Odă vieţii, în interpretarea violonistei Chiara Corbella

 

Chiara Corbella

 

„Domnul pune adevărul în fiecare dintre noi; nu există posibilitatea înţelegerii greşite” (Chiara Corbella).

 

N-ar putea exista un moment mai potrivit decât acesta pentru a o aminti pe Chiara Corbella, tânăra mamă de doar 28 de ani care a ales să coboare din trenul vieţii vara trecută, pe 13 iunie, pentru ca Francesco, copilaşul ei, să poată trăi. Ce moment ar putea fi mai potrivit pentru a o aminti decât primăvara, mirabilul anotimp al trezirii la viaţă a naturii, în aşteptarea sărbătorii Învierii Celui care S-a sacrificat pe Cruce pentru ca noi să avem viaţă.

 

Chiara, o tânără violonistă italiană, era în luna a cincea de sarcină, în aşteptarea celui de-al treilea copilaş, când a descoperit că are o tumoare malignă, ce îi va provoca în scurt timp pierderea vederii la ochiul drept.

 

Vestea a venit peste ea asemenea năpastelor lui Iov, după ce îşi îngropase deja doi copilaşi, născuţi cu grave malformaţii.

 

Chimioterapia i-ar fi putut salva viaţa, dar ar fi pus-o cu siguranţă în pericol pe cea a pruncului. Primii doi copilaşi, întâi Maria şi apoi David, i-au murit imediat după naştere, din cauza unor malformaţii grave. Dar alegerea Chiarei de a nu se supune chimioterapiei nu a fost dictată de teama de a fi încă o dată supravieţuitoarea propriului fiu. Decizia fermă, luată împreună cu soţul ei Enrico Petrillo, avea înţelesul creştin pe care monseniorul Vladimir Ghika l-a exprimat într-un mod atât de memorabil: „Părinţii sunt cei care trebuie să se sacrifice pentru copii, şi nu invers”.

Poate că cel mai bine ar fi să o lăsăm pe Chiara să se prezinte, aşa cum a făcut în 2011, în cadrul iniţiativei  „Atelierul credinţei”. Textul este luat de pe situl ei oficial: www.chiaracorbellapetrillo.it

„Mă numesc Chiara, am crescut într-o familie creştină care, încă de mică, m-a învăţat să mă apropii de credinţă.

 

Când aveam 5 ani, mama mea a început să frecventeze o comunitate din Mişcarea de Reînnoire Carismatică (n.n. din Biserica Catolică) şi astfel, eu şi sora mea, am iniţiat un parcurs de credinţă care ne-a însoţit de-a lungul creşterii, învăţându-mă să mă rog şi să mă adresez în mod simplu lui Isus, ca unui prieten căruia îi povesteşti dificultăţile şi îndoielile, dar mai ales m-a învăţat să împărtăşesc credinţa cu fraţii pe care-i întâlneam pe drumul vieţii.

Când aveam 18 ani, într-un pelerinaj l-am întâlnit pe Enrico şi, după câteva luni, ne-am logodit. În perioada logodnei, care a durat şase ani, Domnul mi-a pus la grea încercare credinţa şi valorile în care – după cum spuneam – credeam. După patru ani, logodna noastră a început să se clatine până când ne-am despărţit.

 

În acele momente de suferinţă şi de revoltă faţă de Domnul, căci consideram că nu-mi ascultă rugăciunile, am participat la un curs vocaţional la Assisi, unde am regăsit forţa credinţei în Dumnezeu. Tot atunci m-am apropiat din nou de Enrico şi am început să ne lăsăm călăuziţi de un Părinte spiritual. Dar nici aşa logodna noastră nu a funcţionat până când nu am înţeles că Domnul nu-mi lua nimic ci, dimpotrivă, îmi dăruia totul şi că doar El ştia cu cine ar fi trebuit să-mi împart viaţa, în vreme ce eu nu înţelesesem nimic până atunci.

 

În sfârşit, când m-am eliberat de aşteptările pe care mi le creasem, am putut vedea cu ochi noi ceea ce Domnul voia de la mine. Puţin după aceea, contrar oricărei aşteptări, odată depăşite temerile noastre, am decis să ne căsătorim.

Uniţi în căsătorie, Domnul a vrut să ne dăruiască copii speciali: Maria Grazia Letizia și Davide Giovanni, dar ne-a cerut să-i însoţim doar până la naştere, ne-a permis să-i îmbrăţişăm, să-i botezăm şi să-i încredinţăm apoi în mâinile Tatălui, cu o bucurie şi o seninătate tulburătoare.

 

Acum, Domnul ne-a încredinţat al treilea fiu: Francesco. Copilaşul este sănătos şi trebuie să se nască peste câtva timp, dar Domnul ne-a cerut să continuăm să ne încredem în El, în ciuda unei tumori pe care am descoperit-o acum câteva săptămâni şi care încearcă să ne înspăimânte. Dar noi continuăm să credem că Dumnezeu va face şi de această dată lucruri măreţe”.

 

Lucrul măreţ despre care vorbea Chiara cu un an înaintea morţii este naşterea unui copilaş sănătos, Francesco, mărturia vie a credinţei trăite până la sacrificiul de sine de către tânăra lui mămică, al cărui nume, scris în Ceruri cu litere mari, asumă semnificaţia unei credinţe vii, destinate să ne inspire şi să supravieţuiască valurilor violente de egoism ce inundă epoca noastră.

 

Într-un filmuleţ postat pe Youtube, Chiara spunea o frază ce ar putea să ne dea forţa alegerii juste, atunci când suntem puşi în faţa unor decizii dificile: „Domnul pune adevărul în fiecare dintre noi; nu există posibilitatea înţelegerii greşite”. (Sursa: Anca Mărtinaș Giulimondi, Odă vieţii, în interpretarea violonistei Chiara Corbella, www.arcb.ro).

 

 

 

 

 

Nel mondo ma non del mondo

 Scienza e vita (1) - Chiara Corbella Petrillo 

 

 

Nel mondo ma non del mondo 

Scienza e vita (4) - Chiara Corbella Petrillo

 

 

Chiara Corbella Petrillo -

Înmormântarea 16/06/2012