† Trupul și Sângele Domnului [A]: Pâinea și vinul „dat” pentru viața lumii (Joia Verde) [4 iunie 2026]

Pâinea și vinul „dat” pentru viața lumii

Lecturi biblice: Deuteronom 8,2-3.14b-16a; 1Corinteni 10,16-17; Evanghelia Ioan 6,51-58; lecturi biblice 

Omilie

Solemnitatea de astăzi ne propune misterul pâinii și al vinului, în diferite moduri. Prima lectură începe cu călătoria în deșert și amintește de darul „manei”: „te-a hrănit în pustiu cu mana pe care nu o cunoşteau părinţii tăi” (Dt 8,16). Evanghelia după Ioan relatează o parte din lungul discurs ținut de Isus în sinagoga din Cafarnaum despre darul „pâinii vieții” – e noua „mană”: „Eu sunt pâinea cea vie care s-a coborât din cer. Dacă mănâncă cineva din această pâine, va trăi în veci, iar pâinea pe care o voi da eu este trupul meu pentru viaţa lumii” (In 6,51). A doua lectură se referă la tradiția creștină primară a „împărtășirii” cu Trupul și Sângele Domnului: „Potirul binecuvântării pe care îl binecuvântăm nu este oare împărtăşire cu sângele lui Cristos? Pâinea pe care o frângem nu este oare împărtăşire cu trupul lui Cristos?” (1Cor 10,16). Euharistia este semnul unitații reciproce dintre Domnul și creștinii din toată lumea: e pâinea și vinul „dat” pentru viața lumii!

În prima lectura (Dt 8,2-3.14b-16a), Deuteronomul este cartea aducere aminte, e memorial (în ebraică zikkaron, din rădăcina zakar – „a-și aduce aminte”). Acest al doilea discurs al lui Moise este un strigăt la memoria poporului: aduceți-vă aminte, nu uitați! „Adu-ţi aminte de tot drumul pe care Domnul Dumnezeul tău te-a făcut să mergi în aceşti patruzeci de ani în pustiu ca să te umilească şi să te încerce, ca să cunoască ce este în inima ta: dacă păzeşti sau nu poruncile sale!” (v. 2). Evocând trecutul, comunitatea credincioșilor constată că totul vine de la Dumnezeu; descoperă că sunt un popor aflat în călătoria spre Dumnezeu: drum începe în sclavie și se termină în libertate, printr-un parcurs de sărăcie, efort, rezistență și răbdare. Poporul a fost pus la probă în deșert prin drumul lung, sărăcia, foamea, setea. Dumnezeu a voit să-l încercare în credință: Domnul vrând să-și dezbrace poporul de tot ce-l împovăra și să-l încurajeze ca să se încreadă în Cel care îl chemase, adică să trăiască după cuvântul care iese din gura Domnului (cf. Mt 4,4). „Nu uita că Domnul te-a hrănit cu mană”. În fiecare etapă a l drumului anevoios cu șerpi veninoși și scorpioni, Dumnezeu ne-a făcut să găsim pâinea și apa absolut necesară. Esențialul era de a-l asculta și să-l urma pe Dumnezeu. Credincioșii noului popor al lui Dumnezeu trebuie să aibă o singură foame și o singură sete: foamea și setea după Cuvântul lui Isus care creează Euharistia și Euharistia este cea care proclamă Cuvântul Domnului.

Deși scurtă, lectura a doua (1Cor 10,16-17) evidențiază un aspect esențial al vieții creștine: e participarea la Sfânta Liturghie, în Biserică. Invitația adresată corintenilor este adevăratul sens al Euharistiei, pe care nu o înțeleseseră încă pe deplin: este apartenența la un singur trup. Acest lucru devine evident în celebrarea euharistică. Ne întreabă apostolul Paul: ce  este „potirul” și ce este „pâinea” pe care o frângem? Potirul binecuvântării ne introduce în atmosfera Paștelui Domnului: odată cu Paștele, Isus face trecerea din această lume la Tatăl (cf. In 13,1) și, cu el, întreaga omenire, întregul universul. Cu sângele lui Cristos, intrăm în misterul jertfei crucii; dar sacrificiul adevăratului Miel pascal este trecerea de la condiția pământească, trupească, la condiția cerească, spirituală, a naturii umane și, în ea, întreaga omenire. Euharistia este mijlocul și semnul eficient prin care intrăm în comuniune cu Trupul lui Isus înviat; intrăm în Dumnezeu care este totul în toți. „Pentru că este o singură pâine, noi, cei mulţi, suntem un singur trup, căci toţi ne împărtăşim din aceeaşi unică pâine” (v. 17). Vorbim despre „participare”: termenul este deja prezent la sfântul Paul în sens euharistic – „pâinea pe care o frângem nu este oare împărtăşire cu trupul lui Cristos?” (v. 16). Constituțiile Apostolice din anul 400 d.C. numesc Euharistia „sfânta participare”. Nu poate exista comuniune cu Trupul și Sângele lui Isus fără comuniune cu frații noștri. Domnul a instituit Euharistia în timpul „ultimei cine”, sub forma: „luați și mâncați... luați și beți toți”. Biserica face Euharistia și Euharistia face Biserica, comunitatea creștină.

În Evanghelia după Ioan (In 6,51-58), apostolul ne-a lăsat, atribuind-o lui Isus, o cateheză asupra semnificația „trupului” și „sângelui” Domnului pe care creștinii îl celebrau în comunitățile lor. Repetarea gesturilor și cuvintelor lui Isus însemna pentru ei „amintirea” sau memorialul a tot ceea ce spusese și făcuse Domnul până la moartea sa crudă pe cruce. Creștinii erau conștienți că, mâncând „pâinea” și bând „vinul”, intrau în comuniune cu el, adică deveneau participanți la însăși viața sa. Aceasta însemna posibilitatea de a trăi în această lume așa cum trăise el, în fidelitate față de Dumnezeu și față de frații. În virtutea acestei relații cu Cristos, este făcută experiență ieșirii din ei înșiși și de a se pune în slujba celorlalți într-o căutare a binelui comun. Isus subliniază că numai posedând deja viața sa, aici, pe pământ, este posibil de a obține, după moarte, o viață nouă cu Tatăl.

Să luăm cateheza. „Eu sunt pâinea cea vie care s-a coborât din cer” (v. 51). Coborâre din cer: aceasta este tema „întrupării”: „Cuvântul s-a făcut trup!” (In 1,14). Aceasta este prima „kenosă” [kènosi, de la grecescul kenosis] care înseamnă „gol” sau „despuiere” a lui Dumnezeu. „Este trupul meu pentru viaţa lumii” (v. 51): aceasta este a doua „kenosă”, adică patima și moartea lui Isus pe cruce. Cu fraza „pâine vie coborâtă din cer”, este a treia „kenosă”, cea mai profundă – e Euharistia, din „tabernacolul” pe altare.

Atunci evreii au început să se certe între ei: „cum poate acesta să ne dea să mâncăm trupul său?” (v. 52). Iată, o tentativă de a raționaliza! Ei cer o explicație. Isus, ca de obicei, nu explică, el afirmă:  „Adevăr, adevăr vă spun: dacă nu mâncaţi trupul Fiului Omului şi nu beţi sângele lui, nu aveţi viaţă în voi. Cine mănâncă trupul meu şi bea sângele meu are viaţa veşnică şi eu îl voi învia în ziua de pe urmă” (v. 53-54). Domnul vrea să credem, să-i ascultăm cuvântul; cere credință; cere să ne schimbăm viața, să-l urmăm. Iudeii se înșală singuri. Adevărata origine este cerească, într-o manieră infinit mai misteriosă decât „mana”. „Trupul meu este adevărată hrană, iar sângele meu este adevărată băutură” (v. 55). E carne și sânge: două cuvinte care indică ființa umană; hrană și băutură: indică alimentația oamenilor. „Pâinea pe care o voi da eu este trupul meu pentru viaţa lumii” (v. 51). Iată o frază strălucitoare ca fulgerul! Amintește o altă frază rostită de Isus la „ultima cină”: acesta este trupul meu „dat” pentru voi! Verbul „a dărui”. Isus își dă viața ca răscumpărare; își „dă” viața pentru toți.

„Dacă mănâncă cineva din această pâine, va trăi în veci” (v. 51). Viața despre care vorbește Isus, este viață divină, căci este comuniune cu însăși viața lui Dumnezeu. Este o viață „dăruită”, pentru că vine direct de la Dumnezeu și ne introduce în profunzimile vieții Domnului. Euharistia este aici, pe pământ, momentul privilegiat și prima realizare a acestei comuniuni între Dumnezeu și oameni. Doar un lucru poate mântui lumea: Euharistia. Să-l redescoperim pe Dumnezeul „misterios” care trăiește în inimile noastre!