Vizita Sfintei Fecioare Maria la verișoara sa Elisabeta [31 mai]

 

Evanghelia Luca 1,39-56: În zilele acelea, ridicându-se, Maria s-a dus în grabă către ţinutul muntos, într-o cetate a lui Iuda. A intrat în casa lui Zaharia şi a salutat-o pe Elisabeta. Când a auzit Elisabeta salutul Mariei, a tresăltat copilul în sânul ei, iar Elisabeta a fost umplută de Duhul Sfânt şi a strigat cu glas puternic: „Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul sânului tău! Şi de unde îmi este dată mie aceasta, ca să vină mama Domnului meu la mine?Iată, când a ajuns glasul salutului tău la urechile mele, a tresăltat de bucurie copilul în sânul meu! Fericită aceea care a crezut că se vor împlini cele spuse ei de Domnul!” Maria a spus: „Sufletul meu îl preamăreşte pe Domnul şi duhul meu tresaltă de bucurie în Dumnezeu, Mântuitorul meu, căci a privit la smerenia slujitoarei sale. Iată, de acum toate popoarele mă vor numi fericită, căci mi-a făcut lucruri mari Cel Atotputernic şi numele lui e sfânt! Milostivirea lui rămâne din neam în neam peste cei ce se tem de el. A arătat puterea braţului său: i-a risipit pe cei mândri în cugetul inimii lor. I-a dat jos de pe tron pe cei puternici şi i-a înălţat pe cei smeriţi; pe cei flămânzi i-a copleşit cu bunuri, iar pe cei bogaţi i-a lăsat cu mâinile goale. L-a sprijinit pe Israel, slujitorul său, amintindu-şi de îndurarea sa, după cum a promis părinţilor noştri, lui Abraham şi urmaşilor lui în veci”. Maria a rămas cu ea cam trei luni, apoi s-a întors la casa ei.

 

Omilie

 

Înainte de toate, Maria ne învață să-l primim pe Domnul. Ea spune: „Sufletul meu preamărește pe Domnul” și cuvintele sale corespund cu ceea ce David, strămoșul ei, a făcut pentru a primi arca lui Dumnezeu, pentru a o stabili în cetatea sa, Ierusalimul. David a adunat tot poporul, a transportat arca din Gat până în locul pregătit în Sion, și aceasta a fost una dintre acțiunile sale cele mai importante, pe care a împlinit-o cu mare bucurie, el și poporul său, Israel.

 

Este vorba, deci, de a-l primi pe Dumnezeu, de a-l pune la loc de cinste în viața noastră. Noi suntem mici, meschini, și totuși am fost chemați să-l primim pe Dumnezeu. Aceasta este cea mai frumoasă vocație a noastră; cea mai frumoasă, dar nu și cea mai ușoară, deoarece noi dorim mai degrabă să fim slujiți de Dumnezeu decât să-l primim în viața noastră. Există multe moduri de a primi persoanele, și în multe cazuri nici măcar nu putem vorbi despre o adevărată primire. Dacă un comerciant merge din casă în casă pentru a-și prezenta produsele sale, nu se poate spune că el a fost primit: el merge până la ușă pentru a fi refuzat sau pentru a încheia o afacere și pentru a-și ridica plata. Iată, acesta este modul în care noi îl primim uneori pe Dumnezeu: îl lăsăm să ajungă la ușă, îl întrebăm ce ne-a adus bun, căutăm să ne punem de acord pentru a obține ceea ce ne interesează în acel moment. A-l ruga pe Dumnezeu rămânând totuși închiși în preocupările noastre, în interesele noastre mai mult sau mai puțin egoiste, este acesta un mod de a-l primi? A-l primi pe Dumnezeu înseamnă să-i dăm primul loc, primindu-l nu ca pe unul de care voim să ne servim, ci ca pe unul căruia voim să-i dăm toată onoarea, cinstea care i se cuvine; și să-l primim cu bucurie, cu cântece de veselie, dansând, așa cum a făcut-o David.

 

Este adevărat că, pentru a-l primi pe Dumnezeu, trebuie să ne deschidem inima, să trecem peste limitele și blocajele noastre. Chiar și așa, întotdeauna este un lucru extraordinar să-l putem primi în noi pe creatorul universului, pe Dumnezeu cel Imens, și dacă acest lucru este posibil, este posibil numai datorită harului său. Tocmai pentru acest motiv trebuie să ne deschidem larg întreaga noastră ființă în fața celui care vine, în dorința de a-l sluji, de a-i aduce cinste și preamărire.

 

Așa l-a primit Maria pe Domnul, nu pentru a se folosi de el, ci pentru a se pune în slujba sa, ba chiar pentru a-i cânta și a-l lăuda. Bucuria ei este semnul că primirea pe care ea i-a făcut-o a fost generoasă, completă, totală. A-l primi pe Dumnezeu pentru a-l sluji este deja un lucru foarte frumos, dar fără acea bucurie a sufletului care se revelează prin cântec, primirea nu ar fi încă vrednică de Dumnezeu. Maria îl primește, deci, pe Dumnezeu cântându-i laude: „Sufletul meu preamărește pe Domnul”.

 

În al doilea rând, Maria, și împreună cu ea Elisabeta, ne învață să-i primim pe alții.

 

Ca să poți primi pe cineva, trebuie să ieși din tine. Maria iese chiar și fizic din casa ei, pornește la drum, face o călătorie pentru a merge spre Elisabeta. Chiar și Elisabeta iese din ea însăși pentru a o primi pe Maria, pentru a o recunoaște în această tânără femeie care vine în casa ei pe mama Domnului, pentru a recunoaște că ea este plină de har: „Binecuvântat este rodul trupului tău! Fericită ești tu, care ai crezut că se vor împlini cele spuse ție de Domnul”.

 

Maria simte că este cu adevărat primită de Elisabeta și, la rândul ei, a primit cuvântul îngerului cu privire la verișoara sa și merge la ea ca la o persoană care a fost binecuvântată, la rândul ei, de Dumnezeu. A-i primi pe ceilalți înseamnă a recunoaște ceea ce Dumnezeu operează în viața lor, a-i accepta cu vocația lor profundă. Chiar și aceasta recere un efort pentru a ieși din noi înșine și pentru a ne deschide sufletul în așa fel încât să nu-i privim pe ceilalți în conformitate cu perspectivele noastre, ci cu planul pe care Dumnezeu îl are cu ei, un plan care poate avea pentru noi dimensiuni nebănuite.

 

Înțelegem, prin urmare, că a-l primi pe Dumnezeu și a-i primi pe ceilalți sunt două lucruri care se condiționează reciproc. Îi primim pe alții numai dacă îl primim pe Dumnezeu, cel care, la rândul său, ne deschide inima față de ceilalți; îl primim cu adevărat pe Dumnezeu numai dacă suntem dispuși să-l primim în ceilalți, recunoscând planul lui Dumnezeu care se împlinește în ei, recunoscând glasul său care ajunge la noi prin intermediul lor. Dacă rămânem închiși în noi înșine, putem chiar să ne facem iluzia că suntem în Dumnezeu, că l-am primit, în timp ce, în realitate, gândurile noastre, preocupările noastre ne împiedică să ne deschidem inima în fața nevoilor celuilalt, ne împiedică să vedem în ceilalți acțiunea lui Dumnezeu și, în definitiv, a-l primi cu adevărat pe Domnul.

 

Să-i cerem sfintei Fecioare ca ea să ne deschidă larg inima pentru a-l putea primi cu adevărat în noi pe Dumnezeu.

 

(Vanhoye A., Pâinea zilnică a Cuvântului - Comentariu la lecturi, Sapientia, Iași 2003, p.609-611).

Dintr-un sat



Cimitirul cu crucile căzute…

Fiecare venim dintr-un sat –
Unii direct, alții trecând prin părinți,
Unii direct, purtători de eresuri și basme,
Fericiții putând să se-ntoarcă oricând.

Alții, trecând prin părinți, rătăciți

Pe crengile sângelui depărtate, subțiri,
În loc de pășuni, și semințe, și cai cunoscând
Alcoolul cuvântului extras din acestea.

Vreau drumul părinților mei să-l întorc,

Vreau satul cu sunetul lacrimei mele,
Poteca din holde știută din somn
Și reintrarea vorbelor în lucruri.

Să intru-n cimitirul cu crucile căzute

Și cunoscându-mi pașii asemenea cu-ai lor,
Să se-ncâlcească-n rădăcini străbunii
Bolborosind cuvinte de patimă în somn.

Dar n-are cine-mi spune de unde vin. Doar seara

Când trec pe bulevarde îmi simt apropiați
Portarii metafizici lângă intrări de blocuri
Precum la porți, pe laviți, într-un sat.

(Blandiana Ana, La cules îngeri, Litera Internațional, București 2002, p. 40-41).

Cele mai frumoase cântece gregoriane catolice pentru sfânta liturghie și procesiuni mariane

28 of the most widely used and known Catholic Gregorian Chants for the Traditional Latin Mass and Catholic devotions like Benediction and Marian processions.

 

00:00 Adoremus In Aeternum
02:35 Adoro Te Devote
04:30 Agnus Dei
05:52 Alma Redemptoris Mater
07:05 Asperges Me
09:15 Ave Maria
10:16 Ave Regina Caelorum
11:08 Ave Verum Corpus
12:50 Confiteor
16:15 Credo
21:02 Crux Fidelis
24:27 Gloria
27:27 Kyrie Eleison
30:03 Magnificat
33:16 Memorare
35:16 Pange Lingua
38:19 O Salutaris Hostia
39:49 Pascha Nostrum
41:04 Pater Noster
42:24 Puer Natus Est Nobis
44:54 Regina Caeli
45:46 Salve Regina
47:43 Sanctus
49:35 Te Deum
56:24 Ubi Caritas
58:18 Veni Creator Spiritus
1:01:49 Veni Sancte Spiritus
1:04:36 Victimae Paschale.

† Duminică a 9-a de peste an (C): Un roman drag lumii și lui Dumnezeu [29 mai 2016]

Un centurion uitându-se la sclavul său grav bolnav; în fundal, bătrâni sinagogii...

Evanghelia Luca 7,1-10: În acel timp, când a terminat de spus toate aceste cuvinte în auzul poporului, Isus a intrat în Cafarnaum. Un centurion avea un servitor la care ţinea mult şi care, fiind bolnav, trăgea să moară. Auzind despre Isus, a trimis la el pe unii bătrâni dintre iudei ca să-l roage să vină să-i salveze servitorul. Ajungând la Isus, aceştia îl implorau, zicând: „Este vrednic ca să-i faci aceasta, căci iubeşte neamul nostru, iar sinagoga el ne-a construit-o”. Isus a mers cu ei şi nu era departe de casă când centurionul a trimis câţiva prieteni spunându-i: „Doamne, nu te deranja, căci nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu! De aceea nu m-am considerat vrednic să vin eu însumi la tine, dar spune un cuvânt şi servitorul meu va fi vindecat! Căci, deşi sunt un om supus autorităţii, am sub comanda mea soldaţi; şi spun unuia «Du-te!» şi se duce, iar altuia «Vino!» şi vine; şi servitorului meu «Fă aceasta!» şi face”. Isus s-a mirat auzind aceasta şi, întorcându-se către mulţimea care-l urma, a spus: „Vă spun că nici în Israel nu am găsit aşa o credinţă”. Întorcându-se acasă, cei trimişi, l-au găsit pe servitor sănătos.

Omilie

Circumstanțele istorice

Sfârşitul lui mai a anului 31, în aceeaşi zi cu „Predica de pe munte”, doar după parabola celor două case. În trecere, observăm că „Predica de pe munte” din Evanghelia lui Luca este mult mai scurtă decât o găsim în Evanghelia după Matei, pentru că se referă exact la cuvintele lui Isus, pe care le-a rostit în acea zi. În schimb la Matei discursul este o colectare a diferitelor cuvinte ale lui  Isus, cu adăugarea unor sentințe şi reflecţii ale cărturarilor creştini, pentru a obţine Noua Lege a lui Cristos Regele.

 

Pe timpul împăratului Tiberiu

 

Observăm realismul narator care oglindește atât mentalitatea ebraică asupra oamenilor, cât și obiceiurile romanilor în serviciul militar din Palestina. Evanghelistul a scris tot ce era necesar, nu mai mult, dar cu acurateţe istorică.

 

Această atenţie a lui Luca la uzanțele romane şi la „pietas” romana a centurionului confirmă că Evanghelia este într-adevăr adresată împăratului de la Roma, Tiberius, care a domnit între anul 14 până la 40 (în mod tradiţional 37) d. Cr.

 

Ambientul ebraic

 

Un evreu nu ar trebui să intri în casa unui „gentiles” [în românește neam] sau, aşa cum am mai spus-o, a unui păgân, pentru că s-ar face necurat. Sutașul știa bine acest lucru şi nu voia ca Isus să se expună.

 

Un roman drag lumii

 

Cum a deveni drag poporului lui Israel acest roman? Şi cum a putut să creadă mai mult decât evreii?

 

Evanghelistul Luca ştia  să surprindă bunătatea oamenilor, până și cu defectele lor. Cu siguranţă centurionul ştia cum să facă bine voind să împlinească acţiunile plăcute poporului evreu.

 

Dar în privința credinței lui Isus, poate lui i-a fost mai uşor decât pentru ceilalți evreii, auzind vorbindu-se despre lucrările pe care învățătorul le împlinea pe drumurile din Palestina. Zeii săi nu erau binevoitori cu oameni, cerându-le sacrificii şi superstiţii umilitoare, aşa încât în Isus găsi o bunăvoinţă infinită de care avea nevoie. Cu învățătorul, folosind tot respectul care-l inspira.

 

A cunoscut modul în care Isus a fost demn de încredere sau credinţă şi s-a încrezut în el deplin.

 

Noi de ce ne îndoim? Pentru că nu am cunoscut concret pe Isus! Dar Luca a declarat la începutul Evangheliei sale că „a cercetat toate cu grijă”, pentru că și noi avem motive concrete să ne încredem în Cristos Regele.

 

Ar trebui să fie clar, atunci, că acest eveniment miraculos s-a întâmplat real, în aceste împrejurările exacte. Putem apoi simţi cu uşurinţă aproape de noi pe Regele nostru. El a vorbit şi a acţionat în acest fel, în mijlocul oamenilor, care au crezut în Dumnezeu, dar mai mult în el. A lăudat credinţa acestui om care nu a practicat religia ebraică şi apoi a construit și un edificiu religios pentru poporul pe care-l administra.

 

Circumstanţe, cuvinte, iniţiative, toate au fost  considerate din punct de vedere a lui Isus şi folosind ca pretext să ne inspire pentru viaţa noastră de creştini.

(traducere pr. Isidor Chinez; sursă:

http://www.innomedimaria.it/commento_vangelo_della_domenica/anno_c/115c_9_domenica_tempo_ordinario.htm).

 

Adoro te devote [gregorian]

Adoro te devote

de sfântul Toma de Aquino

 

Adoro te devote, latens Deitas,

Quæ sub his figuris vere latitas;
Tibi se cor meum totum subjicit,
Quia te contemplans totum deficit.

Visus, tactus, gustus in te fallitur,

Sed auditu solo tuto creditur.
Credo quidquid dixit Dei Filius;
Nil hoc verbo veritátis verius.

In cruce latebat sola deitas,

At hic latet simul et humanitas,
Ambo tamen credens atque confitens,
Peto quod petivit latro pœnitens.

Plagas, sicut Thomas, non intueor:

Deum tamen meum te confiteor.
Fac me tibi semper magis credere,
In te spem habere, te diligere.

 

O memoriale mortis Domini!

Panis vivus, vitam præstans homini!
Præsta meæ menti de te vívere,
Et te illi semper dulce sapere.

 

Pie pelicane, Jesu Domine,

Me immundum munda tuo sanguine:
Cujus una stilla salvum facere
Totum mundum quit ab omni scelere.

Jesu, quem velatum nunc aspicio,
Oro, fiat illud quod tam sitio:
Ut te revelata cernens facie,
Visu sim beátus tuæ gloriæ. Amen.

 

† Trupul și Sângele Domnului [Joia Verde] (C): Trupul lui Cristos dat pentru noi toți… [joi, 26 mai 2016]

Corpus Domini  (2012) – Parrocchia Calvibn.it
(sursă: http://www.parrocchiacalvibn.it/Immagini/Iniziative/2012/06%202012%20Corpus%20Domini/Corpus%20Domini/index.html).
 

Evanghelia Luca 9,11b-17: În acel timp, Isus a primit mulţimile şi le-a vorbit despre împărăţia lui Dumnezeu vindecându-i pe bolnavi. Începuse să se lase înserarea; atunci, apropiindu-se cei doisprezece, i-au spus: „Dă drumul mulţimii pentru ca, mergând prin satele şi ţinuturile dimprejur, să-şi găsească adăpost şi de mâncare, pentru că aici suntem într-un loc pustiu!” El însă le-a spus: „Daţi-le voi să mănânce!” Dar ei au răspuns: „Nu avem mai mult de cinci pâini şi doi peşti. Doar dacă ne-am duce noi să cumpărăm de mâncare pentru tot poporul acesta!” Erau cam cinci mii de bărbaţi. Atunci le-a zis discipolilor săi: „Puneţi-i să se aşeze în grupuri de câte cincizeci!” Ei au făcut astfel şi i-au aşezat pe toţi. Atunci, luând cele cinci pâini şi cei doi peşti, a privit spre cer, le-a binecuvântat, le-a frânt şi le-a dat discipolilor ca să le pună înaintea mulţimii. Toţi au mâncat şi s-au săturat şi au adunat din ceea ce a prisosit pentru ei, din bucăţile de pâine douăsprezece coşuri.

Omilie

 

Euharistia, care ne unește împreună ne fiecare duminică, îşi are rădăcinile în Vechiul Testament şi prinde un sens nou în Noul Testament. Este ceea ce am văzut ascultând texte biblice din această zi. În prima lectură, am auzit un pasaj din cartea Genezei. Cu această relatare, suntem la începutul primei alianțe. Abraham, părintele credincioşilor, a manifestat supunere față de Dumnezeu. El a purtat victorii. Şi astăzi îl vedem iniţiat de Melchisedec, regele din Ierusalim, care aduce cult Dumnezeului celui Preaînalt cu pâine şi vin. Primește binecuvântarea lui Melchisedec. Oferirea de zeciuiala preotului celui Preaînalt este semn acceptării cultului „asemenea lui Melchisedec”.

 

În momentul în care Isus intră în Ierusalim se pregăteşte încheierea unei noi alianțe. El realizează preoţia „după orânduirea lui Melchisedec”, adică cu pâine şi vin. Îl binecuvântează pe Dumnezeu. Aduce binecuvântare tuturor celor care celebrează cult cu credinţă. Dar în Euharistie există doar pâine și vin. Prin Cuvântul lui Cristos, aceste elemente au devenit Trupul şi Sângele său. Acest nou cult este împlinirea a ceea ce nu era decât o prefigurare. Ofranda necesară merge dincolo de simpla renunțare la bunuri materiale. Acum este darul de sine însuși.

 

În a doua lectură, sfântul Paul ne transmite ceea ce el a primit. Se adresează unei comunități divizate. El le reaminteşte că, dacă Cristos a murit, a murit pentru toți. Trebuie să tragem concluzii: nu ne putem întâlni pentru cina Domnului fără să fim atenți unii față de alții; prin urmare trebuie să ne verificăm înainte de a mânca din această pâinea și a bea din acest potir. Pentru acest motiv înainte de a ne împărtăşi, spunem: „Doamne, nu sunt vrednic să te primesc...”.

 

Evanghelia ne pregăteşte pentru Euharistie. Evenimentul despre care ne este relatat se petrece în seara unei zile obositoare. Ucenicii văd că mulțimii îi este foame; ei se gândesc că ar fi mai bine să le dea drumul acasă. Dar Isus nu-i ascultă; se adresează celor doisprezece, zicându-le: „Dați-le voi să mănânce!” Și astfel este relatarea înmulțirii pâinilor. I-au adus cinci pâini şi doi peşti. Cu aceasta va sătura mulțimile.

 

Această Evanghelie este un anunț de ce va fi Euharistia. Găsim gesturile lui Isus în seara zilei de Joia Sfântă: „Luând pâinile şi peştii, a privit spre cer, le-a binecuvântat, le-a frânt şi le-a dat…” Iată, patru verbe pe care le găsim în fiecare Euharistie. Ne aduce pâine şi vin, rod al pământului şi muncii oamenilor. Noi recunoaştem că totul vine de la Dumnezeu.  Nu suntem proprietarii acestor bunuri care ne-au fost dăruite. Noi suntem niște simpli administratori. Aceste bogații ne sunt încredinţate pentru binele tuturor.

 

Să nu uităm: când ne-am adunat pentru Euharistie, nu suntem singuri în fața Domnului. Toate rugăciunile folosesc „noi”: „Noi te rugăm... noi îți oferim...”. Suntem cu alții, care au foame după pâine, foame de iubire, foame după tandreţe şi libertate. Ei sunt cu mine şi nu pot să-i ignorez. Iubirea lui Cristos cuprinde în inima lui întreaga omenire şi fiecare persoană în parte. Fiecare liturghie este celebrată pentru întreaga omenire şi pentru fiecare persoană.

Cu toate acestea, este în tradiţia Bisericii de a adăuga o intenție particulară pentru care preotul celebrează Euharistia. Toți pot să ceară ca o liturghie să se celebreze pentru astfel de intenţii; noi ne rugăm pentru „mulțime” și mai ales pentru cei care ne-au fost recomandați. A cere să fie celebrată o liturghie este așadar a intra în rugăciunea lui Isus şi a Bisericii; este a încredinţa infinitei iubiri a lui Dumnezeu o intenţie care-mi este dragă; putem să cerem să se celebreze o liturghie pentru a-i mulțumi lui Dumnezeu, prezentându-i o cerere la care ţine mult. Putem de asemenea să-i încredințăm pe răposații noștri deoarece iubirea lui Cristos îi eliberează. Toate aceste intenţii speciale vin să se adauge la rugăciunea Bisericii întregi. Acestea sunt prezentate Domnului, care și-a dat Trupul său şi a vărsat sângele său pentru noi şi pentru mulțime.

 

Euharistia este o hrană oferită tuturor. Aceasta se înţelege când preotul prezintă hostia spunând: „Iată, Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii...”. Aceste cuvinte nu se adresează numai acestei adunări prezente în biserică, ci și în lumea întreagă. Domnul prezent în mijlocul nostru ne cere să se dăruiască nouă tuturor.

 

Dacă noi ne adunăm în biserica, este deci a răspunde la invitaţia Domnului. Iubirea noastră pentru el ne conduce la adorație. În unele biserici se organizează în fața ostensorului. Astăzi ostensorul suntem noi: suntem creați de Dumnezeu pentru a prezenta pe Fiul său întregii lumi.  Prin urmare, să fim demni, pe plan extern şi intern, de această prezenţă.

 

În această zi să ne rugăm, Domnului: Pâinea Cuvântul tău şi a Trupului tău să fie o hrană care să ne permită să devenim semne de speranţă pentru această lume care are nevoie cu adevărat. Rămâi cu noi, Doamne, ca să fim martori și mesagerii iubirii tale. Amin.

 

(pr. Jean Compazieu [2016]; traducere pr. Isidor Chinez; sursă:

http://dimancheprochain.org/6063-fete-du-corps-et-du-sang-du-christ-homelie-2/).

Celebrarea euharistică de la Joia Verde – „Corpus Domini” – «Trupul Domnului»

A Corpus Christi Procession in Artois (1857) – by Jules Breton

 

Solemnitatea Trupului şi Sângelui Domnului, în cuvintele papei Benedict al XVI-lea, „ne invită să contemplăm marele Mister al credinţei noastre: Preasfânta Euharistie, prezenţă reală a Domnului Isus Cristos în Sacramentul altarului. Ori de câte ori preotul reînnoieşte Jertfa euharistică, la rugăciunea de consacrare repetă: «Acesta este trupul meu... acesta este sângele meu». Spune asta prestând glasul, mâinile şi inima lui Cristos, care a voit să rămână cu noi şi să fie inima pulsantă a Bisericii”¹.

1. Originile sărbătorii Corpus Domini²

Originile îndepărtate ale sărbătorii Corpus Domini se găsesc în dezvoltarea cultului Euharistiei în decursul Evului Mediu. Disputele doctrinale dintre Pascasius Radbertus (+865) şi Ratram de Corbie (+868), şi mai ales între Berengariu din Tours (+1088) şi Lanfranco de Pavia (+1089), au dus la o clarificare a învăţăturii despre prezenţa reală a lui Cristos în Sacrament şi, prin urmare, la un cult mai simţit şi răspândit al Euharistiei.

În secolul al XIII-lea se manifesta o mişcare mai amplă de evlavie euharistică în popor şi chiar printre teologi, cu o contribuţie puternică dată de noul ordin franciscan. Conciliul al IV-lea din Lateran (1215), precizând învăţătura Bisericii cu formula transubstanţierii pâinii şi vinului în Trupul şi în Sângele lui Cristos, a dus la o ulterioară dezvoltare a cultului euharistic. Acelaşi Conciliu a stabilit obligaţia împărtăşaniei anuale la Paşti şi păstrarea Euharistiei într-un loc sigur³. În liturgie s-a răspândit practica de a ridica ostia şi potirul în timpul Liturghiei datorită dorinţei credincioşilor de a vedea şi de a adora speciile consacrate.

Celebrarea solemnă de Corpus Domini, aşa cum o cunoaştem şi astăzi, se datorează inspiraţiei călugăriţei flamande sfânta Iuliana de Cornillon (1191-1258). Sărbătoarea, instituită în dieceza de Ličge, în actuala Belgie, în anul 1246, s-a răspândit rapid, graţiei şi angajării flamandului Giacomo Pantaleone de Troyes, ales după aceea papă cu numele de Urban al IV-lea (1261-1264). El a inclus sărbătoarea în calendarul liturgic general cu Bula Transiturus de hoc mundo, din 11 august 1264⁴. Totuşi, din cauza unor diferite evenimente, ea a fost celebrată în toată Biserica numai după Conciliul din Vienne (1311-1312).

Conform Vieţii sfintei Iuliana, însuşi Cristos i-a spus motivul principal pentru care dorea această nouă sărbătoare, adică pentru a aminti instituirea Sacramentului Trupului şi Sângelui său în manieră deosebit de solemnă, ceea ce nu era posibil în Joia Sfântă, când liturgia era marcată de spălarea picioarelor şi de Pătimirea Domnului. Această sărbătoare va duce la o mărire în credinţă şi har pentru creştini, care vor fi induşi să participe cu atenţie mai mare la ceea ce trăiesc, în zilele obişnuite, cu evlavie mai mică sau chiar cu neglijenţă.

Sărbătoarea a fost stabilită pentru ziua de joi după Octava Rusaliilor, prima joi după Timpul Pascal, conform Calendarului liturgic usus antiquior. Sărbătoarea este astfel legată în mod clar de Joia Sfântă şi exprimă caracterul său esenţial: „În sărbătoarea Corpus Domini, Biserica retrăieşte misterul din Joia Sfântă în lumina Învierii”⁵.

Sfânta Fecioară Maria, ajutorul creștinilor [24 mai]

Sfânta Fecioară Maria, ajutorul creștinilor.

 

O, Maria, Fecioară puternică;
Tu, vestită și renumită apărătoare a Bisericii,
Tu, ajutorul minunat al creștinilor,
Tu, puternică ca o oaste pregătită pentru luptă,
Tu care singură ai distrus toate ereziile lumii,
Tu, în greutăți, lupte și necesități,
apără-ne de dușman,
iar în ceasul morții primește-ne lângă tine în Paradis. Amin.

 

Sfântă Maria, ajutorul creștinilor, roagă-te pentru noi!

 

(Sfântul Ioan Bosco).

Lăudat să fii, Părinte

Sfânta Treime

Lăudat să fii, Părinte

1)	Lăudat să fii, Părinte, Fiul tău fie iubit, Care frate-n lupta vieţii să ne fie a voit. Slavă ţie Duh Preasfinte, ce purcezi din amândoi: Trei persoane, un Domn singur, ce veghează peste noi.
2)	Ca să stăm cu vrednicie, Doamne, lâng-al tău altar, Inimile ni le-aprinde de-al iubirii viu focar. Prin a dragostei putere numai tu ne poţi uni; Tu ne-ajută să fim vrednici veşnic a te preamări.
3)	De-a păcatului prihană spală-ne în mila ta Şi la dreapta-ţi judecată, Doamne, nu ne condamna. În iubirea ta cea mare sus în cer să ne primeşti, Ca în slava ta cerească veşnic să ne fericeşti. Alta Trinita beata (Dresdner kreuzchor)   Alta Trinità beata, da noi sempre adorata, Trinità gloriosa unità maravigliosa, Tu sei manna saporosa e tutta desiderosa.

† Sfânta Treime (C): Un Dumnezeu iubitor [duminică, 22 mai 2016]

Sfânta Treime - de Luca Rossetti da Orta

Evanghelia Ioan 16,12-15: În acel timp, Isus a zis: „Mai am multe să vă spun, dar acum nu le puteţi purta. Însă când va veni el, Duhul adevărului vă va călăuzi în tot adevărul, căci nu va vorbi de la sine, ci va spune ceea ce va auzi şi vă va vesti lucrurile care vor veni. El mă va glorifica pe mine pentru că dintr-al meu va lua şi vă va vesti vouă. Toate câte le are Tatăl sunt ale mele; de aceea v-am spus că ia dintr-al meu şi vă va vesti”.

 

 

Omilie

 

În această duminică, toți suntem invitaţi la bucurie. Dumnezeul nostru de trei ori sfânt vrea să ne împărtășească din sfințenia sa. Nouă tuturor, vrea să ne ofere, chiar și sărmanilor păcătoși care suntem noi, sfințenia sa. Dumnezeu nostru ne iubeşte pe toţi până la punctul de a împărtăşi cu noi viaţa sa. Este buna vestire pe care noi o găsim în textele biblice din ziua de astăzi.

 

Prima lectură este luată din cartea Proverbelor. Atunci când contempla universul, omul din antichitate admira frumuseţea şi armonia sa măreață. Vede semnul înţelepciunii lui Dumnezeu şi capacitatea sa. Aceasta este înțelepciunea lui Dumnezeu care a prezidat întreaga creație a lumii. Dar este și mai extraordinar ceea ce rămâne din muncă în istoria oamenilor. Biblia ne descoperă pe Dumnezeu care este legat cu o prietenie de poporul pe care el și l-a ales. Citind textul de astăzi, descoperim legătura de dragoste care uneşte pe Creator cu creaturile sale. Acest angajament a lui Dumnezeu cu oamenii se împlinește cu totul în Isus. În el s-a realizat mântuirea omenirii.

 

Citind această relatare, am înţeles că adevăratul Dumnezeu nu este acela care ne supraveghează pentru ca să ne pună lipsă. În schimb este un Dumnezeu înflăcărat de fericirea omului. El vrea ca toți să reuşească. Dumnezeu ne iubeşte şi veghează peste noi cu înţelepciune. De-a lungul vieţii noastre, suntem invitaţi să ascultăm de această iubire a lui Dumnezeu. Este o școala unde nu am terminat niciodată de învăţat.

 

În a doua lectură, sfântul Paul ne invită să facem un pas mai departe. El își manifestă cu seninătate credinţa sa care îşi are rădăcinile în întâlnirea lui cu Cristos cel înviat. În el putem găsi adevărata pace. Acest lucru nu este doar o liniștire umană, nici o lipsa de conflict. Cel mai important lucru este convingerea deplină de a fi iubit de Dumnezeu. Iubirea sa este de neclintit. Chiar şi în cele mai mari suferințe, nimic nu ne-ar putea zgudui. Această încredințare nu se bazează pe cuvinte, dar pe gesturi ale iubirii lui Dumnezeu: Cristos s-a oferit, și-a vărsat sângele „pentru noi și pentru mulțime”. Prin moartea şi învierea sa, ne deschide calea de acces la inima lui Dumnezeu. El ne dă Duhul său ca limbaj al iubirii Tatălui său. Chiar şi în vremuri de suferințe cumplite, speranţa nu dă greş.

 

Evanghelia ne descoperă un Dumnezeu care se apropie de noi. El nu se mulțumește doar să ne dea informaţii cu privire la cine este el. El a venit să ne întâlnească cu Fiul său Isus. El a luat condiţia noastră umană cu totul cu excepţia păcatului.

 

Când citim Evangheliile, aflăm că Isus este atras de ceea ce el numeşte Tatăl său. Adesea se retrage pe munte să se roage mult timp. În grădina Ghetsimani, rugăciunea lui va fi aceasta: „Tată, nu voia mea, dar a ta să fie!” În o altă zi, el a spus: „mâncarea mea este să fac voința Tatălui”. Prin urmare, toată viaţa lui Isus este plină de iubirea pentru Tatăl. În acesta găseşte adevărata sa fericire. Treptat apostolii intră în această revelaţie.

 

Dar Isus ştie că, pentru ei, este dificil să poarte toate acestea. El promite Duhul adevărului care îi va duce „la tot adevărul”. Îi așteaptă o misiune mare. Dar ei nu trebuie să fie îngrijorați pentru că nu au înţeles tot ceea ce Isus i-a învăţat. Duhul lui Dumnezeu îi va însoţi. Îi va face să-și amintească toate cuvintele lui Isus. Vor trăi situaţii noi. Dar Duhul Sfânt îi întărește în Cristos. Nimic nu-i va putea să-i despartă de iubirea sa.

 

Isus astfel ne dezvăluie un Dumnezeu care este Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, un Dumnezeu care este iubire, un Dumnezeu care vrea mântuirea tuturor oamenilor. Într-o zi, Bernadette de la Lourdes a avut probleme în a recita o definiție a lui Dumnezeu învăţată pe de rost. Cum ea nu ajungea unde voia, a spus: „Dumnezeu este cineva care ne iubeşte”.  Acest răspuns nu era cel pe care îl aștepta catehetul și  totuși era cel mai bun. Dumnezeul nostru este cu adevărat cineva care ne iubeşte. S-a revelat ca un Dumnezeu iubitor şi Mântuitor.

 

Cel mai important lucrul este să nu dai savanților explicaţii despre Sfânta Treime, ci să accepți iubirea care este în Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Această dragoste pe care o primim de la Sfânta Treime ar împrăștia raze de lumină în jurul nostru. Sunt trimiși pentru a fi mesageri săi în această lume care cu adevărat nevoie de ea. Pentru această misiune Isus ne trimite pe Duhul său Sfânt pentru a ne conduce spre tot adevărul. Avem nevoie să fim umpluți cu această iubire care este în Dumnezeu pentru a o comunica altora. Totul începe cu un timp în care scoatem apă din Izvor în rugăciune, în ascultarea cuvântul lui Dumnezeu şi în special în Euharistie. Astfel că putem fi Biserica Rusaliilor.

 

Duhul tău, Domnul, să fie cu noi pentru a primi această iubire care vine de la tine. El să ne dea forța și curajul pentru a fi mesagerii tăi pe tot parcursul vieţii noastre.

(pr. Jean Compazieu [2016]; trad. pr. Isidor Chinez; sursă:

http://dimancheprochain.org/6058-homelie-de-la-fete-de-la-sainte-trinite-2/).

Inima se poate schimba

 

Inima se poate schimba

de mai multe ori într-o clipă

– în bine sau în rău,

– în credinţă sau necredinţă,
– în simplitate sau viclenie,
– în iubire sau ură,
– în binefacere sau invidie
–  în generozitate sau în avuţire.

O, ce inconstanţă!

O, cât de multe ispite!
O, cât de sobri şi atenţi trebuie să fim!

de Sfântul Ioan de Kronstadt