 |
| Isus în sinagoga din Nazaret. |
Evanghelia Luca
4,21-30: În acel timp, Isus a început să le vorbească celor din sinagogă: „Astăzi
s-a împlinit Scriptura aceasta pe care aţi ascultat-o cu urechile voastre!” Toţi dădeau mărturie în favoarea lui şi se mirau de cuvintele de har care
ieşeau din gura lui şi spuneau: „Nu este acesta fiul lui Iosif?” Dar el le-a spus: „Fără îndoială îmi veţi zice parabola aceasta: «Doctore,
vindecă-te pe tine însuţi! Ceea ce am auzit că s-a întâmplat în Cafarnaum, fă
şi aici, în patria ta!» Adevăr vă spun că niciun profet nu este
acceptat în patria sa; şi adevărat vă spun că multe văduve erau
în Israel în zilele lui Ilie, când cerul a fost închis timp de trei ani şi şase
luni, încât s-a făcut mare foamete în toată ţara, dar Ilie nu a
fost trimis la niciuna dintre ele, ci doar la o femeie văduvă din Sarepta
Sidonului. Şi mulţi leproşi erau în Israel pe timpul profetului
Elizeu, dar nimeni dintre ei n-a fost curăţat decât doar Naaman Sirianul”. Auzind acestea, toţi cei din sinagogă s-au umplut de mânie. Ridicându-se, l-au scos din cetate şi l-au dus pe buza prăpastiei de pe colina
pe care era construită cetatea lor ca să-l arunce de acolo. Însă
el, trecând prin mijlocul lor, a plecat.
Omilie
Textele biblice din această
duminică vorbesc despre chemarea pe care Dumnezeu o adresează trimișilor săi. Ce
trebuie să vedeţi este instituirea profeției. Alegerea vine de la Dumnezeu. Am
auzit relatarea chemării lui Ieremia (prima lectură). Se modelează. Munca de
misionar este nu să lucrezi „pentru” Domnul ci să faci munca Domnului; nu se limitează doar la un
singur popor dar la toate popoarele.
În această lectură, găsim și o a
doua învățătură: misiunea adesea are un caracter polemic. Cel care este trimis
de Dumnezeu trebuie să mobilizeze întreg popor. El nu va fi un „profet al curţii”
care ar trebui să placă. Misiunea sa este de a fi vocea lui Dumnezeu. Va trebui
să spună cuvintele lui Dumnezeu, chiar dacă ele nu sunt pe plac. Va trebui să
vorbească fără teamă, chiar cu riscul vieții sale. În acest mediu ostil,
Dumnezeu i-a promis că el va fi totdeauna cu profetul, pentru ca să te scap. El
este „Emanuel”, Dumnezeu cu noi. Şi este cu adevărat pentru noi.
În a doua lectură, aflăm că Paul
are să se confrunte cu acest climat de ostilitate. Acest „imn al iubirii” intervine
într-o polemică asupra carismei. Fiecare consideră propria lui carismă ca
superioară altora. Unii vorbesc în limbi, alții sunt profeții, alții slujesc celor
înfometați... Carismele abundă. Dar cel mai important este faptul că sunt animate
de Duhul iubirii. Fără acest dar divin al iubirii, toate eforturile de
cunoaștere și împărțeală sunt nule. Această iubire frățească prevalează chiar
asupra Scripturii și a cunoașterii lui Dumnezeu. Numai ea singură va rămâne
atunci când vom fi față în față cu Dumnezeu. Iată drumul pe care suntem toți
invitați să-l urmăm.
Evanghelia revelează pe acela care
se prezintă ca trimis al lui Dumnezeu. Isus se află în sinagoga din Nazaret, satul în care și-a
petrecut copilăria. El citează anunţul pe care l-a făcut profetul Isaia. „Duhul
Domnului este peste mine... El m-a trimis să port Vestea cea Bună...” După ce a
citit acest text Isus termină astfel: „Astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta pe
care aţi ascultat-o cu urechile voastre!”
Acest lucru înseamnă că se declară ca Mesia trimis de Dumnezeu; ne
imaginăm surpriza oamenilor din satul său: pentru ei, nu este decât fiul
lemnarului.
Înțelegeți bine: nu anunțul
Evangheliei spuse celor săraci a pus problema. Isus vrea ca ei să înțeleagă
este faptul că este trimisul lui Dumnezeu. El nu acceptă să se lase agățat de
oameni din satul său. El se justifică amintind evenimentele relatate în Vechiul
Testament: văduva din Sarepta și Naaman sirianul erau păgâni. Ei au știut să
accepte harul lui Dumnezeu mai bine decât oamenii din poporul său. Adevăratul
Dumnezeu nu este al câtorva, dar este al tuturor. Îi iubește pe păgâni,
necredincioși, păcătoși, nerecunoscători. Nu vom putea să avem parte cu el,
dacă nu intrăm în proiectul său de iubire universală.
În ianuarie, am celebrat
sărbătoarea Epifaniei. Prin magii care au venit să-i dea glorie copilului rege,
toate popoarele am fost chemate. Străinii, păgânii își au locul lor în inima
lui Dumnezeu. Asta nu acceptă locuitorii din Nazaret. Astăzi ca și atunci, Isus
vrea să ne împingă să ieșim afară din separarea noastră, din turnuri noastre, din
frontierele noastre. El ne cheamă pe toți să fim discipolii și misionarii săi. Adevărată
Biserică a lui Isus Cristos trebuie să fie deschisă lumii întregi.
Meditând această Evanghelie, descoperim
că Cuvântul lui Dumnezeu se manifestă în puterea sa ne mai auzită. Asupra sa,
Isus și-a așezat Duhul Domnului. El face apară asupriții la libertate, el dă
celor orbi vedere. El nu se mulțumește să interpreteze textele sacre. El este
Cuvântul lui Dumnezeu în persoană.
Textele biblice din această
duminică ne invită să luăm poziție pentru
Domnul. Cuvintele sale pot să deruteze. Ele pot merge împotriva spiritului
lumii. Dar sunt „cuvintele Vieţii veşnice”. Noi toți suntem trimiși spre a fi
mesagerii săi. Este o aventură captivantă, plină de riscuri; dar nu suntem
singuri: Duhul Domnului este peste noi. Cu el vestea cea bună va aduce rod.
(pr. Jean
Compazieu [2016]; traducător pr.
Isidor Chinez; sursă:
