Se afișează postările cu eticheta revistă. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta revistă. Afișați toate postările

marți, 21 martie 2017

Paradigma indiferenţei de preot Michel Kubler (părinții asumpționiști)



(Aparut în Dilema veche, nr. 682, 16-22 martie 2017).

Până nu demult, problema relației cu Dumnezeu sau cu religia era simplă, aproape binară. Fie erai credincios, fie erai ateu. Spun „credincios“, în sensul unei afirmații pozitive a unei existențe divine și a unei practici religioase care rezultă în mod cu totul evident, fondată pe o experiență spirituală personală sau pe o tradiție transmisă din generație în generație. Iar „ateu“, în sensul unei afirmații la fel de pozitive a non-existenței lui Dumnezeu, fondată pe argumente de ordin filozofic sau științific. O a treia posibilitate nu prea exista, mai puțin aceea de a te declara „agnostic“, soluție de non-cunoaștere prudentă, preferată cu precădere de intelectualii care nu voiau să se certe cu nimeni.

Această situație „alb-negru“ nu se poate însă menține pe termen lung. Desigur, încă există – în Orient și în Occident deopotrivă – militanți raționaliști pe care îi auzi cum susțin, și demonstrează chiar, inutilitatea și chiar pericolul pe care îl constituie orice demers sau mentalitate religioasă. De asemenea, încă există indivizi sau grupuri convinse că sistemele de credințe constituie ele însele o amenințare la adresa libertății persoanelor și a păcii mondiale. În sfârșit, anumite discursuri sau comportamente ale instituțiilor religioase pot provoca, pe bună dreptate sau nu, reacții anticlericale, punctuale sau de durată, mai ales dacă vizează viața privată a persoanelor sau opțiunile unei societăți.




vineri, 9 septembrie 2016

Maica Tereza, apostolul celor umili

Preasfințitul Ioan Robu și Maica Tereza de Calcutta
cu surorile ei (2-9 mai 1990).

La 4 septembrie 2016, papa Francisc a declatat-o sfăntă pe Maica Tereza de Calcutta (1910-1997). Preocupată de soatra copiilor din orfelinatele din România Maica Tereza de Calcutta a venit la București de mai multe ori, prima vizită având loc în perioada 2-9 mai 1990.

În seara zilei de 2 mai 1990 am fost cu preasfințitul Ioan Robu la aeroportul „Henri Coandă” din București; Maica Tereza de Calcutta și câteva sorori soseau de la Roma, târziu. Eu eram pe post de șofer. Ajunși la arhiepiscopie, preasfințitul le-a oferit surorilor apartamentul de sus pentru a se odihni. Dar ele au dormit pe rogojini, nu pe pat. Așa îmi aduc aminte. Monica Broșteanu i-a fost interpretă, în acele zile, Maicii Tereza, care venise în România cu planuri serioase. Știa deja că la Moreni era un cămin de copii cu handicapuri severe. A doua zi a plecat la Țuicani-Moreni, județul Dâmbovița. Pe drum s-a rugat în continuu Rozariul. Copiii aduşi de la Moreni au fost încredințați surorilor Misionare ale Carității care rămâneau în țară.

În ciuda interdicțiilor și a tuturor dificultăților din anul 1990, părintele Martin Cabalaș, parohul din Bucureștii Noi, a reușit să cumpere o casă în Chitila, cu intentia de a deschide o capelă. În mai 1990, arhiepiscopul Ioan Robu a pus la dispoziția Congregației Misionarele Carității casa și terenul pentru a-și începe opera de caritate. Maica Tereza a fost în această casă. Era preocupată pentru viitor. În partea cealaltă a străzii era o întreprindere. Maica a pus o migdăluță cu sfânta Fecioară Maria pe această clădire, încrezătoare în mijlocirea ei. Alături era un teren de două mii de metri pătrați pe care Misionarele Carității l-au cumpărat pentru a construi un cămin pentru bătrâni și copii cu handicap. 

În catedrală Sfântul Iosif, din București, Maica Tereza a tinut o conferință prin care își exprima dezacordul față de avort. Printre altele spunea: „Nu ucideți copilașii! Le rog pe toate mamele din lume: dacă nu doriți un copil, dați-mi-l mie... Eu îl doresc!” Credincioșilor români le spunea: „Voi să vă rugați. Rodul rugăciunii este adâncirea credinţei. Rodul credinţei este iubirea. Rodul dragostei este slujirea celorlalţi. Rodul slujirii este pacea!”

Maica Tereza a fost apostolul celor umili, mărturia sublimă și uimitoare a lui Cristos care continuă să aducă în lume miracolul iubirii oferite omului de Dumnezeu ca să-l salveze.

(Chinez Isidor, „Maica Tereza, apostolul celor umili”, în Actualitatea creștină, nr. 9/2016, 21); sursă: https://issuu.com/revista_ac/docs/092016).