeu și cauza mântuirii. Pătimirea este calea pentru atingerea scopului care este învierea. Îi pune la încercare ascultarea: aderarea la voința divină. A accepta înseamnă a te abandona înțelepciunii și bunătății Tatălui care sta la originea misiunii sale. Este „noua alianță”: manifestarea iubirii și a solidarității sale cu noi!

† Duminica a 4-a din Post [B]: Privirea spre Cristos înălțat pe cruce [10 martie 2024]

 Isus cu Nicodim.

Privirea spre Cristos înălțat pe cruce

pr. Isidor Chinez (10 martie 2024) 

Lecturi biblice: 2Cronici 36,14-16.19-23; Efeseni 2,4-10;  Evanghelia Ioan 3,14-21; lecturi biblice  

Omilie

Citind istoria mântuirii din Sfânta Scriptură un fir roșu o străbate: învecinarea sau apropierea continuă a lui Dumnezeu și răzvrătirea umană. Astăzi liturgia poate fi sintetizată într-o afirmație simplă: viitorul omului este determinat de dispoziţia lui de credinţă sau de septicism. Este o invitație universală la mântuirea pe care Dumnezeu o adresează oamenilor, fără a o impune: „lumina a venit în lume, dar oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina” (In 3,19). Mântuirea este un dar de la Dumnezeu, pe care îl dă la toți, chiar și celor care îl resping. În prima lectură „toate căpeteniile preoţilor şi poporul au înmulţit infidelităţile […]; au profanat casa Domnului” (2Cr 36,14). De aceea, Dumnezeu îi trimite captivi în Babilon. Prima lectură și evanghelia sunt cei doi polii în jurul cărora se construiește liturgia de astăzi: Domnul trimite un mesaj de mântuire, iar omenirea îl poate primi sau nu. „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său […] în lume nu ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin el” (In 2,16.17). A doua lectură se concentrează asupra gloriei pe  care o așteaptă omenirea: „noi suntem opera lui, creaţi în Cristos Isus în vederea faptelor bune” (Ef 2,10). Este o invitație de a face parte din „împărăție”: Dumnezeu „fiind bogat în îndurare, pentru marea sa iubire cu care ne-a iubit, pe când noi eram morţi din cauza greşelilor noastre, ne-a readus la viaţă împreună cu Cristos – prin har aţi fost mântuiţi” (Ef 2,4.5). Este o privire de credință spre Domnul înălțat pe cruce!

† Duminica a 3-a din Post [B]: Domnul care se dăruiește [3 martie 2024]

 

Alungarea vânzătorilor din templu.

Domnul care se dăruiește

pr. Isidor Chinez (3 martie 2024) 

Lecturi biblice: Exod 20,1-17; [forma prescurtată – Exod 20,1-3.7-8.12-17; 1Corinteni 1,22-25; Evanghelia Ioan 2,13-25; lecturi biblice

Omilie

Liturgia de astăzi este dedicată „templului”, locul prezenței lui Dumnezeu în mijlocul evreilor. Sunt „drepturile lui Dumnezeu” exprimate în Decalog, apoi preluate de Isus în mustrarea aspră adresată vânzătorilor din templu. Problema sfințeniei templului este depășită de învierea lui Isus după moartea sa pe cruce: din acel moment templul nu mai este o clădire de pietre, așezate într-un anumit loc de pe pământ, ci „trupul Domnului”, adică adunarea creștină care se roagă și îl laudă pe Dumnezeu, oriunde s-ar afla. Prima lectură ne cere să fim fideli Domnului în spiritul legii: „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului, din casa sclaviei. Să nu ai alţi dumnezei afară de mine!” (Ex 20,2-3). După învierea lui Isus, sfântul Paul explică, în a doua lectură, nebunia crucii mai valoroasă decât înțelepciunea oamenilor. Crucea, simbolul morții și al distrugerii, este chiar mijlocul prin care viața a irupt în lume. Paul ne invită să privim crucea ca pe un izvor de înțelepciune și putere mântuitoare: „noi îl predicăm pe Cristos cel răstignit, […] puterea lui Dumnezeu şi înţelepciunea lui Dumnezeu” (1Cor 1,23.24). Nașterea „noului templu” apare de nedespărțit de înțelepciunea crucii ca inima credinței creştine, spune apostolul. În Evanghelia după Ioan, scena templului afirmă autoritatea lui Isus la începutul slujirii sale, bazată pe identitatea sa ca Fiu al lui Dumnezeu. Cristos se prezintă ca adevăratul templu al prezenței lui Dumnezeu în lume: este Domnul care se dăruiește!

† Duminica a 2-a din Post [B]: Suntem „fii” în Fiul lui Dumnezeu [25 februarie 2024]

 Suntem „fii” în Fiul lui Dumnezeu

pr. Isidor Chinez (25 februarie 2024) 

Lecturi biblice: Geneza 22,1-2.9a.10-13.15-18; Romani 8,31b-34; Evanghelia Marcu 9,2-10; lecturi biblice

Omilie

Cele trei lecturi de astăzi sunt unite printr-un fir comun: cel al „fiului” care este dăruit de tatăl. Se dezvoltă tema ispășirii sau răscumpării dintr-o vină, adică moartea substitutivă cu care Dumnezeu însuși, în Cristos, s-a oferit drept victimă în locul nostru. Se subliniază gestului lui Dumnezeu în a „da” la moartea pe propriul Fiul, oferit ca jertfă pentru mântuirea lumii. Chiar dacă ar vrea Dumnezeu nu ar putea face mai mult, căci s-a dat pe sine însuși. Prima lectură relatează despre încercarea credinței lui Abraham, care nu refuză ca să-și sacrifica singurul său fiu lui Dumnezeu. Fragmentul evanghelic este cel al schimbării la față, unde „Fiul iubit” [„Fiul meu cel iubit”] este aplicat lui Isus transfigurat. Tema „Fiului” vine reluată de către apostolul Paul în a doua lectură, subliniind cu tărie că, dacă Dumnezeu ne-a „dat” pe Fiul său, nu ne poate nega nimic: „El, care nu l-a cruţat pe propriul său Fiu, ba chiar l-a dat la moarte pentru noi toţi, cum nu ne va dărui toate împreună cu el?” (Rom 8,32). Drumul Postului Mare ne invită să ne îndreptăm privirea spre splendoarea lui Isus Cristos: lumina Taborului ne descoperă că suntem păcătoși, dar înainte de aceasta suntem „fii” în Fiul lui Dumnezeu.

† Duminica întâia din Postul Mare [B]: Domnul a învins pentru noi [18 februarie 2024]

 

Cristos în deșert (1872) - de Ivan Kramskoi (Tretyakov Gallery, Moscow).

Domnul a învins pentru noi

pr. Isidor Chinez (18 februarie 2024) 

Lecturi biblice: Geneză 9,8-15; 1Petru 3,18-22; Evanghelia Marcu 1,12-15; lecturi biblice

Omilie

Drumul Postului Mare începe cu impunerea cenușii. Lecturile ne spun că viața de credință a omului este marcată de confruntarea dintre bine și rău, dintre păcatul ce ne înstrăinează de Domnul și iubirea divină ce reînnoiește alianța cu noi. Liturgia din duminica întâia a Postului ne prezintă perspectiva unei mântuiri deschisă tuturor oamenilor deoarece este capabilă să ajungă și la slăbiciunile sale. Dumnezeu afirmă voința de mântuire universală, după ce a condamnat prin potop păcatul omenirii: este relatarea Genezei cu Noe, cu potopul și cu alianța. Prima lectură surprinde moment potopului: creația s-a golit de ființe vii, cu excepția celor care au intrat în arca lui Noe. Dincolo de orice condamnare este mântuire fără rezerve: „Iată, eu închei alianţa mea cu voi […]  (v. 9). Sunt prezente dreptatea și milostirea, dar cu o precizare: Cristos a suferit pentru ispășirea păcatului pentru a ne conduce înapoi la Dumnezeu – se spune în scrisoarea lui Petru. Înainte de a stabili o alianța cu nouă umanitate, se elimină cea veche. Botezul este noua alianță adevărată și definitivă: „aceasta [nr. potopul] este o imagine a botezului care vă salvează acum pe voi” (1Pt 3,21). Dumnezeu rămâne fidel promisiunii sale de mântuire pentru toată lumea. Evanghelia lui Isus ne oferă coordonatele căii ce duce la victoria pascală. Domnul se luptă cu ispititorul în deșert, iar victoria sa este o comuniune descoperită între cer și pământ, reprezentată de scena îngerilor care se pun în serviciul lui: „iar îngerii îi slujeau” (Mc 1,13). Cristos deschide predica sa: „convertiţi-vă şi credeţi în evanghelie!” (Mc 1,15). Domnul a învins Satana pentru noi!

† Miercurea Cenușii [post și abstinență]: Răspunsul nostru să fie simplu [14 februarie 2024]

Miercurea Cenușii

Răspunsul nostru să fie simplu

pr. Isidor Chinez (14 februarie 2024) 

Lecturi biblice: Ioel 2,12-18;  2Corinteni 5,20-6,2; Evanghelia Matei 6,1-6.16-18; lecturi biblice

Omilie

Astăzi este prima zi a Postului Mare. La început secolului al II-lea creștinii se pregăteau pentru Paște două zile de post și penitență. Pe urmă, aceste practici au fost extinse la toată Săptămâna Sfântă, iar în anul 325 [Sinodul de la Niceea] creștinătatea se pregătea pentru Paște timp de 40 de zile, după „modelul” lui Isus care a petrecut 40 de zile în pustiu, ca să nu mai vorbim de cei 40 de ani stând poporul  în deșert sau de cele 40 de zile de post a lui Moise pe muntele Sinai și a lui Ilie pe Horeb. La începutul Postului Mare sunt cuprinse șase duminici înainte de Paști. Mai târziu, s-a hotărât să se anticipeze postul cu patru zile: așa s-a ajuns la Miercurea Cenușii. Momentul inițial începea cu o penitența publică pentru cei care sunt vinovați de păcate grave, apostazie, crimă, adulter; se îmbrăcau în haine de pocăință fiind stropiți cu apă sfințită și cenușă, mergeau prin orașe, amintind de „alungarea din paradis”. Spre sfârșitul anului 1000, practica penitenței publice a scăzut, s-a stins, rămânând impunerea cenușii asupra tuturor credincioșilor[1]. Mesajul postului e: Dumnezeu este iubire. Nu știe nimic altceva: iubește cu o dragoste care depășește orice ne-am putea imagina. Sfânta Scriptură nu încetează să ne amintească această veste bună: e milostivirea Domnului. Suntem trimiși să dăm mărturie despre minunile lui Dumnezeu! Răspunsul nostru să fie simplu și concret!

† Duminica a 5-a din Post [A]: Eu sunt învierea și viața [26 martie 2023]

Eu sunt învierea și viața

pr. Isidor Chinez (26 martie 2023) 

Lecturi biblice:  Ezechiel 37,12-14; Romani 8,8-11; Evanghelia Ioan 11,1-45; lecturi biblice

Omilie

În duminica a cincea din Postul Mare este prezentată tema învierii și puterii Domnului asupra morții, ca o ultimă imagine imprimată în mintea noastră înainte de a intra în timpul liturgic al comemorării pătimirilor lui Isus Cristos. Textele biblice de astăzi tratează învierea plecând de la viziunea profetului Ezechiel ce deschide Liturgia Cuvântului cu anunțul explicit al ieșirii morților din morminte: „iată, eu voi deschide mormintele voastre, vă voi face să ieşiţi din mormintele voastre, poporul meu” (Ez 37,12). Înainte de a-și anunța învierea, Isus învie pe fiul văduvei din Nain (Lc 7,11-17), pe fiica lui Iair (Lc 8,40-48) și pe prietenul său Lazăr (In 11,1-45). Sunt doar preludii la marele eveniment, învierea lui Isus, deoarece viața pe care o recuperează nu este cea definitivă. Existența lor pământească a fost doar prelungită: o victorie asupra morții, dar temporară. Învierea creștinului trebuie să vină o dată cu botezul care a intrat în lumea imortalitățiii sau nemuririi, ne amintește sfântul Paul: „dacă Duhul celui care l-a înviat pe Isus Cristos din morţi locuieşte în voi […] va învia şi trupurile voastre muritoare” (Rom 8,11).

În prima lectură (Ez 37,12-14), profetul Ezechel indică promisiunea lui Dumnezeu „voi deschide mormintele voastre” (v. 12). E lucrarea Duhului lui Dumnezeu. Profetul vorbește evreilor exilați în Babilon și tentați să-și piardă orice speranță. După distrugerea Ierusalimului, ei se considerau o masă de oase uscate simțindu-se ca un popor distrus. Profetul anunță lucrarea incredibilă și neașteptată a Domnului: învierea poporului și întoarcerea lor la Ierusalim. Lor li se adresează cuvântul de speranță: Dumnezeu va deschide mormintele, adică va readuce la viață și va conduce înapoi în țara promisă părinților. Suflarea Duhului lui Dumnezeu îi va învia: „voi pune duhul meu în voi şi veţi trăi!” (v. 14). Adevărata renaștere a omului are loc pentru că Dumnezeu ne comunică Duhul său. Exilații trăiau, dar ca într-un „mormânt”. Casele lor puteau fi numite „morminte”, dar în timp ce se pregăteau să-și închidă ochii pentru a se odihni fără să se trezească, sunt invitați să iasă afară, să se alinieze și să plece în țara lui Israel: „iată, eu voi deschide mormintele voastre, vă voi face să ieşiţi din mormintele voastre, poporul meu, şi vă voi face să veniţi în pământul lui Israel” (v. 12). Această întoarcere nu este un simplu efect al circumstanțelor istorice, ci o manifestare extraordinară a iubirii Domnului pentru poporul său: „vă voi face să vă odihniţi în pământul vostru şi veţi cunoaşte că eu, Domnul, am vorbit şi am făcut” (v. 14). Încă o dată apare formula de recunoaștere a suveranității puternice a lui Dumnezeu, care nu se limitează la a vorbi, ci pentru a realiza ceea ce promite: „veți ști că eu sunt Domnul: am spus și o voi face!” Este speranța în biruința morții care își face drum spre întoarcerea omului la integritatea ființei sale. Profetul, ca un purtător al neputinței omenești, devine un mesager al atotputerniciei divine, care face dintr-un popor devastat, pradă morții, o comunitate plină de speranță. Sunt ceruri noi și un pământul nou (cf. Is 65,17) pe care poate Ezechiel le purta în minte și în inima…

În a doua lectură (Rom 8,8-11), sfântul Paul afirmă că Isus ne face să înviem dându-ne pe Duhul Sfânt: el este izvorul vieții. Acest Duh este cel care dă posibilitatea de a fi fii ai lui Dumnezeu și de a ne adresa lui ca unui tată. În această duminică, vedem descrisă tocmai viața nouă în Cristos, dată de Duhul Sfânt: „dacă Cristos este în voi, deşi trupul este muritor din cauza păcatului, Duhul este viaţă datorită dreptăţii. Dacă Duhul celui care l-a înviat pe Isus Cristos din morţi locuieşte în voi […] va învia şi trupurile voastre muritoare, prin Duhul lui, care locuieşte în voi” (v. 10-11). Vorbim despre învierea din morți: cuvinte lui Paul ne ajută să înțelegem cum va avea loc învierea în noi. Duhul, care l-a înviat pe Isus, este garanția învierii creștinilor care au devenit fii ai lui Dumnezeu prin Duh, după asemănarea lui Cristos. Rețineți că Paul nu vrea să genereze o posibilă confuzie. Isus a înviat din morți prin Duhul lui Dumnezeu, creștinul umblă „în duh”: e o „făptură nouă în Cristos”,… dar încă nu a înviat. Domnul a pus la dispoziția noastră Duhul său capabil să învingă moartea, deși trupul nostru este muritor. Prin botez, noi aparținem Domnului [Kyrios, în limba greacă] care dă viața veșnică. Datorită lui, noi nu vom fi prizonerii morții, ci ai învierii.

În Evanghelia după Ioan (forma prescurtată In 11,3-7.17.20-27.33b-45) întoarcerea la viață de mai înainte a lui Lazăr este al șaselea și ultimul „semn” făcut de Isus, dinaintea semnului suprem al darului vieții pe cruce și al învierii sale. Lazăr se afla deja în mormânt de patru zile. Ceea ce este izbitor e faptul că Isus nu se grăbește imediat. Îl lasă să moară și apoi pleacă și îi dă viață din nou. Nu exclude moartea, ci ajută la depășirea ei. Îi spune surorii sale Marta: „Eu sunt învierea şi viaţa. Cel care crede în mine, chiar dacă moare, va trăi; şi oricine trăieşte şi crede în mine nu va muri în veci” (v. 25-26). Este revelația identității Domnului! Este întrebarea lui Isus către Marta: „crezi tu aceasta?” (v. 26). Cei care cred în el nu vor trebui să aștepte moartea pentru a obține o viață nouă, ci o primesc chiar acum. Prin urmare, este important să ne întrebăm în ce constă credința în Isus și cum este comunicată ea în viața noastră. Potrivit evanghelistului Ioan, Isus vrea să spună încă ceva: a crede în el înseamnă a-l recunoaște ca învățător al vieții. Credința în el nu ne eliberează de moarte, ci de sclavia morții, adică de o moarte care ne împiedică să trăim deoarece ne cufundă în frică și chin. A crede înseamnă a spera într-un viitor mai bun, convins fiind că putem face ceva pentru noi înșine și pentru ceilalți, în ciuda tuturor problemelor care ne așteaptă la orizont. Această credință, chiar dacă implică renunțări și greutăți de tot felul, este un izvor de pace, bucurie și bunăstare. Cine obține această viață nu se mai teme de moarte pentru că vede în ea nu o tragedie, ci o ușă care duce la plinătatea vieții. 

Sunt trei porunci date de Isus:  „Ridicaţi piatra!” (v. 39); „Lazăr, vino afară!” (v. 43);  „Dezlegaţi-l şi lăsaţi-l să meargă!” (v. 44). Sunt verbe ce exprimă dinamismul, mișcarea, activitatea. „Ridicaţi piatra!” – este înlăturarea îndoielilor, a incertitudinilor, a rezistențelor pe care le punem asupra posibilităților lui Dumnezeu. „Lazăr, vino afară!” – este ieșirea din inerție, pasivitate, indiferență, dezordine, egoism; este o cale de ieșire din disperarea non sensului. „Dezlegaţi-l şi lăsaţi-l să meargă!” – slăbiți-i legăturile, adică dezlegați-l de acele experiențe ale întunericului care îl împiedică să trăiască viața celui înviat.

„Eu sunt învierea şi viaţa!”...

Acesta este întrebarea adresată fiecărui creștin: „crezi tu aceasta?” Așteaptă un răspuns!... 

---

Bibliografia [anul A]: Armellini F., http://www.qumran2.net; http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Anno Liturgico A Archivi - (commentivangelodomenica.it); Biblia, Sapientia, Iași 2013; Bianco E., Accogliere la parola. Anno A, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1998; Brèthes Ch., Feuillets liturgiques. Année A, MédiasPaul & Éditions Paulines, 1987; Cantalamessa R., http://www.qumran2.net; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M., http://www.donmarcoceccarelli.it; Comastri A., Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo A,  Edizioni Paoline, Torino 1989; Compazieu J., http://dimancheprochain.org; Cortesi A., https://alessandrocortesi2012.wordpress.com; Dehoniani Andria, https://dehonianiandria.it/category/liturgia-domenicale/; https://dehonianiandria.it/lectio/;      Doglio C., https://www.qumran2.net; Dumea C., www.calendarcatolic.ro; www.pastoratie.ro;  Garcìa J. M., http://www.catechistaduepuntozero.it; Gobbin M., Omelie per un anno. Anno A, vol. 1, Elledici, Torino 2003; Lasconi T., http://www.paoline.it/blog/liturgia; Lucaci A., http://ro.radiovaticana.va; Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; don Marco Ceccarelli – Omelie; Maggioni B., http://www.qumran2.net; Manicardi L., https://www.monasterodibose.it; Marchioni G., Echi della parola di Dio. Omelie domenicali e festive per l’anno A, Elledici, Torino 1998; Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Orestano C. F., http://www.monasterodiruviano.it; Predici și omilii, https://www.elledici.org; Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N., http://thierry.jallas.over-blog.com.

---

† Duminica a 4-a din Post Mare [A]: Lumina credinței [19 martie 2023]

Orbul din naștere vindecat de Isus.

Lumina credinței

pr. Isidor Chinez (19 martie 2023) 

Lecturi biblice: 1Samuel 16,1b.6-7.10-13a; Efeseni 5,8-14; Evanghelia Ioan 9,1-41;  forma scurtă: Evanghelia Ioan 9,1.6-9.13-17.34-38; lecturi biblice.

Omilie

Este duminica bucuriei [laetare, în latină]. „Bucură-te, Ierusalime […]; tresăltaţi de bucurie cu el şi veseliţi-vă!” (cf. Is 66,10), îi îndeamnă pe credincioși antifonul la intrare. Liturgia Cuvântului ne invită să ne deschidem ochii spre lumina lui Cristos. Este lumina care face să se vadă: vederea lui Dumnezeu, ce scrutează gândurile omului, vederea cu ochii omului, ce lasă să se vadă creația și vederea credinței, ce permite să-l vedem pe Dumnezeu în semnele sale. E un drum spre lumina credinței! Prima lectură și Evanghelia sunt două texte unite printr-un contrastul dintre lumină și întuneric. În episodul din cartea lui Samuel, profetul este trimis de Dumnezeu să-l ungă pe regele lui Israel, pe care nu-l știa încă. Știe că Dumnezeu a ales pe unul dintre fiii lui Iese. Credea că regele este cineva cu aspect teribil, având o statură impunătoare, ca Saul. Pentru a-l găsi pe rege, el se uita în directia greșită, la aspectul exterior. Tema vederii vine în textul evanghelic. Acțiunea Domnului este lumina: „cât timp sunt în lume, eu sunt lumina lumii” (In  9,5). Evanghelia nu relatează nici o cerere de vindecare a orbului, spre deosebire de alți orbi care-i cer miracolul. Domnul îi oferă lumina ochilor și cea a credinței ca un dar gratuit. Până la sfârșit, credința orbului trebuie să evolueze: „Isus a auzit că l-au dat afară şi, întâlnindu-l, i-a zis: «Crezi tu în Fiul Omului?» El a răspuns: «Cine este, Doamne, ca să cred în el?» Isus i-a spus: «L-ai şi văzut. Este cel care vorbeşte cu tine, el este». El i-a zis: «Cred, Doamne»; şi l-a adorat” (In 9,36-38). Credința este așadar lumina lui Cristos. Apostolul Paul arată limpede că darul credinței este lumina ce nu se limitează la minte, ci este o claritate care emană din toată viața creştinului – e o schimbare radicală: „odinioară eraţi întuneric, acum însă, sunteți lumină în Domnul” (Ef 5,8). Să-l rugăm pe Domnul să ne dea lumina credinței!