† Duminica a 3-a din Post (C): Cât de frumoase sunt operele tale! [28 februarie 2016]

 

Evanghelia Luca 13,1-9: În acel timp, au venit la Isus unii care i-au povestit despre galileenii al căror sânge Pilat îl amestecase cu cel al jertfelor lor. El, răspunzând, le-a zis: „Vi se pare că aceşti galileeni au fost mai păcătoşi decât toţi ceilalţi galileeni pentru că au suferit aceasta? Vă spun: nicidecum! Dar dacă nu vă convertiţi, cu toţii veţi pieri la fel. Sau vi se pare că cei optsprezece peste care a căzut turnul din Siloe şi i-a ucis erau mai vinovaţi decât toţi ceilalţi oameni care locuiau în Ierusalim? Vă spun: nicidecum! Dar dacă nu vă convertiţi, cu toţii veţi pieri la fel”. Apoi le-a spus această parabolă: „Un om a plantat un smochin în via sa şi a venit să caute fructe în el, dar nu a găsit şi i-a spus viticultorului: «Iată, sunt trei ani de când vin să caut fructe în smochinul acesta, dar nu găsesc. Taie-l! De ce să mai secătuiască pământul?» Acesta, răspunzând, i-a zis: «Stăpâne, mai lasă-l şi anul acesta pentru ca să-l sap de jur împrejur şi să-i pun gunoi la rădăcină! Poate va face fructe la anul. Dacă nu, îl vei tăia»”.

Omilie

În tot acest timp lung de post continuăm drumul spre Paşte. Şi o facem în lumina Cuvântului lui Dumnezeu. Cartea Exodului (prima lectura) ne conduce la a doua etapă a mântuirii: este revelaţia lui Dumnezeu făcută lui Moise la rugul aprins. Dumnezeu a văzut suferinţa poporul său redus la sclavie. El este cu toţi cei care sunt exploatați, cu cei care sunt în mizerie. Se află aici pentru a-i salva. Dar el nu vrea să facă acest lucru fără voi. El cheamă niște oameni, nu neapărat cei mai buni sau cei mai sfinți. Cu mijloace mici, poate face lucruri mari.

 

În a doua lectură, sfântul Paul se adresează comunității tinere din Corint. Se află printre ei spirite puternice, care se cred insensibili la tentații. El le recomandă să fie prudenți şi să nu aibă încredere în ei înşişi. Sfântul Paul îi invită la o recitire a istoriei poporului evreu la fel ca pe timpul lui Moise. Cei mai mulţi dintre ei nu i-au plăcut lui Dumnezeu și au căzut în păcat. Mulți au murit pentru că s-au abătut de la Dumnezeu. Această lectură este un chemare la a ne converti: aveți grijă să nu cădeți chiar dacă credeți că sunteți solizi. Începe cu chemarea de a nu judeca cele mai slabe. Ca și Moise precum și alții, suntem trimiși pentru a anunța bunăvoința și milostivirea lui Dumnezeu.

 

În Evanghelia de astăzi, Isus ne recomandă să mergem pe calea convertirii. Pentru a ne ajuta el pleacă de la evenimentele vieții de zi cu zi: accidentul absurd, dezastrele, războaiele fratricide care provoacă distrugerea și moarte. La momentul respectiv, se credea că toate aceste nenorociri au fost o pedeapsă de la Dumnezeu. Isus respinge această interpretare încă atât de răspândită. Cu toții am auzit această întrebare: „Ce a făcut bunule Dumnezeu pentru a suferi atâția?” Cristos precizează că nenorocirea este un avertisment pentru noi toți și nu un semnul unei vinovății speciale.

 

În această evanghelie, Isus ne adresează un mesaj important: noi suntem cei interogați. Evenimente din viață sunt semnul că Dumnezeu ne vorbește pentru a ne chema la convertire. Nu este păcatul care duce la condamnarea ci refuzul de a ne converti: „dacă nu vă convertiţi, cu toţii veţi pieri la fel”. Nu, nu este o amenințare, nu este Dumnezeu care vă va face să muriți, noi suntem cei care mergem spre  prăbușire. Acesta este motivul pentru care Cristos ne cheamă să nu amânăm convertirea noastră.

 

Violența lui Isus este aceea a iubirii sale milostive. El nu poate suporta că oamenii să ajungă la pieire. Denunță ceea ce este răul pentru om. Ne amintește în timp și la timp nepotrivit că nu poate exista nici un compromis între Dumnezeu și păcat. Rămânerea în păcat înseamnă să te condamni la o moarte cu mult mai rău decât cea dată de sabia soldaților lui Pilat. Dar Isus Cristos este întotdeauna acolo: el a fost trimis de Tatăl pentru a vindeca și de a salva pe toți oamenii. Să ne rugăm să ne conducă pe calea adevăratei convertiri în timpul acestui post.

 

Această Evanghelie se încheie cu parabola smochinului: acesta din urma nu aduce roade și stăpânul său intenționează să-l smulgă. Isus condamnă fructul putrezit, dar și lipsa de fructe. Dar viticultorul adevărat este entuziasmat de vița de vie. Acest lucru este adevărat pentru Isus: el nu a venit pentru cei drepţi, dar pentru păcătoși. De-a lungul Evangheliei după sfântul Luca, citim cuvintele de milostivire; ele ne spun tot ceea ce el iubeşte: pe păcătoşi; el ne iubeşte pe noi toţi. Nu se opune milostivirii şi exigenței. Postul Mare este timpul sincerității inimii, timpul adevăratei iubiri, timpul dragostei pentru viaţă.

 

Confruntați cu acest rău care copleșește lumea noastră, noi alegem iubirea, vrem ca să schimbe inima noastră, ne întoarcem, ne convertim. Viță de vie este poporul lui Israel, suntem noi astăzi. Fără iubire, fără convertire, suntem ca smochinului care nu aduce roade. Dar atunci când nu purtăm roade bune, Isus ne spune: „nu-i nimic de făcut! Te voi abandona!” Isus are răbdare. El vrea să ne ajute să facem roade noi. El se angajează să facă totul pentru a ne ajuta. A făcut primul pas spre noi, dar nimic nu este posibil, dacă nu răspundem la această iubire eliberatoare

 

În această zi să ne rugăm cu psalmul 94: „Acum nu închide inima noastră, dar ascultă vocea Domnului”.

(pr. Jean Compazieu [2016]; traducător pr. Isidor Chinez; sursă: http://dimancheprochain.org).

Be not afraid [Nu vă temeți]

 

cântă John Michael Talbot 

 

John Michael Talbot

este  cântăreț, compozitor și chitarist american.

Talbot este un cântăreț foarte cunoscut 

în Biserica Catolică.

 

 

Be not afraid

1) You shall cross the barren desert,

but you shall not die of thirst.
You shall wander far in safety

though you do not know the way.
You shall speak your words in foreign lands
and all will understand.
You shall see the face of God and live.

[Refrain]
Be not afraid.
I go before you always.
Come follow me, and
I will give you rest.

2) If you pass through raging waters in the sea,
you shall not drown.
If you walk amid the burning flames,

you shall not be harmed.
If you stand before the pow'r of hell and death
is at your side, know that I am with you through it all.

3) Blessed are your poor,
for the kingdom shall be theirs.
Blessed are you that weep and mourn,
for one day you shall laugh.
And if wicked men insult and hate you

all because of me, blessed, blessed are you!

Procreația artificială – probleme bioetice

Fertilizarea „in vitro” şi transferul embrionului.

(sursa: http://ziarullumina.ro/img)

https://antropologieteologicabiblioteca.files.wordpress.com/2016/02/procreatia-artificiala-probleme-bioetice-de-pr-isidor-chinez.pdf

 

Procreația artificială –  probleme bioetice

 

pr. prof. Isidor Chinez [Institutul Teologic Romano-Catolic Iași - 2009]

 

1. Adevărul despre procreaţia umană

Problema intervenţiei asupra procreaţiei umane ca şi a respectului faţă de embrionii umani fac trimitere la valorile fundamentale şi originale ale familiei: valoarea iubirii şi a vieţii, valoarea primirii persoanei umane. Tocmai aceste valori, citite în lumina raţiunii umane şi a Revelaţiei creştine, constituie criteriile etice care stau la baza răspunsului pe care îl dă Biserica la întrebările puse de intervenţiile tehnologice asupra vieţii umane în primele sale stadii.

„Procreaţia umană recere o colaborare responsabilă a soţilor cu iubirea fecundă a lui Dumnezeu (cf. GS 50); darul vieţii umane trebuie să se realizeze în căsătorie prin actele specifice şi exclusive ale soţilor, după legi înscrise în persoanele lor şi în unirea lor (cf. GS 51)”[1].

 

1) „De ce procreaţia umană trebuie să aibă loc în căsătorie?”

 

Este întrebarea pe care o pune Instrucţia Donum vitae. Şi răspunde: „Orice fiinţă umană trebuie primită totdeauna ca un dar şi o binecuvântare a lui Dumnezeu. Şi mai mult, din punct de vedere moral o procreaţie cu adevărat responsabilă faţă de cel care se va naşte trebuie să fie rodul căsătoriei” (Dv II,1).

 

Atât raţiunea cât şi credinţa se întâlnesc identificând în căsătorie „locul” unic şi exclusiv al procreaţiei cu adevărat responsabile, căci „procreaţia umană se distinge de altele din cauza demnităţii personale atât a părinţilor cât şi a fiilor: procreaţia unei noi persoane, prin care bărbatul şi femeia colaborează cu puterea Creatorului, va trebui să fie rodul şi semnul dăruirii personale reciproce a soţilor, al iubirii şi fidelităţii lor” (Dv II,1).

 

Dacă vreți să știți mai multe dați clic:
https://antropologieteologicabiblioteca.wordpress.com/2016/02/25/procreatia-artificiala-probleme-bioetice/

Despre necesitatea renunţării la sine

The Martyrdom of St Andrew (1675-82)
by Bartolomeu Esteban Murillo,
Museo del Prado, Madrid.

Mulţi dintre fraţii noştri necatolici vor fi de acord că postul şi abstinenţa sunt lucruri bune; că aşa urmăm exemplul lui Cristos şi ne pregătim pentru viaţa de creştini. Dar vor argumenta că nu sunt necesare pentru mântuirea cuiva. Strict vorbind, acest lucru ar fi corect din moment ce mântuirea este un dar gratuit ce nu poate fi câştigat prin propria noastă iniţiativă. Dar Cristos aşteaptă de la creştin, odată ce este îndreptăţit, să coopereze cu harul lui pentru ca să crească în sfinţenie, astfel încât să nu-şi piardă harul îndreptăţirii. Isus ne învaţă că o astfel de cooperare trebuie să includă şi renunţarea la sine.

Atunci Isus a spus discipolilor săi: „Dacă cineva vrea să vină după mine, să renunțe la sine, să-și ia crucea și să mă urmeze. Căci cine vrea să-și salveze viața, o va pierde; cine însă își pierde viața pentru mine, [acela] o va afla. Așadar, ce i-ar folosi omului de-ar câștiga lumea întreagă, dacă și-ar pierde sufletul? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său? Căci Fiul Omului va veni în gloria Tatălui cu îngerii săi și atunci va da fiecăruia după ceea ce a făcut (Matei 16,24-27).

Păcatul mândriei este poarta către celelalte păcate de moarte. Persoana îndreptăţită trebuie să se smerească şi să-şi controleze dorinţele dezordonate, pentru ca să crească în mai multă siguranţă întru Domnul. Noi trebuie să ne micşorăm astfel încât el să crească în noi. Ce anume ne-a arătat Isus că este necesar pentru înfrânarea poftelor noastre dezordonate? Postul (în pustietatea acestei vieţi). Domnul nostru a folosit mai multe parabole ca să ne înveţe calea. Un puternic exemplu este redat în Evanghelia sfântul Luca:

„Cine nu-şi poartă crucea şi nu vine după mine nu poate fi discipolul meu. Într-adevăr, cine dintre voi, voind să construiască un turn, nu stă mai întâi să calculeze cheltuiala, dacă are cu ce să-l termine? Pentru ca nu cumva, punând temelia şi nereuşind să-l termine, toţi cei care-l văd să înceapă a-l lua în râs, spunând: “Acest om a început să construiască, dar nu poate să termine”. Sau care rege, pornind la război împotriva altui rege, nu stă mai întâi să se sfătuiască dacă este în stare cu zece mii să înfrunte pe cel care vine împotriva lui cu douăzeci de mii? Iar de nu, pe când celălalt este încă departe, trimite solie ca să ceară pacea. Tot astfel, fiecare dintre voi care nu renunţă la tot ceea ce are, nu poate fi discipolul meu. Sarea este bună; dar dacă şi sarea îşi pierde gustul, cum şi-l va mai recăpăta? Nu mai este bună nici pentru pământ, nici pentru gunoi: se aruncă afară. Cine are urechi pentru a asculta să asculte!” (Luca 14,27-35).

Isus nu ne spune că este o idee bună să-ţi iei crucea, ci ne spune că nu o putem evita dacă vrem să reuşim în călătoria noastră.

 

(Bickerstaff Mike, „Fundamentul biblic pentru practicarea de către catolici a postului şi a abstinenţei” sursa: http://lumea.catholica.ro/; sursa: http://www.integratedcatholiclife.org/ 9 martie 2014).

 

 

 

Icoana „Schimbării la faţă” a lui Isus Cristos

 

 

Pentru a demonstra că sunt capabili să observe lumea nu cu ochii profani, nici prin speculaţii raţionale, ci tocmai de a vedea universul aşa cum l-au văzut apostolii pe Tabor. Aspectul special al acestei viziuni taborice este descris în omiliile părinţilor şi autorilor bizantini. Termenul grec pentru schimbare la faţă este metamórphosis, literal „schimbare a formelor”. Cunoaştem Metamorfozele lui Ovidiu. Schimbarea la faţă a lui Isus nu putea avea loc în acest mod. Dacă şi-ar fi schimbat forma, apostolii nu l-ar fi recunoscut. Apostolii l-au văzut pe mântuitorul într-o lumină nouă, o lumină spirituală, au dobândit metánoia, perfecţiunea credinţei. De fapt, pe icoane este în general reprezentat numai sfântul Petru, care reuşeşte s-o priceapă pe deplin dat fiind faptul că, înainte de a urca pe Tabor, a mărturisit: „Tu eşti Cristos, Fiul lui Dumnezeu cel viu”. Creştinii sunt invitaţi să dobândească lumina taborică în rugăciuni. De aceea, elementul principal în exerciţiile spirituale este o intensă rugăciune personală.

 

(„Comorile tradiţiei orientale, bogăţie pentru Postul Mare” – interviu cu cardinalul Tomás Spidlik; după L'Osservatore romano, 16 februarie 2008; sursă: http://www.ercis.ro).

 

Cântece de Postul Mare

Christ in the Wilderness (1872) - by Ivan Kramskoi. Tretyakov Gallery, Moscow

 

Cântece de Postul Mare

Parohia Adormirea Maicii Domnului București

 

http://www.catolicamd.ro/imagini/desktop/brosura%20postul%20mare.pdf

De ce, Isuse, atâtea lacrimi?...

 

 



Ecce homo - by Anatoly Shumkin

 



De ce, Isuse, atâtea lacrimi

1) De ce, Isuse, atâtea lacrimi?
„De ce? Întrebaţi pe Petru
sau pe Magdalena, întrebaţi pe Lazăr
sau Ierusalimul!”

– De ce, Isuse, atâtea lacrimi?

Sunt fericiți cei ce plâng acum
căci ei vor fi mângâiați apoi,
n-aș vrea să plâng, dar nu pot rezista.
Iubirea plânge pentru voi.

2) De ce, Isuse, atâtea bice?

„De ce? Întrebaţi călăii
sau pe Pilat din Pont, sau pe Baraba,
sau victima din Ierihon!”

– De ce, Isuse, atâtea bice?

Dacă acum nu m-ar biciui

în locul meu voi ați fi sub bici
dar nu mă plâng, căci nu biciul e greu:
păcatul vostru este greu!

3) De ce, Isuse, aşa coroană?

„De ce? Întrebaţi pe regii voştri,
sau pe soldaţi, sau pe cei din Cafarnaum
care m-au vrut rege!”

– De ce, Isuse, aşa coroană?

Sunt fericiți frații prigoniți

căci pentru mine sunt omorâți.
Dar eu am spus adevărul curat
şi spinii sunt răsplata mea!

4) De ce, Isuse, aşa o cruce?

„De ce? Nu mi-am cioplit-o eu.
Întrebați mulțimea care urlă
Sau pe cei ce-mpart dreptatea”.

– De ce, Isuse, aşa o cruce?

Pe crucea asta atât de grea

vreau să mă urc ca să pot vedea
pe orice om și să-i dau pacea mea.
E crucea voia Tatălui.

5) De ce, Isuse, așa o moarte?

„De ce? Dar voi de ce muriți?
Tată, de ce m-ai părăsit?
Iartă-i că nu știu ce fac!”

– De ce, Isuse, așa o moarte?

Ca să rodească un spic frumos

bobul de grâu moare pentru el.
Ca să trăiţi, am murit pentru voi.
Aceasta-i voia Tatălui!