Evanghelia: Luca 9,28b-36: În acel timp, 28b Isus a luat cu sine pe Petru, pe Iacob şi pe Ioan şi s-au urcat pe munte ca să se roage. 29 Pe când se ruga, aspectul feţei i s-a schimbat, iar îmbrăcămintea lui a devenit albă, strălucitoare. 30 Şi iată, doi bărbaţi stăteau de vorbă cu el: 31 erau Moise şi Ilie, arătându-se în slavă. Ei vorbeau despre sfârşitul lui care urma să se împlinească în Ierusalim. 32 Petru şi cei care erau cu el erau toropiţi de somn; când s-au trezit, au văzut slava lui Isus şi pe cei doi bărbaţi care stăteau cu el. 33 Pe când aceştia se depărtau, Petru i-a zis lui Isus: "Învăţătorule, ce bine ne simţim aici! Să facem trei colibe: una pentru tine, una pentru Moise şi una pentru Ilie". Nu-şi dădea seama ce spune. 34 În timp ce spunea acestea, a venit un nor, care i-a învăluit, iar ei, intrând în nor au fost cuprinşi de frică. 35 Atunci s-a auzit din nor un glas: "Acesta este Fiul meu preaiubit, pe dânsul să-l ascultaţi!" 36 În timp ce glasul răsuna, Isus era singur. Ei au păstrat tăcerea şi în zilele acelea nu au spus nimănui nimic despre cele văzute.
Norul, glasul şi prezenţa lui Moise ne poartă în direcţia marii teofanii de pe Sinai, modelul tuturor teofaniilor biblice. Cu aceasta se afirmă că Isus este noul Moise, profetul definitiv, şi că în el ajung la împlinire Alianţa şi Legea. Alte lucruri, cum sunt hainele albe şi faţa strălucitoare, ne spun că Isus, mergând spre Cruce, este în realitate Domnul. Şi tocmai în acest Isus care se îndreaptă spre cruce aflăm împlinirea Alianţei şi a Legii.
Dar trebuie să fim mai precişi, transfigurarea nu intenţionează doar să reveleze viitorul care-l aşteaptă pe Isus, dar şi manifestarea semnificaţiei profunde pe care realitatea lui Isus o posedă deja. Cu alte cuvinte, transfigurarea nu este doar revelarea cu anticipaţie a viitoarei învieri a lui Isus, dar este o revelaţie a ceea ce Isus este deja: Fiul lui Dumnezeu. Mai mult: transfigurarea nu este doar o revelare a identităţii profunde a lui Isus şi a căii crucii. Este în acelaşi timp o revelare a identităţii ucenicului. Calea ucenicului este ca aceea a Învăţătorului, la fel, îndreptată spre cruce şi spre înviere. Şi pentru ucenic învierea nu este o realitate doar viitoare, dar este deja o realitate prezentă şi anticipată. Comuniunea cu Dumnezeu este deja operantă. Şi din când în când această realitate profundă și pascală, normal ascunsă, se ivește. Pe drumul credinței există acum momente clare, momente de bucurie în cadrul oboselii existenței creștine. Trebuie să știm să observăm și să citim. Deși caracterul lor este trecător şi temporar, trebuie să înveţe să se mulțumească. Petru voia să eternizeze acea viziune bruscă, acea experiență de bucurie: "Învăţătorule, ce bine ne simţim aici! Să facem trei colibe: una pentru tine, una pentru Moise şi una pentru Ilie". Este o dorință care revelează neînțelegerea evenimentului. (”Nu-şi dădea seama ce spune”). Momentele bucuroase și clare împrăștiate prin viața de credință nu sunt definitive, dar sunt numai o pregustare a sa: nu sunt un scop, dar sunt un anunț profetic a sa. Drumul ucenicului este cel al Crucii. Dumnezeu oferă o anticipare, dar apoi va trebui să-i dea credit, fără limită. Cum a făcut Abraham (prima lectură), care s-a încrezut în promisiunea lui Dumnezeu riscând pe ea toată existența sa. (don Bruno Maggioni; trad. pr. Isidor Chinez).
 |
| Schimbarea la față |
Evanghelia: Luca 9,28b-36: În acel timp, 28b Isus a luat cu sine pe Petru, pe Iacob şi pe Ioan şi s-au urcat pe munte ca să se roage. 29 Pe când se ruga, aspectul feţei i s-a schimbat, iar îmbrăcămintea lui a devenit albă, strălucitoare. 30 Şi iată, doi bărbaţi stăteau de vorbă cu el: 31 erau Moise şi Ilie, arătându-se în slavă. Ei vorbeau despre sfârşitul lui care urma să se împlinească în Ierusalim. 32 Petru şi cei care erau cu el erau toropiţi de somn; când s-au trezit, au văzut slava lui Isus şi pe cei doi bărbaţi care stăteau cu el. 33 Pe când aceştia se depărtau, Petru i-a zis lui Isus: "Învăţătorule, ce bine ne simţim aici! Să facem trei colibe: una pentru tine, una pentru Moise şi una pentru Ilie". Nu-şi dădea seama ce spune. 34 În timp ce spunea acestea, a venit un nor, care i-a învăluit, iar ei, intrând în nor au fost cuprinşi de frică. 35 Atunci s-a auzit din nor un glas: "Acesta este Fiul meu preaiubit, pe dânsul să-l ascultaţi!" 36 În timp ce glasul răsuna, Isus era singur. Ei au păstrat tăcerea şi în zilele acelea nu au spus nimănui nimic despre cele văzute.
Omilia:
Relatarea evanghelică a schimbării la faţă (Lc 9,28-36) vrea
să fie o revelaţie adresată ucenicilor: obiectul său este semnificaţia profundă
şi ascunsă a persoanei lui Isus şi a operei sale.
Norul, glasul şi prezenţa lui Moise ne poartă în direcţia marii teofanii de pe Sinai, modelul tuturor teofaniilor biblice. Cu aceasta se afirmă că Isus este noul Moise, profetul definitiv, şi că în el ajung la împlinire Alianţa şi Legea. Alte lucruri, cum sunt hainele albe şi faţa strălucitoare, ne spun că Isus, mergând spre Cruce, este în realitate Domnul. Şi tocmai în acest Isus care se îndreaptă spre cruce aflăm împlinirea Alianţei şi a Legii.
Dar trebuie să fim mai precişi, transfigurarea nu intenţionează doar să reveleze viitorul care-l aşteaptă pe Isus, dar şi manifestarea semnificaţiei profunde pe care realitatea lui Isus o posedă deja. Cu alte cuvinte, transfigurarea nu este doar revelarea cu anticipaţie a viitoarei învieri a lui Isus, dar este o revelaţie a ceea ce Isus este deja: Fiul lui Dumnezeu. Mai mult: transfigurarea nu este doar o revelare a identităţii profunde a lui Isus şi a căii crucii. Este în acelaşi timp o revelare a identităţii ucenicului. Calea ucenicului este ca aceea a Învăţătorului, la fel, îndreptată spre cruce şi spre înviere. Şi pentru ucenic învierea nu este o realitate doar viitoare, dar este deja o realitate prezentă şi anticipată. Comuniunea cu Dumnezeu este deja operantă. Şi din când în când această realitate profundă și pascală, normal ascunsă, se ivește. Pe drumul credinței există acum momente clare, momente de bucurie în cadrul oboselii existenței creștine. Trebuie să știm să observăm și să citim. Deși caracterul lor este trecător şi temporar, trebuie să înveţe să se mulțumească. Petru voia să eternizeze acea viziune bruscă, acea experiență de bucurie: "Învăţătorule, ce bine ne simţim aici! Să facem trei colibe: una pentru tine, una pentru Moise şi una pentru Ilie". Este o dorință care revelează neînțelegerea evenimentului. (”Nu-şi dădea seama ce spune”). Momentele bucuroase și clare împrăștiate prin viața de credință nu sunt definitive, dar sunt numai o pregustare a sa: nu sunt un scop, dar sunt un anunț profetic a sa. Drumul ucenicului este cel al Crucii. Dumnezeu oferă o anticipare, dar apoi va trebui să-i dea credit, fără limită. Cum a făcut Abraham (prima lectură), care s-a încrezut în promisiunea lui Dumnezeu riscând pe ea toată existența sa. (don Bruno Maggioni; trad. pr. Isidor Chinez).
