Isus în celulă

Azi noapte Isus mi-a intrat în celula.
O, ce trist și ce-nalt parea Crist!
Luna venea dupa El, în celula
și-L facea mai înalt și mai trist.

Mâinile Lui păreau crini pe morminte,
ochii adânci ca niște păduri.
Luna-L bătea cu argint pe veștminte
argintandu-I pe mâini vechi spărturi.

Uimit am sărit de sub pătura sură:
- De unde vii, Doamne, din ce veac?
Isus a dus lin un deget la gură
și mi-a făcut semn ca să tac.

S-a așezat lângă mine pe rogojină:
- Pune-mi pe răni mâna ta!
Pe glezne-avea urme de cuie și rugină
parcă purtase lanțuri cândva.

Oftând și-a întins truditele oase
pe rogojina mea cu libărci.
Luna lumina, dar zăbrelele groase
lungeau pe zăpada Lui, vărgi.

Părea celula munte, părea căpătâna
și mișunau păduchi și guzgani.
Am simțit cum îmi cade capul pe mâna
și-am adormit o mie de ani...

Când m-am deșteptat din afunda genună,
miroseau paiele a trandafiri.
Eram în celula și era luna,
numai Isus nu era nicăiri...

Am întins bratele, nimeni, tăcere.
Am întrebat zidul: nici un răspuns!
Doar razele reci, ascuțite-n unghere,
cu sulita lor m-au străpuns...

- Unde ești, Doamne? Am urlat la zăbrele .
Din luna venea fum de cățui...
M-am pipăit... și pe mâinile mele,
am gasit urmele cuielor Lui.

Radu Gyr