Biserica se roagă pentru cel care greșește
Lecturi biblice: Ezechiel 33,7-9; Romani 13,8-10; Evanghelia Matei 18,15-20; lecturi biblice
Omilie
Astăzi liturgia își urmează cursul: este despre corectarea fraternă ce trebuie pusă cu prudența cuvenită, căci Biserica este aceea care se roagă pentru cei care greșesc. Prima lectură constă într-un oracol din profetul Ezechiel despre necesitatea de a-i avertiza pe cei răi cu privire la greșelile lor: „Fiul omului, te pun străjer pentru casa lui Israel. Ascultă din gura mea cuvântul şi avertizează-i din partea mea!” (Ez 33,7). Ne făcând bine, devin responsabil la răul. Domnul le va da har dacă vor asculta pe cei care îi corectează. Evanghelia relatează învățătura lui Isus despre modul de a pune în aplicare corectarea fraternă: „Dacă fratele tău greşeşte împotriva ta, mergi şi mustră-l numai între patru ochi! Dacă te ascultă, l-ai câştigat pe fratele tău. Dacă nu te ascultă, mai ia cu tine unul sau doi […]. Dacă refuză să-i asculte şi pe ei, spune-l Bisericii! Iar dacă refuză să asculte şi de Biserică, să fie pentru tine ca un păgân şi un vameş!” (Mt 18,15-17). Adică excomunică-l, tratează-l ca pe un străin de turmă. Biserica se naște din raportul pe care omul reușește să-l stabilească cu Isus: „unde doi sau trei sunt adunaţi în numele meu, sunt şi eu acolo, în mijlocul lor” (Mt 18,20). A doua lectură revine la iubirea fraternă: este fundamental oricărei acțiuni creștine, căci „plinătatea Legii este iubirea” (Rom 13,10), spune romanilor apostolul Paul.
În prima lectură (Ez 33,7-9), profetul Ezechiel (593-570 î.C.) este unul dintre evrei preoți care au fost duși în exil, în Babilon, odată cu deportarea din 597 î.C., împreună cu regele Ioiachim (609-598 î.C.). Ezechiel este chemat să protejeze poporul lui Dumnezeu, care este neatent să asculte pericolele cu care se confruntă. Din acest motiv, Dumnezeu a pus „străjeri” sau „santinele”, adică observatori, „veghetorii” gata să atragă atenția unor pericole: „Fiul omului, te pun străjer pentru casa lui Israel. Ascultă din gura mea cuvântul şi avertizează-i din partea mea” (v. 7). Aceștia nu pot transmite „vestea bună”, asigurând pacea: trebuie să raporteze ce „aud”, chiar dacă ofensează sensibilitatea și provoacă mânia celor cărora li se adresează, mai ales când este constrâns să anunțe distrugerea și pedeapsa. Trebuie să răspundă celui care l-a trimis. În exil, profetul descoperă chemarea sa de „santinelă” care trebuie să dea alarma atunci când se apropie dușmanul. Ca străjer al Domnului, el trebuie să asculte Cuvântul lui Dumnezeu, să avertizeze și să vorbească în numele Domnului și să anunțe pericolele și riscurile. Fiecare om rămâne responsabil pentru propriile acțiuni. Ezechiel afirmă cu tărie principiul responsabilității individuale. „Străjerii” lui Dumnezeu trebuie să aibă curajul adevărului și al vegherii în orice moment: „Ascultă din gura mea cuvântul şi avertizează-i din partea mea! Când îi voi spune celui rău: «Răule, vei muri!», dar tu nu-i vei spune ca să-l avertizezi pe cel rău de la calea sa, el, cel rău, va muri din cauza nelegiurii sale, iar eu voi căuta sângele lui din mâna ta” (v. 7-8). Dacă străjerul rămâne tăcut, nu corectează abaterile oamenilor, nu mobilizează și nu cheamă toate forțele, el este responsabil pentru ruina ce se va abate asupra celor răi, pentru moartea și pierderea lor. Străjerul trebuie să rămână mereu să vegheze asupra oamenilor la care este trimis, ale căror vieți este chemat să le supravegheze cu grijă neobosită.
În lectura a doua (Rom 13,8-10), există o datorie pe care nu o vom putea niciodată să o plătim: aceea a iubirii fraterne. Singurul angajament pe care nu-l poate „absolvi” pe deplin este al iubirii față de aproapele, care nu poate fi niciodată să fie desăvârșită, deoarece măsura ce este atribuită e a lui Dumnezeu și a lui Isus: „să nu datoraţi nimic nimănui, decât să vă iubiţi unii pe alţii, pentru că cel care îl iubeşte pe altul a împlinit deja Legea!” (v. 8). Paul vrea să simplifice viața creștină și să aducă totul la „regula de aur” formulată de Cristos: „tot ce vreţi ca oamenii să facă pentru voi, faceţi şi voi pentru ei, căci aceasta este Legea şi Profeţii” (Mt 7,12; cf. Lc 6,31), adică, „să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi!” (v. 9). Iubirea noastră trebuie să fie tridimensională: față de Dumnezeu, față de aproapele, față de noi înșine. Și trebuie să fie o ierarhie: primul este Dumnezeu, iubirea față de aproapele și iubirea față de noi înșine. Trebuie să fie similare, nu egale cu iubirea față de Dumnezeu. „Aşadar, plinătatea Legii este iubirea” (v. 10), căci iubirea nu face rău aproapelui.
În Evanghelia după Matei (Mt 18,15-20) este tema fraternității, care este cunoscut sub numele de „discurs eclezial” sau „predica bisericii”. Conține termenul grecesc ekklêsia care înseamnă „adunare”, „adunarea poporului” [instituție statală ateniană antică între anii 480 î.C. și 404 î.C.]; conține statutul fundamental al fiecărei comunități care voiește să fie recunoscută drept „Biserica lui Cristos”.
„Isus le-a spus discipolilor săi: «Dacă fratele tău greşeşte împotriva ta, mergi şi mustră-l numai între patru ochi! Dacă te ascultă, l-ai câştigat pe fratele tău. Dacă nu te ascultă, mai ia cu tine unul sau doi, ‘pentru ca orice hotărâre să fie întemeiată pe declaraţia a doi sau trei martori!’ Dacă refuză să-i asculte şi pe ei, spune-l bisericii! Iar dacă refuză să asculte şi de biserică, să fie pentru tine ca un păgân şi un vameş!” (v. 15-17). Biserica este o comunitate de frați, păcătoși, mereu iertați. Dar cum îl mustrăm pe un frate care păcătuiește? Procedura în trei pași: mustrarea, de la un om la om, apoi apelul la alți frați [doi sau trei martori] și recurgerea la decizia comunității. E o procedură a milostivirii! Corectarea fraternă necesită curaj, delicatețe, umilință și înțelegere. Dacă ultima încercare nu dă rod, nu mai rămâne decât să-l abandonăm pe cel păcătos în mâinile milostivirii lui Dumnezeu care va face imposibilul pentru a aduce oaia pierdută înapoi la turmă. E rugăciunea pentru cel vinovat, ce a devenit ca un păgân sau vameș. Puterea acordată comunității de a excomunica un frate este legată de o frază a lui Isus referitoare la autoritatea Bisericii: „tot ce veţi lega pe pământ va fi legat şi în cer şi tot ce veţi dezlega pe pământ va fi dezlegat şi în cer” (v. 18). A lega și a dezlega este echivalent cu a ierta. Puterea de a ierta deja conferită lui Petru este acum extinsă și la discipoli. Cine sunt acești discipolii? Pentru Matei, după alegerea celor „Doisprezece” și trimiterea lor în misiune, sunt apostolii, capul fiind Petru. Domnul structurează Biserica sa.
„Unde doi sau trei sunt adunaţi în numele meu, sunt şi eu acolo, în mijlocul lor” (v. 20). Păcatul dezbină o comunitatea. Rugăciunea întărește unitatea. Rugăciunea este o armă biruitoare împotriva indolenței, plictiselii și inerției; creează unitate; aduce prezența Domnului. Rabinii evrei ziceau; „când doi sau trei se adună pentru a citi Tora [adică Cuvântul lui Dumnezeu din Vechiul Testament], acolo este shekinah[1] [adică prezența lui Dumnezeu]”. Când o comunitate mică [doi este numărul semnificativ al celei mai mici comunități] se adună pentru a se ruga „sunt şi eu acolo, în mijlocul lor” (v. 20). Domnul „smulge” și obține orice har de la Dumnezeu.
Să-l rugăm pe Tatăl să dea Bisericii sale toate darurile cerești pentru a-l ierta pe cel care greșește!
[1]
Shekinah este termenul ebraic care
înseamnă „locuire” sau „prezență”; se referă la prezența divină a lui Dumnezeu ce se
manifestă în lume.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu