„Noua alianță”
pr. Isidor Chinez (17 martie 2024)
Lecturi biblice: Ieremia 31,31-34; Evrei 5,7-9; Evanghelia Ioan 12,20-33; lecturi biblice
Omilie
Liturgia de astăzi prezintă sensul vieții deja evocat în lecturile din săptămâna trecută. Este drumului parcus din timpul Postului Mare; este „noua alianță” pe care o anunță profetul Ieremia: „voi pune legea mea înlăuntrul lor şi în inima lor o voi scrie; eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul meu” (Ier 31,33). Aceasta va fi a „Fiului Omului” – precizează sfântul evanghelist Ioan – reprezentând moartea lui Isus pe cruce sub imaginea unei semințe: „dacă bobul de grâu care cade în pământ nu moare, rămâne singur; însă dacă moare, aduce rod mult” (In 12,24). Trebuie să moară ca să da naștere unei noi existențe: este viața care trece prin moarte; este glorificarea urmată de ridicarea pe o cruce; este „ceasul” „Fiului Omului”! Nu este experiența pe care Isus o acceptă pasiv, ci făcând apel la toată puterea sa sufletească și la încrederea lui în Dumnezeu Tatăl. A doua lectură se referă la moartea Domnului, trăită de el în mod uman: „în zilele vieţii sale pământeşti, Cristos a oferit, cu strigăte puternice şi cu lacrimi, rugăciuni şi cereri către acela care avea puterea să-l salveze de la moarte şi a fost ascultat datorită evlaviei lui” (Evr 5,7). Este „credința” lui în Dumnezeu și cauza mântuirii. Pătimirea este calea pentru atingerea scopului care este învierea. Îi pune la încercare ascultarea: aderarea la voința divină. A accepta înseamnă a te abandona înțelepciunii și bunătății Tatălui care sta la originea misiunii sale. Este „noua alianță”: manifestarea iubirii și a solidarității sale cu noi!
Lectura întâia (Ier 31,31-34) ne face să ascultăm glasul profetului Ieremia, din timpului exilului, care ne asigură că: „iată, vin zile – oracolul Domnului – când voi încheia cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda o alianţă nouă” (v. 31). Israelul nu era capabil să fie fidel „alianței” de pe muntele Sinai. Sunt numeroasele trădări ce l-au condus la separarea de Dumnezeu și primul exil. Legea scrisă în piatră nu a fost suficientă. „Relația” sau „pactul” cu Dumnezeu se va stabili atunci pe o bază cu totul nouă: nu este sancționată printr-un „cod” de piatră (cf. Dt 5,22), dar va fi scrisă în inima omului, adică în adâncul ființei sale: „voi pune legea mea înlăuntrul lor şi în inima lor o voi scrie; eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul meu” (v. 33). Domnul promite o nouă alianță, ce îi hrănește din interior dorința de fidelitate – o relație profundă și prietenoasă. Cu alte cuvinte, Domnul își pune „darul” sau „înzestrarea” sa peronală în parteneriat cu cele ale omului, nu pentru a-l copleși, dar pentru a-i oferi posibilitatea de a se comporta ca și el și pentru aceleași intenții, scopuri. Este „prezența lui Dumnezeu” în viața omului și în istorie ce ne poate ajuta să depășim dificultățile pe care le-am întâmpina în drumul nostru spre veșnicie.
Lectura a doua din Scrisoarea către Evrei (Evr 5,7-9) se referă la experiența pământească a lui Isus legată de agonia sa. Domnul este cu adevărat om și se descoperă mai ales în suferințele sale: „strigătele”, „lacrimile” subliniază durerea dar și confuzia, neliniștile profunde ce se acumulează în el. Acest trup și-a lăsat amprenta în umanitatea lui Isus. El nu își înfruntă „ceasul” cu puterea unui Dumnezeu, ci în slăbiciunea unui om. Moartea îi umple sufletul de panică și de frică: este un timp de adevărată luptă; este agonia Domnului. Autorul îi invită pe creștini să-l privească pe Isus, nu ca pe un maestru care învață teorii, ci ca pe un frate care a trecut prin viață, înfruntând tentațiile și dificultățile noastre ale tuturor: „în zilele vieţii sale pământeşti, Cristos a oferit, cu strigăte puternice şi cu lacrimi, rugăciuni şi cereri către acela care avea puterea să-l salveze de la moarte şi a fost ascultat datorită evlaviei lui” (v. 7). S-a înspăimântat și s-a îndurerat în fața suferinței și a morții, dar s-a încredințat iubirii Tatălui, a rămas credincios până la cruce și cu ascultarea sa obține mântuirea tuturor fraților săi.
Evanghelia după Ioan (In 12,20-33) suferă o întoarcere sau o cotitură: evreii se îndepărtează de Isus [„arhiereii voiau să-l ucidă” (In 12,10)], alți oameni încearcă să intre în locul lor [„i-a ieşit mulţimea în întâmpinare [...]. Iată, lumea s-a dus după el!” (In 12,18.19)]. În fruntea acestui nou popor al lui Dumnezeu se află niște eleniști [greci] care se găsesc la Ierusalim. Își deschide porțile spre ei. Autorul evangheliei a patra, pentru a înlătura orice îndoială, îi urmărește căci inițiativa evanghelizării neamurilor există la Isus. Câțiva grecii vor să-l cunoască pe Domnul: „vrem să-l vedem pe Isus!” (v. 21). Ar fi trebuit să intre în legătură mai strânsă cu Cristos, să-l înțeleagă, să-i guste valorile, nuanțele gândurilor...
„A vedea” în limbajul lui Ioan înseamnă „a cunoaște intim”, a intra într-o relație, nu doar a satisface o curiozitate de moment. Este întrebarea care traversează secole și popoare. Este dorința noastră a tuturor: să vedem, să cunoaștem, să credem cu adevărat și pe deplin în Domnul. Pentru evanghelist acest episod introduce prezentarea chipului autentic al Mesiei care va ajunge la glorie cu jertfa vieții sale, care, ca o sămânță plantată, va aduce rodul său de mântuire la oameni. Dacă evreii întârzie venirea „ceasului” lui Isus, adică momentul culminant al misiunii sale – gloria –, păgânii sau neamurile, dimpotrivă, o accelerează cu cererile lor: „vrem să-l vedem pe Isus!” (v. 21). A sosit „ceasul” nu în fața conducătorilor națiunii care l-au părăsit acum, declară Domnul în fața lor! Este „ceasul” patimii numit și „ceasul” glorificării. Suferința și moartea nu se încheie în întunericul mormântului, ci și în înălțarea pe cruce până la tronul lui Dumnezeu. Chinul și umilirea Fiului Omului sunt un obstacol în calea credinței, sunt un scandal. Autorul nu poate ascunde aceasta, așa cum nu poate trece sub tăcere peste moartea lui pe cruce. Există o notă teologică: viața ia naștere din moartea unei seminței vechi. Și la om trecerea de la o stare la alta se produce prin înlocuirea dureroasă a primei stări cu a doua: „dacă bobul de grâu care cade în pământ nu moare, rămâne singur; însă dacă moare, aduce rod mult” (v. 24). Dacă Isus ar evita neplăcerile patimii – ale „ceasului” –, ar fi ca o sămânță plantă sterilă. Doar evanghelistul Ioan ajunge la afirmația potrivit căruia sămânța Cuvântului, ca orice altă sămânță, trebuie să moară pentru a aduce rod, altfel rămâne singură.
Acesta este răspunsului dat de Isus grecilor cu tragedia lor declarând că evenimentele omeneşti sunt supuse „destinului” care nu poate fi înduplecat (fatum, în latinește, moira, în greacă, sau ursitoarele), împotriva căruia nu pot face nimic nici oamenii, nici zeii. Domnul se referă la sensul pozitiv al morţii sale: „iar eu, când voi fi înălţat de pe pământ, îi voi atrage pe toţi la mine” (v. 32). În lumina acestei interpretări, moartea pe cruce apare în toată splendoarea și profunzimia sa: este manifestarea iubirii și a solidarității sale cu noi! Este izvor de rodnicie deplină! Aceasta descoperim în „noua alianță”!...
Bibliografia [anul B]: Armellini F., http://www.qumran2.net; http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Bianco E., Accogliere la parola. Anno B, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1996; Bianchi E., http://www.monasterodibose.it; Biblia, Sapientia, Iași 2013; Brèthes Ch., Liturgia della festa. Anno B. Introduzioni, monizioni, proposte: un sussidio a foglietti separabili per preparare la messa, Messaggero Padova 1984; Cantalamessa R., http://www.qumran2.net; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo B, Edizioni Paoline, Torino 1989; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Compazieu J., http://dimancheprochain.org; Dehoniani Andria, https://dehonianiandria.it/category/liturgia-domenicale/; https://dehonianiandria.it/lectio/; don Bosco, https://www.donbosco.it/; Follo F., http://francescofolloit.blogspot.com; Garcìa J. M., http://www.catechistaduepuntozero.it; Lefebvre S., https://francoisassise.wordpress.com/; Lucaci A., http://ro.radiovaticana.va; Lasconi T., http://www.paoline.it/blog/liturgia; Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B., http://www.qumran2.net; Masetti N., Guidati dalla Parola, Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Piccolo G., http://www.clerus.va/content/clerus/it/omelie; Mela R., http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014]; Ronchi E., http://avvenire.it; Rosini F., don Fabio Rosini - Pagina Archivio - Cerco il Tuo volto; L'Osservatore Romano; Sacchi A., http://nicodemo.net; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N., http://thierry.jallas.over-blog.com.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu