O Biserică în lume: 2017-12-03

sâmbătă, 9 decembrie 2017

† Duminica a 2-a din Advent (B): Isus Cristos este vestea bună [10 decembrie 2017]

Ioan Botezătorul predicând (1733) - de Giovanni Battista Tiepolo,

Cappella Colleoni, Bergamo, Italia.

Isus Cristos este vestea bună

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (10 decembrie 2017)

Lecturi: Isaia 40,1-5.9-11; 2Petru 3,8-14; Evanghelia Marcu 1,1-8.

Omilie

În a doua duminică din Advent este anunță „vestea cea bună”. După douăzeci de secole de creștinism, Evanghelia riscă să se deschidă ca o istorie a trecutului. Dar sfântul Marcu anunță o veste bună provocând cu Ioan Botezătorul care în pustiu pregătește calea lui Mesia chiar cu viața sa, cu predica și cu slujirea sa (Mc). Este o mângâiere pentru popor pe care profetul îl pregătește pentru o nouă ieșire, un nou exod, pe care Dumnezeu îl va conduce în patria sa. Astăzi se așteaptă ca și ieri realizarea speranțelor (Is). Sfântul Petru ne îndeamnă să ne convertim înainte de venirea glorioasă a Domnului în timpul vieții pe care ne-o dă Dumnezeu fiecăruia dintre noi (2Pt).

Domnul vine… [II Advent (B) - duminică, 10.12.2017]

Predica lui Ioan Botezătorul.

Evanghelia Marcu 1,1-8: Începutul evangheliei lui Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu. Aşa cum este scris în profetul Isaia: „Iată, eu îl trimit pe îngerul meu înaintea feţei tale; el va pregăti calea ta. Glasul celui care strigă în pustiu: «Pregătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările lui!»” Ioan Botezătorul era în pustiu, predicând botezul convertirii spre iertarea păcatelor. Întreaga regiune a Iudeii şi cei din Ierusalim veneau la el şi erau botezaţi de el în râul Iordan, mărturisindu-şi păcatele. Ioan era îmbrăcat cu o haină din păr de cămilă şi avea o cingătoare din piele în jurul coapselor sale; mânca lăcuste şi miere sălbatică şi predica, zicând: „Vine după mine cel care este mai puternic decât mine, căruia eu nu sunt vrednic, plecându-mă, să-i dezleg cureaua încălţămintei. Eu v-am botezat cu apă, însă el vă va boteza în Duhul Sfânt”.

Omilie

Pe drumul nostru spre Crăciun, îl găsim pe profetul Isaia. Astăzi el se adresează evreilor deportați în Babilon. De mulți ani sunt prizonieri, zdrobiți în ţara exilului. Isaia îi anunță reîntoarcerea în Ţara Sfântă. Mesajul este clar: „Iată Dumnezeul vostru care trebuie să vină... Pregătiți-vă... Îndreptaţi cărările lui… umpleți spărturile...” Aceasta înseamnă: „inima voastră să fie purificată, fiți drepți și corecți, nu aveți atitudini necinstite”.

† Neprihănita Zămislire: Toată frumoasă ești, Marie [vineri, 8 decembrie 2017]

Toată frumoasă ești, Marie

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 10:00 (8 decembrie 2017)

Lecturi: Genezei 3,9-15.20; Efeseni 1,3-6.11-12; Evanghelia Luca 1,26-38.

Omilie

Liturgia de astăzi – 8 decembrie – celebrează sărbătoarea Neprihănitei Zămisliri a preasfintei Fecioare Maria. Biserica, prezentând-o pe Maria, îi celebrează intrarea în existenţa pământească prin Neprihănita Zămislire. Constituţia dogmatică despre Biserică a Conciliului Vatican al II-lea ne spune că „împodobită încă din prima clipă a zămislirii sale cu strălucirea unei sfinţenii unice” (LG 56). A fost numită „toată sfântă” – Panaghia, adică, în greacă, înseamnă pan, tot, toată și ágios, sfânt. Este titlul dat Maicii Domnului de tradiția Părinților Orientali: sfințenia perfectă, fără pată, „toată frumoasă”, „tota pulchra” în limba latină. Prin zămislire, în limbajul biblic, este un simbol pentru a indica totalitatea existenții. Prin „Neprihănita Zămislire”, Biserica intenţionează ca acel amalgam de păcate care împiedică deplina comunicare de viaţă dintre Dumnezeu şi om să nu apese asupra Mariei. Existența Mariei, de la prima licărire până la ultima clipă, este sub semnul lui Dumnezeu. Avea dreptate Pius al IX-lea la 8 decembrie 1854 prin bula Ineffabilis Deus când proclama această sărbătoarea: „preafericita Fecioară Maria, încă din primul moment al zămislirii ei, printr-un har şi un privilegiu unic al lui Dumnezeu Atotputernicul, în vederea meritelor lui Isus Cristos, Mântuitorul neamului omenesc, a fost ferită de orice prihană a păcatului originar”. Este „neatinsă de vreo prihană a păcatului, fiind plăsmuită de Duhul Sfânt ca o făptură nouă” (Catehismul Bisericii Catolice 493). Patru ani mai târziu, adică în 1858, în mica localitate Lourdes, Bernadeta, care nu ştia nimic de vocabularul teologic, primi confirmare acestei revelaţii. Ea ajunge la preotul ei cu acest cuvânt: „Eu sunt Neprihănita Zămislire”, i s-a spus în aparițiile sale.

Neprihănita Zămislire (8 decembrie)

Evanghelia Luca 1,26-38: În acel timp, îngerul Gabriel a fost trimis de Dumnezeu într-o cetate din Galileea, al cărei nume era Nazaret, la o fecioară logodită cu un bărbat al cărui nume era Iosif, din casa lui David. Iar numele fecioarei era Maria. Şi, intrând la ea, i-a spus: „Bucură-te, o, plină de har, Domnul este cu tine!” Ea s-a tulburat la acest cuvânt şi cugeta în sine ce fel de salut ar putea fi acesta. Însă îngerul i-a spus: „Nu te teme, Marie, pentru că ai aflat har la Dumnezeu! Vei zămisli şi vei naşte un fiu şi-l vei numi Isus. Acesta va fi mare: va fi numit Fiul Celui Preaînalt şi Domnul Dumnezeu îi va da tronul lui David, tatăl său; şi va domni peste casa lui Iacob pe veci, iar domnia lui nu va avea sfârşit”. Maria a spus către înger: „Cum va fi aceasta, din moment ce nu cunosc bărbat?” Răspunzând, îngerul i-a spus: „Duhul Sfânt va veni asupra ta şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; de aceea, sfântul care se va naşte va fi numit Fiul lui Dumnezeu. Iată, Elisabeta, ruda ta, a zămislit şi ea un fiu la bătrâneţe şi aceasta este luna a şasea pentru ea, care era numită sterilă, pentru că la Dumnezeu nimic nu este imposibil!” Atunci, Maria a spus: „Iată slujitoarea Domnului: fie mie după cuvântul tău!”

Omilie

În drum spre Crăciun, găsim această sărbătoare a Mariei ce o numim „Neprihănita Zămislire”. În virtutea unui har excepţional, Maria, Mama lui Isus nu a cunoscut vreodată pe cel rău. „Ea este cea care nu a refuzat nimic lui Dumnezeu până la cel mai mic semn de iubire” (mons. Thomas). Constituţia dogmatică despre Biserică a Conciliului Vatican al II-lea ne spune că „împodobită încă din prima clipă a zămislirii sale cu strălucirea unei sfinţenii unice” (LG 56). Ea a fost numită „toată sfântă”. Dogma Neprihănitei Zămisliri a fost proclamată de Pius al IX-lea în 1854. Patru ani mai târziu, mica Bernadeta din Lourdes, care nu ştia nimic de vocabularul teologic, primi confirmare acestei revelaţii. Ea ajunge la preotul ei – Peyramale – cu acest cuvânt: „Eu sunt Neprihănita Zămislire”.