Fertilizarea „in vitro” şi transferul embrionului.
Procreația artificială – probleme bioetice
pr. prof. Isidor Chinez [Institutul Teologic Romano-Catolic Iași - 2009]
- Adevărul despre procreaţia umană
Problema intervenţiei asupra procreaţiei umane ca şi a respectului faţă de embrionii umani fac trimitere la valorile fundamentale şi originale ale familiei: valoarea iubirii şi a vieţii, valoarea primirii persoanei umane. Tocmai aceste valori, citite în lumina raţiunii umane şi a Revelaţiei creştine, constituie criteriile etice care stau la baza răspunsului pe care îl dă Biserica la întrebările puse de intervenţiile tehnologice asupra vieţii umane în primele sale stadii.
„Procreaţia umană recere o colaborare responsabilă a soţilor cu iubirea fecundă a lui Dumnezeu (cf. GS 50); darul vieţii umane trebuie să se realizeze în căsătorie prin actele specifice şi exclusive ale soţilor, după legi înscrise în persoanele lor şi în unirea lor (cf. GS 51)”[1].
1) „De ce procreaţia umană trebuie să aibă loc în căsătorie?”
Este întrebarea pe care o pune Instrucţia Donum vitae. Şi răspunde: „Orice fiinţă umană trebuie primită totdeauna ca un dar şi o binecuvântare a lui Dumnezeu. Şi mai mult, din punct de vedere moral o procreaţie cu adevărat responsabilă faţă de cel care se va naşte trebuie să fie rodul căsătoriei” (Dv II,1).
Atât raţiunea cât şi credinţa se întâlnesc identificând în căsătorie „locul” unic şi exclusiv al procreaţiei cu adevărat responsabile, căci „procreaţia umană se distinge de altele din cauza demnităţii personale atât a părinţilor cât şi a fiilor: procreaţia unei noi persoane, prin care bărbatul şi femeia colaborează cu puterea Creatorului, va trebui să fie rodul şi semnul dăruirii personale reciproce a soţilor, al iubirii şi fidelităţii lor” (Dv II,1).
https://antropologieteologicabiblioteca.wordpress.com/2016/02/25/procreatia-artificiala-probleme-bioetice/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu