Iubirea învinge moartea (V PM [A] - 2 aprilie 2017)

Iubirea învinge moartea

[anul A]

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (2 aprilie 2017)

Lecturi: Ezechiel 37,12-14; Romani 8,8-11; Evanghelia Ioan 11,1-45; forma prescurtată: Evanghelia Ioan 11,3-7.17.20-27.33b-45.

În această duminică cele trei lecturi sunt concentrate asupra învierii. Textele biblice ne ajută să descoperim că Dumnezeu este viață fără de moarte și că el ne învie din morți cu iubirea sa.

Profetul Ezechiel (Ez 37,12-14), din prima lectură, relatează ceea ce i s-a revelat într-o viziune datorată inițiativei lui Dumnezeu. Poporul israelit se află într-o mare nenorocire: căderea Ierusalimului și deportarea poporului în exilul babilonic. Profetul intervine pentru a revigora speranţa celor exilaţi. Are o viziune. Vede un câmp imens de oase uscate şi înţelege că ele reprezintă starea de dezolare morală. O vale plină de oase de morți care neagă orice speranță… Dar Dumnezeu face ca acele oase seci, uscate și moarte să fie suflate de Duhul său, Spiritul creator. Liturgia de astăzi dă un semn Israelului de restaurare. Întinde carnea, dă viață. Domnul va deschide mormântul în care poporul fusese înghiţit. „Domnul Dumnezeu a zis: «Iată, eu voi deschide mormintele voastre, vă voi face să ieşiţi din mormintele voastre, poporul meu, şi vă voi face să veniţi în pământul lui Israel!»” (v. 12). Un popor nou, imens, viu, în picioare, gata pentru marea întoarcere în țara lui Israel… „Voi pune duhul meu în voi şi veţi trăi”. Numai atunci „veţi cunoaşte că eu sunt Domnul” (v. 14). Va fi biruinţa vieţii asupra morţii. Va fi învierea poporului lui Dumnezeu; nu o înviere finală; e o eliberare de acum foarte aproape. Va fi semnul puterii lui Dumnezeu care-și iubește poporul și după pedeapsă, trimite o promisiune de mântuire. Prin acest text biblic, avem deja o abordare a ideii de înviere.

În Scrisoarea către Romani (Rom 8,8-11), apostolul Paul prezintă viața în Duhul Sfânt care ne face să ieșim din influența cărnii. Cu „carne”, Paul nu înțelege trupul oamenilor muritori: trup biologic, fizic, moral, ci trupul separat de Domnul, păcatul cu viciile sale, care îndepărtează de unica formă de viață – Dumnezeu. „Cei care sunt în trup nu pot să-i placă lui Dumnezeu” (v. 8). Duhul ne poartă spre o realitatea nouă adusă creștinismului: este noua creație datorată Duhului lui Dumnezeu care este și Duhul lui Cristos. În trupul muritor din cauza păcatului, trece „Duhul care dă viață” și în fragilitatea păcătoasă întră veșnicia eliberatoare, în slăbiciune intră puterea, în moarte intră viața. Duhul dă viață, Duhul dă forță permițând creștinului să poarte victoria asupra păcatului, asupra morții și asupra „cărnii”. În botez trupul nostru a fost unit [sau altoit] cu Duhul lui Cristos. „Dacă Duhul celui care l-a înviat pe Isus Cristos din morţi locuieşte în voi […] [el, Duhul] va învia şi trupurile voastre muritoare” (v. 11). Este garanţia învierii noastre. Este viața care învinge moartea. Suntem chemaţi să trăim sub influenţa Duhului.

Evanghelia după Ioan (In 11,1-45) din această duminică ne face să asistăm la ieșirea lui Lazăr din mormânt: „Lazăr, vino afară!”, i-a poruncit Isus. Prin acest gest extraordinar, Isus exprimă puterea sa asupra morţii. Discipolii ştiu că această urcare la Ierusalim este un marş spre moarte. În ciuda neîncredere lor, Isus vrea să-i facă să înţeleagă că acest drum va sfârși cu o victoria a vieții.

În imediata apropiere a Paştelui, Biserica ne invită să medităm asupra semnului învierii lui Lazăr. Evanghelia ne spune lucruri importante despre atitudinea oamenilor în faţa morţii sau despre atitudinea lui Dumnezeu față în față cu moartea.

Iată „surorile lui Lazăr [Maria și Marta] au trimis să i se spună: «Doamne, iată, cel care-ţi e prieten este bolnav!»” (v. 3). Trimit să-l avertizeze de boala lui Lazăr. Și el se afla dincolo de Iordan (cf. In 10,40)... „Cum poate Isus să permită ca un prieten al său să sufere şi să moară?” Această întrebare ieşită din inima prietenilor săi… Și ne atinge şi pe noi…

Când ajunge Isus în Betania, prietenul său murise de patru zile. Marta, mergând să-l întâmpine, îi spune: „Doamne, dacă ai fi fost aici fratele meu nu ar fi murit! Însă şi acum ştiu că tot ce vei cere de la Dumnezeu, Dumnezeu îţi va da” (vv.21-22). Ea crede în învierea finală a trupului. Dar Isus o invită să facă un pas mai departe. Să reținem declaraţia solemnă a lui Isus: „Eu sunt învierea şi viaţa; cine crede în mine, chiar dacă moare, va trăi!” La care răspunde Marta: „Da, Doamne; eu am crezut că tu eşti Cristos, Fiul lui Dumnezeu, cel care vine în lume”. Şi Maria aleargă să-l întâmpine pe Isus şi, aruncându-se la picioarele sale, exclamă printre lacrimi: „Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu nu ar fi murit!” (v. 32). Văzând-o pe ea plângând şi pe cei care o însoţeau, Isus freamătă de emoţie din cauza nedreptăţii morţii, se tulbură şi izbucneşte în plâns. Aşa cum Isus l-a plâns pe Lazăr, la fel Dumnezeu plânge astăzi de fiecare dată când moare cineva. Dumnezeu nu vrea moartea. Toată Biblia spune că Dumnezeu vrea viaţa, libertatea şi fericirea poporului său. Isus – om ca şi noi – de mai multe ori s-a simţit tulburat de rău care îi desfigurează pe oameni. Durerea sa este semnul iubirii sale intense faţă de Lazăr, aşa cum înţeleg şi cei de faţă.

Isus merge la mormânt şi, el care este viaţa, începe un duel cu moartea. Ridică ochii spre cer şi spune: „Tată, îţi mulţumesc pentru că m-ai ascultat”. Răsună atunci cuvântul lui Cristos:  „Lazăr, vino afară!” Și Lazăr l-a ascultat.

Este cuvântul pe care toți cei care cred îl ascultă când ies din fântâna baptismală și trec de la viață veche la existența noua. Învierea lui Lazăr are de a face celebrarea Botezului nostru. În ziua Botezului, scufundându-ne în apă, Biserica se îndreaptă spre catehumen spunându-i: „Lazăr, vino afară!”

Văzând cele întâmplate, mulţi dintre iudeii care veniseră la Maria și Marta au crezut în el. După Isus, întrebarea esenţială a omului, nu este de a putea ieşi din mormânt, ci de a trece de la moarte la viaţă printr-o adeziune a credinţei la persoana lui Isus: „au crezut în el”… Și noi? Noi am crezut în el – Isus Cristos…

---

[bibliografia (anul A): Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014]; Jesùs Manuel Garcìa (http://www.catechistaduepuntozero.it); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Masetti N., Guidati dalla Parola, Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995].

---

† Duminica a 5-a din Post (A): „Lazăr, vino afară!” [02.04.2017]

Învierea lui Lazăr (1630) -

de Rembrandt Harmenszoon van Rijn (1606-1669.

Evanghelia Ioan 11,1-45: În acel timp, era bolnav un oarecare Lazăr din Betania, din satul Mariei şi al Martei, sora ei. Maria era aceea care îl unsese pe Domnul cu mireasmă şi îi uscase picioarele cu părul ei. Fratele ei, Lazăr, era bolnav. Aşadar, surorile au trimis să i se spună: „Doamne, iată, cel care-ţi e prieten este bolnav!” Auzind, Isus a zis: „Această boală nu este spre moarte, ci spre gloria lui Dumnezeu, pentru ca Fiul lui Dumnezeu să fie glorificat prin ea”. Deşi Isus îi iubea pe Marta, pe sora ei şi pe Lazăr, când a auzit că este bolnav, a mai rămas două zile în locul în care era. Abia după aceea le-a spus discipolilor: „Să mergem din nou în Iudeea!” Discipolii i-au spus: „Rabbi, acum căutau iudeii să te bată cu pietre şi tu mergi iarăşi acolo?” Isus a răspuns: „Oare nu sunt douăsprezece ore într-o zi? Dacă cineva umblă în timpul zilei, nu se poticneşte, pentru că vede lumina acestei lumi. Însă dacă cineva umblă în timpul nopţii, se poticneşte, pentru că lumina nu este în el”. După ce a spus acestea, a adăugat: „Lazăr, prietenul nostru a adormit, dar mă duc să-l trezesc”. Atunci discipolii i-au zis: „Doamne, dacă doarme, va fi salvat!” De fapt, Isus vorbise despre moartea lui, dar ei credeau că vorbeşte despre somnul obişnuit. Aşadar, Isus le-a spus deschis: „Lazăr a murit şi mă bucur pentru voi că nu eram acolo, pentru ca voi să credeţi. Dar să mergem la el!” Atunci Toma, cel numit Geamănul, a spus celorlalţi discipoli: „Să mergem şi noi ca să murim cu el!” Când a venit Isus, a aflat că era deja de patru zile în mormânt. Betania era aproape de Ierusalim, cam la cincisprezece stadii. Şi mulţi iudei veniseră la Marta şi Maria să le consoleze pentru fratele lor. Când a auzit că a venit Isus, Marta i-a ieşit în întâmpinare. Maria însă stătea în casă. Aşadar, Marta i-a spus lui Isus: „Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu nu ar fi murit! Însă şi acum ştiu că tot ce vei cere de la Dumnezeu, Dumnezeu îţi va da”. Isus i-a spus: „Fratele tău va învia”. Marta i-a zis: „Ştiu că va învia la înviere, în ziua de pe urmă”. Isus i-a spus: „Eu sunt învierea şi viaţa. Cel care crede în mine, chiar dacă moare, va trăi; şi oricine trăieşte şi crede în mine nu va muri în veci. Crezi tu aceasta?” Ea, răspunzând, a zis: „Da, Doamne; eu am crezut că tu eşti Cristos, Fiul lui Dumnezeu, cel care vine în lume”. După ce a spus ea aceasta, s-a dus şi a chemat-o pe sora ei, Maria, spunându-i în taină: „Învăţătorul este aici şi te cheamă”. Când a auzit, Maria s-a ridicat repede şi a venit la el. Încă nu ajunsese Isus în sat, ci se afla tot în locul unde îl întâmpinase Marta. Atunci iudeii, care erau cu ea în casă şi o consolau, văzând-o pe Maria că s-a ridicat în grabă şi a ieşit, au venit după ea crezând că merge la mormânt ca să plângă acolo. Când a ajuns Maria unde era Isus, văzându-l, a căzut la picioarele lui, spunându-i: „Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu nu ar fi murit”. Iar Isus, când a văzut-o că plânge şi că plâng şi iudeii care au venit cu ea, s-a înfiorat în spirit şi s-a tulburat. Şi a zis: „Unde l-aţi pus?” I-au răspuns: „Doamne, vino şi vezi!” Şi Isus a lăcrimat. Atunci iudeii au început să spună: „Iată cât de mult îl iubea!” Dar unii dintre ei au zis: „Nu a putut el, care a deschis ochii orbului, să facă în aşa fel ca acesta să nu moară?” Isus s-a înfiorat din nou şi a mers la mormânt. Era o grotă, iar la intrare era pusă o piatră. Isus a zis: „Ridicaţi piatra!” Marta, sora celui mort, i-a zis: „Doamne, miroase de acum, căci e de patru zile”. Isus i-a spus: „Nu ţi-am zis că dacă vei crede vei vedea gloria lui Dumnezeu?” Au ridicat deci piatra. Atunci şi-a ridicat ochii şi a spus: „Tată, îţi mulţumesc că m-ai ascultat. Eu ştiam că mă asculţi întotdeauna. Însă am spus-o pentru mulţimea ce mă înconjoară, ca să creadă că tu m-ai trimis”. Spunând acestea, a strigat cu glas puternic: „Lazăr, vino afară!” A ieşit mortul legat la picioare şi la mâini cu fâşii de pânză, iar faţa lui era înfăşurată cu un ştergar. Isus le-a zis: „Dezlegaţi-l şi lăsaţi-l să meargă!” Mulţi dintre iudeii care veniseră la Maria şi văzuseră ceea ce făcuse el au crezut în el.

Omilie

Se apropie sfârşitul Postului Mare. Texte biblice din această duminică ne lasă să întrevedem bucuria Paștelui, victoria vieţii asupra morţii. Suntem invitaţi să participăm la această victorie angajându-ne în serviciul păcii şi al vieţii. Ca în fiecare an, asociația  franceză de dezvoltare [CCFD] ne cheamă să luptăm împotriva suferințelor și inegalităților care marchează lumea noastră de astăzi. Vedem săraci tot mai săraci şi din ce în ce mai numeroși. Actualitatea internaţională este dominată de violenţă, conflicte, suferințe cumplite, de cei care fug din țara lor pentru a găsi un loc de pace. Este important a fi atenţi la strigătele de pretutindeni, de aici şi de acolo. Asociațiile [CCFD-Terre Solidaire] ne invită în acest an să ne lăsăm atinși de strigătele lumii şi să ne lăsăm transformați de speranţă împărtășită.

Pentru această luptă, ne întoarcem la Domnul. Textele biblice din această duminică ne ajută. Mai întâi avem prima lectură care ne duce înapoi în secolul al patrulea înainte de Isus Cristos. Poporul lui Israel se află într-o mare nenorocire, pentru că au fost deportați în exil. Dar profetul Ezechiel intervine pentru a revigora speranţa celor exilaţi. Dumnezeu va deschide mormântul în care poporul este înghiţit. Îi va aduce în ţara lui Israel. Va fi biruinţa vieţii asupra morţii. Prin acest text biblic, avem deja o abordare a ideii de înviere.

Există un cuvânt care apare frecvent în Vechiul Testament şi în Evanghelia: este cuvântul „a ieși”. Descoperim un Dumnezeu care face „să iasă” poporul din Egipt; îi anunță că îi va face să iasă din mormintele lor: „Voi pune duhul meu în voi şi veţi trăi”.  Evanghelia ne vorbeşte despre un Dumnezeu care „iese”. Ştim cu toţii parabola semănătorului care a ieşit să semene. Şi nu uităm de stăpânul care iese să angajeze până la ora 11. Astăzi, asociația CCFD ne invită să ieșim din indiferenţa şi pasivitatea noastră. Ca în timpul lui Moise, Domnul vede mizeria poporului său şi trimite pentru a-l elibera tot ce distruge.

În scrisoarea către Romani, apostolul Paul ne vorbește despre Duhul care ne face să ieșim din influența cărnii. În limba sa, este vorba despre slăbiciunile condiţiei umane şi de păcat. Suntem chemaţi să trăim sub influenţa Duhului. Acesta este mesajul care revine în viaţa divină cea semănată în noi. Este garanţia învierii noastre. Este viața care învinge moartea. Devenim zi de zi mai atenți, mai solidari şi generoși. Datorită Duhul Sfânt, învăţăm să ne deschidem ochii, mâinile şi inimile noastră.

Evanghelia din această duminică ne face să asistăm la ieșirea lui Lazăr din mormântul său. Prin acest gest extraordinar, Isus exprimă puterea sa asupra morţii. Discipolii ştiu că această urcare la Ierusalim este un marş spre moarte. În ciuda neîncredere lor, sus vrea să-i facă să înţeleagă că acest drum se va sfârși cu o victoria de viaţă.

Din această Evanghelie, trebuie să reținem declaraţia solemnă a lui Isus: „Eu sunt învierea şi viaţa; cine crede în mine, chiar dacă moare, va trăi”. Apoi avem răspunsul Martei: „Da, Doamne, eu cred”. Citind această Evanghelie, devenim conștienți de o realitate importantă: nu este numai Lazăr care iese din mormântul său; este toată omenirea eliberată de moarte. Suntem toţi chemaţi pentru a ieşi din egoismul nostru, din indiferenţa noastră, din păcatul nostru. Așa cum Domnul spune lui Lazăr: „Vino afară!”, Domnul ne spune tuturor: „Vino afară!”

O simplă întoarcere la viață nu face decât să tragă înapoi termenul limită. Cristos vrea ca în noi să apară o altă viaţă. El ne cheamă la o viaţă nouă. Va fi triumful vieţii asupra morţii. Este o viaţă care nu se termină. Dar mai presus de toate, trebuie să auzim chemarea lui Cristos care vrea ca noi să ieșim mormântul nostru. Cu el, este evenimentul minunat al biruinţei vieţii asupra morţii. Suntem invitaţi să trăim acest post ca o trecere spre o viaţă mai echitabilă, mai solidară, mai deschisă pentru Dumnezeu şi pentru alţii. Cu Cristos, putem întotdeauna depăşi temerile noastre şi a regăsi curajul şi speranţa de a merge mai departe. În fiecare zi noi trebuie să înviem cu el.

Astăzi, acelaşi Cristos se bazează spre a participa la această lucrare de eliberare. Mulţi dintre fraţii şi surorile noastre sunt puțin ca și cum ar fi închiși în morminte. Ne gândim la toţi cei care sunt oprimați, fără muncă, înfometați sau bolnavi. Noi credem că Domnul poate să deschidă aceste morminte. Dar ştim și că cuvântul său şi acţiunea sa trece prin angajamentele noastre.

Prima asociația franceză de dezvoltare [CCFD Terre Solidaire] ne face un apel la a transforma strigătul lumii în speranţă. Nu este acceptabil ca bărbaţi, femei şi copii să rămână închiși în situaţia lor lipsită de siguranță. Cristos ne învață să ascultăm şi să ne lăsăm atinși de suferința lor. Ne invită să ne deschidem inimile, ochii, urechile şi mâinile noastre. Fâșiile care împrejmuiau pe Lazăr sunt simbolul egoismului, al răcelii şi al indiferenţei noastră. Isus vrea să ne elibereze de aceasta.

În așteptarea lui Lazăr să iasă afară, Isus se adresează la toți oamenii. El îi numeşte pe toți cu un nume. Cu el, moartea nu poate avea ultimul cuvânt. Ea a devenit o trecere, o poartă spre veșnicie. În această zi, mărturisim credința Martei: „Da, Doamne; eu am crezut că tu eşti Cristos, Fiul lui Dumnezeu, cel care vine în lume ca s-o mântuiască!”

(pr. Jean Compazieu [2017]; traducător din limba franceză pr. Isidor Chinez; sursă:

http://dimancheprochain.org/6742-homelie-du-5eme-dimanche-du-careme-5/).

Bisericile n-au acoperișuri

Copii de la parohia Izvoarele (IS).

Bisericile n-au acoperișuri,

Ci aripi zgribulite pe trup,
De şindrilă,
Pe care va veni o vreme
Să şi le deschidă
Şi să se înalţe
Încet, ca în silă,
Ducându-şi făpturile
De aur şi fum
În văzduh tot mai sus,
Zburând cu vuiet mare, precum
Un stol de păsări grele
Spre apus,
În timp ce munţi isterici,
Amestecaţi cu marea
Ţâşnită către ei
S-ar prăvăli –
Frumos sfârşit al lumii
Sub cerul viu albastru
Roind de mari biserici vii.

(Ana Blandiana, La cules de îngeri [1], Editura Liternet 2003, 96).

L-am recunoscut pe Cristos?

Study for „Christ before Pilat” de Mihaly Munkacsy.

L-am recunoscut pe Cristos?

La ce l-am recunoscut?

Atâția dintre cei cu care s-a întâlnit nu l-au recunoscut. Dar noi? De ce l-am recunoscut? De ce nu l-am recunoscut?

Ah! Ziceți voi, dacă l-am fi auzit, văzut, atins, cât l-am fi iubit… Am fi lăsat totul ca să-l urmăm…

Oare? Nu l-am văzut? Nu l-ați atins? Vă puteți împărtăși cu el în fiecare zi… Și nu l-ați văzut? Zilnic vă așteaptă ca să vă vorbească în Evanghelie. Nu l-ați întâlnit? „Îmi era foame și tu mi-ai dat să mănânc, îmi era sete… eram singur…” În fiecare clipă îl ratați în unul din semenii voștri. „Iată eu cu voi sunt în toate zilele până la sfârșitul veacurilor”. Am putea fi mai bine întăriți, asigurați, înconjurați cu gingășie? El este cu noi în toate zilele.

Nimic mai fals decât această nostalgie a celor care cred că pentru a fi buni creștini ar fi trebuit să se nască acum 2000 de ani în urmă.

Din contra, e foarte probabil că viciile noastre, departe de a fi dispărut la apropierea lui ne împiedică să-l recunoaștem așa cum s-a întâmplat cu miile de oameni care a-au apropiat curajoși și au plecat apoi decepționați, găsindu-l pe bărbatul acesta mediocru – sau original, chiar scandalos. „Fericiți cei ce nu se vor scandaliza de mine!” Totul se petrece ca atunci. În fiecare dimineață. Cristos este mereu același, și oamenii sunt mereu aceiași. Evanghelia este o care de revelație. Revelația lui Dumnezeu. Revelația noastră. Ne spune istoria lui Isus întâlnindu-i pe oameni (tot felul de oameni, tot felul de întâlniri) așa cum era la început, acum și mereu… Evanghelia ne relatează cum, în orice timp, îi tratează Dumnezeu pe oameni și cum ei îl maltratează.

E posibil, veți spune, ca Isus să fi fost lângă noi ani de zile și noi să nu ne fi dat seama? Așa este. În fiecare zi l-ați întâlnit. De câte ori l-ați primit? De câte ori l-ați ignorat, disprețuit, condamnat? Nu trebuie să credem că cei care l-au chinuit și despre care vorbește Scriptura au fost mai răi decât noi. Aveau și ei intenții bune… Făceau asta fără să-și dea seama… O făceau spre binele tuturor… Lucrau după conștiința lor… Îl ucideau pe Cristos după conștiința lor bună… ca și noi. Iar Isus spunea: „Tată, iartă-i căci nu știu ce fac”.

Dumnezeu tace? de Louis Evely, Tu ești omul acela [C’est toi cet homme], Editions Universitaires, Paris 1957, imprimat 1966, 237 p.; trad. pr. Anton Budău).

În patima lui Cristos s-a dezlănțuit ura

În patima lui Cristos, ura s-a dezlănţuit,
ura noastră, ura întregii umanităţi (cf. Ier 12,1).
În patima lui Cristos,
răutatea noastră s-a ridicat împotriva bunătăţii,
orgoliul nostru s-a aprins cu violenţă
contra umilinţei,
corupţia noastră s-a răsculat
împotriva strălucitoarei transparenţe a lui Dumnezeu!

Şi astfel... am devenit crucea lui Dumnezeu!
Noi, cei stupid de rebeli,
noi, prin păcatele noastre absurde,
am ridicat crucea neliniştii şi a nenorocirii noastre:
ne-am înălţat pedeapsa.

Dar Domnul ia crucea pe umerii săi,
crucea noastră,
şi ne provoacă prin puterea iubirii sale.

Dumnezeu ia crucea!
Mister de bunătate de nepătruns!
Mister de umilinţă care ne face să ne fie ruşine
că suntem încă orgolioşi.

(Comastri Angelo, Calea sfintei Cruci. Meditații și rugăciuni [2006]; sursa: http://www.vatican.va/news_services/liturgy/2006/via-crucis_fr.html).