Se afișează postările cu eticheta credință. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta credință. Afișați toate postările

sâmbătă, 26 aprilie 2025

† Duminica a 2-a a Paştelui [C]: Credința vie a lui Toma... și a noastră [27 aprilie 2025]

Sfântul lui Toma și necredința sa de Carl Bloch

Credința vie a lui Toma... și a noastră

pr. Isidor Chinez  capelă, Adjudeni (27 aprilie 2025)

Lecturi biblice: Faptele Apostolilor 5,12-16; Apocalips 1,9-11a.12-13.17-19; Evanghelia Ioan 20,19-31; lecturi biblice

Omilie

Timpul Paștelui va continua până în Duminica Rusaliilor, după care se vor relua timpul de peste an, timpul obișnuit. În aceasta perioada pascală un rol deosebit ocupă cartea Faptele Apostolilor ca prima lectură care ne spune ce se întâmplat cu prima comunitate a celor botezați. Evanghelia va fi întotdeauna cea a sfântului Ioan, în timp ce a doua lectură va fi luată din Apocalips: timpul care urmează învierii lui Isus trebuie înțeles ca începutul ultimelor timpuri ale lumii. Învățătura liturgiei de astăzi se concentrează asupra darurilor lui Isus, Cel Înviat, către comunitatea sa: slujirea apostolică (din Faptele Apostolilor), darul Duhului Sfânt (din Evanghelia după Ioan), prezență vie și perenă pe drumul istoriei (din Apocalips). Numitorul comun dintre cele trei lecturi este legătura indisolubilă dintre faptul învierii lui Isus și slujirea apostolică. Mărturia martorilor oculari ai învierii este o misiune atribuită cuiva de Domnul pentru a acționa în numele său, căci apostolii s-au angajat treptat în ministerul sau slujirea Cuvântului lui Cristos. Este credința vie a lui Toma... și a noastră!

miercuri, 13 mai 2020

Creștinii în lume, din 'Scrisoarea către Diognet'




Creștinii nu se diferențiază de ceilalți oameni nici prin teritoriu, nici prin limbă, nici prin obiceiuri de viață. Într-adevăr, ei nu locuiesc în orașe proprii, nici nu folo­sesc vreun limbaj neobișnuit, nici nu duc un tip special de viață. Învățătura lor nu a fost inventată prin reflecția și cercetarea oamenilor iubitori de noutate, nici nu se bazează pe un sistem filozofic uman, așa cum fac unii.
   
Locuiesc în orașe atât grecești, cât și barbare, așa cum se nimerește, și, deși în ceea ce privește îmbrăcămintea, hrana și restul vieții, urmează obiceiurile locului, își propun o formă de viață, recunoscută de toți, minunată și de necrezut. Fiecare locuiește în patria sa, dar ca străin; participă la toate activitățile cetățenilor buni și acceptă toate îndatoririle ca oaspeți în trecere. Orice pământ străin este patrie pentru ei și orice patrie este pentru ei un pământ străin. Ca toți ceilalți, se căsătoresc și au copii, dar nu-și abandonează copiii. Au în comun masa, dar nu patul.

miercuri, 22 mai 2019

Creștinii în lume [din Scrisoarea către Diognet]


Creștinii nu se diferențiază de ceilalți oameni nici prin teritoriu, nici prin limbă, nici prin obiceiuri de viață. Într-adevăr, ei nu locuiesc în orașe proprii, nici nu folo­sesc vreun limbaj neobișnuit, nici nu duc un tip special de viață. Învățătura lor nu a fost inventată prin reflecția și cercetarea oamenilor iubitori de noutate, nici nu se bazează pe un sistem filozofic uman, așa cum fac unii.

Locuiesc în orașe atât grecești, cât și barbare, așa cum se nimerește, și, deși în ceea ce privește îmbrăcămintea, hrana și restul vieții, urmează obiceiurile locului, își propun o formă de viață, recunoscută de toți, minunată și de necrezut. Fiecare locuiește în patria sa, dar ca străin; participă la toate activitățile cetățenilor buni și acceptă toate îndatoririle ca oaspeți în trecere. Orice pământ străin este patrie pentru ei și orice patrie este pentru ei un pământ străin. Ca toți ceilalți, se căsătoresc și au copii, dar nu-și abandonează copiii. Au în comun masa, dar nu patul. 

Trăiesc în trup, dar nu conform trupului. Își petrec viața pe pământ, dar cetățenia lor este cea din cer. Ascultă de legile stabilite, dar prin modul lor de a trăi sunt supe­riori legilor. Îi iubesc pe toți și sunt persecutați de toți. Sunt necunoscuți și totuși condamnați. Sunt trimiși la moarte, dar prin aceasta ei primesc viața. Le lipsesc toate, dar găsesc toate cu îmbelșugare. Sunt disprețuiți, dar în dispreț își găsesc gloria lor. Sunt loviți în numele lor bun și între timp se dă mărturie despre dreptatea lor. Sunt insultați și binecuvântează, sunt tratați cu mâr­șăvie și răspund cu cinste. Deși fac binele, sunt pedepsiți ca răufăcători; atunci când sunt pedepsiți, se bucură, ca și cum li s-ar da viața. Iudeii luptă împotriva lor, ca împo­triva unui neam străin, iar păgânii îi persecută. Dar cei care îi urăsc nu știu să spună motivul dușmăniei lor.

Într-un cuvânt, creștinii sunt în lume ceea ce este sufletul în trup. Sufletul se află în toate mădularele trupu­lui și creștinii sunt răspândiți în orașele lumii. Sufletul locuiește în trup, dar nu provine din trup. Și creștinii locuiesc în această lume, dar nu sunt din lume. Sufletul invizibil este închis într-un trup vizibil și creștinii sunt văzuți că locuiesc în lume, dar adevăratul lor cult adus lui Dumnezeu rămâne invizibil. Trupul, deși nu a primit nici o nedreptate, se năpustește cu ură și luptă împotriva sufletului, pentru că acesta îl împiedică să se bucure de plăcerile senzuale; tot așa, și lumea îi urăște pe creștini, deși nu a primit nici o insultă, numai pentru că aceștia se opun răului.

Chiar dacă este urât, sufletul iubește trupul și mădu­larele sale, tot așa, și creștinii îi iubesc pe cei care îi urăsc pe ei. Sufletul este închis în trup, dar, la rândul său, el susține trupul. Și creștinii sunt ținuți în lume ca într-o închisoare, dar ei sunt cei care sprijină lumea. Sufletul nemuritor locuiește într-un cort muritor, tot așa, și creștinii sunt ca niște pelerini în călătorie printre lucru­rile supuse stricăciunii, dar așteaptă incoruptibilitatea ce­rească. Sufletul, privat de mâncăruri și băuturi, devine mai bun. Tot așa, și creștinii, expuși chinurilor, cresc zi de zi ca număr. Dumnezeu i-a așezat într-un loc așa de nobil, pe care nu au permisiunea să-l părăsească.

Din Scrisoarea către Diognet (nr. 5-6: Funk 1, 317-321).

luni, 29 octombrie 2018

Ce siguranță ne oferă credința?


Buste de Christ en croix (1950) - de Eugène Leroy.
 „Un aspect ulterior al credinței nu se îndreaptă spre cunoaștere și interpretare, dar spre comportare. Cred în cineva. Credința este încrederea într-o persoană. Chiar dacă această încredere, în ultimă analiză, se consideră că este Dumnezeu, susținătorul adevărat și propriu al vieții, pentru mulți nu este posibil ați da încrederea lui Dumnezeu, care apare așa de departe. Și totuși, se simte într-un mod susținuți. Dietrich Bonhoeffer, în renumita poezie compusă înainte de a fi ucis într-un lagăr de concentrare, a vorbit despre puterile prietenoase ce ne sprijină: „Din forțele prietenoase în mod minunat înfășurate, așteptăm liniștiți pe cel care va veni. Dumnezeu este cu noi seara și dimineața, va fi cu noi în orice nouă zi”. În aceste cuvinte pot să recurgă și cei care au dificultate în a-l recunoaște pe Dumnezeu ca fundamentul încrederii lor”. 

(Anselm GRÜN, Il libro delle risposte, San Paolo, Cinisello Balsamo [MI] 2008, 84; trad. Isidor Chinez).

marți, 10 iulie 2018

Ieri a fost botezat prințul Louis...

Un adevărat eveniment al zilei: botezul unui copil...

Ieri a fost botezat prințul Louis în Londra în Capela Regală din St. James’s Palace (luni, 9 iulie 2018).

luni, 27 noiembrie 2017

Credință și realizare...


Christ as King in the apse of St. Mark’s Cathedral, Sicily.

„Credința nu trebuie să fie prezentă că o datorie.
Ea este mai mult decât atât e convingere,
e realizarea noastră
și astfel în ordinea bunurilor care se doresc se află în planul de fericire”.

(Primo Mazzolari)

(sursă: https://twitter.com/@altranarrazione).

luni, 18 septembrie 2017

Calvarul este fântâna carității, apeductul speranței, izvorul credinței



Calvarul este caseta în care
se concentrează toată iubirea lui Dumnezeu.
Crucea este cea mai mare manifestare,
este epifania cea mai înaltă
a dragostea lui Dumnezeu pentru noi.
El a trimis Fiul său pe cruce pentru că a luat păcatele,
ne-a răscumpărat, ne face curați.
Calvarul este nu numai fântâna carității,
nu este numai apeductul speranţei,
dar și este izvorul credinţei”.
(Tonino Bello [1935-1993]).

miercuri, 28 septembrie 2016

Trăiască Dumnezeu și bucuria sa!

Isus apare lui Paul din Tars pe drumul Damascului.

 
Strigătul lui Dimitri Karamazov
[din Frații Karamazov de F. M. Dostoievsk]:

„Dacă Dumnezeu va fi alungat de pe pământ,
noi îl vom întâlni sub pământ!...
Atunci noi, oamenii din subterană,
vom intona în măruntaiele pământui
un imn zguduitor Dumnezeului bucuriei.
Trăiască Dumnezeu și bucuria sa! Îl iubesc!”

miercuri, 6 aprilie 2016

Cine m-a învăţat prima dată că credinţa este un dar al lui Dumnezeu?

 

„Cine m-a învăţat prima dată că credinţa
este un dar al lui Dumnezeu?
Nu ştiu. Mama mea, fără îndoială.
Putea deci să-mi fie luat înapoi?…
Din acest moment am cunoscut neliniştea morţii,
căci după atâţia ani nu reuşesc
să deosebesc o nelinişte de alta,
dubla groază s-a infiltrat pe aceeaşi crăpătură
în inima mea de copil.
Credinţa nu mi-a apărut niciodată, deci, ca o constrângere.
Ideea că trebuie să-i iau apărarea împotriva mea
nu-mi vine niciodată.
Credinţa este aceea care-mi asigură apărarea,
ea este partea de libertate
la care nu aş putea ceda fără să mor”.
 
(Bernanos G., Grands cimetières, EEC I, 502-503; trad. I.C.).