† Duminica a 20-a de peste an (A): Dumnezeu, în iubirea sa, este milostiv [20 august 2017]

Dumnezeu, în iubirea sa, este milostiv

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (20 august 2017)

Lecturi: Isaia 56,1.6-7; Romani 11,13-15.29-32; Evanghelia Matei 15,21-28. 

Omilie

Cele trei lecturi propuse de liturgia cuvântului dezvoltă tema răspunsului dat de Domnul în fața oricărei forme de excludere: Dumnezeu, în iubirea sa, este milostiv. 

În prima lectură acesta este mesajul pe care îl găsim în cartea lui Isaia (Is 56,1.6-7), denumită Trito-Isaia. Domnul îndeamnă poporul lui Israel să depășească naționalismul propriu pentru a se deschide la universalitatea mântuirii. Israel – explică profetul – trebuie să-și dea seama că există străini care „iubesc numele Domnului”. Nu vor rămâne excluși niciunul dintre „străinii care s-au atașat de Domnul pentru a-l onora, a iubi numele său, a deveni slujitorii lui”. Poporul lui Israel, în momentul în care pornind din tara exilului pentru a se reîntoarce în patria lor, cuprinși de entuziasm, promite să deschidă cultul și pentru străini. Oracolul a rămas pe un ton care îi îndeamnă pentru o societatea ideală. Fiecare este invitat să împlinească datoria sa, să observe dreptatea în raporturile cu alții.  Dreptatea lui Dumnezeu este aproape și se manifestă în bunătatea salvifică. „Pe fiii străinilor… îi voi face să se bucure în casa mea de rugăciune” (v. 6). Mântuirea nu-i privește numai pe copiii poporului său, dar pe toate celelalte popoare. Profetul este purtătorul de cuvânt al promisiunilor divine în favoarea celor excluși: „îi voi face să vină la muntele meu cel sfânt” (v. 7). Îndrăzneață este această zicere finală: „îi voi face să se bucure în casa mea de rugăciune” (v. 7). Este o primire universală a mântuirii. Nu degeaba este expresia citată de evanghelişti despre intervenţia lui Isus în Templu: „casa mea se va numi casă de rugăciune pentru popoare și voi ați făcut-o peștera tâlharilor?” (cf. Mc 11,17).

Cu scrisoare sfântului Paul către Romani (Rom 11,13-15.29-32), suntem în misterul lui Dumnezeu, în acest proiect pentru mântuirea lumii. Apostolii predică cuvântul prima dată la israeliții apoi, refuzând mesajul creștin, merg la păgâni și de această dată sunt ascultați. „Vă spun, întrucât eu sunt Apostolul Neamurilor, îmi laud slujirea, că poate voi trezi gelozia celor din neamul meu şi voi duce la mântuire pe unii dintre ei” (vv. 13-14). Primirea lor în comunitatea creştină se întâmplă nu fără numeroase tensiuni. Străinii sunt din ce în ce mai numeroși în a se converti la Cristos. Faptul că Evanghelia este primită de păgâni arată că singurul Dumnezeu îi cheamă pe toţi oamenii la mântuire. El vrea să se îndure de toți oamenii. „Dumnezeu i-a închis pe toţi în neascultare, ca să se îndure de toţi” (v 32). O celebrare universală a mântuirii pentru toate popoarele. Vestea cea bună a lui Isus Cristos este pentru toţi. Credința este darul universal de salvare prin milostivirea Tatălui: și pentru iudei și pentru păgâni. „Acum, în urma neascultării lor, aţi aflat îndurare, la fel şi ei nu au ascultat acum, ca, prin îndurarea faţă de voi, să afle şi ei îndurare acum” (vv.30-31). Efectul pozitiv și paradoxal al respingerii Israelului este ceva măreț: reconcilierea cu Dumnezeu a lumii întregi prin milostivirea sa.

Evanghelia după Matei (Mt 15,21-28) ne arată că Isus este pe punctul de a realiza această veste bună. Lasă Genezaretul – cetatea situată pe pământul lui Israel – şi se retrage în părțile Tirului şi a Sidonului. Se ciocnește de neîncrederea discipolilor săi. Refuzat de autorităţile religioase iudaice, el se distanţează îndreptându-se spre nord, spre teritoriul păgân. De ce oare s-a retras Isus? Cu acest gest el trece peste graniţele oficiale ale lui Israel, descoperindu-ne în mod clar că în Dumnezeu nu sunt graniţe. Omul este cel care de fapt pune margini, împarte şi separă; Dumnezeu în schimb uneşte, caută, aduce pacea.

Evanghelia ne prezintă miracolul săvârşit de Isus în favoarea unei femei de origine „canaaneană”, adică din țara lui Canaan care este Siria-Fenicia și populaţia indigenă a Palestinei înainte de sosirea evreilor. O femeie de neam străin, adică nu evreică. Dar credinţa ei cu adevărat „mare”, aproape unică şi exemplară, o aşează deja în rândul poporului ales deşi nu făcea parte din el. O femeie păgână va demonstra spiritul de smerenie, disponibilitatea, umor și mai ales o credința uimitoare față de Isus. O femeie a ieşit şi a strigat:  „Îndură-te de mine, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este chinuită cumplit de diavol!” (v. 22). Ea îl aclamă ca Mesia, arătând astfel că ea cunoaşte aşteptarea lui Israel; nu numai atât, dar cuvintele sale arată o mare încredere în capacitatea lui Isus de a o vindeca pe fiica sa.  „Dar el – spune textul – nu i-a răspuns nici un cuvânt” (v. 23). Este primul refuz din partea lui Isus. Ne uimeşte, la prima vedere, acest comportament al lui Isus. Ucenicii rămân uimiţi de comportamentul lui Isus, de tăcerea sa. Suntem purtaţi să citim tăcerea sa ca un fel de distanţă, de indiferenţă, mai rău încă, de ostilitate. Dar nu este aşa. Tăcerea nu reprezintă indiferenţă; tăcerea este instrumentul lui Dumnezeu pentru a verifica sentimentele fiecăruia şi a crea dispoziţii corecte ale inimii… Atunci intervin apostolii, nu atât de dragul femeii, cât mai degrabă pentru că ea nu mai contenea să meargă după ei. Ajung să-i spună: „Trimite-o, pentru că strigă în urma noastră!” (v. 23). Strană motivaţie! Este insuficientă! Isus vrea să-i ajute să crească, vrea să-i facă să vadă centrul problemei, că nu este suficientă sănătatea sau un har pentru a rezolva problema zilei. De fapt, e o singură problemă adevărată: a deschide cu umilință și credință sau a închide sufletul în faţa lui Dumnezeu…

Isus pronunţă o frază provocatoare pentru credinţa apostolilor. „Nu am fost trimis decât la oile pierdute ale casei lui Israel” (v. 24). Voia să spună că misiunea sa era îndreptată spre poporul lui Israel. Dar femeia insistă şi se abandonează bunătăţii lui Dumnezeu: aici este toată măreţia sa! S-a prosternat înaintea lui Isus: „Doamne, ajută-mă!” Urmează al treilea refuz din partea lui Isus, şi mai dur: „Nu-i drept să iei pâinea copiilor”, adică a Israelului, „şi s-o arunci cățeilor”, adică animale impure cu care Scriptura îi indica pe păgâni. Sunt fiii, urmașii ai lui Abraham, căţei sunt fii păgânilor! La acest punct, oricine s-ar simţi ofensat. Nu însă femeia! Sunt cuvinte care arată o credinţă profundă şi inteligentă! Am auzit-o: „Și căţeii mănâncă firimiturile care cad de pe masa stăpânilor lor!” (v. 27). „Da, noi păgânii suntem niște câini; dar am credinţa că Dumnezeu, în iubirea sa, îi hrăneşte pe toţi, nu ne va lăsa în nevoie!” Ea rămâne puternic legată de certitudinea ei faţă de bunătatea lui Dumnezeu şi nimic nu o pune în criză. Este o lecţie extraordinară pentru evrei şi pentru discipoli.

Isus, care până acum se arătase reţinut, nu mai rezistă. Este cucerit. „O, femeie, mare este credinţa ta!” (v. 28). Cristos este constrâns să cedeze, să-şi plece fruntea la voinţa femeii: „Să fie cum vrei tu!”

În una din predicile sale sfântul Augustin aminteşte cuvintele lui Isus: „Cereţi şi vi se va da, căutaţi şi veţi găsi, bateţi şi vi se va deschide” (Mt 7,7). Şi conclude: „Aşa a făcut canaaneana: a cerut, a căutat, a bătut la uşă şi a primit. Să facem şi noi la fel şi ni se va deschide!”

---

[bibliografia (anul A): Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014]; Jesùs Manuel Garcìa (http://www.catechistaduepuntozero.it); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Masetti N., Guidati dalla Parola, Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo A,  Edizioni Paoline, Torino 1989].

---

Vestea cea bună pentru toate popoarele [XX TPA (A) - duminică, 20.08.2017]

Cristos și femeia canaaneană  (1595) -

de Annibale Carracci; Parma.

Evanghelia Matei 15,21-28: În acel timp, ieşind de acolo, Isus s-a retras în părţile Tirului şi Sidonului şi, iată, o femeie canaaneană a ieşit din ţinuturile acelea şi a strigat: „Îndură-te de mine, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este chinuită cumplit de diavol!” Dar el nu i-a răspuns niciun cuvânt. Apropiindu-se, discipolii lui îl rugau: „Trimite-o, pentru că strigă în urma noastră!” El, răspunzând, a zis: „Nu am fost trimis decât la oile pierdute ale casei lui Israel”. Dar ea a venit, s-a prosternat înaintea lui şi a spus: „Doamne, ajută-mă!” El a răspuns: „Nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci la căţei”. Dar ea i-a spus: „Da, Doamne, dar şi căţeii mănâncă firimiturile care cad de pe masa stăpânilor lor!” Atunci Isus, răspunzând, i-a spus: „O, femeie, mare este credinţa ta! Să fie cum vrei tu!” Şi, din acel ceas, fiica ei a fost vindecată.

Omilie

Lecturile biblice din această duminică ne anunță vestea cea bună: mântuirea lui Dumnezeu este oferită tuturor oamenilor; nu se limitează pentru bunii credincioşi ai poporului său; este pentru toți, inclusiv pentru străini.

Acesta este mesajul pe care îl găsim în cartea lui Isaia, mult mai înainte de venirea lui Cristos: „Pe străinii care s-au atașat de Domnul pentru a-l onora, pentru a iubi numele său, pentru a deveni slujitorii lui...îi voi conduce la muntele meu cel sfânt”. Să nu uităm că în lumea Bibliei, muntele este loc de întâlnire cu Dumnezeu. Există un singur Dumnezeu și mântuirea nu-i privește numai pe copiii poporului său, dar pe toate celelalte popoare. Aceasta este ceea ce ne amintește papa Francisc când el ne cere să deschidem porțile şi să ajungem la cei care sunt departe, până la „periferie”. Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să fie anunţat tuturor.

Psalmul 66 vine să prelungească lectura din Isaia: toţi străinii sunt invitaţi să se alăture la acţiunea de mulțumire a poporului lui Israel: „Toate popoarele să-ți aducă mulțumire.  Să-ți aducă mulțumire toți împreună!” Această laudă să fie universală.

Cu scrisoare sfântului Paul, suntem în întregime în realizarea acestui proiect a lui Dumnezeu. Apostolul Paul se adresează creştinilor de origine păgână. Primirea lor în comunitatea creştină s-a întâmplat nu fără numeroase tensiuni. Dar acești străinii sunt din ce în ce mai numeroși în a se converti la Cristos. Faptul că Evanghelia este primită de păgâni arată că singur Dumnezeu cheamă pe toţi oamenii la mântuire. El vrea să se îndure de toți căci el vrea să fie salvat tot omul. După exemplului lui Paul şi a tuturor marilor martorii de credinţă, suntem trimiși spre aceea care nu frecventează întâlnirile noastre. Biserica de astăzi trebuie să deschidă ochii, urechile şi inima pentru apeluri lumii întregi. Vestea cea bună a lui Isus Cristos este pentru toţi.

Evanghelia ne arată că Isus este pe punctul de a se realiza această veste bună. El se ciocnește de neîncrederea discipolilor săi. Se retrage în regiunea Tirului şi Sidonului, într-un teren păgân; și acolo se întâlnește cu o femeie canaaneană. Sămânța, ţara, trecutul său, îl fac omul străin și îndepărtat. Şi totuşi această femeie păgână va demonstra spiritul de dreptatea, smerenie, disponibilitatea, umor și mai ales o credința uluitoare față de Isus. Am auzit-o: „Și căţeii mănâncă firimiturile care cad de pe masa stăpânilor lor!” Este o lecţie extraordinară pentru evrei şi pentru discipoli.

Tocmai am sărbătorit Adormirea Maicii Domnului; putem să ne punem întrebarea: ce este în comun între Maria şi această păgână necunoscută şi dispreţuită? Aparent nimic... cu excepţia: credinţă. Maria şi femeia cananiancă se întâlnesc cu Isus Cristos. Credinţa canaanencei este o deschidere a inimii, o mare încredere în acela pe care îl  imploră. Când totul este disperat, o mama încă mai speră. Credința unei mame străine îi deschide inima lui Isus spre popoarele păgâne. 

Ca și femeia din Samaria, ne rugăm Domnului Cristos: „Ai milă de noi, ai milă de întreaga lume chinuită de nedreptate, violenţă, mizerie...” Multe sunt victimele falselor acuzaţii, destinate să se prăbușească. Cristos continuă să ne trimită pentru a mărturisi despre iubirea sa asupra tuturor răniților, bolnavilor, exclușilor, prizonierilor. El ne trimite pentru a purta vindecarea în jurul nostru. Remediul pe care ni-l dă este mult mai mult decât firimituri: este darul Cuvântului şi a Trupul său, este darul Duhului său Sfânt.

Textele biblice din această duminică ne invită să ne schimbăm privirea spre cei  care nu sunt de partea noastră. Într-o zi, Isus a declarat: „iubiţi unii pe alţii cum v-am iubit eu (tot atâta cum v-am iubit). Această iubire a lui Cristos este universală şi fără limită. Toate popoarele lumii sunt invitate să aclame pe Domnul pentru această iubire fără frontiere. Ceea ce avem de mărturisit prin cuvintele și gesturile noastre primitoare este împărtășirea şi solidaritate noastră. 

Să facem rugăciunea noastră să fie ca această melodie: „Merge-ți în piețele lumii și în piețele din fața bisericii! Merge-ți în piețele lumii, aici căutați-mi prietenii!”. Amin. 

(pr. Jean Compazieu [2017]; tradus din limba franceză de pr. Isidor Chinez; sursă:

http://dimancheprochain.org/7018-homelie-du-20eme-dimanche-du-temps-ordinaire-20-aout-2017/).

Târziu de tot te-am iubit, o, frumuseţe...

„Târziu de tot te-am iubit, o, tu, frumuseţe atât de veche şi totuşi atât de nouă, târziu de tot te-am iubit. Şi iată că tu te aflai înlăuntrul meu, iar eu în afară şi eu acolo, în afară, te căutam şi dădeam năvală peste aceste lucruri frumoase pe care tu le-ai făcut, eu, cel lipsit de frumuseţe. Tu erai cu mine, dar eu nu eram cu tine; mă ţineau departe de tine acele lucruri care, dacă n-ar fi fost întru tine, nici n-ar fi existat. M-ai chemat şi m-ai strigat şi ai pus capăt surzeniei mele. Ai fulgerat şi ai strălucit şi ai alungat orbirea mea; ai răspândit mireasmă şi eu am inspirat şi acum te urmez cu înfocare; am gustat din tine şi acum sunt înfometat şi însetat după tine; m-ai atins doar şi m-am aprins de dor după pacea ta!”

(Sfântul Augustin, Confesiuni, Cartea a Zecea, capitolul XXVII).

Lacrimile devin rugăciune...

Odată, un rabin evreu şi-a început rugăciunile pentru oamenii din sinagogă. Dorea ca Dumnezeu să asculte  rugăciunile sale şi să ierte păcatele tuturor celor care s-au adunat în sinagogă. În acel moment a auzit vocea lui Dumnezeu. Era cam aşa: „Lasă-l pe Tam să se roage pentru tine. Dacă Tam se roagă pentru tine, îţi voi ierta păcatele şi te voi binecuvânta”. Când rabinul a auzit vocea lui Dumnezeu, s-a îngrozit. Totuşi, şi-a adunat curajul şi, întorcându-se spre sinagogă, a întrebat: „Tam, unde eşti? Vino în faţă urgent!” Rabinul nici nu știa cine era Tam. În timp ce aştepta neliniştit pe Tam, bietul om păşi în faţă tremurând de teamă şi de frământare.

În timp ce bietul om stătea în faţă nedumerit, neştiind de ce fusese chemat, rabinul îi spuse ce a auzit din partea lui Dumnezeu. Tam i-a spus rabinului: „Mă voi ruga pentru dumneavoastră, lăsaţi-mă să plec şi să-mi fac rugăciunea”. Însă Tam s-a reîntors la sinagogă cu o oală mică de lut în mână. El a ridicat oala şi s-a rugat aşa: „Sfinte Dumnezeule, tu ştii că eu nu ştiu cum să mă rog. Dar tot ce am îţi ofer: această oală conţine lacrimile mele. Când mă rog  noaptea, îmi aduc aminte de soţie şi copii. Ochii mi se umplu de lacrimi când mă gândesc că ei nu pot veni la sinagogă, deoarece nu au haine potrivite. Apoi îmi aduc aminte de oamenii săraci şi cerşetorii. Văd cum ei suferă din pricina frigului aspru, a arşiţei, foamei şi setei. Apoi plâng iar. Înainte ca aceste lacrimi să se usuce, îmi aduc aminte cum noi, fraţii, strigăm şi ne luptăm unul cu altul. Apoi plâng din nou. Mai departe îmi aduc aminte de felul în care tu suferi şi plângi aducându-ţi aminte de greşelile noastre. Durerea mea fără limite se revarsă. Toate aceste lacrimi le-am strâns în această oală”.

Rugăciunea lui Tam este ascultată de Dumnezeu și el i-a binecuvântat pe toţi cei care erau prezenţi în sinagogă.

Cea mai frumoasă invenţie a mea, este Mama mea

„Cea mai frumoasă invenţie a mea, spune Domnul,
e Mama mea.

Îmi lipsea o mamă şi am făcut-o.
Am făcut-o pe Mama mea, înainte de a mă face ea pe mine.
Era mai sigur.
Acum sunt cu adevărat un Om ca toţi oamenii.
Nu mai am nimic de invidiat la ei, pentru că am o mamă.
Una adevărată.
Îmi lipsea.
Mama mea se cheamă Maria, zice Domnul.
Sufletul ei este cu desăvârşire curat şi plin de har.
Trupul ei feciorelnic străluceşte de o lumină
cum nu este alta pe pământ.
Nu mă mai satur să o privesc, să o ascult, să o admir.
E frumoasă mama mea, atât de frumoasă încât,
Părăsind frumuseţile cerului, n-am simţit că le-am părăsit,
Căci le-am regăsit pe toate în ea.
Ştiu bine, zice Domnul, ce înseamnă să fii purtat pe braţe de îngeri;
ei bine, credeţi-mă, e mult mai plăcut să fii purtat pe braţele unei Mame.
Maria, Mama mea a murit, zice Domnul.
După ce m-am înălţat la cer ea îmi lipsea
mie, eu îi lipseam ei.
Ea m-a ajuns din urmă cu sufletul ei, cu trupul ei,
direct, nu puteam să fac altfel.
Trebuia. Se cuvenea.
Degetele care l-au atins pe Dumnezeu nu puteau să înţepenească.
Ochii care l-au contemplat pe Dumnezeu nu puteau rămâne închişi.
Buzele care l-au sărutat pe Dumnezeu nu puteau să rămână încremenite.
Trupul acela prea curat care dăduse trup lui Dumnezeu nu putea să putrezească şi să se amestece cu ţărâna.
Nu am putut îngădui, nu era posibil. M-ar fi costat prea mult
Eu, Fiul ei, sunt doar Dumnezeu, eu poruncesc.
Apoi, zice Domnul, am făcut-o şi pentru oameni,
fraţii mei, ca să aibă şi ei o mamă în
cer.
Una adevărată, una de-a lor, trup şi suflet.
Care e şi mama mea.
Şi aşa s-a făcut. Ea este cu mine din clipa morţii sale.
De la Adormirea Maicii Domnului, cum spun oamenii.
Mama şi-a regăsit Fiul şi Fiul Mama.
Trup şi suflet, El lângă Ea, pentru toată veşnicia.
O, dacă oamenii ar înţelege frumuseţea acestui mister!
Şi dacă ar profita mai mult de el! – zice Domnul.
În cer ei au o Mama care-i urmăreşte cu ochii, cu ochii ei de carne.
În cer ei au o Mamă care-i iubeşte cu toată inima.
Cu inima ei de carne.
Iar această Mamă e Mama mea, care mă priveşte cu aceeaşi ochi, care mă iubeşte cu aceeaşi inimă.
Dacă oamenii ar fi mai inteligenţi, ar trebui să bănuiască uşor că eu nu-i pot refuza nimic.
Ce vreţi? E Mama mea! Eu am hotărât aşa şi nu-mi pare rău.
Eu şi Ea faţă în faţă,
Trup şi Suflet,
Mamă şi Fiu.
Pentru toată veşnicia Mamă şi Fiu”.

Părintele Michel Quoist.

† Adormirea Maicii Domnului: Suntem chemaţi spre gloria învierii… [15 august 2017]

Adormirea Maicii Domnului - de

Peter Paul Rubens.

Suntem chemaţi spre gloria învierii…

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] (15 august 2017)

Lecturi: Apocalipsul 11,19a; 12,1-6a.10ab; 1Corinteni 15,20-27a; Evanghelia Luca 1,39-56.

Omilie

În mijlocul verii, pe 15 august, Biserica ne cheamă să celebrăm sărbătoarea cea mai populară în cinstea sfintei Fecioare Maria: ridicarea cu trupul și sufletul din această lume la Dumnezeu. Este Adormirea Maicii Domnului. O sărbătoare de prin secolul al V-lea. Împăratul bizantin, Mauriciu (582-602) a transferat-o pe 15 august într-o solemnitate cu totul specială impunând-o în toată Biserica Orientală. În secolul al VIII-lea sărbătoarea ia numele de Adormirea Maicii Domnului. În 1 noiembrie 1950, papa Pius al XII-lea a proclamat în mod solemn dogma înălțării la cer cu sufletul și cu trupul a preasfintei Fecioare Maria.

În prima lectură luată din Cartea Apocalipsului (Ap 11,19a; 12,1-6a.10ab) ne este prezentată două realității: chivotul alianţei și femeia gata să nască. Arca este locul prezenței lui Dumnezeu și al întâlnirii sale cu omul. Femeia este semnul speranței mesianice și, în Apocalips, este semnul Bisericii în care Cristos este permanent născut prin cuvânt și sacramente. Toate aceste viziuni pe care le descrie aici sunt pentru a vesti victoria lui Cristos cel înviat asupra forţelor răului. „O Femeie îmbrăcată în soare; având luna sub picioarele ei, iar pe cap o coroană de douăsprezece stele” (v. 1). Este umplută cu darurile lui Dumnezeu. Femeia ce naște pe Mesia este poporul lui Dumnezeu. Acest Mesia se confruntă cu balaurul care îl reprezintă pe Satana. Dar împotriva acestui Mesia, el nu poate face nimic.

Noi citim acest text pentru glorificarea Mariei. Este imaginea vie a poporului lui Dumnezeu. Și ea a trăit în încercarea credinței, a tăcerii, a contradicțiilor crucii. Dar noi credem acum că ea este imaginea glorioasă a viitorului promis poporului lui Dumnezeu. Tradiţia creştină a văzut în Fecioara Maria pe mama lui Isus. Astăzi suntem invitați să o contemplăm întronată în gloria Fiului său divin. Suntem invitați  să conștientizăm viitorul ce ni-l deschide înaintea noastră Domnul înviat.

În a doua lectură luată din Scrisoarea către Corintieni (1Cor 15,20-27a) sfântului Paul nu ne vorbeşte direct despre Maria. Când Paul scrie aceste rânduri, Maria încă trăia. Paul moare pe la anul 67, Maria poate spre anul 70. Singura dată că el vorbește despre Maria este în Scrisoarea către Galateni unde Isus s-a „născut din femeie” (Gal 4,4). Dar în acest text, Paul nu face nici o aluzie la înălțarea sfintei Fecioare Maria. Centru versetelor este un act de credință: „Cristos a înviat din morţi, fiind primul născut dintre cei morți” (v. 20) pentru a ne obține nouă, care venim după aceea, învierea asemănătoare cu a lui. Primul s-a eliberat de aceste impedimente. Este primul dintr-o lungă linie de morți. Dar el nu a voit să rămână singur cu victoria sa. A voit s-o împărtășească cu Biserica sa atribuindu-i pentru a învinge, cu toți oamenii, răul, ura, dezechilibru, frica și în sfârșit moartea. Va fi un șirag de persoane după Isus şi Maria ocupa un loc de frunte. Este prima beneficiară cu trupul și sufletul său. Este consecința învierii lui Cristos. Sărbătorirea triumfului Mariei este, deci, și a noastră. Suntem chemaţi cu toții spre gloria învierii…

În Evanghelia după sfântul Luca (Lc 1,39-56) se prezintă Maria pe drumul Iudeii, știind că verișoara sa Elisabeta devine mamă cu viitorul Ioan Botezătorul. Doar prin oferirea de sine se ajunge plinătatea vieţii… Aceasta este strada parcursă de Maria din Nazaret. De aceea, Biserica celebrează în ea omenirea cea nouă, eliberată de egoism, deschisă spre mântuire, aşa cum a gândit-o Dumnezeu. Această întâlnire dintre Maria și Elisabeta duce la o explozie de bucurie. Cântecul pe care Luca îl pune pe buzele Mariei depășește în profunditate toate imnurile eliberatoare care poartă în sine implorarea și speranțele tuturor „săracilor” de pe pământ. „Magnificat” este mai presus un cântec pascal, un imn pentru reînnoirile și răsturnările posibile care pot să se reverse pe buzele omului după ce moartea nu mai poate fi considerată ca absurdă și după ce ura dispare în fața iubirii.

În „Magnificat” găsim răspunsul pe care Dumnezeu în așteaptă de la Biserica sa și de la fiii săi. Nucleul esențial este contrastul dintre sărăcie și măreție. Puterea lui Dumnezeu se descoperă în „sărăcie”, în simplitate, în dăruirea totală a unei inimi curate. În măsura în care cel credincios se eliberează de păcat și de toți idolii pământești, va putea să fie cucerit pe deplin de Dumnezeu și „ridicat” de el la cer.  Prima creatură care a intrat în întregime în gloria Domnului nu putea fi decât aceea care a consimţit năvălirii divinului în uman prin Buna-Vestire. Biserica crede că Maria este de acum dincolo de moarte şi de judecată, în acea altă dimensiune a existenţei pe care o numim „cer”. Maria înălţată la cer este „semn de mângâiere şi de speranţă sigură” că puterile morţii au fost deja înfrânte. În timp ce noi suntem încă în această confruntare suntem siguri că vom ajungem cu mama noastră la gloria învierii. Să ne ajute Domnul!

---

[bibliografia (anul A): Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014]; Jesùs Manuel Garcìa (http://www.catechistaduepuntozero.it); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Masetti N., Guidati dalla Parola, Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995].

---

Adormirea Maicii Domnului : „Prima pe drum” [15.08.2017]

Evanghelia Luca 1,39-56: În zilele acelea, ridicându-se, Maria s-a dus în grabă către ţinutul muntos, într-o cetate a lui Iuda. A intrat în casa lui Zaharia şi a salutat-o pe Elisabeta. Când a auzit Elisabeta salutul Mariei, a tresăltat copilul în sânul ei, iar Elisabeta a fost umplută de Duhul Sfânt şi a strigat cu glas puternic: „Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul sânului tău! Şi de unde îmi este dată mie aceasta, ca să vină mama Domnului meu la mine? Iată, când a ajuns glasul salutului tău la urechile mele, a tresăltat de bucurie copilul în sânul meu! Fericită aceea care a crezut că se vor împlini cele spuse ei de Domnul!” Maria a spus: „Sufletul meu îl preamăreşte pe Domnul şi duhul meu tresaltă de bucurie în Dumnezeu, Mântuitorul meu, căci a privit la smerenia slujitoarei sale. Iată, de acum toate popoarele mă vor numi fericită, căci mi-a făcut lucruri mari Cel Atotputernic şi numele lui e sfânt! Milostivirea lui rămâne din neam în neam peste cei ce se tem de el. A arătat puterea braţului său: i-a risipit pe cei mândri în cugetul inimii lor. I-a dat jos de pe tron pe cei puternici şi i-a înălţat pe cei smeriţi; pe cei flămânzi i-a copleşit cu bunuri, iar pe cei bogaţi i-a lăsat cu mâinile goale. L-a sprijinit pe Israel, slujitorul său, amintindu-şi de îndurarea sa, după cum a promis părinţilor noştri, lui Abraham şi urmaşilor lui în veci”. Maria a rămas cu ea cam trei luni, apoi s-a întors la casa ei.

Omilie

O întâlnire importantă, în mijlocul verii, este pe 15 august. Este sărbătoare dedicată Fecioarei Maria. În acea zi, mulţi creştini s-au adunat de prin numeroase sanctuare  spre a sărbători cum se cuvine pe sfânta Maria. Am ales să mergem la Lourdes cu pelerinajul naţional. Alții ajung la Fatima, la Notre-Dame de Laus, Puy Velay, Pontmain, dar şi în micile capele din satele noastre. Acestea împreună, unele cu altele, se unesc pentru ziua sfintei Mării. Şi noi ne unim în rugăciunea întregii Biserici pentru lumea noastră de astăzi.

Pentru cei care nu sunt obișnuiți, relatarea Apocalipsului din prima lectură, este puțin derutantă. Pentru a-l înţelege, trebuie să ştim că a fost scris pentru creștinii aspru persecutaţi. Din motive de securitate, ei folosesc un limbaj codificat şi simbolic pe care numai creștinii îl pot înţelege. Toate aceste viziuni pe care le descrie aici sunt pentru a anunţa victoria lui Cristos cel înviat asupra forţele răului. Femeia ce naște pe Mesia este poporul lui Dumnezeu. Acest Mesia se confruntă cu balaurul care reprezintă pe Satana dar și Imperiul Roman totalitar şi persecutor. Dar împotriva acestui Mesia, el nu poate face nimic.

Tradiţia creştină a văzut în mama lui Mesia, Fecioara Maria, mama lui Isus; putem conta întotdeauna pe ea în lupta noastră împotriva forţelor răului. După cum spune un cântec frumos: ea este „prima pe drum”. Ea continuă să ne trimită la Cristos învingătorul morții și a păcatului.  Ca la nunta din Cana, ea continuă să ne repete: „Faceți tot ce vă va spune…”

A doua lectură nu ne vorbeşte direct de Maria. Sfântul Paul ne aminteşte că Isus a înviat din morţi. El este primul dintr-o lungă linie care se întâlnește cu Tatăl în gloria sa. Dincolo de moarte, el ne deschide calea. Va fi un șirag de persoane şi Maria va ocupa un loc de frunte. Ea este prima beneficiară cu sufletul și trupul său de învierea lui Isus, primul născut dintre cei morţi. Cu ea şi cu toţi sfinţii din ceruri, suntem chemaţi cu toții spre gloria învierii.

Evanghelia pe care ne-o propune face parte din Buna-Vestire. Îngerul Gabriel vine să anunțe Mariei că ea va fi mama Salvatorului. Știind că verișoara sa Elisabeta a devenit însărcinată cu viitorul Ioan Botezătorul, ea este pe drum. Această întâlnire între Maria și Elisabeta duce la o explozie de bucurie. Vizitarea nu este numai o reuniune de familie dintre două verișoare ci întâlnirea a două alianțe: cea veche a  Elisabetei şi cea nouă a Mariei. Prin acest Mesia încă ne născut, Dumnezeu vine pentru a vizita poporul vechii alianței.

Cu Maria, suntem invitaţi să-i mulțumim Domnului care continua să facă lucruri minunate. În lumea lui Dumnezeu, primele sunt ultimele; cei excluși, umili sunt pe primul loc în inima sa. Maria se recunoaște aproape de ei. Ea ne dezvăluie în rugăciunea sa, dar și în angajamentul său, ce l-a determinat să facă această lungă călătorie spre verișoara sa Elisabeta.

Iată evenimentul Vizitării: Maria se alătură Elisabetei având cu ea pe Isus. Maria continuă să ni se alăture ori de câte ori o numim. Atunci când ea era la picioarele crucii, Isus i-a dat toată umanitatea: se adresă lui Ioan spunându-i: „Iată mama ta” şi Mariei: „Iată fiul tău”. Din ceasul acela, discipolul a luat-o acasă la el. Atunci nu ezitaţi s-o luați pe Maria acasă şi să-i dați un loc de cinste. Puteţi conta totdeauna pe ea.

Cu Maria, nu există o situaţie disperată. Atunci când totul merge rău, putem întotdeauna să ne întoarcem spre ea. Atunci când ne lipsește pacea şi bucuria, ea este acolo. Ca și la Cana, ea îi spune Fiului său. Și Isus ne invită „să ne ducem la Izvor”, la cel care este iubire, pace şi bucurie. Şi când am căzut jos de tot, ea se apleacă pentru a ne ridica. Ea care a mizat toată viaţa sa pe iubire, ne ajută să ne punem la loc pentru a relua drumul nostru în urmarea lui Cristos.

În această sărbătoare să mulțumim pentru acest cadou minunat în care ne-o oferă  pe mama sa, Maria. Ea este aceea care nu a avut ca o preocupare decât „ca totul să se întâmple după Cuvântul lui Dumnezeu". Cu ea, înţelegem că credinţa este mai întâi bucuria venită de la Dumnezeu. Pentru Maria, înălțarea încoronează aventura sa de credincioasă. Al său „fiat” de la Buna-Vestire înfloreşte în paradis.

„Binecuvântat ești tu care ai crezut în realizarea cuvintelor care au fost spuse de Domnul!”

Aceasta a fost experiența Mariei. S-o rugăm să fie și a noastră. 

(pr. Jean Compazieu [2017]; tradus din limba franceză de pr. Isidor Chinez; sursă:

http://dimancheprochain.org/7010-homelie-de-lassomption-de-la-vierge-marie/).