Creștinii nu se diferențiază de
ceilalți oameni nici prin teritoriu, nici prin limbă, nici prin obiceiuri de
viață. Într-adevăr, ei nu locuiesc în orașe proprii, nici nu folosesc vreun
limbaj neobișnuit, nici nu duc un tip special de viață. Învățătura lor nu a
fost inventată prin reflecția și cercetarea oamenilor iubitori de noutate, nici
nu se bazează pe un sistem filozofic uman, așa cum fac unii.
Locuiesc în orașe atât grecești,
cât și barbare, așa cum se nimerește, și, deși în ceea ce privește
îmbrăcămintea, hrana și restul vieții, urmează obiceiurile locului, își propun
o formă de viață, recunoscută de toți, minunată și de necrezut. Fiecare
locuiește în patria sa, dar ca străin; participă la toate activitățile
cetățenilor buni și acceptă toate îndatoririle ca oaspeți în trecere. Orice
pământ străin este patrie pentru ei și orice patrie este pentru ei un pământ
străin. Ca toți ceilalți, se căsătoresc și au copii, dar nu-și abandonează
copiii. Au în comun masa, dar nu patul.
Trăiesc în trup, dar nu conform
trupului. Își petrec viața pe pământ, dar cetățenia lor este cea din cer.
Ascultă de legile stabilite, dar prin modul lor de a trăi sunt superiori
legilor. Îi iubesc pe toți și sunt persecutați de toți. Sunt necunoscuți și
totuși condamnați. Sunt trimiși la moarte, dar prin aceasta ei primesc viața.
Le lipsesc toate, dar găsesc toate cu îmbelșugare. Sunt disprețuiți, dar în
dispreț își găsesc gloria lor. Sunt loviți în numele lor bun și între timp se
dă mărturie despre dreptatea lor. Sunt insultați și binecuvântează, sunt
tratați cu mârșăvie și răspund cu cinste. Deși fac binele, sunt pedepsiți ca
răufăcători; atunci când sunt pedepsiți, se bucură, ca și cum li s-ar da viața.
Iudeii luptă împotriva lor, ca împotriva unui neam străin, iar păgânii îi
persecută. Dar cei care îi urăsc nu știu să spună motivul dușmăniei lor.
Într-un cuvânt, creștinii sunt în
lume ceea ce este sufletul în trup. Sufletul se află în toate mădularele trupului
și creștinii sunt răspândiți în orașele lumii. Sufletul locuiește în trup, dar
nu provine din trup. Și creștinii locuiesc în această lume, dar nu sunt din
lume. Sufletul invizibil este închis într-un trup vizibil și creștinii sunt
văzuți că locuiesc în lume, dar adevăratul lor cult adus lui Dumnezeu rămâne
invizibil. Trupul, deși nu a primit nici o nedreptate, se năpustește cu ură și
luptă împotriva sufletului, pentru că acesta îl împiedică să se bucure de
plăcerile senzuale; tot așa, și lumea îi urăște pe creștini, deși nu a primit
nici o insultă, numai pentru că aceștia se opun răului.
Chiar dacă este urât, sufletul
iubește trupul și mădularele sale, tot așa, și creștinii îi iubesc pe cei care
îi urăsc pe ei. Sufletul este închis în trup, dar, la rândul său, el susține
trupul. Și creștinii sunt ținuți în lume ca într-o închisoare, dar ei sunt cei
care sprijină lumea. Sufletul nemuritor locuiește într-un cort muritor, tot
așa, și creștinii sunt ca niște pelerini în călătorie printre lucrurile supuse
stricăciunii, dar așteaptă incoruptibilitatea cerească. Sufletul, privat de
mâncăruri și băuturi, devine mai bun. Tot așa, și creștinii, expuși chinurilor,
cresc zi de zi ca număr. Dumnezeu i-a așezat într-un loc așa de nobil, pe care
nu au permisiunea să-l părăsească.
Din Scrisoarea către Diognet (nr. 5-6: Funk 1, 317-321).
