Drumul credinței
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] (19 martie 2022)
Lecturi biblice: 2Samuel 7,4b-5a.12-14a.16; Romani 4,13.16-18.22; Evanghelia Matei 1,16.18-21.24a; lecturi biblice
Omilie
Astăzi Biserica îl sărbătorește pe sfântul Iosif, soţul sfintei Fecioare Maria şi patronul Bisericii Universale, „slujitorul credincios şi înţelept pe care Domnul l-a aşezat în fruntea familiei sale” – este antifonul de la intrare în sfânta Liturghie. Este omul ales de Dumnezeu ca să colaboreze la realizarea planului pe care l-a conceput pentru salvarea omenirii. E omul de credință. Ca înaintașul său Abraham, Scriptura avea să spună despre el: „din cauza credinței sale Dumnezeu l-a considerat drept”. În cele mai grele împrejurări și-a pus încrederea în Dumnezeu, „sperând împotriva oricărei speranțe”. Cu chipul său măreţ, Iosif este comemorat abia prin secolul al IX-lea. În anul 1621, papa Grigorie al XV-lea a declarat ziua de 19 martie sărbătoare de poruncă. Papa Pius al IX-lea în 8 decembrie 1870 [prin decretul Quemadmodum Deus] l-a declarat patron al Bisericii Universale. Un omagiu i se aduce de către papa Ioan al XXIII-lea care i-a încredințat lui Conciliul Vatican al II-lea și a introdus numelui la sfânta Liturghie atunci când se foloseşte Canonul Roman, iar Congregația pentru Cultul Divin și Disciplina Sacramentelor a pus pe sfântul Iosif în rugăciunea euharistică (2013).
În prima lectură (2Sam 7,4b-5a.12-14a.16) profetul Natan îi prezice lui David nașterea, din urmașii săi, a unui rege care va sta pe tronul său veșnic: „Când se vor împlini zilele tale şi te vei odihni cu părinţii tăi, voi ridica un descendent al tău după tine, care a ieşit din tine, şi-i voi întări domnia. El va zidi o casă numelui meu şi voi întări scaunul lui de domnie pentru vecie” (v. 12-13). În fața lui David care vrea să-i facă lui Dumnezeu o „casă” sau un templu, Domnul afirmă că el va face o „casă” lui David într-un descendent al său: „El va zidi o casă numelui meu şi voi întări scaunul lui de domnie pentru vecie” (v. 13). Promisiunea se referă la Solomon – el va zidi un templul – și apoi la toți urmașii. Este interesant jocul de cuvinte din ebraică bayit. Domnul îi construiește o casă [bayit], palat sau templu. Același cuvânt bayit. „Eu îi voi fi lui tată şi el îmi va fi mie fiu. […] Casa ta şi domnia ta vor fi stabile înaintea ta pentru totdeauna, iar tronul tău va fi întărit pe vecie” (v. 14.16). Oracol reflectă încrederea neclintită a lui Israel în fidelitatea lui Dumnezeu: Domnul zidește nu încearcă, ci face un proiect unic în istorie. Planul său „rămâne stabil” – „pentru totdeauna” –, din generație în generație.
Dumnezeu este introdus în arborele genealogic al lui David pe Iosif care îi pune numele Isus [Yeshùa], adică „Dumnezeu mântuiește”, în ebraică: „şi-i vei pune numele Isus” (Mt 1,21). Tronul pe care va domni este cel al crucii: darul iubirii, al propriei vieții. Sfântul Iosif asigură o descendență regală casei și familiei lui David. Tocmai la acest punct fundamental al istoriei mântuirii îl găsim pe Iosif martor privilegiat al iubirii fidele a lui Dumnezeu. Prin renunțarea la paternitatea normală dă „casei” lui Dumnezeu un „fiu”, pe Isus, Fiul lui Dumnezeu.
În a doua lectură (Rom 4,13.16-18.22) sfântul Paul ne explică că promisiunea de a deveni moștenitor nu i-a fost dată lui Abraham în virtutea Legii [nu exista Legea lui Dumnezeu; va fi dată prin Moise], ci în virtutea dreptăţii care vine prin credinţă: „promisiunea că va deveni moştenitorul lumii i-a fost făcută lui Abraham şi descendenţei lui nu prin Lege, ci prin justificarea din credinţă” (v. 13). Această promisiunea a fost făcută prin credinţă. El a crezut că va deveni părintele multor neamuri. Descendența lui Abraham descrie perfect pe cea a lui Iosif – omul credincios – care crede sperând împotriva oricărei speranţe. Aceasta i-a fost acordat ca dreptate sau justificare. Iosif a devenit tatăl lui Isus, adică „Dumnezeu mântuiește”; este fiul lui Abraham, „tatăl multor popoare” (v. 17). Deci este purtătorul mântuirii universale. Omul drept este cel care, ca și Abraham, face voința lui Dumnezeu. Credința lui Iosif este credința omului drept: prin „credință”, Iosif devine „moștenitor”, adică intră în posesia patrimoniului divin, nu ca stăpân, ci ca administrator al Domnului.
Relatarea Evangheliei după Matei (Mt 1,16.18-21.24a) este despre evenimentul copilăriei lui Isus: e construit pentru a permite cititorului să se identifice cu Iosif; împreună cu el rămân nedumeriți și înfricoșați în fața sarcinii misterioase a Mariei [Maryām, în ebraică, care înseamnă „iubită de Dumnezeu”], împreună cu el învățăm de la înger, în vis, revelația că Sfintele Scripturi se împlinesc tocmai în Maria, împreună cu el ne trezim din somn, ne ridicăm din nou temerile noastre pentru a acționa păstrând cuvântul lui Dumnezeu în aceea care poartă în sânul ei pe Fiul lui Dumnezeu. Sfântul Iosif [Yohsèf, în ebraică înseamnă „Dumnezeu adaugă”] este un adevărat evreu credincios și, împreună cu Maria, este primul creștin din istorie, primul ucenic al lui Cristos, cel care își face loc în sine și în viața familiei sale pentru intervenție darului divin. Este „om drept”, în sensul biblic, „temător de Dumnezeu”, „ascultător de planurile Celui Atotputernic”. Aici este clar definit rolul sfântului Iosif în proiectul lui Dumnezeu. El este sigur de binecuvântările promise descendenților lui David. Intră astfel în planul divin de mântuire. Este ales de Dumnezeu pentru a introduce pe Mesia, fiul Mariei, logodnica sa, în urmașii lui David, realizând profeția lui Natan. El are ceva esențial de oferit. Dumnezeu are nevoie de el. Iosif, fiul lui Iacob, aparține tribului lui Iuda și este descendentul lui David. Oferind lui Isus posibilitatea de a fi urmașul lui David, Iosif devine moștenitor al promisiunilor mesianice. „Eu voi ridica un descendent al tău după tine […] Eu îi voi fi lui tată şi el îmi va fi mie fiu” (v. 12.14). Dumnezeu cere asta de la Iosif: respectă toate consecințele de a fi pe deplin uman, adică are familie, istorie, moștenirea, tradițiile umane precum cea a regalității davidice....
„Iosif, soţul ei, fiind drept şi nevoind s-o expună, a vrut să o lase în ascuns. Cugetând el la acestea, iată că un înger al Domnului i-a apărut în vis, spunându-i: «Iosif, fiul lui David, nu te teme să o iei pe Maria, soţia ta, căci ceea ce s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt! Ea va naşte un fiu şi-i vei pune numele Isus, căci el va mântui poporul său de păcatele sale»” (v. 19-21). Îngerul afirmă importanţa numelui: „îi vei pune numele Isus, căci el va mântui poporul său de păcatele sale”. Acceptând descoperirea făcută, Iosif este implicat personal în istoria mântuirii. La alegerea numelui – privilegiu rezervat tatălui – renunță pentru a-l impune pe cel indicat de înger. Cine pronunță numele lui Isus mărturisește în fața lumii că mântuitorul vine să transforme totul, iar primul transformat este tocmai martorul, Iosif.
Este slujitorul întrupării Fiului lui Dumnezeu în întreaga sa persoană. A știut să asculte vocea lui Dumnezeu; a încercat să slujească Domnului în dreptate și iubire. Astfel acceptând cu mult curaj proiectul lui Dumnezeul chiar atunci când acest plan părea să contrazică tradițiile evreiești. Aceasta arată că, în ochii lui Dumnezeu sunt prețioase legături dintre oameni nu ale sângelui, ci cele create prin credință.
Să ne ajute sfântul Iosif să urmăm drumul credinței!
Bibliografia [anul C]: Associazione “il filo – gruppo laico di ispirazione cristiana” - Napoli – www.ilfilo.org; Armellini F. (http://www.qumran2.net; Anno Liturgico C Archivi – commentivangelodomenica.it); Biblia, Sapientia, Iași 2013; Bianco E., Accogliere la parola. Anno C, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1997; Bono L., Preparare insieme l’omelia (C) 1977 it; Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M. (http://www.donmarcoceccarelli.it); Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Cortesi A., (https://alessandrocortesi2012.wordpress.com); Dumea C. (www.calendarcatolic.ro; www.pastoratie.ro); Farinella P., http://www.paolofarinella.eu; Garcìa J. M. (http://www.catechistaduepuntozero.it); Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Lectio divina (https://www.donbosco.it); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Mela R., http://www.settimananews.it/ascolto-annuncio; Orestano C. F. (http://www.monasterodiruviano.it); Piccolo G., (http://www.clerus.va); Predici și omilii (https://www.elledici.org); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Sacchi A., http://nicodemo.net; Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N. (http://thierry.jallas.over-blog.com); Vianello A., https://incammino.blog.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu