Ospitalitatea pentru Dumnezeu
pr. Isidor Chinez (2 iulie 2023)
Lecturi biblice: 2Regi 4,8-11.14-16a; Romani 6,3-4.8-11; Evanghelia Matei 10,37-42; lecturi biblice
Omilie
Liturgia de astăzi ne prezintă ultimele rânduri ale discursului misionar [din capitolul al 10-lea din Evangheliei după Matei]. Isus îi instruiește pe cei doisprezece apostoli în momentul în care pentru prima dată îi trimite în misiune în satele din Galileea și Iudea în numele său. Învățătura centrală a Cuvântului se învârte asupra necesității de a ști să recunoaștem trecerea Domnului în trimișii săi. Este ospitalitatea pentru Dumnezeu: să dai un pahar cu apă… Prima lectură relatează despre o femeie care îl primește pe profetul Elizeu, recunoscându-l ca om al lui Dumnezeu. A doua lectură descrie viața creștină ca o identificare deplină cu viața Domnului înviat din morţi: „el trăieşte pentru Dumnezeu”.