† Duminica Floriilor (B): În fața crucii – culmea evangheliei [25 martie 2018]

În fața crucii – culmea evangheliei

pr. Isidor Chinez  – Izvoarele [IS] ora 8:00 (25 martie 2018)

Lecturi: Isaia 50,4-7; Filipeni 2,6-11;  Patima Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu (15,1 – 39) (lecturi).

Omilie

Astăzi intrăm în Săptamâna Sfântă. Celebrarea de azi a Duminicii Floriilor este a Pătimirii Domnului și – din dorința papei – Ziua Mondială a Tineretului. Duminica Floriilor constituie unul dintre cele mai atractive și sugestiv evenimente: intrarea triumfală a lui Isus în Ierusalim. Noi comemorăm intrarea Domnului cu ramuri de salcie [mâțâșoare] și cântec: „Osana fiului lui David…” Un semn al victoriei în care amintim că Isus a învins moartea. În evanghelie citim Pătima Domnului descrisă de Marcu. De ce „Ziua Tineretului”? Pentru că sunt cei mai entuziaști în proclamarea victoriei lui Cristos. Este recunoștința Bisericii față de tineri, pe care papa Paul al-VI-lea îi numea „fiziologic necesari Bisericii”, voind să indice că sunt capabili, înflăcărați, disponibili cu timpul, cu angajamentul, cu creativitatea și dăruirea lor.

În prima lectură, luată din cartea profetului Isaia (Is 50,4-7), [mai precis din Deutero-Isaia (capitolul 40 la 55)] se deschide cu al treilea „Cântec al slujitorului Domnului” cu care un profet din timpul deportării în Babilon descrie un personaj obscur, numit „Slujitorul suferind”. Textul prezintă relația extraordinară ce unește „servitorul” cu Dumnezeu. Principala sa caracteristică este ascultarea cuvântului lui Dumnezeu cu disponililitatea, fidelitatea și supunerea sa blândă. „Deschide urechile” sau cum spunea profetul „ascultă” Cuvântul, „lăsându-se instruit” de el: asta înseamnă a trăi cu încredere, venind într-ajutor „celui lovit”. „Domnul Dumnezeu mi-a dat o limbă de discipol ca să ştiu să vin în ajutor cu un cuvânt celui frânt; el mă trezeşte dimineaţa, de dimineaţă îmi deşteaptă urechea ca să ascult asemenea discipolilor” (v. 4). Persecutat de dușmanii, „slujitorul” are „spatele lovit”, „obrajii pălmuiți” de „cei care îmi smulgeau barba. Nu mi-am ascuns faţa de la cei care mă insultau şi mă scuipau” (v. 6). Își pune toată încrederea în Dumnezeu. „Domnul Dumnezeu mi-a venit în ajutor” (v. 7). Din tot cei rău, din toate dificultățile și încercările, el face să iasă binele; din toată ura, el pune în față iubirea care este cea mai puternică; din toată persecuția, el dă putere iertării; din moarte, el face să răsară viața și învierea. Această profeție este descrisă [cu anticipație] viața lui Isus și patimile sale.

Războiul: de ce?

Un copil fuge de război şi în deşert 

este întâmpinat cu surprindere de oamenii de la ONU. 

În punga târâtă are hainele de la mama sa 

care nu este cu el: 

acest este războiul de care acest copil nu ştie de ce. 

(sursă: https://twitter.com/enzobianchi7).

Domnul este partea mea de moştenire

¹Păzeşte-mă, Dumnezeule,

pentru că îmi caut refugiu în tine!
² I-am spus Domnului:
„Tu eşti Dumnezeul meu,
fericirea mea e numai la tine”. 
³ În sfinţii care sunt pe pământ, în cei puternici,
în ei era toată plăcerea mea.
⁴ Îşi înmulţesc durerile cei care aleargă după [zei] străini,
dar eu nu le voi aduce nicio jertfă cu vărsare de sânge,
nici nu voi pune numele lor pe buzele mele.
⁵ Domnul este partea mea de moştenire şi cupa mea [cu sorţi],
tu eşti acela care ai în mână soarta mea.
⁶ Sorţii mei au căzut pe terenul cel mai bun,
într-adevăr, moştenirea mea e minunată.
⁷ Îl binecuvântez pe Domnul, care m-a sfătuit,
la aceasta până şi noaptea mă îndeamnă inima.

⁸ Îl am mereu în faţa ochilor pe Domnul;
dacă el este la dreapta mea, nu mă clatin.
⁹ De aceea, inima mea se bucură şi sufletul meu tresaltă de bucurie;
ba chiar şi trupul meu se va odihni în siguranţă,
¹⁰ deoarece nu vei lăsa sufletul meu în locuinţa morţilor,
nici nu vei îngădui ca cel credincios al tău să vadă putrezirea.
¹¹ Tu îmi vei face cunoscută cărarea vieţii;
 în faţa ta sunt bucurii depline
şi desfătări veşnice la dreapta ta.

(sursa: http://bibliacatolica.ro; Psalmul 16[15]).

Nu putem opri primăvara...

Pablo Neruda [1904-1973].

„Putem tăia toate florile, 

dar nu putem opri primăvara”.

(Pablo Neruda).

† Sfântul Iosif, soţul Sfintei Fecioare Maria: Ascultă cuvântul lui Dumnezeu [19 martie 2018]

Visul lui Iosif (1773) - 
de Anton Raphael Mengs.

Ascultă cuvântul lui Dumnezeu

pr. Isidor Chinez  – Izvoarele [IS] ora 17:30 (19 martie 2018)
Lecturi: 2Samuel 7,4b-5a.12-14a.16; Romani 4,13.16-18.22; Evanghelia Matei 1,16.18-21.24a.

Evanghelia Matei 1,16.18-21.24a: Iacob i-a dat naştere lui Iosif, soţul Mariei, din care s-a născut Isus, cel care se numeşte Cristos. Naşterea lui Isus Cristos însă a fost astfel: mama lui, Maria, fiind logodită cu Iosif, înainte ca ei să fi fost împreună, ea s-a aflat însărcinată de la Duhul Sfânt. Iosif, soţul ei, fiind drept şi nevoind s-o expună, a vrut să o lase în ascuns. Cugetând el la acestea, iată că un înger al Domnului i-a apărut în vis, spunându-i: „Iosif, fiul lui David, nu te teme să o iei pe Maria, soţia ta, căci ceea ce s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt! Ea va naşte un fiu şi-i vei pune numele Isus, căci el va mântui poporul său de păcatele sale”. Trezindu-se din somn, Iosif a făcut după cum i-a poruncit îngerul Domnului.

Omilie

Astăzi sărbătorim cu o mare solemnitate, împreună cu întreaga Biserică, pe sfântului Iosif, „slujitor credincios şi înţelept, pe care Domnul l-a aşezat în fruntea familiei sale”, [după antifona de la intrare]; îl sărbătorim pe sfântul Iosif, soţul sfintei Fecioare Maria şi patronul Bisericii universale. Au trecut două mii de ani de când tâmplarul din Nazaret şi-a încheiat existenţa sa pământească; dar chipul lui străbate peste veacuri şi se prezintă astăzi ca un model de viaţă și pentru noi. Liturgia introduce în istoria mântuirii figura lui Iosif ca omul drept, care trăiește în ascultarea cuvântului lui Dumnezeu cu el.

Iosif, din neamul lui David, poartă cu sine profeția făcută regelui David asupra stabilității descendenței sale. Este interesant jocul cuvintelor din limba ebraică – din  prima lectură luată din Cartea a doua a lui Samuel (2Sam 7,4b-5a.12-14a.16) – bayit care înseamnă „casă” sau „dinastie” și termenul zera care înseamnă „sămânță” și olam care înseamnă „veșnic”. Toată profeția este construită pe un contrast: nu David va face o casă, un templu, lui Dumnezeu, ci Domnul va face o casă – dinastie – lui David. „Cuvântul Domnului a fost adresat lui Natan: «Du-te şi spune-i slujitorului meu David: ʹAşa vorbeşte Domnul: […] voi ridica un descendent al tău după tine […] el va zidi o casă numelui meu. […] Eu îi voi fi lui tată şi el îmi va fi mie fiuʹ»” (vv. 4; 13-14). Promisiunea privește la stabilitatea liniei davidice pe tronul lui Israel. Oracolul merge dincolo de persoana succesorului lui David – Solomon. Profeția lasă să se întrevadă Mesia, fiul lui David. Textul se aplică lui Cristos în liturgia de astăzi.

Cu alegerea câtorva versete semnificative, Scrisoarea către Romani (Rom 4,13.16-18.22) vrea să ne ajute să recitim viața sfântului Iosif în lumina credinței lui Abraham. Totul depinde de credință. El este fiul lui David, din neamul lui Abraham. Este drept „nu prin Lege, ci prin îndreptățirea din credinţă” (v. 13). Ca și Abraham, Iosif a crezut cuvântului ce i-a fost dat [„în care a crezut” (v. 17)]. Abraham devine „tatăl multor neamuri” (v. 17). Ceea ce Paul zice despre credința lui Abraham, în liturgia de astăzi vine aplicat credinței sfântului Iosif.

În textul evanghelic din Matei (Mt 1,16.18-21.24a), Iosif este un om drept, adică un om practicant al Legii și în același timp așteptântu-l pe Mesia. Evanghelia ne vorbește în mod clar despre drama lui Iosif: „Maria, mama lui [lui Isus], fiind logodită cu Iosif, înainte ca ei să fi fost împreună, ea s-a aflat însărcinată de la Duhul Sfânt” (v. 18). Logodnica sa, Maria, revenită la Nazaret, după cele trei luni petrecute la Elisabeta, prezenta semnele unei sarcini. Iosif era sigur de Maria: nu putea să o constrângă; nu o întrebă nimic, nu îi pune nici o întrebare pentru a afla detalii. Iosif nu are îndoială că Maria este nevinovată. Ea s-a logodit cu el. Ce poate să facă? Știe că copilul nu este al său și încearcă să se retragă în liniște, să o lase în secret. Nu o expunea la repudiere sau la lovirea cu pietre. Rămânea totuși pentru Maria condiţia tristă de a avea un copil nelegitim şi ar fi trăit singură. Cazul lor era dramatic. El se găsește în fața misterului lui Dumnezeu. Un răspuns ar fi putut să dea Maria, prezentând ca pe o sarcină care este opera Duhului Sfânt, dar Maria nu a spus nimic: așteaptă să intervină Dumnezeu și să-l lumineze pe logodnicul ei. Maria nu a vorbit despre aceasta pentru că numai Dumnezeu putea să facă ca Iosif să depășească greutatea. Cu toate acestea putem să vedem ce dramă este pentru Iosif și ce suferință văzând-o pe Maria în durere.

Intervenția lui Dumnezeu nu întârzie; intervine printr-o misterioasă apariție în vis a unui înger care-i explică sarcina Mariei: „Iosif, fiul lui David, nu te teme să o iei pe Maria, soţia ta, căci ceea ce s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt! Ea va naşte un fiu şi-i vei pune numele Isus, căci el va mântui poporul său de păcatele sale” (vv. 20-21).

Evanghelistul Matei laudă pe Iosif și rolul pe care l-a avut el alături de Maria și Isus cu credința sa mare. Dar acceptă prețul bârfelor, al zvonurilor, acceptă să suporte zâmbetele prietenilor care făc cu ochiul. Dar glumele nu contează pentru acela care crede în Dumnezeu și în inițiativele sale. Iosif a crezut. Nu întreabă. Ceea ce a auzit în vis era clar. El este Mesia, Mântuitorul; pe el îl aștepta. Pe el îl așteaptă tot Israelul. Iosif este omul drept care așteaptă venirea lui Mesia. Pentru aceasta a luat-o la sine pe Maria.

Credinţa sa e simplă precum cea a marilor patriarhi, având în comun şi mijlocul prin care Dumnezeu comunica cu ei, adică prin vis. Este o credinţă, o ascultare, gata să împlinească ceea ce i se cere. Credinţă sa nu rămâne o simplă atitudine a inimii, dar se traduce în slujire umilă prin fapte. Iosif este un om cu puţine cuvinte şi multe fapte. Textul sacru ne prezintă prima poruncă pe care Dumnezeu i-o dă lui Iosif în somn; vor urma şi altele. Om practic şi tăcut, Iosif nu răspunde prin cuvinte, dar cu faptele, şi face aceasta imediat. „Trezindu-se din somn, Iosif a făcut aşa cum i-a poruncit îngerul Domnului” (v. 24). Evangheliştii, după toate cercetările lor, n-au reuşit să găsească şi să ne transmită nici un cuvânt rostit de Iosif. El este omul care uită de sine, mereu gata să intervină pentru alţii, fără să pretindă ceva la schimb.

Prin mijlocirea sfântul Iosif, să-l rugăm pe Domnul să ne dea o încredere deplină în iubirea Tatălui. Asemenea lui, suntem invitaţi să devenim slujitori ai unui mister ce ne depăşeşte. Toată evanghelia ne spune că Domnul ne conduce pe căile sale.

---

[bibliografia (anul B): Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014]; Jesùs Manuel Garcìa (http://www.catechistaduepuntozero.it); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Masetti N., Guidati dalla Parola, Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo B,  Edizioni Paoline, Torino 1989; Bianco E., Accogliere la parola. Anno B, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1996;  Biblia, Sapientia, Iași 2013.

---

Duminica a 5-a din Post (B) : Isus moare pentru toţi oamenii: acesta este a aduce rod

Isus moare pentru toţi oamenii: acesta este a aduce rod 

[pentru copii]

pr. Isidor Chinez  – Izvoarele [IS] ora 17:30 - Liturghia copiilor (18 martie 2018)
Lecturi: Ieremia 31,31-34; Evrei 5,7-9; Evanghelia Ioan 12,20-33. 

Omilie

Sărbătoarea Paștelui este aproape. Vom sărbători victoria lui Cristos cel înviat, dar mai întâi este înfrângerea morții: Isus moare cu adevărat. Pentru ce? La ce servește moartea sa?! Cristos spune o scurtă parabolă în evanghelie, cu un singur verset tulburător: „Dacă bobul de grâu care cade în pământ nu moare, rămâne singur; însă dacă moare, aduce rod mult” (In 12,24). Jertfa lui Isus se actualizează nu numai prin moarte, ci prin întreaga realitate pascală: este bobul de grâu mort și făcut spic copt, este umilire și înălțare, este viață pământească și viață veșnică, este om și Dumnezeu.

Domnul ne vorbeşte în prima lectură, luată din cartea profetului Ieremia (Ier 31,31-34), despre o alianţă nouă, nu scrisă pe table de piatră, ci în inimi: „voi pune legea mea înlăuntrul lor şi în inima lor o voi scrie; eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul meu” (v. 33). Ieremia anunță planul lui Dumnezeu: el vrea ca poporul său să-i fie prieten și toți să-l conoască ca pe oricare alt om. Să ne gândim! Părinții ar lăsa un copil de doi ani să se joace cu un cuțit? Veți spune: „Nu, nu se poate! E prea periculos!” Părinții lasă să crească copilul, să poată să înțeleagă și alte lucruri. Așa face și Dumnezeu. Așteaptă ca să ajungă momentul în care noi să înțelegem că nu se poate trăi de unul singur, trebuie să ai încredere… Este o alianță de prietenie pe care Dumnezeu o stabilește cu poporul său Israel: în locul Legii se suprapune harul, în locul fricii comuniunea intimă cu Dumnezeu: căci „toţi mă vor cunoaşte, de la cel mai mic până la cel mai mare” (v. 34). Și în locul păcatului stă iertarea: „eu le voi ierta nelegiuirile şi de păcatele lor nu-mi voi mai aduce aminte” (v. 34). Este noua alianță! Va fi pecetluită prin crucea lui Cristos.

În a doua lectură autorul Scrisorii către Evrei (Evr 5,7-9) îl prezintă pe Isus care plânge și se cutremură în fața morții. „În zilele vieţii sale pământeşti, Cristos a oferit, cu strigăte puternice şi cu lacrimi, rugăciuni şi cereri către acela care avea puterea să-l salveze de la moarte şi a fost ascultat datorită evlaviei lui” (v. 7). Rugăciuni intense… cereri… Este neliniștea îngrijorătoare a celui care se dă morții… El este frate al nostru, vecin cu noi, unul care încearcă spaimele noastre, care trece prin propria noastră frică; apare slab, firav, neajutorat, pierdut… Dar datorită lui Dumnezeu el a rezistat. Isus a descoperit în Domnul pe Tatăl său preaiubitor și a transformat suferința noastră în drumul mântuirii. Durerea, acceptată din iubire, devine astfel un sacrament de fraternitate, o școală a omenirii.

În Evanghelia după Ioan (In 12,20-33) vedem că se apropie sărbătoarea Paștelui ebraic. Sosesc la Ierusalim de prin toată Iudeia și Palestina și din lumea întreagă. Câţiva greci cer să-l poată întâlni pe învăţătorul Isus. Sunt niște păgâni care cu siguranță auziseră vorbindu-se despre Cristos. „Domnule, vrem să-l vedem pe Isus” (v. 21). Primindu-i pe acești pelerini, le vorbeşte despre moarte și le răspunde cu o parabolă care face lumină asupra sensului vieţii sale. „A venit ceasul ca Fiul Omului să fie glorificat. Adevăr, adevăr vă spun: dacă bobul de grâu care cade în pământ nu moare, rămâne singur; însă dacă moare, aduce rod mult” (vv. 23-24). Viața lui Isus este ca o sămânţă care merge în pământ – adică se dăruieşte până la moarte – pentru a aduce rod. Moartea lui Cristos a fost teribilă pentru că este destrămarea vieții.

Când țăranul seamănă grâul îl acoperă cu pământ. Sămânța putrezește și moare, dar pentru a da o viață nouă, un spic, care va produce o sumedenie de boabe de grâu. Dacă agricultorul ar voi să păstreze grâul în grânar pentru a face făină, nu va mai avea ce semăna și în anul următor nu va culege grâul. Isus nu păstrează viața sa, ci o dă. Moartea sa se aseamănă cu aceea a unui bob de grâu. Produce viață, viața lui Dumnezeu pentru întreaga lume.

O legendă din India povesteşte cum un ţăran care căra în spate un sac plin de grâu l-a întâlnit odată pe bunul Dumnezeu. „Dăruieşte-mi sămânţa!” l-a rugat Dumnezeu. Şi atunci omul a căutat cel mai mic bob de grâu pe care-l avea în sac şi i l-a oferit Domnului. Acesta l-a luat, l-a preschimbat în aur şi i l-a dat înapoi. Iar atunci ţăranului i-a părut rău din toată fiinţa că nu l-a lăsat inima să-i dăruiască tot sacul de grâu lui Dumnezeu.

Isus foloseşte parabola bobului de grâu pentru a explica faptul că fugind de moarte, atunci când îi vine ceasul, nu facem decât să ne limităm la viaţă [„rămâne singur”], în timp ce dăruindu-ne pe noi înşine până la moarte când vine ceasul, o înmulțim [„aduce mult rod”]. Grecii care voiau să ştie cine este Isus, sunt invitaţi să înţeleagă misterul crucii…

---

[bibliografia (anul B): Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014]; Jesùs Manuel Garcìa (http://www.catechistaduepuntozero.it); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Masetti N., Guidati dalla Parola, Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo B,  Edizioni Paoline, Torino 1989; Bianco E., Accogliere la parola. Anno B, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1996;  Biblia, Sapientia, Iași 2013.

---