† Duminica a 17-a de peste an (A): Cea mai mare comoară este Dumnezeu [30 iulie 2017]

Comoara ascunsă - de James Tissot.

 Cea mai mare comoară este Dumnezeu

[anul A]

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 11:00 (30 iulie 2017)

Lecturi: 1Regilor 3,5-12; Romani 8,28-30; Evanghelia Matei 13,44-46.

Omilie

În această duminică cuvântului Dumnezeu ne invită să cerem în rugăciune darul de a pătrunde în fiecare realitate, în orice situație a vieții, mai ales pentru împărăția cerurilor. Cea mai mare comoară este Dumnezeu.

În prima lectură luată de Cartea întâia a Regilor (1Re 3,5-12) găsim începutul regatului lui Solomon, fiul lui David. Încă de tânăr a fost ales rege ca conducă poporul alianței. Regele merge la Gabaon să aducă jertfe lui Dumnezeu pe cea mai importantă înălțime (aproximativ 600 de metri) la vreo 10 km nord-vest de Ierusalim unde există un templu dedicat profetului Samuel. Domnul i se arătă în vis noaptea. „Cere ce vrei să-ți dau!” În dialogul său cu Dumnezeu se arată un rege înțelept care știe să ceară daruri fundamentale pentru a guverna bine poporul. Fragmentul de astăzi arată că nu și-a înțeles rolul ca pe un privilegiu personal, ci ca pe o slujire pe care trebuia s-o împlinească în folosul poporului. În rugăciunea pe care i-o adresează lui Dumnezeu nu-i cere favoruri personale, ci înțelepciunea, adică facultatea de a-și îndeplini în mod eficace misiunea pentru binele poporului. Este conștiința responsabilității pe care o are regele asupra națiunii: „Dă slujitorului tău o inima atentă pentru a ști să conducă poporul tău şi să discearnă între bine şi rău!” (v. 9). Acesta este darul înţelepciunii şi al discernământului pe care noul rege îl cere de la Domnul: ajutor pentru „a distinge între bine și rău”. Este conștient că nu e suficient de a sta pe un tron pentru a guverna poporul! Regele nu poate să ceară de la Domnul decât, umilit, în genunchi, harul de a fi la înălțimea misiunii încredințate. Astfel va putea sluji poporul său în dreptate și pace. Dumnezeu, satisfăcut, îi dă și celelalte binecuvântări  materiale și succesul politic.

În relație cu Evanghelia de astăzi este subliniată mai presus de toate această alegere a lui Solomon care arată că înțelege care este cel mai important lucru. Ca și regele, toţii suntem invitaţi să descoperim înțelepciunea lui Dumnezeu, comoara noastră cea adevărată.

Acesta este mesaj pe care apostolul Paul ni-l dă în lectură a doua luată din Scrisoarea către Romani (Rom 8,28-30) în care se adresează creştinilor ce se descurajează din cauza dificultăților întâlnite pe drumul credinței. Apostolul, în puține cuvinte, trasează „planul” lui Dumnezeu asupra istoriei în toată creația sa pe care voiește s-o salveze și s-o conducă în Împărăția sa.  Paul își imaginează o piramidă ce se ridică spre culmea gloriei lui Dumnezeu. Apostolul este convins că „noi știm”, „noi cunoaștem”: „ştim că toate conlucrează spre bine celor care îl iubesc pe Dumnezeu” (v. 28). Este cunoscut de toți creștinii proverbul rabinic: „când oamenii îl iubesc pe Dumnezeu, toate contribuie spre binele lor”. Dumnezeu „cunoaște” omenirea cu o iubire infinită, o „predestinează” pentru un „destin” măreț ‒ acela al „conformării” după imaginea Fiului ‒ o „cheamă” prin credință, o „justifică” salvând-o prin harul său și o „conduce” spre „gloria” finală împreună cu Cristos. Acum suntem pe drumul credinței…  Dumnezeu nu încetează să ne iubească: este comoara noastră cea mai mare.

Evanghelia după Matei (Mt 13,44-46) ne vorbește despre un tezaur de mare valoare, descoperit întâmplător de un țăran într-un ogor şi a negustorului care a găsit un mărgăritar după o lungă căutare. Prin aceste două parabole, Isus vrea să ne descopere că Împărăţia lui Dumnezeu este comoara noastră adevărată. Putem s-o găsim în mod neaşteptat sau s-o căutăm cu perseverență, nu importă: ceea ce contează este să-i dăm primul loc în viaţa noastră.

Să ne oprim puţin la aceste două personaje pe care Domnul ni le pune în faţă. Un om care munceşte cu ziua la câmp şi un negustor bogat: ei sunt cei care acţionează, şi totuşi nu ei sunt protagoniştii povestirii. Adevăraţii eroi sunt mai curând comoara şi perla, care cu prezenţa lor provoacă acţiunea celor doi oameni. Ţăranul, care probabil nu este bogat, găseşte o comoară într-o ţarină care nu este a sa. Atunci, cu multă înţelepciune, „o ascunde, şi cuprins de bucurie, se duce şi vinde tot ce are şi cumpără ogorul acela” (v. 44). Bijutierul este un negustor bogat care are magazine peste tot şi căută perle preţioase. Când „găseşte un mărgăritar de mare preţ, se duce, vinde tot ce are şi-l cumpără” (v. 46). Unul nu este bogat, altul este foarte bogat, dar amândoi – şi acesta este faptul important – sunt în stare să vândă tot ce posedă pentru a ajunge să deţină comoara şi perla. Sunt fascinaţi, captivaţi total de tezaurul peste care au dat. De aceea, în inima lor nu este nici o părere de rău că trebuie să se despartă de bunurile pe care le deţin. Ei nu fac nici o jertfă, dimpotrivă, se bucură să renunţe la ele: da, au o valoare bunurile lor, dar aceasta devine atât de relativă în comparaţie cu valoarea pe care au descoperit-o! Nu ni se spune în parabolă că „un om a vândut tot ce avea şi a început să caute comoara ascunsă”. Ni se spune: un om a găsit o comoară şi de aceea a vândut ce avea ca s-o dobândească. Adică trebuie să găseşti comoara ca să ai forţa şi bucuria de a vinde totul. Cu alte cuvinte: este nevoie mai întâi să-l întâlneşti pe Cristos, să-l întâlneşti cu adevărat, în mod personal, ca un Francisc din Assisi sau o Tereza de Calcutta... Să-l descoperi ca pe propriul prieten şi salvator… După aceea va fi foarte uşor să renunţi la toate. Se înţelege astfel de ce spune Isus: „jugul meu este plăcut şi povara mea este uşoară” (Mt 11,30). În faţa descoperirii Împărăţiei lui Dumnezeu care se revelează, nu poţi să nu renunţi la toate – şi aceasta chiar cu bucurie – căci ai în faţă cea mai mare valoare, care te satisface, te împlineşte; eşti un om fericit peste care a dat un mare noroc. Iată, Evanghelia este exigentă şi totuşi este atât de plină de umanism!

Astăzi când totul se cumpără şi totul se vinde – chiar şi persoana umană – ar trebui să ne întrebăm: cine suntem noi? Cine este Împărăția lui Dumnezeu pentru noi? Să ne confruntăm cu personajele din parabolă… La cât suntem în stare să renunţăm pentru Cristos?... Dar în parabole mai există nişte personaje subînţelese: vechiul proprietar al pământului care nu-şi dă seama că în ogorul său există o comoară şi îl vinde primului care i-l cere; sau bărbatul ori femeia care avea perla preţioasă şi nu-şi dădea seama de valoarea sa şi o cedează primului negustor în trecere, poate pentru o colecţie de perle false… Putem vedea aici un avertisment adresat nouă, oameni ai vechiului continent european, gata să vindem sub preţ credinţa noastră şi moştenirea noastră creştină… Sunt doar câteva din provocările cuvântului sacru de astăzi!…

Să ne rugăm împreună cu regele Solomon din prima lectură: „Doamne, dă-i slujitorului tău o inimă înţeleaptă...” ca să ia o decizie astăzi în favoarea Împărăţiei tale!

---

[bibliografia (anul A): Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014]; Jesùs Manuel Garcìa (http://www.catechistaduepuntozero.it); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Masetti N., Guidati dalla Parola, Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995].

---

Predica transmisă la „Radio Iași” pe 27 iulie 2008 
de pr. Isidor Chinez
în Duminica a XVII-a din timpul de peste an [A].

  

Alegerea adevăratei comori… [XVII TPA (A) - duminică, 30.07.2017]

Parabola comorii ascunse (1630) - de Gerrit Dou

(pe un desen de Rembrandt);

Museo di Belle Arti di Budapest.

Evanghelia Matei 13,44-52: În acel timp, Isus a spus: „Împărăţia cerurilor este asemenea comorii ascunse într-un ogor, pe care un om, găsind-o, o ascunde şi, plin de bucurie, merge şi vinde tot ce are şi cumpără ogorul acela. La fel, împărăţia cerurilor este asemenea unui negustor care caută mărgăritare frumoase. Când găseşte un mărgăritar de mare valoare, merge, vinde tot ce are şi îl cumpără. Din nou, împărăţia cerurilor este asemenea năvodului aruncat în mare, care adună de toate. Când s-a umplut, oamenii îl trag la ţărm, se aşază, adună ceea ce este bun în coşuri şi aruncă ceea ce este rău. Tot aşa va fi la sfârşitul lumii: vor veni îngerii şi-i vor separa pe cei răi dintre cei drepţi şi îi vor arunca în cuptorul cu foc. Acolo va fi plânset şi scrâşnirea dinţilor. Aţi înţeles toate acestea?” I-au spus: „Da!” Atunci le-a zis: „De aceea orice cărturar instruit în ale împărăţiei cerurilor este asemenea stăpânului casei care scoate din tezaurul său lucruri noi şi vechi”.

Omilie

Rugăciunea de deschidere a acestei duminicii ne introduce în rugăciunea măreață a regelui Solomon: „Tu îi protejezi, Doamne, pe cei care încred pe tine... astfel încât sub îndrumare ta să facă o bună întrebuințare a bunurilor care trec; deja suntem legați de cei care rămân”. Este un program care rămâne totdeauna în actualitate, chiar şi în timpul vacanţelor. Și acesta este un alt stil de viaţă.

Regele Solomon este încă tânăr când a fost ales pentru a conduce poporul alianței. Rugăciunea care se adresează lui Dumnezeu nu privește beneficiile personale, dar responsabilitatea cea nouă: „Dă slujitorului tău o inima atentă pentru a ști să conducă poporul tău şi să discearnă între bine şi rău!” Acesta este darul înţelepciunii şi al discernământului pe care noul rege le cere. Această întrebare apare în fiecare zi în politică, dar şi în ceea ce privește pe părinţi, educatori, păstori. Ca și Solomon, suntem toţii invitaţi să descoperim comoara noastră adevărată: este numai în Dumnezeu.

Este și acest mesaj pe care apostolul Paul ni-l dă în lectură a doua. Se adresează creştinilor care riscă să se descurajeze din cauza dificultăților întâlnite. Atunci el le trimite ceea ce este esențial. Le reaminteşte că sunt angajaţi pe drumul lui Dumnezeu. Acest Dumnezeu nu a încetat niciodată să ne iubească: este comoara noastră cea mai mare. Ne cheamă la un viitor de glorie. Cristos este acolo pentru a ne deschide calea. În plus, el este calea ce ne permite să mergem la Tatăl. Cuvintele sale sunt cele de Viaţa veşnică.

Evanghelia ne vorbește despre comorile de mare valoare, ale celui care a descoperit întâmplător într-un câmp şi ale celui care a găsit după o lungă căutare. Prin aceste două parabole, Isus vrea să ne reveleze că Împărăţia lui Dumnezeu este comoara noastră adevărată. Putem să-l găsim în mod neaşteptat sau să-l căutăm cu perseverență, nu importă: ceea ce contează este ca să-i dăm un primul loc în viaţa noastră.

Acest lucru este foarte important, deoarece această comoară, de care vorbeşte Isus, este o valoare mult mai mare decât toate celelalte bogăţii. Țăranul şi negustorul, despre care ne spune parabola Evangheliei, renunţă la toate bunurile pentru a o dobândi. Comoara noastră este Împărăţia lui Dumnezeu. Cel care o găsește habar nu avea: el consideră că a mers în căutare, ceea ce el aştepta. Când le-am întâlnit pe Isus, nimic nu poate fi ca înainte: ai rămas fascinat, atras de atâta bunătatea şi adevăr. Căutându-l pe Isus este a ne întâlni cu comoara noastră cea mai mare.

Pentru a ne da seama de măreţia acestui cadou, este suficient a citi mărturii de la numeroasele persoane şi ale numeroșilor sfinţi. Citind Evanghelia cu inima deschisă suntem frapați aşa de mult că au fost convertiți de el. Chiar și delicvenții – de cele mai rele spețe – au făcut această întâlnire cu el. Viaţa lor le-a fost complet reînnoită. Şi acum, ei mărturisesc în şcoli şi chiar în închisori. Au înţeles că acest dar i-a umplut și i-a făcut să fie părtaşi.

Papa Francisc ne recomandă să citim Evanghelia în fiecare zi. Şi dacă noi nu avem timp, trebuie să ne procurăm unul cu toată urgența. Acesta este important căci Evanghelia ne face să-l cunoaştem pe adevăratul Isus. Citind în fiecare zi, îl putem găsi; vom descoperi această comoară pe care Isus o numeşte Împărăţia lui Dumnezeu. Acest Dumnezeu nu cere decât să domnească în vieţile noastre pentru a le umple cu iubirea sa. Cel mai extraordinar este că Isus s-a dăruit până la moartea pe cruce pentru a ne elibera de sub puterea întunericului şi a ne transporta în Împărăţia vieţii, a bunătății şi a bucurie. Citind Evanghelia vom găsi pe Isus umplut cu o bucurie care este un dar al Duhului Sfânt.

Când a fost găsit această comoară a Împărăţiei lui Dumnezeu este un lucru ce se întrezărește, se vede; creştinii nu pot ţine credința ascunsă căci transpare în fiecare cuvânt, fiecare gest. Iubirea pe care Dumnezeu a dat-o prin Isus se întrezărește în vieţile noastre. Se înţelege bine cum o fată privind vitralii unei biserici a spus: „un sfânt este cineva care lasă să treacă lumina”. Să ne rugăm împreună Domnului prin mijlocirea Fecioarei Maria și a tuturor sfinților: să vină la noi împărăţia iubirii, a dreptăţii şi a păcii.

(pr. Jean Compazieu [2017]; tradus din limba franceză de pr. Isidor Chinez; sursă:

http://dimancheprochain.org/6974-homelie-du-17eme-dimanche-du-temps-ordinaire-5/).

Diavolul doreşte numai să distrugă...

Ispita lui Cristos (1901-1903) - de Ilya Repin.

„Dar dacă răul ne vine prin intelect,

aceasta nu vrea să spună că sursa primară este în intelect.

Diavolul, cel cu care Faust făcea pactul său,

este o persoană cu propriile idei,

diferite de cele ale lui Faust.

Faust dorea ştiinţa;

Diavolul doreşte numai să distrugă şi nefiinţa”.

(D. O'Donnel, „Le Faust de Bernanos” în D. de Roux [ed.], Les Cahiers de l'Herne. Geroges Bernanos, Éditions de l'Herne, Paris 1962, 1998, 28).

O, cuplu fericit, o Ioachim şi Ana!

„O, cuplu fericit, o Ioachim şi Ana!

Vouă vă este datoare orice creatură,

pentru că, prin voi, creatura i-a oferit Creatorului

darul cel mai plăcut,

mai precis,

pe acea mamă curată, singura demnă de Creatorul ei”.

(Ioan Damaschinul, Discursuri, 8, 4: PL 96, 663).

Apariția mântuitorului

Chipul lui Cristos (1963) - by Peter Bianchi.

„Apariția mântuitorului echivalează cu revelarea adevărului transcendent în istorie. Creștinismul este religia tuturor religiilor, «prin perfecțiunea lui». Suntem îndrumați teologic, a ne rezolva orice neliniște religioasă în spațiul sacru al templului. Pentru a ne afla liniștea mergem la Biserică, ne închinăm, ne rugăm, aprindem lumânări pentru vii și pentru morți, gândim la cele ale Domnului. «Sacru, pentru Petre Țuțea, se confundă cu adevărul». Mitul trebuie citit mistic, este «expresie a acțiunii divine», explicația lui ține de supranatural. Afirmația lui Platon: cu cât mergem mai înapoi, cu atât suntem mai aproape de zei – este o justă formulare a miturilor. În afirmarea naturii transcendente a adevărului aflăm izvorul permanenței platonismului. Prometeu – ca un adevărat dascăl – va arăta lui Zeus, prin reconcilierea cu el, calea mântuirii.

(Țuțea Petre, Omul. Tratat de antropologie creștină, Iași, Editura Timpul 2005, p. 42).