pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (13 martie 2022)
Lecturi biblice: Geneză 15,5-12.17-18; Filipeni 3,17-4,1; Evanghelia Luca 9,28b-36; lecturi biblice
Omilie
Liturgia din această duminică a ne ajuta să intrăm mai bine în spiritul Postului Mare. Nu este un timp de penitență și mortificări, este întâlnirea cu Dumnezeu. Domnul ne cheamă pe toți la sine și așteaptă un răspuns liber și iubitor. Lecturile de astăzi sunt în întregime pe doi termeni: umilire și glorificare. Abraham este înălțat cu o promisiune a descendenților săi numeroși, dar în același timp este conștient de micimea sa în teroarea nopții întunecate; crede în Dumnezeu că poate să-i dea un fiu. Apostolul Paul le arată creștinilor perspectiva glorioasă a învierii, dar subliniază că punctul de plecarea este un trup sărman, nenorocit, vrednic de milă: Isus „va schimba trupul umilinţei noastre, făcându-l asemănător cu trupul gloriei sale”. Domnul în Evanghelie le arată apostolilor trupul său glorificat când vorbește cu Moise și Ilie despre propria sa moarte care nu se poate amâna, așa cum vrea Petru (cf. Mt 16,22). Trupul gloriei sale strălucește!
A intra într-o relație cu Dumnezeu și a-i face voia lui este o posibilitate concretă. Nu omul îl găsește pe Dumnezeu, ci Domnul este cel care ia inițiativa și se descoperă. Acesta se întâmplă în tot Vechiul Testament ca în cazul lui Abraham. În prima lectura (Gen 15,5-12.17-18), Dumnezeu l-a chemat pe Abraham să-și părăsească țara și familia. Credința și ascultarea sa față de chemare sunt semnul unei noi etape cu omenirea. Acum Abraham răstoarnă blestemul cauzat de păcat. Cu Abraham apare pe pământ „convertirea” ce se manifestă prin renunțarea la propria voință pentru a se supune lui Dumnezeu: creatura revine la Creator. Abraham are încredere în Dumnezeu și este dispus să asculte chiar și împotriva aparențelor, împotriva oricărei speranțe. „În ziua aceea, Domnul a încheiat o alianţă […] zicând: «Descendenţei tale îi voi da ţara aceasta»” (v. 18). Nu numai Abraham ci și toți urmașii săi. Ceea ce a făcut Abraham vor trebui să continue să facă și urmaşii săi. Toate neamurile pământului vor fi binecuvântate. A trăi Postul Mare înseamnă a ieși din mica viață liniștită, a ne hrăni în fiecare zi cu vestea cea bună, a-l urma pe Domnul pe căile pe care nu le-am prevăzut. Ceea ce este extraordinar e că Dumnezeu are o mare dorință de a ne umple viața cu binecuvântările sale.
Creștinul nu își epuizează speranța între hotarele lumii. El este chemat să fie martor al omenirii răscumpărate: este ce va urma – „patria noastră este în ceruri”. În Scrisoarea către Filipeni (Fil 3,17-4,1) sfântul Paul ne spune din nou despre marele plan al lui Dumnezeu. El nu vrea altceva decât să extindă binecuvântarea încredințată lui Abraham: „patria noastră este în ceruri, de unde îl aşteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Cristos; el va schimba trupul umilinţei noastre, făcându-l asemănător cu trupul gloriei sale” (v. 20-21). Domnul face să strălucească viața. Misiunea noastră ca ucenici este să anunțăm vestea bună peste tot pământul. Timpul Postului Mare ne cheamă să intrăm în Paștele veșnic, în „țara făgăduinței”: este viața în Dumnezeu. Spre deosebire de cei „al căror sfârșit este pierzanie” că „zeul lor este pântecele” (v. 19), creștinul știe că viața nu este pe acest pământ, ci în cer, în viața eternă: „însă patria noastră este în ceruri, de unde îl aşteptăm ca Mântuitor pe Domnul” (v. 20). Pentru a intra în cer ai nevoie de o „transfigurare” sau o schimbare. Trupul nostru umil trebuie să fie transformat de Cristos conform cu al lui: „el va schimba trupul umilinţei noastre, făcându-l asemănător cu trupul gloriei sale” (v. 21). Aceasta s-a întâmplat cu trupul lui Isus după înviere: e în glorie. Cristos este noul Abraham care a mărturisit bunătatea lui Dumnezeu chiar și împotriva aparențelor, făcând voința Tatălui. Creștinii vestesc între popoare bunătatea lui Dumnezeu. Domnul ne cheamă pe toți să fim colaboratorii săi în planul său de mântuire.
În Evanghelia după Luca (Lc 9,28b-36) este episodul schimbării la față: Domnul arată ce se va întâmpla în el prin misterul pascal. Natura umană a lui Isus, pentru a intra în gloria cerească, are nevoie de o „transformare”. Prin înviere, Domnul are un trup transfigurat, adică glorificat. Evanghelia ne spune „cam la opt zile după aceste cuvinte” (v. 28). Ce se întâmplă? „Era în rugăciune, iar discipolii erau cu el, [Isus] i-a întrebat zicând: «Cine spun mulțimile că sunt eu?» […] Răspunzând Petru a zis: «Cristosul lui Dumnezeu!» […] El le-a zis: «Fiul Omului trebuie să sufere multe, să fie respins de bătrâni, de arhierei și de cărturari, să fie ucis și a treia zi să învie»” (Lc 9,18.20.22). Evanghelistul spune: „cam la opt zile” [Isus] „i-a luat cu sine pe Petru, pe Ioan şi pe Iacob şi s-a urcat pe munte ca să se roage.” (v. 28). Domnul s-a retras pe munte să se roage. Luca ni-l prezentă pe Isus ca om al rugăciunii: „în timp ce se ruga, înfăţişarea feţei lui s-a schimbat, iar îmbrăcămintea lui a devenit albă, strălucitoare” (v. 29). „În timp ce se ruga”, orizontul se lărgește în fața lui. Doar el se roagă; ceilalți „adorm”; nu sunt îngrijorați deloc de soarta lui: „Petru şi cei care erau cu el erau toropiţi de somn; când s-au trezit au văzut gloria lui şi pe cei doi bărbaţi care stăteau de vorbă cu el” (v. 32). Nu erau interesați de această conversație, căci „Moise şi Ilie, care, apărând în glorie, vorbeau despre plecarea lui, ce avea să se împlinească în Ierusalim” (v. 31). Ei vorbeau despre „exodul” sau „ieșirea” sa: este noul exod prin moartea, învierea și înălțarea sa, ce se va întâmpla la Ierusalim. Ei se trezesc în fața gloriei. Singurul lucru care îi interesa este: „«Învăţătorule, e bine că suntem aici; să facem trei colibe, una pentru tine, una pentru Moise şi una pentru Ilie!», neştiind, de fapt, ce zice” (v. 33). Ei nu-și dau seama că Moise și Ilie nu mai sunt cu el [Isus]: „Când aceştia s-au îndepărtat de el, Petru i-a spus lui Isus: «Învăţătorule, e bine că suntem aici!»”. Se gândesc numai la ei! De fapt nici nu știa ce zice! Imaginea colibei în care Petru vrea să-l închidă trimite la imaginea cortului [în ebraică shekinah]: este locul prezenței lui Dumnezeu. Dar întâlnirea cu Cristos face zadarnic cortul. Petru ar vrea să-l fixeze într-un fel de „fotografie”, dar experiența cu Isus este o experiență vie, mereu nouă, care nu poate fi fixată în niciun fel.
„Pe când spunea acestea, a apărut un nor şi i-a învăluit în umbră, iar ei s-au înspăimântat când au intrat în nor” (v. 34). „Norul” este simbolul prezenței divine. Îi învăluie. În mijlocul confuziei prezente rămâne revelația Tatălui: „Acesta este Fiul meu cel ales; ascultaţi de el!” (v. 35). Sh’mà!, în ebraică. „Ascultați-l!” Isus este tot ceea ce Tatăl are de spus și de dăruit. „Ascultați-l!” În el este alianța mea!
Domnul coboară de pe munte. Merge în întâmpinarea crucii. Viziunea a dispărut. Isus rămâne „singur”. Nici unul dintre cei trei nu pot înțelege acest lucru: „ei au tăcut şi nu au spus nimănui în zilele acelea ce au văzut” (v. 36). Tocmai aceasta este experiența pe care au avut-o discipolii: Isus transfigurat, a lăsat să fie văzut în glorie. Dincolo de chipul uman se ascunde chipul lui Dumnezeu. Fiecare om poate găsi „locul” întâlnirii cu Dumnezeu în Cristos.
„Colecta”, adică rugăciunea zilei, subliniază că Postul Mare este „semnul sacramental al convertirii noastre”, adică timpul liturgic în care conștientizăm necesitatea convertirii noastre: „întărește inimile noastre cu hrana cuvântului tău, ca, purificându-ne privirea lăuntrică, să ne putem bucura de vederea gloriei tale!” Este o transformare a realității umană. Mântuirea produce schimbarea substanțială: face trecerea de la sclavie la libertate, de la o condiție de mizerie la fericire, de la o stare de tristețe la o bucurie nespusă, de la omul vechi la cel nou. Schimbă ceva în mine și nu doar în afara mea. Astfel convertirea constă într-o transformare, în trecerea de la o realitate la alta!
Bibliografia [anul C]: Associazione “il filo – gruppo laico di ispirazione cristiana” - Napoli – www.ilfilo.org; Armellini F. (http://www.qumran2.net; Anno Liturgico C Archivi – commentivangelodomenica.it); Biblia, Sapientia, Iași 2013; Bianco E., Accogliere la parola. Anno C, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1997; Bono L., Preparare insieme l’omelia (C) 1977 it; Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M. (http://www.donmarcoceccarelli.it); Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Cortesi A., (https://alessandrocortesi2012.wordpress.com); Dumea C. (www.calendarcatolic.ro; www.pastoratie.ro); Farinella P., http://www.paolofarinella.eu; Garcìa J. M. (http://www.catechistaduepuntozero.it); Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Lectio divina (https://www.donbosco.it); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Mela R., http://www.settimananews.it/ascolto-annuncio; Orestano C. F. (http://www.monasterodiruviano.it); Piccolo G., (http://www.clerus.va); Predici și omilii (https://www.elledici.org); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Sacchi A., http://nicodemo.net; Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N. (http://thierry.jallas.over-blog.com); Vianello A., https://incammino.blog.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu