.jpg)
Paternitatea lui Iosif
pr. Isidor Chinez – capelă, Adjudeni (19 martie 2025)
Lecturi biblice: 2Samuel 7,4b-5a.12-14a.16; Romani 4,13.16-18.22; Evanghelia Matei 1,16.18-21.24a; lecturi biblice
Omilie
19 martie: astăzi celebrăm cu solemnitate pe sfânt Iosif, „patronul Bisericii universale”, „slujitorul credincios şi înţelept pe care Domnul l-a aşezat în fruntea familiei sale”, cum citim la antifonul de la intrare sfintei Liturghii. În sărbătoarea de azi, lecturile biblice ne oferite spre meditație pe sfântul Iosif. Prima lectură pune în față figura lui Iosif în linie de continuitate cu descendența și promisiunile lui David pe care le primește de la Dumnezeu prin profetul Natan. În lectura a doua, apostolul Paul vorbește despre Abraham: prin credință devine „părintele multor neamuri”. În Evanghelia după Matei apare Iosif ca fiind un om „drept” care prin credinţa sa rămâne deschis slujirii lui Dumnezeu și omenirii. Este paternitatea sfântului Iosif.
În lectura întâia (2Sam 7,4b-5a.12-14a.16) este promisiunea făcută de Dumnezeu lui David: „Când se vor împlini zilele tale şi te vei odihni cu părinţii tăi, voi ridica un descendent al tău după tine, care a ieşit din tine, şi-i voi întări domnia. El va zidi o casă numelui meu şi voi întări scaunul lui de domnie pentru vecie” (v. 12-13). Comparând fragmentul din cartea lui Samuel și cea a nașterii lui Isus după Matei, putem vedea legătura dintre aceasta descendență a lui David și a lui Cristos, care primește titlul davidic, în virtute lui Iosif, de urmaș din casa regală a lui Iuda. David îl consultă pe Dumnezeu apelând la mijlocirea profetului Natan. Răspunsul profetului este „nu”: nu David va fi cel care va face o „casă”, un „templu” lui Dumnezeu, ci Domnul care va face o „casă”, o „dinastie” pentru David cu pace. Dumnezeu nu poate decât să promită regelui statornicia generațiilor care vor veni, chiar dacă succesorii săi și el însuși nu sunt scutiți de vinovăție. În acest moment fundamental al istoriei mântuirii îl găsim pe Iosif, martorul credincios și privilegiat al iubirii lui Dumnezeu: un om sărac în „duh” care, prin renunțarea la o paternitate normală, dă „casei” Fiului lui Dumnezeu, Isus Cristos. E bucuria psalmului responsorial: „Fericit este slujitorul credincios”, căci „am făcut legământ cu alesul meu, iată ce i-am promis cu jurământ slujitorului meu, David: îţi voi întări seminţia pe veci, din neam în neam îţi voi păstra scaunul de domnie” (Ps 88,4-5).
În lectura a doua este descrisă paternitatea lui Abraham, în Scrisoarea către Romani (Rom 4,13.16-18.22), care, în virtutea credinței, este „constituit tatăl multor neamuri” (v. 17). Apostolul Paul continuă: „sperând împotriva oricărei speranţe, el a crezut că va deveni părintele multor neamuri” (v. 18). Paternitatea lui Abraham este o paternitate spirituală, nu este tatăl care dă naștere „materială” unor fii, dar întrucât transmite credința, transmite viața, educația, știe să transmită buna relație cu Dumnezeu. De la Abraham rezultă aceea credință în Domnul care dă viață morților și cheamă la existență lucruri care încă nu există. Abraham este tatăl credinței, nu tatăl material al unui popor. Atunci toți cei care au credința lui Abraham sunt fiii lui Abraham: „el a crezut că va deveni părintele multor neamuri” (v. 18). Așa cum s-a întâmplat cu patriarhul Abraham, la fel și cu Iosif din Nazaret: se experimentează o paternitate non-fizică, care nu este mai puțin autentică pentru a fi trăită pe plan spiritual. În ochii lui Isus poate fi privită figura lui Iosif: e contemplarea feței Tatălui în semnul uman de pe chipul lui Iosif.
În Evanghelia după Matei (Mt 1,16.18-21.24a), găsim despre sfântul Iosif, precum și despre sfânta Fecioară Maria. Ceea ce ni se relatează este destul pentru un discipol al lui Isus. Un prim pas este atitudinea lui Iosif față de supranatural. Confruntat cu problema sarcinii inexplicabile a logodnicei sale – Maria nu i-a dezvăluit conversație cu îngerul –, este lipsit de elementele esențiale pentru a interpreta această situație jenantă, comportându-se după reflecția sa personală cu aportul Sfintei Scripturi: „Iosif, soţul ei, fiind drept şi nevoind s-o expună, a vrut să o lase în ascuns” (v. 19). Iosif se prezintă într-o căutare interioară de o mare profunzime, dispus să se lase iluminat de Dumnezeu, către care se îndreaptă pentru a ști ce să facă în acest moment dificil. El cercetează Scripturile cu privire la problema sa: decide să desfacă această căsătorie printr-un act permis în anumite condiții [din cartea Deuteronomului: „când un bărbat ia o femeie şi se căsătoreşte cu ea, dacă ea nu mai găseşte trecere în ochii lui pentru că el a găsit la ea ceva nepotrivit, să-i scrie un act de despărţireb, să i-l dea în mână şi s-o trimită din casa lui” (Dt 24,1)], cu un document juridic în formă simplă şi privată, fără intervenţia martorilor sau a autorităţii. Iosif nu a căutat sfaturi de la un om ca și el, ci l-a consultat pe Domnul în Cuvântul său. Dumnezeu ne luminează conștiința atunci când căutăm în mod autentic voința lui [„căutaţi-l în simplitatea inimii, căci el se lasă găsit de cei care nu-l pun la încercare” (Înț 1,1-2)]. Maria îi vede chinul interior și rămâne tăcută, căci cuvintele omenești ar fi spus puțin pentru inima tulburată a lui Iosif, înainte ca Dumnezeu să fi aruncat o lumină asupra inimii sale, prin iluminarea interioară a Duhului. Chiar în acel moment al meditației sale, lumina divină pătrunde în sufletul său și îi oferă o cheie potrivită pentru a interpreta evenimentul: „cugetând el la acestea, iată că un înger al Domnului i-a apărut în vis” (v. 19). În această căutare a voinței divine și a intuițiilor pe care Duhul ni le face să simțim puternic în inima noastră, sunt confirmate de Dumnezeu însuși prin întâlniri, coincidențe, deschiderea unor drumuri și închiderea altora. Îi spune îngerul: „Iosif, fiul lui David, nu te teme să o iei pe Maria, soţia ta, căci ceea ce s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt! Ea va naşte un fiu şi-i vei pune numele Isus, căci el va mântui poporul său de păcatele sale” (v. 20-21). Întorcându-se către Iosif, acesta îi spune că Maria „va naşte un fiu şi-i vei pune numele Isus”. Să înțelegem această propoziție: Maria va naște un fiu și Iosif îl va numi Isus. În obiceiul evreiesc, era tatăl care alege numele copilului. Un rolul a lui Iosif este descris în cuvintele care urmează: „vei pune numele Isus”. Este exprimat paternitatea sa: va fi un adevărat tată pentru Isus. Faptul de a impune numele de Isus, capătă sensul vocației sale, adică aceea al paternități sale ce e capabil să facă spațiu în propria viața la o ființă umană care crește, se dezvoltă și se pregătește să-i dea lui Dumnezeu răspunsul său original și liber. În acest sens, Iosif este cu adevărat un tată. Din acest motiv, chiar dacă nu este fiul său, în sens genetic, este totuși cu adevărat tată pe linie psihologică și emoțională. Cuvintele îngerului se încheie, insistând asupra chemării lui Isus, „căci el va mântui poporul său de păcatele sale”. Este exprimată semnificația numelui „Isus”, care se referă la sensul numelui ebraic, cel de Joshuà, pe care Iosif va trebui să i-l dea: înseamnă că impunerea numelui – Isus – indică chemarea sa de Mântuitor sau Salvator al lumii. Cu paternitatea sa, Iosif, va participa la lucrarea lui Isus, întrucât va ajuta să crească ca om și să se pregătească astfel pentru misiunea sa de eliberator: „va mântui poporul său de păcatele sale” (v. 21).
Să ne ajute și pe noi să fim slujitori ai vieții după chemarea proprie!
Bibliografia [anul C]: Angelo Comastri it; Associazione “il filo – gruppo laico di ispirazione cristiana” – Napoli (www.ilfilo.org); Armellini F., (http://www.qumran2.net; https://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio); Biblia, Sapientia, Iași 2013; Bianco E., Accogliere la parola. Anno C, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1997; Bono L., Preparare insieme l’omelia (C) 1977 it; Cantalamessa R., (http://www.qumran2.net); Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M., (http://www.donmarcoceccarelli.it); Compazieu J., (http://dimancheprochain.org); Cortesi A., (https://alessandrocortesi2012.wordpress.com); Dehoniani Andria (https://dehonianiandria.it); Dumea C., (www.pastoratie.ro); Elledici.org (https://www.elledici.org/liturgia/parlare-di-dio-domenica-prossima); Farinella P., (http://www.paolofarinella.eu); Garcìa J. M., (http://www.catechistaduepuntozero.it); Grilli M., (https://diocesitivoliepalestrina.it); Lasconi T., (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Lefebvre S., (https://francoisassise.wordpress.com); L'Osservatore Romano; Lucaci A., (http://ro.radiovaticana.va); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B., (http://www.qumran2.net); Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Mela R., (http://www.settimananews.it/ascolto-annuncio); Orestano C. F., (http://www.monasterodiruviano.it); Piccolo G., (http://www.clerus.va); Predici și omilii (https://www.elledici.org); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Rossé G., Il Vangelo di Luca, Citta Nuova, 2001; Sacchi A., (http://nicodemo.net); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M-N., (http://thierry.jallas.over-blog.com); Vianello A., (https://incammino.blog).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu