 |
| Bunul samaritean - de W. H. Margetson |
Evanghelia Luca 10,25-37: În acel timp, iată că
un învăţat al Legii s-a ridicat ca să-l pună pe Isus la încercare, spunând: „Învăţătorule,
ce trebuie să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?” El i-a zis: „Ce
este scris în Lege? Cum citeşti?” Acesta, răspunzând, a zis: „Să-l
iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din
toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine
însuţi!” El i-a spus: „Ai răspuns bine, fă aceasta şi vei trăi!” Acela însă, voind să se justifice, i-a spus lui Isus: „Şi cine este aproapele
meu?” Isus a continuat: „Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon
şi a căzut în mâna tâlharilor care, după ce l-au dezbrăcat şi l-au strivit în
bătaie, au plecat, lăsându-l pe jumătate mort. Din întâmplare, a
trecut pe drumul acela un preot, dar, văzându-l, a trecut mai departe. La fel şi un levit, fiind prin locul acela, văzându-l, a trecut mai departe. Dar un samaritean oarecare ce călătorea, a venit lângă el şi, văzându-l, i s-a
făcut milă. Apropiindu-se, i-a legat rănile turnând untdelemn şi
vin. Apoi, urcându-l pe animalul său de povară, l-a dus la un han şi i-a purtat
de grijă. În ziua următoare, a scos doi dinari, i-a dat hangiului
şi i-a spus: «Îngrijeşte-te de el şi ceea ce vei mai cheltui îţi voi da când mă
voi întoarce!» Cine dintre aceştia trei crezi că este aproapele
celui căzut în mâinile tâlharilor?” El a răspuns: „Cel care a
avut milă de el”. Atunci Isus i-a spus: „Mergi şi fă şi tu la fel!”
Omilie
Lecturile biblice din această
duminică ne-a adresat o invitaţie de a „a asculta glasul Domnului”. Mulţi au
tendința să creadă că vocea lui este departe şi neaccesibil. Atunci când se
roagă, au impresia că vorbesc la un zid; dacă Dumnezeu nu răspunde, cum am
putea şti ce aşteaptă de la noi? Într-un fel sau altul, avem acest sentiment al
absenței lui Dumnezeu în viaţa noastră.
Răspunsul îl găsim în prima
lectură din Cartea Deuteronomului.
Moise ne face să înţelegem că mergem în căutarea a ceva departe de noi.
Cuvântul lui Dumnezeu se află în imediata apropiere; se află în întâlnirile
noastre zilnice; mai ales în proiecte ce se nasc în inimile noastre, în special
în această perioadă de vacanţă. Da, Cuvântul lui Dumnezeu este în inima vieţii
noastre. Dar prea de multe ori ezităm să îl punem în practică. Se spune că este
mai bine să nu caute să asculte apelurile la care unora nu vrea să răspundă.
Dar pentru un fiu al Bibliei, Cuvântul
lui Dumnezeu trebuie să auzit, gustat pe îndelete și trăit toată viaţa. Nu se poate
altfel. Prin cuvântul divin, Dumnezeu însuşi este cel ce locuieşte în cele mai
intime ale credinciosului. Pentru cei credincioşi, acest Cuvânt nu este o greutate
ci o bucurie. Nu este acolo pentru a ne zdrobi, dar pentru a ne ridica. Când a străpuns
viaţa noastră, este ca o sevă pentru copac sau un râu pentru câmpie. Totul înflorește
și produce roade. Înainte de a fi o față [un chip], Dumnezeu este o voce capabilă
să ne regăsească în cel mai apropiat de inima noastră. Atunci vom putea face
din cuvintele noastre un cântec: „Astăzi, nu închideţi inimile voastre, dar
asculți glasul Domnului”.
În a doua lectură, sfântul Paul
ne invită să facem un pas mai înainte să primim acest cuvânt. În epoca sa mulți
credeau că puteri misterioase servesc ca intermediar între Dumnezeu şi omenire,
Cristos fiind asimilat acestora. În scrisoarea sa, sfântul Paul a reacționat
puternic: a proclamat locul unic şi central al Domnului Isus: el este „chipul Dumnezeului
invizibil”; existând întotdeauna în Dumnezeu. Prin el și pentru el Dumnezeu a
creat totul. Atunci ca Petru putem răspund: „La cine să mergem? Tu ai cuvintele
vieții veșnice”.
În Evanghelia de astăzi, Isus în întoarce
pe interlocutorului său la această lege înscrisă în inimile oamenilor. El nu
trage răspunsuri mereu pregătite. El face apel la responsabilitatea noastră.
Depinde de fiecare pentru a găsi răspunsul corect: „ce ar trebui să fac ca să
moştenesc viaţa veşnică?” Prin felul său de a răspunde, Isus ne arată deja un
drum. E adevărat, suntem cu uşurinţă tentaţi să ne facem lecția, să dăm
răspunsuri gata făcute şi de a ne impune punctul nostru de vedere. Isus ne
arată că adevăratul dialog trebuie să respecte pe altul și să-l ajute să găsească
propriile răspunsuri.
Şi „cine este aproapele meu?”
Isus răspunde relatându-ne o istorie a unui om care coboară de la Ierusalim la
Ierihon. Această coborâre de treizeci de kilometri traversează o zonă deșertică.
În acea epocă, tâlharii se ascundeau acolo pentru a-i jefui pe călătorii care se
aventurau pe acolo. Iată, deci, un om victima acestei agresiuni. La mizeria sa
fizică şi morală, se adăuga pentru el și o excludere de ordin religios. Atins
de impuri, el însuşi a devenit necurat.
Doi oameni, un preot şi un doctor
în ale legii se intersectează cu acest nefericit. Amândoi cunoșteau bine
porunca: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta... Să iubeşti pe
aproapele tău ca pe tine însuţi”. Dar mai ştiu că acest om a devenit necurat.
Simplu contact i-ar fi făcut inapți pentru celebrarea cultului. Să nu aruncăm cu
piatra: suntem câteodată donatori de lecții sau apărători ai legii. Este mai
uşor să spunem că legea se apropie sau de a întâlni pe cel care i-a fost victima.
„Care dintre cei trei i-a fost aproape
omului căzut în mâinile tâlharilor?” Nu este cazul numai de aproapele pe care
trebuie să-l ajut, dar și a celui care m-a salvat. Înainte de iubire, trebuie
să recunoaştem că sunt iubiți. Noi ne asemănăm cu acest om care a căzut în
mâinile tâlharilor şi are nevoie să fie salvat. Încă de la naștere, noi am beneficiat
de dragoste părinţiilor noştri şi de anturajul nostru. La originea acestui
lanţ, îl găsim pe Dumnezeu însuşi. Este bunul samaritean care s-a manifestat
prin Fiul său Isus. El s-a făcut aproape pentru întreaga omenire.
Este important pentru noi: aproapele
nu este un altul; este orice om care se apropie de alţii cu bunătate, chiar
dacă aceștia sunt străini sau eretici. Nu avem de făcut o selecție între
oameni, cei care trebuie să-i iubim şi celălalt. Trebuie toți să ne regăsim ca fraţi.
Dragostea față de aproapele este reconcilierea acelora pe care Dumnezeu îi
iubeşte. El ne iubeşte pe toţi, chiar şi pe cei care ne exclud.
Venind la Euharistie, ne
întoarcem la tine Doamne pentru a spune că te iubim. Dă-ne să primim iubirea
care este în tine. Astfel vom putea să te iubim cum tu iubești. Tu care nu renunți
să ai grijă de noi, binecuvântat să fii tu și dă-ne să ne asemănăm ție. Amin.
(pr. Jean Compazieu [10.07.2016]; traducător pr. Isidor
Chinez; sursă:
http://dimancheprochain.org/6139-homelie-du-15eme-dimanche-ordinaire-10-juillet-2/).
