Ospitalitatea pentru Dumnezeu
pr. Isidor Chinez (2 iulie 2023)
Lecturi biblice: 2Regi 4,8-11.14-16a; Romani 6,3-4.8-11; Evanghelia Matei 10,37-42; lecturi biblice
Omilie
Liturgia de astăzi ne prezintă ultimele rânduri ale discursului misionar [din capitolul al 10-lea din Evangheliei după Matei]. Isus îi instruiește pe cei doisprezece apostoli în momentul în care pentru prima dată îi trimite în misiune în satele din Galileea și Iudea în numele său. Învățătura centrală a Cuvântului se învârte asupra necesității de a ști să recunoaștem trecerea Domnului în trimișii săi. Este ospitalitatea pentru Dumnezeu: să dai un pahar cu apă… Prima lectură relatează despre o femeie care îl primește pe profetul Elizeu, recunoscându-l ca om al lui Dumnezeu. A doua lectură descrie viața creștină ca o identificare deplină cu viața Domnului înviat din morţi: „el trăieşte pentru Dumnezeu”.
În prima lectură (2Re 4,8-11.14-16a) se vorbește despre profetul Elizeu destinat poporului evreu, astfel încât să învețe să recunoască și să primească oamenii pe care Domnul îi trimite ca mesagerii săi. Femeia despre care vorbim este din localitatea Şunem – actuala Solem sau Sulam – la poalele muntelui Hermon (cf. 1Rg 1,3) care a acționat cu credință și iubire gratuită. Este cunoscută pentru bogăția sa, dar și pentru religiozitatea și umanitatea sa. Dacă Elizeu se oprește acolo de fiecare dată când este prin preajmă, înseamnă că primirea sa a fost sinceră și cordială. Autorul își amintește de calitățile mai mult decât de numele ei. Ospitalitatea este sacră în Orient. Și în Israel este consfințiuă o tradiție străveche cum este relatat despre Abraham la stejarii din Mambre unde ospătează pe cei trei îngeri (cf. Gen 18,1-14). Remarcăm că femeia nu cere nimic la schimb, nici nu profită de influenţa pe care profetul o avea la regele acelui ţinut ca să obţină vreun favor. Când profetul întreabă ce ar putea face pentru ea ca răsplată – „Iată, pentru noi tu ai arătat toată această grijă! Ce putem face pentru tine? Ai vreun lucru pe care să-l prezentăm regelui sau comandantului armatei?” (2Re 4,13) –, femeia răspunde cu simplitate: „Eu trăiesc liniştită cu poporul meu” (v. 13). Însoțitorul său, Ghehazi, a descoperit insatisfacția ei: „ea n-are niciun fiu, iar soţul ei este bătrân!” (v. 14). Femeia nu i-a destăinuit-o! Dar anunțul pe care îl face profetul o umple de bucurie. Răsplata, pe care o primește de la Dumnezeu prin Elizeu, depășește așteptările sale: „la anul, pe vremea aceasta, vei ţine în braţe un fiu” (v. 16), căci nu are copii, nu are un viitor. Profetul, făcând-o să aibă un fiu, îi deschide noi perspective, îi oferă posibilitatea de a da sens vieții ei. Ea rămâne în tradiția biblică o colaboratoare a misiunii profetice.
În a doua lectură (Rom 6,3-4.8-11), apostolul Paul afirmă că, odată cu botezul, suntem morți și am înviat împreună cu Cristos: „nu ştiţi că noi, toţi care am fost botezaţi în Cristos Isus, am fost botezaţi în moartea lui? Aşadar, am fost înmormântaţi împreună cu el prin botez în moartea lui pentru ca, după cum Cristos a înviat din morţi prin gloria Tatălui, la fel şi noi să umblăm într-o viaţă nouă” (v. 3-4). Sfântul Paul subliniază că cei botezați „mor” cu adevărat la viața veche, prin scufundarea în moartea Domnului. Apoi precizează că Cristos a murit pentru păcat odată pentru totdeauna și acum trăiește pentru Dumnezeu: „Cristos cel înviat din morţi nu mai moare, moartea nu mai are nicio putere asupra lui. Când a murit, el a murit pentru păcat o dată pentru totdeauna, dar acum este viu; el trăieşte pentru Dumnezeu” (v. 9-10). Numai devenind una cu Isus putem muri pentru păcat, adică luptăm împotriva a tot felul de nedreptate. Acest lucru este posibil numai dacă formăm o comunitate care vestește – cum a făcut Isus – venirea împărăției lui Dumnezeu. Acest dar cere de la noi legătura strânsă a vieții noastre de credință cu Domnul și cu frații noștrii.
Evanghelia după Matei (Mt 10,37-42) ne prezintă ultimele instrucțiuni ale lui Isus către apostoli în vederea misiunii. În timp ce scrie, Matei se gândește la noii predicatori: amintește cu claritate și tărie ceea ce se cere evanghelizatorilor în raport cu Cristos. „Cine îşi iubeşte tatăl sau mama mai mult decât pe mine nu este vrednic de mine; şi cine îşi iubeşte fiul sau fiica mai mult decât pe mine nu este vrednic de mine” (v. 37). Trecerea la credința creștină l-ar putea pune pe cei botezați în dezacord cu membrii familiei sale, mai ales atunci când vechea credință rezuma tradițiile nu numai ale unei familii, cât ale întregului popor căruia îi aparținea. Isus trebuie să rămână mereu pe primul loc, chiar și cu pericolul de a-și face dușmani, de a-și pierde părinții sau copiii. Ar putea fi cazul compromiterii propriei vieți: „cine nu-şi ia crucea şi nu mă urmează nu este vrednic de mine” (v. 38). „A lua și a purta crucea” însemnă mai presus de toate martiriul, după exemplul Domnului, care a preferat să moară în loc să împedice porunca Tatălui său.
Cuvântul Domnului sugerează să punem în prim plan ceea ce afirmă Isus că oricine primește un profet pentru că este profet va avea răsplata unui profet: „cine primeşte un profet pentru că este profet va primi răsplata profetului, iar cine primeşte un drept pentru că este drept va primi răsplata celui drept” (v. 41). Profetul este discipolul care îl iubește pe Isus mai mult decât pe tatăl și pe mama sa, care își ia crucea și îl urmează, care este dispus să-și piardă viața pentru cauza sa. De aceea oricine primește pe discipolul Domnului îl primește pe el și cu el pe Tatăl care l-a trimis. Rezultă că oricine primește un profet ca discipol al lui Isus pentru că este profet, va răsplata profetului. Aceasta înseamnă că o comunitate este misionare, adică misiunea ei constă în a-și deschide ochii spre viitorul lui Dumnezeu și a interpreta semnele timpurilor pe care Dumnezeu le-a pus pe drumul umanității. Isus nu a avut o existență ușoară.
Încheie cu o încurajare, afirmând că evanghelizatorii sunt asimilați cu Domnul și că răsplata celor care îi primesc nu se va pierde: „cine va da de băut fie şi numai un pahar cu apă rece unuia dintre aceştia mici pentru că este discipol, adevăr vă spun, nu-şi va pierde răsplata” (v. 42). Ospitalitatea era o virtute cunoscută și practicată în lumea antică. Matei o propune din nou cu această ocazie. Motivele primirii sunt înainte de toate umanitare, dar evanghelistul se sprijină pe cele religioase. Isus identifică cu persoana discipolului căruia i se oferă ospitalitate. Primirea unuia dintre ucenicii săi este ca și cum l-ar primi pe el și însăși persoana Tatălui. Toți sunt pe aceeași linie, Dumnezeu, Cristos și credincioșii. Dacă primiți unul, îi primiți pe toți trei, pentru că toți lucrează la aceeași cauză, sunt dedicați aceluiași plan. Aceștea – „cei mici” – sunt credincioșii anonimi, ucenicii lui Cristos: s-ar putea să aibă nevoie de tot, chiar și de un pahar cu apă. Să-i dai un pahar cu apă: nu este o acțiune bună, nu merită să-i dai importanță?... Ba da!... Este ospitalitatea pentru Dumnezeu!
Bibliografia [anul A]: Armellini F., http://www.qumran2.net; http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Anno Liturgico A Archivi - (commentivangelodomenica.it); Biblia, Sapientia, Iași 2013; Bianco E., Accogliere la parola. Anno A, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1998; Brèthes Ch., Feuillets liturgiques. Année A, MédiasPaul & Éditions Paulines, 1987; Cantalamessa R., http://www.qumran2.net; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M., http://www.donmarcoceccarelli.it; Comastri A., Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo A, Edizioni Paoline, Torino 1989; Compazieu J., http://dimancheprochain.org; Cortesi A., https://alessandrocortesi2012.wordpress.com; Dehoniani Andria, https://dehonianiandria.it/category/liturgia-domenicale/; https://dehonianiandria.it/lectio/; Doglio C., https://www.qumran2.net; Dumea C., www.calendarcatolic.ro; www.pastoratie.ro; Garcìa J. M., http://www.catechistaduepuntozero.it; Gobbin M., Omelie per un anno. Anno A, vol. 1, Elledici, Torino 2003; Lasconi T., http://www.paoline.it/blog/liturgia; Lucaci A., http://ro.radiovaticana.va; Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; don Marco Ceccarelli – Omelie; Maggioni B., http://www.qumran2.net; Manicardi L., https://www.monasterodibose.it; Marchioni G., Echi della parola di Dio. Omelie domenicali e festive per l’anno A, Elledici, Torino 1998; Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Orestano C. F., http://www.monasterodiruviano.it; Predici și omilii, https://www.elledici.org; Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N., http://thierry.jallas.over-blog.com.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu