† Duminică a 9-a de peste an (C): Un roman drag lumii și lui Dumnezeu [29 mai 2016]

Un centurion uitându-se la sclavul său grav bolnav; în fundal, bătrâni sinagogii...

Evanghelia Luca 7,1-10: În acel timp, când a terminat de spus toate aceste cuvinte în auzul poporului, Isus a intrat în Cafarnaum. Un centurion avea un servitor la care ţinea mult şi care, fiind bolnav, trăgea să moară. Auzind despre Isus, a trimis la el pe unii bătrâni dintre iudei ca să-l roage să vină să-i salveze servitorul. Ajungând la Isus, aceştia îl implorau, zicând: „Este vrednic ca să-i faci aceasta, căci iubeşte neamul nostru, iar sinagoga el ne-a construit-o”. Isus a mers cu ei şi nu era departe de casă când centurionul a trimis câţiva prieteni spunându-i: „Doamne, nu te deranja, căci nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu! De aceea nu m-am considerat vrednic să vin eu însumi la tine, dar spune un cuvânt şi servitorul meu va fi vindecat! Căci, deşi sunt un om supus autorităţii, am sub comanda mea soldaţi; şi spun unuia «Du-te!» şi se duce, iar altuia «Vino!» şi vine; şi servitorului meu «Fă aceasta!» şi face”. Isus s-a mirat auzind aceasta şi, întorcându-se către mulţimea care-l urma, a spus: „Vă spun că nici în Israel nu am găsit aşa o credinţă”. Întorcându-se acasă, cei trimişi, l-au găsit pe servitor sănătos.

Omilie

Circumstanțele istorice

Sfârşitul lui mai a anului 31, în aceeaşi zi cu „Predica de pe munte”, doar după parabola celor două case. În trecere, observăm că „Predica de pe munte” din Evanghelia lui Luca este mult mai scurtă decât o găsim în Evanghelia după Matei, pentru că se referă exact la cuvintele lui Isus, pe care le-a rostit în acea zi. În schimb la Matei discursul este o colectare a diferitelor cuvinte ale lui  Isus, cu adăugarea unor sentințe şi reflecţii ale cărturarilor creştini, pentru a obţine Noua Lege a lui Cristos Regele.

 

Pe timpul împăratului Tiberiu

 

Observăm realismul narator care oglindește atât mentalitatea ebraică asupra oamenilor, cât și obiceiurile romanilor în serviciul militar din Palestina. Evanghelistul a scris tot ce era necesar, nu mai mult, dar cu acurateţe istorică.

 

Această atenţie a lui Luca la uzanțele romane şi la „pietas” romana a centurionului confirmă că Evanghelia este într-adevăr adresată împăratului de la Roma, Tiberius, care a domnit între anul 14 până la 40 (în mod tradiţional 37) d. Cr.

 

Ambientul ebraic

 

Un evreu nu ar trebui să intri în casa unui „gentiles” [în românește neam] sau, aşa cum am mai spus-o, a unui păgân, pentru că s-ar face necurat. Sutașul știa bine acest lucru şi nu voia ca Isus să se expună.

 

Un roman drag lumii

 

Cum a deveni drag poporului lui Israel acest roman? Şi cum a putut să creadă mai mult decât evreii?

 

Evanghelistul Luca ştia  să surprindă bunătatea oamenilor, până și cu defectele lor. Cu siguranţă centurionul ştia cum să facă bine voind să împlinească acţiunile plăcute poporului evreu.

 

Dar în privința credinței lui Isus, poate lui i-a fost mai uşor decât pentru ceilalți evreii, auzind vorbindu-se despre lucrările pe care învățătorul le împlinea pe drumurile din Palestina. Zeii săi nu erau binevoitori cu oameni, cerându-le sacrificii şi superstiţii umilitoare, aşa încât în Isus găsi o bunăvoinţă infinită de care avea nevoie. Cu învățătorul, folosind tot respectul care-l inspira.

 

A cunoscut modul în care Isus a fost demn de încredere sau credinţă şi s-a încrezut în el deplin.

 

Noi de ce ne îndoim? Pentru că nu am cunoscut concret pe Isus! Dar Luca a declarat la începutul Evangheliei sale că „a cercetat toate cu grijă”, pentru că și noi avem motive concrete să ne încredem în Cristos Regele.

 

Ar trebui să fie clar, atunci, că acest eveniment miraculos s-a întâmplat real, în aceste împrejurările exacte. Putem apoi simţi cu uşurinţă aproape de noi pe Regele nostru. El a vorbit şi a acţionat în acest fel, în mijlocul oamenilor, care au crezut în Dumnezeu, dar mai mult în el. A lăudat credinţa acestui om care nu a practicat religia ebraică şi apoi a construit și un edificiu religios pentru poporul pe care-l administra.

 

Circumstanţe, cuvinte, iniţiative, toate au fost  considerate din punct de vedere a lui Isus şi folosind ca pretext să ne inspire pentru viaţa noastră de creştini.

(traducere pr. Isidor Chinez; sursă:

http://www.innomedimaria.it/commento_vangelo_della_domenica/anno_c/115c_9_domenica_tempo_ordinario.htm).

 

Adoro te devote [gregorian]

Adoro te devote

de sfântul Toma de Aquino

 

Adoro te devote, latens Deitas,

Quæ sub his figuris vere latitas;
Tibi se cor meum totum subjicit,
Quia te contemplans totum deficit.

Visus, tactus, gustus in te fallitur,

Sed auditu solo tuto creditur.
Credo quidquid dixit Dei Filius;
Nil hoc verbo veritátis verius.

In cruce latebat sola deitas,

At hic latet simul et humanitas,
Ambo tamen credens atque confitens,
Peto quod petivit latro pœnitens.

Plagas, sicut Thomas, non intueor:

Deum tamen meum te confiteor.
Fac me tibi semper magis credere,
In te spem habere, te diligere.

 

O memoriale mortis Domini!

Panis vivus, vitam præstans homini!
Præsta meæ menti de te vívere,
Et te illi semper dulce sapere.

 

Pie pelicane, Jesu Domine,

Me immundum munda tuo sanguine:
Cujus una stilla salvum facere
Totum mundum quit ab omni scelere.

Jesu, quem velatum nunc aspicio,
Oro, fiat illud quod tam sitio:
Ut te revelata cernens facie,
Visu sim beátus tuæ gloriæ. Amen.

 

† Trupul și Sângele Domnului [Joia Verde] (C): Trupul lui Cristos dat pentru noi toți… [joi, 26 mai 2016]

Corpus Domini  (2012) – Parrocchia Calvibn.it
(sursă: http://www.parrocchiacalvibn.it/Immagini/Iniziative/2012/06%202012%20Corpus%20Domini/Corpus%20Domini/index.html).
 

Evanghelia Luca 9,11b-17: În acel timp, Isus a primit mulţimile şi le-a vorbit despre împărăţia lui Dumnezeu vindecându-i pe bolnavi. Începuse să se lase înserarea; atunci, apropiindu-se cei doisprezece, i-au spus: „Dă drumul mulţimii pentru ca, mergând prin satele şi ţinuturile dimprejur, să-şi găsească adăpost şi de mâncare, pentru că aici suntem într-un loc pustiu!” El însă le-a spus: „Daţi-le voi să mănânce!” Dar ei au răspuns: „Nu avem mai mult de cinci pâini şi doi peşti. Doar dacă ne-am duce noi să cumpărăm de mâncare pentru tot poporul acesta!” Erau cam cinci mii de bărbaţi. Atunci le-a zis discipolilor săi: „Puneţi-i să se aşeze în grupuri de câte cincizeci!” Ei au făcut astfel şi i-au aşezat pe toţi. Atunci, luând cele cinci pâini şi cei doi peşti, a privit spre cer, le-a binecuvântat, le-a frânt şi le-a dat discipolilor ca să le pună înaintea mulţimii. Toţi au mâncat şi s-au săturat şi au adunat din ceea ce a prisosit pentru ei, din bucăţile de pâine douăsprezece coşuri.

Omilie

 

Euharistia, care ne unește împreună ne fiecare duminică, îşi are rădăcinile în Vechiul Testament şi prinde un sens nou în Noul Testament. Este ceea ce am văzut ascultând texte biblice din această zi. În prima lectură, am auzit un pasaj din cartea Genezei. Cu această relatare, suntem la începutul primei alianțe. Abraham, părintele credincioşilor, a manifestat supunere față de Dumnezeu. El a purtat victorii. Şi astăzi îl vedem iniţiat de Melchisedec, regele din Ierusalim, care aduce cult Dumnezeului celui Preaînalt cu pâine şi vin. Primește binecuvântarea lui Melchisedec. Oferirea de zeciuiala preotului celui Preaînalt este semn acceptării cultului „asemenea lui Melchisedec”.

 

În momentul în care Isus intră în Ierusalim se pregăteşte încheierea unei noi alianțe. El realizează preoţia „după orânduirea lui Melchisedec”, adică cu pâine şi vin. Îl binecuvântează pe Dumnezeu. Aduce binecuvântare tuturor celor care celebrează cult cu credinţă. Dar în Euharistie există doar pâine și vin. Prin Cuvântul lui Cristos, aceste elemente au devenit Trupul şi Sângele său. Acest nou cult este împlinirea a ceea ce nu era decât o prefigurare. Ofranda necesară merge dincolo de simpla renunțare la bunuri materiale. Acum este darul de sine însuși.

 

În a doua lectură, sfântul Paul ne transmite ceea ce el a primit. Se adresează unei comunități divizate. El le reaminteşte că, dacă Cristos a murit, a murit pentru toți. Trebuie să tragem concluzii: nu ne putem întâlni pentru cina Domnului fără să fim atenți unii față de alții; prin urmare trebuie să ne verificăm înainte de a mânca din această pâinea și a bea din acest potir. Pentru acest motiv înainte de a ne împărtăşi, spunem: „Doamne, nu sunt vrednic să te primesc...”.

 

Evanghelia ne pregăteşte pentru Euharistie. Evenimentul despre care ne este relatat se petrece în seara unei zile obositoare. Ucenicii văd că mulțimii îi este foame; ei se gândesc că ar fi mai bine să le dea drumul acasă. Dar Isus nu-i ascultă; se adresează celor doisprezece, zicându-le: „Dați-le voi să mănânce!” Și astfel este relatarea înmulțirii pâinilor. I-au adus cinci pâini şi doi peşti. Cu aceasta va sătura mulțimile.

 

Această Evanghelie este un anunț de ce va fi Euharistia. Găsim gesturile lui Isus în seara zilei de Joia Sfântă: „Luând pâinile şi peştii, a privit spre cer, le-a binecuvântat, le-a frânt şi le-a dat…” Iată, patru verbe pe care le găsim în fiecare Euharistie. Ne aduce pâine şi vin, rod al pământului şi muncii oamenilor. Noi recunoaştem că totul vine de la Dumnezeu.  Nu suntem proprietarii acestor bunuri care ne-au fost dăruite. Noi suntem niște simpli administratori. Aceste bogații ne sunt încredinţate pentru binele tuturor.

 

Să nu uităm: când ne-am adunat pentru Euharistie, nu suntem singuri în fața Domnului. Toate rugăciunile folosesc „noi”: „Noi te rugăm... noi îți oferim...”. Suntem cu alții, care au foame după pâine, foame de iubire, foame după tandreţe şi libertate. Ei sunt cu mine şi nu pot să-i ignorez. Iubirea lui Cristos cuprinde în inima lui întreaga omenire şi fiecare persoană în parte. Fiecare liturghie este celebrată pentru întreaga omenire şi pentru fiecare persoană.

Cu toate acestea, este în tradiţia Bisericii de a adăuga o intenție particulară pentru care preotul celebrează Euharistia. Toți pot să ceară ca o liturghie să se celebreze pentru astfel de intenţii; noi ne rugăm pentru „mulțime” și mai ales pentru cei care ne-au fost recomandați. A cere să fie celebrată o liturghie este așadar a intra în rugăciunea lui Isus şi a Bisericii; este a încredinţa infinitei iubiri a lui Dumnezeu o intenţie care-mi este dragă; putem să cerem să se celebreze o liturghie pentru a-i mulțumi lui Dumnezeu, prezentându-i o cerere la care ţine mult. Putem de asemenea să-i încredințăm pe răposații noștri deoarece iubirea lui Cristos îi eliberează. Toate aceste intenţii speciale vin să se adauge la rugăciunea Bisericii întregi. Acestea sunt prezentate Domnului, care și-a dat Trupul său şi a vărsat sângele său pentru noi şi pentru mulțime.

 

Euharistia este o hrană oferită tuturor. Aceasta se înţelege când preotul prezintă hostia spunând: „Iată, Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii...”. Aceste cuvinte nu se adresează numai acestei adunări prezente în biserică, ci și în lumea întreagă. Domnul prezent în mijlocul nostru ne cere să se dăruiască nouă tuturor.

 

Dacă noi ne adunăm în biserica, este deci a răspunde la invitaţia Domnului. Iubirea noastră pentru el ne conduce la adorație. În unele biserici se organizează în fața ostensorului. Astăzi ostensorul suntem noi: suntem creați de Dumnezeu pentru a prezenta pe Fiul său întregii lumi.  Prin urmare, să fim demni, pe plan extern şi intern, de această prezenţă.

 

În această zi să ne rugăm, Domnului: Pâinea Cuvântul tău şi a Trupului tău să fie o hrană care să ne permită să devenim semne de speranţă pentru această lume care are nevoie cu adevărat. Rămâi cu noi, Doamne, ca să fim martori și mesagerii iubirii tale. Amin.

 

(pr. Jean Compazieu [2016]; traducere pr. Isidor Chinez; sursă:

http://dimancheprochain.org/6063-fete-du-corps-et-du-sang-du-christ-homelie-2/).

Celebrarea euharistică de la Joia Verde – „Corpus Domini” – «Trupul Domnului»

A Corpus Christi Procession in Artois (1857) – by Jules Breton

 

Solemnitatea Trupului şi Sângelui Domnului, în cuvintele papei Benedict al XVI-lea, „ne invită să contemplăm marele Mister al credinţei noastre: Preasfânta Euharistie, prezenţă reală a Domnului Isus Cristos în Sacramentul altarului. Ori de câte ori preotul reînnoieşte Jertfa euharistică, la rugăciunea de consacrare repetă: «Acesta este trupul meu... acesta este sângele meu». Spune asta prestând glasul, mâinile şi inima lui Cristos, care a voit să rămână cu noi şi să fie inima pulsantă a Bisericii”¹.

1. Originile sărbătorii Corpus Domini²

Originile îndepărtate ale sărbătorii Corpus Domini se găsesc în dezvoltarea cultului Euharistiei în decursul Evului Mediu. Disputele doctrinale dintre Pascasius Radbertus (+865) şi Ratram de Corbie (+868), şi mai ales între Berengariu din Tours (+1088) şi Lanfranco de Pavia (+1089), au dus la o clarificare a învăţăturii despre prezenţa reală a lui Cristos în Sacrament şi, prin urmare, la un cult mai simţit şi răspândit al Euharistiei.

În secolul al XIII-lea se manifesta o mişcare mai amplă de evlavie euharistică în popor şi chiar printre teologi, cu o contribuţie puternică dată de noul ordin franciscan. Conciliul al IV-lea din Lateran (1215), precizând învăţătura Bisericii cu formula transubstanţierii pâinii şi vinului în Trupul şi în Sângele lui Cristos, a dus la o ulterioară dezvoltare a cultului euharistic. Acelaşi Conciliu a stabilit obligaţia împărtăşaniei anuale la Paşti şi păstrarea Euharistiei într-un loc sigur³. În liturgie s-a răspândit practica de a ridica ostia şi potirul în timpul Liturghiei datorită dorinţei credincioşilor de a vedea şi de a adora speciile consacrate.

Celebrarea solemnă de Corpus Domini, aşa cum o cunoaştem şi astăzi, se datorează inspiraţiei călugăriţei flamande sfânta Iuliana de Cornillon (1191-1258). Sărbătoarea, instituită în dieceza de Ličge, în actuala Belgie, în anul 1246, s-a răspândit rapid, graţiei şi angajării flamandului Giacomo Pantaleone de Troyes, ales după aceea papă cu numele de Urban al IV-lea (1261-1264). El a inclus sărbătoarea în calendarul liturgic general cu Bula Transiturus de hoc mundo, din 11 august 1264⁴. Totuşi, din cauza unor diferite evenimente, ea a fost celebrată în toată Biserica numai după Conciliul din Vienne (1311-1312).

Conform Vieţii sfintei Iuliana, însuşi Cristos i-a spus motivul principal pentru care dorea această nouă sărbătoare, adică pentru a aminti instituirea Sacramentului Trupului şi Sângelui său în manieră deosebit de solemnă, ceea ce nu era posibil în Joia Sfântă, când liturgia era marcată de spălarea picioarelor şi de Pătimirea Domnului. Această sărbătoare va duce la o mărire în credinţă şi har pentru creştini, care vor fi induşi să participe cu atenţie mai mare la ceea ce trăiesc, în zilele obişnuite, cu evlavie mai mică sau chiar cu neglijenţă.

Sărbătoarea a fost stabilită pentru ziua de joi după Octava Rusaliilor, prima joi după Timpul Pascal, conform Calendarului liturgic usus antiquior. Sărbătoarea este astfel legată în mod clar de Joia Sfântă şi exprimă caracterul său esenţial: „În sărbătoarea Corpus Domini, Biserica retrăieşte misterul din Joia Sfântă în lumina Învierii”⁵.

Sfânta Fecioară Maria, ajutorul creștinilor [24 mai]

Sfânta Fecioară Maria, ajutorul creștinilor.

 

O, Maria, Fecioară puternică;
Tu, vestită și renumită apărătoare a Bisericii,
Tu, ajutorul minunat al creștinilor,
Tu, puternică ca o oaste pregătită pentru luptă,
Tu care singură ai distrus toate ereziile lumii,
Tu, în greutăți, lupte și necesități,
apără-ne de dușman,
iar în ceasul morții primește-ne lângă tine în Paradis. Amin.

 

Sfântă Maria, ajutorul creștinilor, roagă-te pentru noi!

 

(Sfântul Ioan Bosco).

Lăudat să fii, Părinte

Sfânta Treime

Lăudat să fii, Părinte

1)	Lăudat să fii, Părinte, Fiul tău fie iubit, Care frate-n lupta vieţii să ne fie a voit. Slavă ţie Duh Preasfinte, ce purcezi din amândoi: Trei persoane, un Domn singur, ce veghează peste noi.
2)	Ca să stăm cu vrednicie, Doamne, lâng-al tău altar, Inimile ni le-aprinde de-al iubirii viu focar. Prin a dragostei putere numai tu ne poţi uni; Tu ne-ajută să fim vrednici veşnic a te preamări.
3)	De-a păcatului prihană spală-ne în mila ta Şi la dreapta-ţi judecată, Doamne, nu ne condamna. În iubirea ta cea mare sus în cer să ne primeşti, Ca în slava ta cerească veşnic să ne fericeşti. Alta Trinita beata (Dresdner kreuzchor)   Alta Trinità beata, da noi sempre adorata, Trinità gloriosa unità maravigliosa, Tu sei manna saporosa e tutta desiderosa.