III Timpul Pascal (C) – A şti să iubeşti pentru a sluji oamenii (omilia)

Pescuirea minunată

Evanghelia - Ioan 21,1-19: În acel timp, ¹ Isus s-a arătat din nou ucenicilor săi la Marea Tiberiadei, şi iată cum: ² Erau împreună Simon Petru, Toma, adică Geamănul, Natanael din Cana Galileii, fiii lui Zebedeu şi alţi doi dintre ucenicii lui. ³ Simon Petru le-a zis: "Mă duc să pescuiesc". I-au zis ceilalţi: "Mergem şi noi cu tine". Au plecat şi s-au urcat în luntre. În noaptea aceea nu au prins nimic. ⁴ Dimineaţă, Isus a apărut pe ţărm, dar ucenicii nu au ştiut că este Isus. ⁵ Isus le-a zis: "Fiilor, aveţi de mâncare ceva peşte?" Ei au răspuns: "Nu!" ⁶ Le-a zis el: "Aruncaţi mreaja în partea dreaptă a luntrei şi veţi prinde". Au aruncat mreaja şi de data aceasta nu puteau să o tragă de mulţimea peştilor. ⁷ Atunci ucenicul pe care îl iubea Isus i-a zis lui Petru: "E Domnul!" Petru, auzind că este Domnul şi-a pus haina, căci nu avea nimic pe el, şi a sărit în apă. ⁸ Ceilalţi ucenici au venit cu luntrea, pentru că erau departe de ţărm, ca la o sută de metri, şi trăgeau mreaja cu peşti. ⁹ Când au venit la ţărm, au văzut jar pus jos, peşte deasupra şi pâine. ¹⁰ Isus le-a zis: "Aduceţi din peştii pe care i-aţi prins acum". ¹¹ Simon Petru a urcat în luntre şi a tras mreaja la ţărm, plină cu o sută cincizeci şi trei peşti mari şi cu toate că erau atâţia nu s-a rupt mreaja. ¹² Isus le-a zis: "Veniţi şi mâncaţi!" Şi nici unul dintre ucenici nu îndrăznea să-l întrebe: "Cine eşti tu?", ştiind că este Domnul. ¹³ Isus a venit, a luat pâinea şi le-a dat-o lor, de asemenea şi peştele. ¹⁴ Era pentru a treia oară că Isus se arăta ucenicilor săi, după ce înviase din morţi. ¹⁵ După ce au mâncat, Isus i-a zis lui Simon Petru: "Simon, fiul lui Ioan, mă iubeşti tu mai mult decât aceştia?" El i-a răspuns: "Da, Doamne, tu ştii că te iubesc". Isus i-a zis: "Paşte mieluşeii mei!" ¹⁶ I-a spus Isus a doua oară: "Simon, fiul lui Ioan, mă iubeşti?" Petru i-a răspuns: "Da, Doamne, tu ştii că te iubesc". Isus i-a zis: "Paşte mieii mei!" ¹⁷ Şi i-a spus a treia oară: "Simon, fiul lui Ioan, mă iubeşti?" Petru s-a întristat pentru că l-a întrebat a treia oară mă iubeşti şi i-a zis: "Doamne, tu toate le ştii; tu ştii că te iubesc". Isus i-a zis: "Paşte oile mele! ¹⁸ Adevăr, adevăr îţi spun: când erai mai tânăr te încingeai singur şi te duceai unde voiai; dar când vei îmbătrâni, îţi vei întinde mâinile şi altul te va încinge şi te va duce unde nu vei voi". ¹⁹ A spus lucrul acesta ca să arate cu ce moarte îl va preamări Petru pe Dumnezeu. Şi, după ce i-a vorbit astfel, i-a zis: "Urmează-mă!"

 

OMILIA

 

Isus apare ucenicilor întorşi în Galileea la munca lor de pescari (In 21,1-13). Diferite teme se intersectează în această povestire. Mai întâi interesanta contrapunere dintre Petru şi ucenicul predilect. Amândoi îl văd pe necunoscut pe mal, însă ucenicul predilect îl recunoaşte primul pe Domnul. Pe de altă parte Petru este cel care are iniţiativa să meargă la pescuit (v. 3), aleargă primul să-l întâlnească pe Domnul (v. 7), trage la mal mreaja plină cu peşti (v. 8). Se pare deci că evanghelistul vrea să laude – din puncte de vedere diferite – când pe unul, când pe altul: ucenicul iubit pentru perspicacitatea sa de a-l recunoaşte pe Domnul, Petru pentru puterea şi generozitatea în slujire. Clarviziunea în iubire şi promptitudinea slujirii sunt două caracteristici ale ucenicului lui Isus.

Dar un motiv încă şi mai interesant prezent în pericopă este povestirea pescuirii, a cărei semnificaţie eclezială este foarte clară. Minunea pescuirii face aluzie la misiune. Oboseala din timpul nopţii a pescarilor a fost prevestită: Isus a zis „fără mine nu puteţi face nimic” (In 15,5). Dar cu Isus totul se schimbă: aruncă mrejele şi de data aceasta le scot pline cu 153 de peşti mari. Episodul este o parabolă a misiunii viitoare: va fi goală fără Cristos, va fi rodnică cu el. Este cuvântul Domnului cel care umple mrejele, şi totdeauna va fi cuvântul său cel care va face eficace în orice timp misiunea ucenicilor. Comunitatea creştină nu poate să uite niciodată aceasta.

În sfârşit, al treilea motiv important: toţi l-au recunoscut pe Domnul atunci când el le spune: „Veniţi şi mâncaţi”. L-au recunoscut pe Cel înviat atunci când repetă unul din gesturile cele mai simbolice ale întregii sale vieţi pământeşti: slujirea la masă. Isus distribuie pâinea şi peştii (In 21,13), o amintire tăcută a înmulţirii pâinilor şi a cinei de pe urmă. Cel Înviat se face recunoscut în gestul dăruirii, care a fost adevărul întregului său drum. Nota dăruirii aparţine lui Cristos cel pământesc şi Domnului înviat. Este identitatea care îl însoţeşte în orice condiţie a sa de viaţă şi care descoperă cine este el cu adevărat.

După acest fragment comentat urmează un dialog dintre Isus şi Petru (21,15-19). Este un text foarte cunoscut. Încredinţându-i misiunea de a paşte turma sa, Isus îi cere lui Petru iubire, nu altceva. Petru trebuie să iubească turma sa, trebuie să o conducă şi să o slujească. Dar condiţia pentru a împlini această sarcină este înainte de toate aceea de a-l iubi pe Isus. Pentru a sluji oamenii nu ajunge să priveşti oamenii şi nevoile lor, dar pe Isus Cristos. (Sursa: http://www.qumran2.net; mons. Bruno Maggioni [2007]; trad. pr. Isidor Chinez).