sâmbătă, 23 aprilie 2016

† Duminic a 5-a a Paştelui (C): După chipul iubirii tale [24 aprilie 2016]

Ultima cină - de Philippe de Champaigne (XVII secolo).

Evanghelia Ioan 13,31-33a.34-35: În acel timp, după ce a ieşit Iuda, Isus a spus: „Acum a fost glorificat Fiul Omului şi Dumnezeu a fost glorificat în el, iar dacă Dumnezeu a fost glorificat în el, şi Dumnezeu îl va glorifica în el însuşi şi-l va glorifica îndată. Copilaşi, încă puţin mai sunt cu voi. Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiţi unii pe alţii! Aşa cum eu v-am iubit pe voi, aşa să vă iubiţi unii pe alţii! Prin aceasta vor recunoaşte toţi că sunteţi discipolii mei: dacă aveţi dragoste unii faţă de alţii”.
 
Omilie
 
Evanghelia pe care am ascultat-o ne relatează „ultima conversație” a lui Isus cu ucenicilor săi. Este în seara zilei de Joia Sfântă. Isus spală picioarele discipolilor. Iuda a ieşit pentru a-l trăda. În relatarea acestei duminici, două sunt lucrurile care ne surprinde: primul este glorificarea sa; momentul morții este, pentru Isus, ora în care va fi glorificat de Tatăl. Al doilea este porunca pe care le-o lasă. Este o poruncă care rezumă toată viaţa sa: „aşa cum v-am iubit pe voi, așa să vă iubiți unul pe altul”.
 
Cuvântul important este „așa cum”. Isus, Învățătorul şi Domnul, s-a pus în condiția de sclav pentru a spăla picioarele ucenicilor săi. Acționând astfel el le dă un exemplu de urmat. Acest exemplu ar trebui să inspire și comportamentul nostru. Nu este vorba să imităm exact ceea ce a făcut Isus, dar să ne punem în serviciul fraţii noştri. Dumnezeu a făcut primul pas spre noi; prin dăruirea vieţii sale pe cruce, Cristos ne arată iubirea care merge dincolo de orice ne-am putut să ne imaginăm.
 
Noi devenim capabili să ne iubim frații, pentru că Dumnezeu ne iubește. El depune în noi propria sa capacitate de a iubi. Să fii botezat, să trăiesc ca un botezat este să devin capabil de a iubi mai mult și mai mult ca Dumnezeu. Desigur, noi știm că există păcat care ne desparte de această iubire. Dar prin sacramentul iertării și al euharistiei, vom pleca din nou cu aceeași forța a iubirii cum ne-a iubit Isus și ca și el.
 
Unii pot să întrebe de ce această evanghelie ne este propusă în această perioadă de Paşti. De fapt, sfântul Ioan a scris la mai mult timp după învierea lui Cristos. De atunci, din ziua de Paşti, totul este terminat; Cristos este glorificat. Şi Dumnezeu este glorificat în el. A devenit o lume nouă. Este o lume în care păcatul este învins. Este o viață nouă care se naşte. Nu va mai fi nici plâns, nici țipăt, nici lacrimi.
 
Această Evanghelie ne amintește de misiunea noastră. Nu este vorba despre „spălarea picioarelor”, dar de a face să tacă plânsetele și strigătele celor care suferă. După gesturile noastre de iubire, împărtășire și solidaritate cu care vom fi recunoscuți ca discipoli al lui Cristos. Suntem trimiși să anunțăm lumii bunătatea Domnului, gingășia și milostivirea sa. Este important pentru noi să fim mesagerii săi în viața noastră de fiecare zi.
 
Cartea Faptele Apostolilor (din prima lectură) ni-l arată pe Paul şi Barnaba care a lucrat din greu pentru a face acest anunţ de bună vestire. Ei au căutat să rămână în relație cu cei care s-au convertit la Cristos. Trebuie să organizeze acum viaţa comunităţii lor. Datorită mărturia lor, vestea cea bună a Evangheliei se răspândește tot mai mult. Dar cel mai important lucru este acțiunea lui Dumnezeu în aceste comunităţi. Misiunea din primul moment este la lucru. Dar totul a fost făcut „cu ei”.
 
A doua lectură este luată din Apocalipsa sfântului Ioan. Pentru a o înțelege, trebuie amintit că a fost scrisă pentru creștinii persecutați. Este un mesaj foarte puternic și foarte solemn care anunță un cer nou și un pământ nou. Este victoria iubirii asupra tuturor puterilor răului. Privilegiul de a fi cu Dumnezeu este pentru toți. Ei vor fi poporul său... „Dumnezeu va fi Dumnezeul lor”.
 
Iată vestea cea bună pe care o auzim în această duminică. Este o scenă imensă de iubire care așteaptă să cuprindă întreaga comunitate și chiar lumea întreagă. Nu putem să dăm mărturie dacă nu suntem la aceeași sursa a iubiri. A iubi este a prelungi pe Dumnezeu, este a trăi în felul său fără a exclude pe nimeni. Ceea ce face ca valoarea unei vieți este iubirea: tot mai mult asemenea lui Isus pentru noi.
 
În fiecare duminică, Cristos ne adună împreună pentru a ne hrăni cu cuvântul său şi cu euharistia. Doar el ne da puterea și curajul de a iubi ca el şi cu el. Ea este aceea care face valoarea unei vieți. Toţi cei care se uită la comunităţile noastre de creștini pot să spună: „vedeți cum se iubesc”.
 
Da, fii cu noi, Doamne; umple-ne vieţile cu iubirea ta. „Tu care este lumina, tu care este iubirea, pune în întunericul nostru Duhul tău de iubire”.
 
(pr. Jean Compazieu [15 aprilie 2016]; trad. pr. Isidor Chinez; sursă: http://dimancheprochain.org/).

vineri, 22 aprilie 2016

Presence, formes et enjeux du demoniaque dans le roman catholique de l'entre-deux-guerres (Francois Mauriac, Georges Bernanos, Julien Green) de Alexandra Roux - PDF



 
A apărut o nouă teză de doctorat (2014) de Alexandra Roux.
Să vedem ce e în ea...
Și e mult: 1065 de pagini...


 
Résumé du projet de thèse
 
La littérature de l’entre-deux-guerres est un bouillonnement de genres très différents, et c’est dans cette effervescence que surgit la figure du démoniaque. Atteints d’un nouveau «mal du siècle», de nombreux écrivains – le plus souvent catholiques – mettent en scène le mal sous l’apparence de personnages démoniaques. Si nous nous sommes tournés vers François Mauriac, Georges Bernanos et Julien Green et avons mis l’accent sur quelques-unes de leurs oeuvres précises, c’est parce qu’ils représentent particulièrement bien cette mouvance. Nous nous sommes interrogés sur la nature de ce démoniaque et sur la manière dont il s’inscrit et s’écrit dans leurs romans de cette époque. Influencés par la religion, mais aussi par certains auteurs, Bernanos, Mauriac et Green ont su donner aux motifs caractérisant le démoniaque une dimension nouvelle, particuličrement tragique. Nous avons essayé de définir les rapports complexes qui existent entre le tragique et le démoniaque afin de montrer comment les oeuvres de Mauriac, Bernanos et Green participent de ce que Jean-Marie Domenach nomme «le retour du tragique». Situer nos oeuvres dans la lignée du tragique nous permet d’osciller entre excès et incomplétude, déconstruction et unité, crise et équilibre. Dès lors, le motif de l’ambiguďté, qui affecte á la fois la dimension narrative et thématique des récits, apparaît comme l’un des fils d’Ariane reliant les oeuvres de Bernanos, Mauriac et Green. Le démoniaque devient source d’une esthétique á part entière: de cette tension entre interrogation et compréhension naissent le surnaturel et l’indicible, seules voies d’accès au démoniaque.
 
(sursă:



 
 


joi, 21 aprilie 2016

Gândul zilei


„Nu vreau să fiu un geniu,
am destule probleme încercând să fiu om”

„Succesul nu este greu de obţinut.
Greutatea este să-l meriţi”.

„În adâncurile iernii,
am învăţat că în mine este o vară invincibilă”.

(de Albert Camus).

marți, 19 aprilie 2016

Cumințenia pământului

Cumințenia pământului
de Constantin Brâncuși

 
E mare, greu de urnit și răbdătoare,
Dac-o lovești durerile sunt simțite dar tac,
E mare, de-aceea poate să stea nemișcată,
Poate să vorbească doar o dată sau
de două ori într-un veac.

Știm că există, trupul ei mare
Știm că ne sprijină dacă-am greși,
Știm că nu poate să moară, că lângă sânii ei
Putem să ne-ntoarcem copii.

Și-atunci când aerul se va face cald și
mătăsos între noi,
Când nu ne vom teme unii de alții, de vânt,
Vom ști că vorbește Cumințenia pământului,
Cumințenia acestui pământ.


(de Ana Blandiana, La cules de îngeri, 
Editura „Litera Internațional”, București – Chișinău 2002, p. 36).

luni, 18 aprilie 2016

Despre lucrurile cu adevărat importante de Alexandru Paleologu - PDF


 

Despre lucrurile cu adevărat importante
de Alexandru Paleologu

ftp://ftp.logos.md/Biblioteca/_Colectie_RO/4Al__Paleologu__Despre_lucrurile_cu_adevarat_importante.pdf

„Realitatea cea mai de preț,
realitatea, repet, este sufletul.
A nu ți-l «pierde», a ți-l salva, a ți-l mântui,
e dintotdeauna marea tema a conduitei morale
și a soteriologiei, fie de natura laică, fie religioasă.
Nu exista nenorocire mai mare
decât cea de a-ți «pierde sufletul»;
a nu întelege asta,
a fi indiferent la pierderea propriului suflet,
e pur și simplu imbecilitate;
imbecilitatea nu e niciodată o scuză,
ci o circumstanță agravantă“.
 
(de Alexandru Paleologu).