Miercurea Cenușii: Dumnezeu în centrul vieţii mele

Evanghelia: Mt 6,1-6.16-18 

Începem astăzi drumul Postului Mare. Un timp potrivit, care durează patruzeci de zile. La capătul său este Paştele: un memorial care reînnoieşte harul pătimirii şi morţii Domnului. Este un timp de penitenţă, care vrea să spună convertire şi luptă împotriva spiritului rău. Şi mai este şi un timp care ne invită să ne întoarcem la Domnul cu toată inima, cu post şi rugăciune. Iată, timpul mântuirii, sau al reconcilierii cu Dumnezeu, a ajuns.

Evanghelia de astăzi ne arată care trebuie să fie atitudinea noastră şi insistă asupra corectitudinii interioare, oferindu-ne şi mijlocul pentru a creşte în această purificare de intenţii: intimitatea cu Tatăl. Evanghelia este cu adevărat foarte frumoasă şi ar trebui să o citim adesea, pentru că ne spune şi care era orientarea însăşi a Domnului Isus, care „nu făcea nimic pentru a fi admirat de oameni, dar trăia în intimitatea Tatălui său. Evanghelistul Matei ne prezintă trei exemple: pomana, rugăciunea şi postul şi scoate în evidenţă în toate trei o tentaţie comună, aş spune normală. Când facem ceva bun, imediat apare în noi dorinţa de a fi stimaţi pentru această faptă bună, de a fi admiraţi: adică de a avea recompensă, o recompensă falsă însă pentru că este glorie umană, satisfacţia noastră, plăcerea noastră. Şi aceasta ne închide în noi înşine, în timp ce ne poartă în afara noastră, pentru că trăim proiectaţi spre ceea ce gândesc alţii despre noi, laudă şi admiră în noi. Domnul ne cere să facem binele pentru că este bine şi pentru că Dumnezeu e Dumnezeu şi ne dă şi modul pentru a trăi astfel: a trăi în raport cu Tatăl. Pentru a face binele noi avem nevoie să trăim în iubirea cuiva. Dacă trăim în iubirea Tatălui, în secret, cu Tatăl, binele îl vom face în mod perfect.

Atitudinea noastră în acest Post Mare să fie aşadar de a trăi în secret, unde numai Tatăl ne vede, ne iubeşte, ne aşteaptă. Desigur, lucrurile exterioare sunt importante, dar trebuie totdeauna să le alegem şi să trăim în prezenţa lui Dumnezeu. Dacă putem face puţin, să facem în rugăciune, în mortificaţie, în caritate fraternă acel puţin pe care îl putem face, cu umilinţă, cu sinceritate înaintea lui Dumnezeu; astfel vom fi demni de recompensa pe care Domnul Isus ne-a promis-o din partea Tatălui său şi Tatălui nostru. (Monaci Benedettini Silvestrini; trad. pr. Isidor Chinez).

 

http://isichi.wordpress.com/2013/02/13/miercurea-cenusii-semnificatii/

 

 

 

Attende Domine

Attende Domine, et miserere, quia peccavimus tibi.
Attende Domine, et miserere, quia peccavimus tibi.

Ad te Rex summe,
omnium Redemptor,
oculos nostros
sublevamus flentes:
exaudi, Christe,
supplicantum preces.

Attende Domine, et miserere, quia peccavimus tibi.

Dextera Patris,
lapis angularis,
via salutis,
ianua caelestis,
ablue nostri
maculas delicti.

Attende Domine, et miserere, quia peccavimus tibi.

Rogamus, Deus,
tuam maiestatem:
auribus sacris
gemitus exaudi:
crimina nostra
placidus indulge.

Attende Domine, et miserere, quia peccavimus tibi.

Tibi fatemur
crimina admissa:
contrito corde
pandimus occulta:
tua, Redemptor,
pietas ignoscat.

Attende Domine, et miserere, quia peccavimus tibi.

Innocens captus,
nec repugnans ductus;
testibus falsis
pro impiis damnatus
quos redemisti,
tu conserva, Christe.

Attende Domine, et miserere, quia peccavimus tibi.