† Duminica a 20-a de peste an (B): „Pentru ca oamenii să aibă viață” [16 august 2015]



„Cine mănâncă această pâine va trăi în veci”
(In 6,58).

Evanghelia Ioan 6,51-58: În acel timp, Isus le-a zis mulţimilor: „Eu sunt pâinea cea vie care s-a coborât din cer. Dacă mănâncă cineva din această pâine, va trăi în veci, iar pâinea pe care o voi da eu este trupul meu pentru viaţa lumii”. Atunci iudeii au început să discute aprins între ei, spunând: „Cum poate acesta să ne dea să mâncăm trupul său?” Dar Isus le-a zis: „Adevăr, adevăr vă spun: dacă nu mâncaţi trupul Fiului Omului şi nu beţi sângele lui, nu aveţi viaţă în voi. Cine mănâncă trupul meu şi bea sângele meu are viaţa veşnică şi eu îl voi învia în ziua de pe urmă. Pentru că trupul meu este adevărată hrană, iar sângele meu este adevărată băutură. Cine mănâncă trupul meu şi bea sângele meu rămâne în mine şi eu în el. Aşa cum m-a trimis Tatăl care este viu, iar eu trăiesc prin Tatăl, la fel, şi cel care mă mănâncă pe mine va trăi prin mine. Aceasta este pâinea care s-a coborât din cer; nu ca aceea pe care au mâncat-o părinţii voştri şi au murit. Cine mănâncă această pâine va trăi în veci”.

Omilie

Liturgia din această duminică ne prezintă un Dumnezeu care spune și se dă. El este acela care ne invită și ne primește: „Înţelepciunea a întocmit o masă…”  Această masă a devenit un loc simbolic, foarte puternic. Ea ne amintește de masa de lucru, de negocierile, și mai ales de mesele festive.

În prima lectură am auzit un apel urgent: „Veniți, mâncați din pâinea mea, beți vinul meu. Abandonaţi nepriceperea şi veţi trăi!” Ascultând aceste cuvinte, înțelegem că Dumnezeu vorbește poporului său. El trimite profeți pentru a transmite chemarea sa. El se adresează tuturor celor fără minte care nu ține cont de miza acestei invitații. Mai târziu, Isus se prezintă ca „Înțelepciune” care parcurge drumurile și piețele noastre. El îi invită pe toți oamenii la banchet său. Se dă ca aliment de viață veșnică.

În a doua lectură, sfântul Paul ne invita la un discernământ adevărat: „Aveţi grijă cum vă purtaţi, nu ca nişte oameni fără minte, ci ca nişte înţelepţi!” Nebunul este acela care se lasă influențat de ideile la modă. El duce o viață agitată și uită cel mai important lucru. Numai adevărul este cel care îl găsim în evanghelii: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața, ne spune Isus, nimeni nu vine la Tatăl decât prin mine”. Sfântul Paul ne vorbește în felul său: „Primiți voința lui Dumnezeu și Lumina Duhului sfânt în zile rele, rugând, cântând imnuri și psalmi, celebrând lui Dumnezeu și mulțumindu-i, și a regăsi pe frații...”  Astfel prezentându-ne să trăim mai înțelept.

În Evanghelie am auzit restul discursului lui Isus despre „pâinea vieții”. Este un răspuns la invitația Înțelepciunii (prima lectură). Cu Isus promisiunea anunțată în Cartea Proverbelor s-a realizat dincolo de toate așteptările. Declarația sa este cea mai solemnă: „Da, într-adevăr, vă spun: cine mănâncă trupul meu și bea sângele meu are viața veșnică și eu îl voi învia în ziua de apoi”. Noi toți vrem să avem viața veșnică. Am absolut nevoie de această Pâine vie, de însuși Isus. El a fost cel care a dat forță martirilor din toate timpurile să rămână tari în credință. Avem multe mărturii în istoria Bisericii.

În fața acelei afirmații, iudeii au început a obiecta. Nu astăzi au refuzat pe Isus și Pâinea sa vie. Vedem acum că au lăsat în părăsire chiar de la început, de la prima întâlnire când Isus făcea cateheza despre Pâinea vieții. Ei nu puteau să accepte pretențiile acestui om – Isus din Nazaret – pe care toată lumea îl știa destul de bine.

Dar Isus insistă: „Dacă nu mâncați trupul Fiului Omului și dacă nu beți sângele lui, nu veți avea viață”. El nu dă nici o explicație. Îi invită la un act de credință. Același act de credință suntem chemați să-l facem la fiecare liturghie. Noi recunoaștem în Isus pâinea vie care s-a dat pentru viața lumii. Astăzi ca și atunci, este greu de înțeles. Mulți refuză să-l accepte; alții sunt prea puțin obișnuiți. Trebuie să găsim puterea și noutatea mesajului pe care el ni l-a adresat: Isus ne dă cuvintele și hrana Vieții veșnice. Intrăm într-o comuniune de iubire cu Dumnezeu, care ne conduce într-o comuniune de iubire cu toți oamenii.

Desigur, la fiecare liturghie, noi nu ne dăm seama întotdeauna de măreția acestui mister al credinței. Dar noi nu trebuie să uităm că liturghie este momentul cel mai important ai zilei. Isus este acolo; s-a alăturat comunității adunate în numele său. El vrea să se dea, „pentru ca oamenii să aibă viață”. Preotul spune înainte de împărtășanie: „Iată, Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii”. Aceste cuvinte nu sunt doar pentru comunitatea prezentă în biserică, dar pentru întreaga lume. Cristos vrea să dea totul. El este Pâinea vie oferită pentru viața lumii.

Noi vom proclama împreună credința noastră. Dar nu uitați că toată Euharistia este o mărturisire de credință. Spunând „Eu cred în Dumnezeu”, spunem că am încredere în cuvintele lui Cristos și voim să-l urmăm până la capăt. În această zi, vom face această rugăciunea după Psalmul 33: „Voi binecuvânta pe Domnul în orice moment, lauda lui este mereu pe buzele mele. Mă voi lăuda în Domnul: că săracii să audă și să se bucure”.

(pr. Jean Compazieu [8 august 2015]; trad. pr. Isidor Chinez; sursa:  http://dimancheprochain.org/5371-homelie-du-20eme-dimanche-du-temps-ordinaire-16-aout/).

† Adormirea Maicii Domnului: „Sufletul meu îl preamăreşte pe Domnul” [omilie] (sâmbătă, 15 august 2015)

Adormirea Maicii Domnului

Apocalips 11,19a; 12,1-6a.10ab: Atunci s-a deschis templul lui Dumnezeu care este în cer şi a fost văzut chivotul alianţei lui în templul său. Şi s-a arătat în cer un semn mare: o Femeie îmbrăcată în soare; ea avea luna sub picioarele ei, iar pe cap o coroană de douăsprezece stele. Ea era însărcinată; striga în chinurile naşterii, frământându-se să nască. Apoi a apărut un alt semn în cer: iată, un dragon ca de foc, mare, având şapte capete şi zece coarne, iar pe capete - şapte diademe. Coada lui târa a treia parte din stelele cerului şi le-a aruncat pe pământ. Dragonul stătea înaintea Femeii care trebuia să nască pentru a devora copilul când va fi născut. Ea a născut un copil de parte bărbătească, care va păstori toate neamurile cu un sceptru de fier; copilul ei a fost răpit la Dumnezeu şi la tronul său, iar Femeia a fugit în pustiu, acolo unde i-a fost pregătit un loc de Dumnezeu. Şi s-a auzit un glas puternic în cer spunând: „Acum au venit mântuirea şi puterea, împărăţia Dumnezeului nostru şi puterea Unsului său”.

 

1Corinteni 15,20-27a: Fraţilor, Cristos a înviat din morţi, fiind începutul învierii celor adormiţi. Căci de vreme ce printr-un om a venit moartea, tot printr-un om vine şi învierea din morţi. Şi după cum toţi mor în Adam, tot la fel, în Cristos, toţi vor fi readuşi la viaţă. Dar fiecare la rândul lui: cel dintâi Cristos, după aceea, cei care sunt ai lui Cristos, la venirea lui, apoi va fi sfârşitul, când el va încredinţa împărăţia lui Dumnezeu Tatăl, după ce va fi nimicit orice domnie, orice stăpânire şi putere. Căci el trebuie să domnească până când va pune toţi duşmanii sub picioarele lui. Ultimul duşman care va fi nimicit este moartea. De fapt, „toate le-a supus sub picioarele lui”.

 

Evanghelia Luca 1,39-56: În zilele acelea, ridicându-se, Maria s-a dus în grabă către ţinutul muntos, într-o cetate a lui Iuda. A intrat în casa lui Zaharia şi a salutat-o pe Elisabeta. Când a auzit Elisabeta salutul Mariei, a tresăltat copilul în sânul ei, iar Elisabeta a fost umplută de Duhul Sfânt şi a strigat cu glas puternic: „Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul sânului tău! Şi de unde îmi este dată mie aceasta, ca să vină mama Domnului meu la mine? Iată, când a ajuns glasul salutului tău la urechile mele, a tresăltat de bucurie copilul în sânul meu! Fericită aceea care a crezut că se vor împlini cele spuse ei de Domnul!” Maria a spus: „Sufletul meu îl preamăreşte pe Domnul şi duhul meu tresaltă de bucurie în Dumnezeu, Mântuitorul meu, căci a privit la smerenia slujitoarei sale. Iată, de acum toate popoarele mă vor numi fericită, căci mi-a făcut lucruri mari Cel Atotputernic şi numele lui e sfânt! Milostivirea lui rămâne din neam în neam peste cei ce se tem de el. A arătat puterea braţului său: i-a risipit pe cei mândri în cugetul inimii lor. I-a dat jos de pe tron pe cei puternici şi i-a înălţat pe cei smeriţi; pe cei flămânzi i-a copleşit cu bunuri, iar pe cei bogaţi i-a lăsat cu mâinile goale. L-a sprijinit pe Israel, slujitorul său, amintindu-şi de îndurarea sa, după cum a promis părinţilor noştri, lui Abraham şi urmaşilor lui în veci”. Maria a rămas cu ea cam trei luni, apoi s-a întors la casa ei.

Omilie

 

În această sărbătoare a Adormirii Maicii Domnului, creștini se adună la sanctuarele dedicate sfintei Marii. Suntem toții în comuniune de lauda pentru a-i mulțumi Domnului. Maria a intrat cu trupul și cu sufletul în eternitate la Dumnezeu lângă Fiul său cel înviat. Este o sărbătoare unică la care toți creștinii sunt invitați.

 

Prima lectură este luată din Cartea Apocalipsei. Această carte a fost scrisă pentru creștinii persecutați. Din motive de securitate este scrisă într-un limbaj codificat pe care doar creștinii pot să-l înțeleagă. Autorul ne spune de un semn mare în ceruri: „o Femeie îmbrăcată în soare; ea avea luna sub picioarele ei, iar pe cap o coroană de douăsprezece stele”. Maria nu este numită direct, dar noi am înțeles că despre ea este vorba aici.

 

Avem un al doilea semn; acesta este negativ: „un dragon ca de foc,… stătea înaintea Femeii care trebuia să nască pentru a devora copilul când va fi născut”. Ne gândim la masacrarea pruncilor nevinovați comandat de Irod după Crăciun. Copilul Isus a fost căutat spre a fi ucis. Este vorba despre o acțiune diabolică. Dar Dumnezeu protejează pe Fiul său, care trebuie să împlinească răscumpărarea tuturor oamenilor.

 

Dăruindu-ne acest semn, autorul se gândește la creștinii persecutați din cauza credinței lor în Cristos. Vor să-i forțeze ca să-l nege, dar ei refuză. Știu că nu trebuie să se teamă de cei care nu pot ucide decât trupul. Apocalipsa este un mesaj pentru toți creștinii, cei din trecut, dar și cei de astăzi. Ne invită să rezistăm la încercări: răul nu va avea ultimul cuvânt. Iubirea va triumfa. Prin fidelitatea sa, Maria a scăpat de capcanele vrăjmașului. Ea ne arată ce vrea Dumnezeu pentru fiecare dintre noi.

 

În a doua lectură nu se vorbește în mod direct de Maria. Dar în alegerea acestui text Biserica ne invită să vedem ce s-a întâmplat cu ea. Maria este prima care a beneficiat cu trup și sufletul de învierea lui Isus, „fiind începutul dintre ce-i morți”. Maria este primul act din această lungă înșiruire de oameni. Acesta înseamnă că toți suntem chemați la plinătatea vieții în Dumnezeu dincolo de moarte. Tot ceea ce i se opune lui Dumnezeu va fi distrus. Aceasta este victoria iubirii asupra urii și a violenței. Și Maria este „Maica milei”, care ne arată calea.

 

Evanghelia în această zi ne face să ne amintim de episodul vizitei Mariei la verișoara sa Elisabeta. Am auzit rugăciunea Magnificat și o parte din „Bucură-te, Marie”. Nici o altă pagină a Evangheliei nu conține mai multe cuvinte ale Mariei. Primul său strigăt în Magnificat este o laudă. Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului este o invitație la aducere de mulțumire. Celebrăm reușita unui mare proiect al lui Dumnezeu care vrea să salveze întreaga omenire.

 

Maria își amintește. Ea cântă lui Dumnezeu care își amintește „de promisiunea făcută părinților noștri”. Evanghelia lui Luca ne spune că ea păstra toate acestea în inima ei și le medita. În celebrarea Euharistiei noi ne alăturăm acestei laude a Mariei. Fiecare dintre noi poate spune mulțumesc pentru toate binecuvântările lui Dumnezeu care a marcat viețile noastre. De-a lungul existenței noastre, niciodată nu a încetat să se desfășoare „puterea brațului său” în favoarea noastră.

 

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului ne arată viitorul care ne așteaptă. Asemenea Mariei, suntem chemați la cunoașterea gloriei pe lângă Tatăl. Glorificare Maicii Domnului anunță și pe a noastră. Ca și ea, putem să mulțumim lui Dumnezeu, care a privit la slujitorii săraci și pentru a-i ridica până la el. Această este vestea cea bună care trebuie strigată la toată lumea în timp și în contra timp.

 

Dar nu trebuie să ne facem iluzii: această glorie este rezervată celor care au o inimă săracă, celor care, asemenea Mariei, nu au alt sprijin decât în tandrețea și mila Tatălui: „i-a risipit pe cei mândri în cugetul inimii lor; i-a dat jos de pe tron pe cei puternici şi i-a înălţat pe cei smeriţi; pe cei flămânzi i-a copleşit cu bunuri, iar pe cei bogaţi i-a lăsat cu mâinile goale”.

 

Maria se adresează nouă cu un apel de maximă importanță: dacă vrem să împărtășim gloria pe care o primește Fiul său, trebuie să împărtășim sărăcia sa. Acesta este același mesaj pe care îl găsim în Evanghelia fericirilor: „Fericiți cei săraci cu inima”, cei care sunt complet deschiși la darul lui Dumnezeu. Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului trebuie să reaprindă dorința noastră de a-l urma pe Cristos care vrea să ne conducă în Casa Tatălui. Marie, Maica îndurării, tu ești totdeauna acolo pentru noi să ne adresezi această recomandare: „Faceți tot ce vă va spune”. Amin.

 

 

(pr. Jean Compazieu [8 august 2015]; trad. pr. Isidor Chinez; sursa:
http://dimancheprochain.org/5380-homelie-de-la-fete-de-lassomption-de-marie/).

 

Gândul zilei

 

„Toți trăim în necazuri,

doar că unii dintre noi știu

să-și privească spre stele”

 

(Oscar Wilde).

Eva

Alungarea lui Adam și Eva din paradisul pământesc
(Santuario della Madonnina di Capannori).

Când şarpele intinse Evei mărul, îi vorbi
c-un glas ce răsună
de printre frunze ca un clopot de argint.
Dar s-a întâmplat că-i mai şopti apoi
şi ceva la ureche
încet, nespus de încet,
ceva ce nu se spune în scripturi.

 Nici Dumnezeu n-a auzit ce i-a şoptit anume
cu toate că asculta şi el.
Şi Eva n-a voit să-i spuna nici lui Adam.
De-atunci femeia ascunde sub pleoape o taină
şi-şi miscă geana parca-ar zice
că ea ştie ceva,
ce noi nu ştim,
ce nimenea nu ştie,
nici Dumnezeu chiar.


de Lucian Blaga

Meditează asupra sărăciei, umilinţei şi carităţii lui Isus

 



Sfânta Clara - de J. Benlliure

Din Scrisoarea către fericita Agneza din Praga a sfintei Clara, fecioară. (Edit. I. Omaechevarria, Escritos de Santa Clara, Madrid 1970, 339-341).

 

Desigur, fericit cel care poate să fie părtaş la ospăţul sfânt, în aşa fel încât să adere cu toate sentimentele inimii la Cristos, a cărui frumuseţe o admiră fără încetare toate cetele fericite ale cerurilor, a cărui tandreţe emoţionează inimile, a cărui contemplare aduce mângâiere, a cărui bunătate satură, a cărui blândeţe recreează, a cărui amintire luminează cu delicateţe, la parfumul căruia morţii recapătă viaţa şi a cărui vedere îi va face fericiţi pe toţi locuitorii Ierusalimului ceresc. Deoarece această viziune este strălucire a gloriei veşnice, reflex al luminii veşnice, o oglindă fără pată (Înţ 7,26), priveşte în fiecare zi în această oglindă, regină, mireasă a lui Isus Cristos. Contemplă continuu în ea chipul tău, pentru a te împodobi astfel în întregime în interior şi în exterior, pentru a te îmbrăca şi a te împodobi cu haine frumos colorate şi brodate, pentru a te înfrumuseţa cu flori şi cu hainele tuturor virtuţilor, aşa cum se potriveşte fiicei şi miresei preacurate a marelui Rege. În această oglindă străluceşte fericita sărăcie, sfânta umilinţă şi dragostea de nespus. Contemplă oglinda în toate părţile şi vei vedea toate acestea.

 

Înainte de toate, vezi începutul acestei oglinzi şi vei vedea sărăcia celui care este pus într-o iesle şi acoperit cu scutece sărace. O, minunată umilinţă, o, admirabilă sărăcie! Regele îngerilor, Stăpânul cerului şi al pământului este aşezat într-o iesle! În centrul oglinzii vei observa umilinţa, fericita sărăcie şi nenumăratele trude şi suferinţe pe care el le-a îndurat pentru răscumpărarea neamului omenesc. La capătul aceleiaşi oglinzi vei putea contempla inefabila dragoste datorită căreia a voit să pătimească pe lemnul crucii şi să moară pe el cu o moarte care este cea mai umilitoare dintre toate. De aceea, aceeaşi oglindă, pusă pe lemnul crucii, îi avertiza pe trecători să ia în considerare aceste lucruri, spunând: Voi toţi, care treceţi pe cale, priviţi cu atenţie şi vedeţi dacă mai este vreo durere asemănătoare cu durerea mea! (Lam 1,12). Aşadar, să-i răspundem lui, care strigă şi plânge, cu un singur glas şi un singur suflet: Să-ţi aduci aminte că împovărat este în mine sufletul meu (Lam 3,20). Făcând aşa, te vei aprinde de o iubire tot mai puternică, o, regină a Regelui ceresc!

 

În afară de aceasta, contemplă desfătările sale de nespus, bogăţiile şi onorurile veşnice, suspină cu dorinţă arzătoare şi iubire a inimii şi exclamă: Atrage-mă la tine, să alergăm la parfumul aromelor tale (Ct 1,3 Vg), o, Mire ceresc. Voi alerga, nici nu mă voi opri până când nu mă vei duce în locuinţa ta, până când stânga ta nu va sta sub capul meu şi dreapta ta nu mă va cuprinde cu iubire şi nu mă va săruta dulce gura ta (cf. Ct 2,4.6). În contemplarea acestor lucruri, aminteşte-ţi de mine, mama ta, ştiind că eu am scris – şi nu se poate şterge – amintirea ta pe tablele inimii mele, considerându-te cea mai dragă dintre toate.

Sfântul Laurențiu a fost slujitorul sângelui sfânt al lui Cristos (10 aug.)

 

Astăzi, Biserica din Roma celebrează ziua triumfului lui Laurenţiu, ziua în care el a respins lumea Celui Rău. A strivit-o atunci când se înverşuna cu ură împotriva lui şi a dispreţuit-o atunci când îl ademenea cu linguşirile sale. Şi într-un caz, şi în celălalt, el l-a învins pe Satana care ridica persecuţia împotriva lui. Sfântul Laurenţiu era diacon al Bisericii din Roma. Acolo era slujitor al sângelui lui Cristos şi acolo, pentru numele lui Cristos, şi-a vărsat sângele. Fericitul apostol Ioan a expus în mod clar misterul Cinei Domnului, spunând: După cum Cristos şi-a dat viaţa pentru noi, tot aşa, şi noi trebuie să ne dăm viaţa pentru fraţi (1In 3,16).

 

Fraţilor, sfântul Laurenţiu a înţeles toate acestea. Le-a înţeles şi le-a pus în practică. Cu adevărat s-a achitat de ceea ce primise la această masă. L-a iubit pe Cristos în viaţa sa, l-a imitat în moartea sa.

 

Fraţilor, şi noi, dacă iubim cu adevărat, să imităm. Nu am putea să dăm în schimb un rod mai gustos al iubirii noastre decât prin imitarea lui Cristos, care a pătimit pentru noi, lăsându-ne un exemplu, ca să mergem pe urmele sale (1Pt 2,21). Cu această frază se pare că apostolul Petru aproape că a voit să spună că Cristos a pătimit numai pentru cei care merg pe urmele sale şi că pătimirea lui Cristos este de folos numai celor care îl urmează. Sfinţii martiri l-au urmat până la vărsarea sângelui, până la asemănarea cu el în pătimire. L-au urmat martirii, dar nu numai ei. De fapt, după ce ei au trecut, puntea nu a fost tăiată; nici nu a secat izvorul, după ce au băut ei.

 

Fraţilor, frumoasa grădină a Domnului are nu numai trandafirii martirilor, ci şi crinii fecioarelor, iedera celor care trăiesc în căsătorie, violetele văduvelor. Nici o categorie de persoane nu trebuie să se îndoiască de chemarea proprie: Cristos a pătimit pentru toţi. Despre el s-a scris pe bună dreptate: El vrea ca toţi oamenii să se mântuiască şi să ajungă la cunoaşterea adevărului (1Tim 2,4).

 

Aşadar, să încercăm să înţelegem în ce mod, în afară de vărsarea sângelui, în afară de încercarea pătimirii, trebuie să-l urmeze creştinul pe Cristos. Apostolul, vorbind despre Cristos Domnul, spune: Deşi din fire Dumnezeu, nu a considerat un beneficiu propriu egalitatea sa cu Dumnezeu. Ce desăvârşire! S-a despuiat pe sine însuşi, luând chip de rob, făcându-se asemenea oamenilor; s-a umilit pe sine (Fil 2,7-8). Ce umilinţă!

 

Cristos s-a umilit: iată, creştinule, exemplul care trebuie imitat. Cristos s-a făcut ascultător: tu de ce te umfli de mândrie? După ce a parcurs toate gradele acestei înjosiri, după ce a învins moartea, Cristos s-a înălţat la cer: să-l urmăm. Să-l ascultăm pe Apostolul care spune: Dacă aţi înviat împreună cu Cristos, căutaţi cele de sus, unde Cristos şade la dreapta lui Dumnezeu (Col 3,1).

 

 

(Din Predicile sfântului Augustin, episcop (Pred. 304, 1-4: PL 38, 1395-1397).

Pane di vita nuova

Pâine frântă...

 

Pane di vita nuova

 

Pane di vita nuova
vero cibo dato agli uomini,
nutrimento che sostiene il mondo
dono splendido di grazia.
Tu sei sublime frutto
di quell'albero di vita
che Adamo non potè toccare:
ora è in Cristo a noi donato.

Rit. Pane della vita
sangue di salvezza,
vero corpo, vera bevanda,
cibo di grazia per il mondo.

Sei l'Agnello immolato
nel cui Sangue è la salvezza
memoriale della vera Pasqua
della nuova Alleanza.
Manna che nel deserto
nutri il popolo in cammino,
sei sostegno e forza nella prova
per la Chiesa in mezzo al mondo.

Rit.

Vino che ci da gioia,
che riscalda il nostro cuore,
sei per noi il prezioso frutto
della vigna del Signore
Dalla vite ai tralci
scorre la vitale linfa
che ci dona la vita divina,
scorre il sangue dell'amore.

Rit.

Al banchetto ci inviti
che per noi hai preparato,
doni all'uomo la tua Sapienza,
doni il Verbo della vita.
Segno d'amore eterno
pegno di sublimi nozze,
comunione nell'unico Corpo
che in Cristo noi formiamo.

Rit.

Nel tuo Sangue è la vita
ed il fuoco dello Spirito,
la sua fiamma incendia il nostro cuore
e purifica il mondo.
Nel prodigio dei pani
tu sfamasti ogni uomo,
nel tuo amore il povero è nutrito
e riceve la tua vita.

Rit.

Sacerdote eterno
Tu sei vittima ed altare,
offri al Padre tutto l'universo,
sacrificio dell'amore.
Il tuo Corpo è tempio
della lode della Chiesa;
dal costato tu l'hai generata,
nel tuo Sangue l'hai redenta.

Rit.

Vero Corpo di Cristo
tratto da Maria Vergine,
dal tuo fianco doni a noi la grazia
per mandarci tra le genti.
Dai confini del mondo,
da ogni tempo e ogni luogo
il creato a te renda grazie,
per l'eternità ti adori.

Rit.

A te Padre la lode,
che donasti il Redentore,
e al Santo Spirito di vita
sia per sempre onore e gloria.
Amen.