 |
| Adormirea Maicii Domnului - de
Peter Paul Rubens.
|
Suntem chemaţi spre gloria învierii…
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] (15 august 2017)
Lecturi: Apocalipsul 11,19a; 12,1-6a.10ab; 1Corinteni 15,20-27a; Evanghelia Luca 1,39-56.
Omilie
În mijlocul verii, pe 15 august,
Biserica ne cheamă să celebrăm sărbătoarea cea mai populară în cinstea sfintei
Fecioare Maria: ridicarea cu trupul și sufletul din această lume la Dumnezeu. Este Adormirea Maicii Domnului. O sărbătoare
de prin secolul al V-lea. Împăratul bizantin, Mauriciu (582-602) a transferat-o pe 15
august într-o solemnitate cu totul specială impunând-o în toată Biserica Orientală.
În secolul al VIII-lea sărbătoarea ia numele de Adormirea Maicii Domnului. În 1
noiembrie 1950, papa Pius al XII-lea a proclamat în mod solemn dogma înălțării
la cer cu sufletul și cu trupul a preasfintei Fecioare Maria.
În prima lectură luată din Cartea
Apocalipsului (Ap 11,19a; 12,1-6a.10ab) ne este prezentată două realității:
chivotul alianţei și femeia gata să nască. Arca este locul prezenței lui
Dumnezeu și al întâlnirii sale cu omul. Femeia este semnul speranței mesianice
și, în Apocalips, este semnul
Bisericii în care Cristos este permanent născut prin cuvânt și sacramente. Toate
aceste viziuni pe care le descrie aici sunt pentru a vesti victoria lui Cristos
cel înviat asupra forţelor răului. „O Femeie îmbrăcată în soare; având luna sub
picioarele ei, iar pe cap o coroană de douăsprezece stele” (v. 1). Este umplută
cu darurile lui Dumnezeu. Femeia ce naște pe Mesia este poporul lui Dumnezeu.
Acest Mesia se confruntă cu balaurul care îl reprezintă pe Satana. Dar
împotriva acestui Mesia, el nu poate face nimic.
Noi citim acest text pentru
glorificarea Mariei. Este imaginea vie a poporului lui Dumnezeu. Și ea a trăit în
încercarea credinței, a tăcerii, a contradicțiilor crucii. Dar noi credem acum
că ea este imaginea glorioasă a viitorului promis poporului lui Dumnezeu. Tradiţia
creştină a văzut în Fecioara Maria pe mama lui Isus. Astăzi suntem invitați să
o contemplăm întronată în gloria Fiului său divin. Suntem invitați să conștientizăm viitorul ce ni-l deschide
înaintea noastră Domnul înviat.
În a doua lectură luată din Scrisoarea către Corintieni (1Cor 15,20-27a) sfântului Paul nu ne
vorbeşte direct despre Maria. Când Paul scrie aceste rânduri, Maria încă trăia.
Paul moare pe la anul 67, Maria poate spre anul 70. Singura dată că el vorbește
despre Maria este în Scrisoarea către
Galateni unde Isus s-a „născut din femeie” (Gal 4,4). Dar în acest text, Paul nu face nici o aluzie la
înălțarea sfintei Fecioare Maria. Centru versetelor este un act de credință:
„Cristos a înviat din morţi, fiind primul născut dintre cei morți” (v. 20) pentru
a ne obține nouă, care venim după aceea, învierea asemănătoare cu a lui. Primul
s-a eliberat de aceste impedimente. Este primul dintr-o lungă linie de morți. Dar
el nu a voit să rămână singur cu victoria sa. A voit s-o împărtășească cu
Biserica sa atribuindu-i pentru a învinge, cu toți oamenii, răul, ura,
dezechilibru, frica și în sfârșit moartea. Va fi un șirag de persoane după Isus
şi Maria ocupa un loc de frunte. Este prima beneficiară cu trupul și sufletul său.
Este consecința învierii lui Cristos. Sărbătorirea triumfului Mariei este, deci,
și a noastră. Suntem chemaţi cu toții spre gloria învierii…
În Evanghelia după sfântul Luca (Lc 1,39-56) se prezintă Maria pe drumul Iudeii, știind că verișoara
sa Elisabeta devine mamă cu viitorul Ioan Botezătorul. Doar prin oferirea de
sine se ajunge plinătatea vieţii… Aceasta este strada parcursă de Maria din
Nazaret. De aceea, Biserica celebrează în ea omenirea cea nouă, eliberată de
egoism, deschisă spre mântuire, aşa cum a gândit-o Dumnezeu. Această întâlnire
dintre Maria și Elisabeta duce la o explozie de bucurie. Cântecul pe care Luca
îl pune pe buzele Mariei depășește în profunditate toate imnurile eliberatoare
care poartă în sine implorarea și speranțele tuturor „săracilor” de pe pământ. „Magnificat”
este mai presus un cântec pascal, un imn pentru reînnoirile și răsturnările
posibile care pot să se reverse pe buzele omului după ce moartea nu mai poate
fi considerată ca absurdă și după ce ura dispare în fața iubirii.
În „Magnificat” găsim răspunsul
pe care Dumnezeu în așteaptă de la Biserica sa și de la fiii săi. Nucleul
esențial este contrastul dintre sărăcie și măreție. Puterea lui Dumnezeu se
descoperă în „sărăcie”, în simplitate, în dăruirea totală a unei inimi curate. În
măsura în care cel credincios se eliberează de păcat și de toți idolii pământești,
va putea să fie cucerit pe deplin de Dumnezeu și „ridicat” de el la cer. Prima creatură care a intrat în întregime în
gloria Domnului nu putea fi decât aceea care a consimţit năvălirii divinului în
uman prin Buna-Vestire. Biserica crede că Maria este de acum dincolo de moarte
şi de judecată, în acea altă dimensiune a existenţei pe care o numim „cer”. Maria
înălţată la cer este „semn de mângâiere şi de speranţă sigură” că puterile
morţii au fost deja înfrânte. În timp ce noi suntem încă în această confruntare
suntem siguri că vom ajungem cu mama noastră la gloria învierii. Să ne ajute
Domnul!
[bibliografia
(anul A): Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net);
Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va);
Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia);
Ludmann R., Parole pour ta route,
Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului,
Sapientia, Iași 2014]; Jesùs Manuel
Garcìa (http://www.catechistaduepuntozero.it); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB
Bologna 1974; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981;
Masetti N., Guidati dalla Parola,
Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995].
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu