Alegerea cardinalului Karol Wojtyla ca papă (16 octombrie 1978)

Președintele Poloniei Andrzej Duda și soția sa au participat la Sfânta Liturghie cu ocazia a 40 de ani de la alegerea card. Karol Wojtyla ca papă. Ei se roagă la mormântul său.

(sursă: https://twitter.com/@Church in Poland).

Cardinalul polonez Karol Wojtyla este ales ca papă. Se va numi Ioan Paul al II-lea (16 octombrie 1978).

Sfântul Ianuariu repetă miracolul lichefierii sângelui (19 septembrie 2018)

Sfântul Ianuariu, episcop și martir, repetă miracolul lichefierii sângelui. Anunţul de lichefiere a sângelui sfântului Ianuariu a fost dat la 10:38 de Cardinalul Crescenzio Sepe din Napoli și a fost întâmpinat cu aplauze lungi de credincioși din Catedrala din Napoli în primele ore ale dimineţii. Repetarea miracolul este văzută ca un semn bun pentru oraşul Napoli şi întreaga regiunea Campania. Minunea are loc de trei ori: la 19 septembrie, ziua sfântului Ianuariu, în sâmbăta înainte în prima duminică din mai şi în 16 decembrie. 

(sursă: http://www.famigliacristiana.it/fotogallery).

 

Isus, Pilat și mulțimea în fața fricii...

Isus în fața lui Pilat (1954) - by Ben Stahl

„Pilat le-a spus: «Dar ce rău a făcut?» însă ei strigau mai tare: «Răstigneşte-l!» Astfel Pilat, voind să facă pe placul mulţimii, le-a eliberat pe Baraba, iar pe Isus, după ce a fost biciuit, l-a dat să fie răstignit”. (Marcu 15,14-15).

Isus este singur în faţa puterii din această lume. Şi se supune până la capăt justiţiei oamenilor.

Pilat se află în faţa unui mister pe care nu ajunge să-l înţeleagă. Se întreabă şi cere explicaţii. Caută o soluţie şi ajunge, probabil, până în pragul adevărului.

Dar alege să nu-l treacă. Între viaţă şi adevăr, alege propria viaţă. Între ziua de astăzi şi veşnicie, alege ziua de astăzi.

Mulţimea îl alege pe Baraba şi îl abandonează pe Isus. Mulţimea vrea dreptatea pe pământ şi alege şi justiţiar: cel care ar putea să-i elibereze de oprimare şi de jugul sclaviei. Însă dreptatea lui Isus nu se împlineşte cu o revoluţie: trece prin scandalul crucii. Isus răstoarnă orice plan de eliberare pentru că ia asupra sa răul lumii şi nu răspunde cu rău la rău. Şi asta oamenii nu înţeleg. Nu înţeleg că dintr-o înfrângere a omului poate să derive dreptatea lui Dumnezeu.

Fiecare dintre noi, astăzi, este parte integrantă a acelei mulţimi care strigă: „Răstigneşte-l!” Nimeni nu se poate simţi exclus. De fapt, mulţimea şi Pilat sunt dominaţi de o senzaţie interioară care îi uneşte pe toţi oamenii: frica. Frica de a pierde propriile siguranţe, propriile bunuri, propria viaţă. Însă Isus indică un alt drum.

Doamne Isuse, cum ne simţim asemenea cu aceste personaje. Câtă frică există în viaţa noastră! Ne este frică de cel diferit, de cel străin, de migrant. Ne este teamă de viitor, de neprevăzute, de mizerie. Câtă frică în familiile noastre, la locurile de muncă, în oraşele noastre... Şi probabil ne este frică şi de Dumnezeu: acea frică de judecata divină care se naşte din puţina credinţă, din necunoaşterea inimii sale, din îndoiala cu privire la milostivirea divină. Doamne Isuse, condamnat de frica oamenilor, eliberează-ne de teama de judecata ta. Fă ca urletul angoaselor noastre să nu ne împiedice să simţim forţa dulce a invitaţiei tale: „Nu vă fie frică!”

(Meditațiile pentru Via Crucis de cardinalul Gualtiero Bassetti [25.03.2016]).

În patima lui Cristos s-a dezlănțuit ura

În patima lui Cristos, ura s-a dezlănţuit,
ura noastră, ura întregii umanităţi (cf. Ier 12,1).
În patima lui Cristos,
răutatea noastră s-a ridicat împotriva bunătăţii,
orgoliul nostru s-a aprins cu violenţă
contra umilinţei,
corupţia noastră s-a răsculat
împotriva strălucitoarei transparenţe a lui Dumnezeu!

Şi astfel... am devenit crucea lui Dumnezeu!
Noi, cei stupid de rebeli,
noi, prin păcatele noastre absurde,
am ridicat crucea neliniştii şi a nenorocirii noastre:
ne-am înălţat pedeapsa.

Dar Domnul ia crucea pe umerii săi,
crucea noastră,
şi ne provoacă prin puterea iubirii sale.

Dumnezeu ia crucea!
Mister de bunătate de nepătruns!
Mister de umilinţă care ne face să ne fie ruşine
că suntem încă orgolioşi.

(Comastri Angelo, Calea sfintei Cruci. Meditații și rugăciuni [2006]; sursa: http://www.vatican.va/news_services/liturgy/2006/via-crucis_fr.html).

„Numele lui Dumnezeu este milostivire” - conferința cardinalului Walter Kasper (19 octombrie 2016)

Conferința...

Dezbatere cu participanții (19.10.2016).

Card. Walter Kasper,
președinte emerit al Consiliului Pontifical pentru Pormovarea Unității Creștinilor,
în vizită la Facultatea de Teologie Romano-Catolică din cadrul Universității București (joi, 20 octombrie 2016; foto: Alexandru Abadi;  Angelus Communicationis).

Conciliul Vatican al II-lea [constituţii, decrete, declaraţii]

 

 

https://antropologieteologicabiblioteca.files.wordpress.com/2015/09/conciliul-vatican-ii-constituc5a3ii-decrete-declarac5a3ii.pdf

 

 

Conciliul Vatican al II-lea

 

 Introducere

 

O introducere în acest volum, care trebuie să ajute la înţelegerea acestor texte, trebuie încercat, în primul rând (I), o trecere în revistă a ceea ce este de fapt şi în general un conciliu potrivit înţelegerii credinţei catolice. Apoi (II) se poate spune câteva lucruri strict în legătură cu însuşi Conciliul Vatican II, şi în sfârşit trebuie să se răspundă (III) la unele probleme privind înţelegerea textelor prezentate aici, de către Conciliu.

 

I

 

Un Conciliu poate fi înţeles, în general, potrivit cu înţelegerea credinţei catolice, doar din învăţătura Bisericii şi doar asupra activităţii Bisericii. În această privinţă, ne aflăm deja la prima problemă, privind Biserica şi mai ales la primele trei capitole, din această Constituţiei dogmatică. Aici, natura Bisericii este descrisă de însăşi Biserica, pe cât e posibil aceasta, privind caracterul de mister al Bisericii, în această privinţă vorbeşte capitolul trei, despre existenţa unui conciliu general al acestei Biserici.

 

Biserica este comunitatea care provine de la Isus Cristos (poporul lui Dumnezeu), care crede în Isus Cristos, iar la sfârşitul istoriei speră în reîntoarcerea şi în iubirea lui Dumnezeu, dată de Isus Cristos celor care îl acceptă. Această unitate cu Isus Cristos prin credinţă, speranţă şi iubire apărută în istorie, presupune o legătură indestructibilă între Dumnezeu şi omenire. Istoria omenirii continuă după Isus Cristos, deschizându-se într-o totală accepţiune existenţială, continuând să meargă pe tărâmul de îndurare şi milă al lui Dumnezeu biruitor şi istoric, şi nu altfel. După Isus Cristos nu poate veni o altă perioadă, în care să se distrugă şi să se învingă, ceea ce prin Isus Cristos a devenit evident, datorită credinţei, speranţei şi iubirii, şi anume: Dumnezeu a salvat omenirea în ciuda păcatelor şi a caracterului ei finit, prin comunicarea, împărtăşirea personală acestei lumi. Isus Cristos nu este o oarecare forţă şi putere, ci însuşi Stăpânul şi Domnul istoriei, el acceptă să intre umil şi neînsemnat în ea, de aceea, el ca Mântuitor nu mai poate apune în istorie, iar prezenţa sa mântuitoare rămâne invincibilă.

Ziua Mondială de Rugăciune pentru Îngrijirea Creaţiei (1 septembrie)

Scrisoarea Sfântului Părinte Papa Francisc
pentru instituirea Zilei Mondiale de Rugăciune
pentru Îngrijirea Creaţiei
(de celebrat pe 1 septembrie)

 

Către Veneraţii Fraţi

Cardinalul Peter Kodwo Appiah Turkson
preşedinte al Consiliului Pontifical al Dreptăţii şi Păcii

Cardinalul Kurt Koch
preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor

Împărtăşind cu iubitul frate Patriarhul Ecumenic Bartolomeu preocupările pentru viitorul creaţiei (cf. Scrisoarea enciclică Laudato si’, 7-9) şi primind sugestia reprezentantului său, mitropolitul Ioannis de Pergam, care a intervenit la prezentarea enciclicei Laudato si’ despre îngrijirea casei comune, doresc să vă comunic că am decis să institui şi în Biserica Catolică „Ziua Mondială de Rugăciune pentru Îngrijirea Creaţiei”, care, începând de anul acesta, va fi celebrată la 1 septembrie, aşa cum se întâmplă deja de mult timp în Biserica Ortodoxă.

 

Creştini fiind, vrem să oferim contribuţia noastră la depăşirea crizei ecologice pe care o trăieşte omenirea. Pentru aceasta trebuie să luăm înainte de toate din bogatul nostru patrimoniu spiritual motivaţiile care alimentează pasiunea pentru îngrijirea creaţiei, amintindu-ne mereu că pentru aceia care cred în Isus Cristos, Cuvântul lui Dumnezeu făcut om pentru noi, „spiritualitatea nu este dezlipită de propriul trup, nici de natură sau de realităţile din această lume, ci mai degrabă trăieşte cu ele şi în ele, în comuniune cu tot ceea ce ne înconjoară” (ibid., 216). Criza ecologică ne cheamă aşadar la o profundă convertire spirituală: creştinii sunt chemaţi la o „convertire ecologică, ce comportă la lăsa să iasă în evidenţă toate consecinţele întâlnirii cu Isus în relaţiile cu lumea care îi înconjoară” (ibid., 217). De fapt, „a trăi vocaţia de a fi păzitori ai lucrării lui Dumnezeu este parte esenţială a unei vieţi virtuoase, nu constituie ceva opţional şi nici un aspect secundar al experienţei creştine” (ibid.).

 

Anuala Zi Mondială de Rugăciune pentru Îngrijirea Creaţiei va oferi fiecărui credincios şi comunităţilor oportunitatea preţioasă de a reînnoi adeziunea personală la propria vocaţie de păzitori ai creaţiei, înălţând către Dumnezeu mulţumirea pentru lucrarea minunată pe care El a încredinţat-o îngrijirii noastre, invocând ajutorul său pentru ocrotirea creaţiei şi milostivirea sa pentru păcatele comise împotriva lumii în care trăim. Celebrarea Zilei, la aceeaşi dată, cu Biserica Ortodoxă va fi o ocazie propice pentru a mărturisi comuniunea noastră crescândă cu fraţii ortodocşi. Trăim într-un timp în care toţi creştinii înfruntă provocări identice şi importante, la care, pentru a fi credibili şi eficienţi, trebuie să dăm răspunsuri comune. Pentru aceasta, este dorinţa mea ca această Zi să poată implica, într-un fel, şi alte Biserici şi Comunităţi ecleziale şi să fie celebrată în sintonie cu iniţiativele pe care Consiliul Ecumenic al Bisericilor le promovează cu privire la această temă.

 

Dumneavoastră, cardinal Turkson, preşedinte al Consiliului Pontifical al Dreptăţii şi Păcii, vă cer să aduceţi la cunoştinţa Comisiilor Dreptate şi Pace din Conferinţele episcopale, precum şi a Organismelor naţionale şi internaţionale angajate în domeniul ecologic, instituirea Zilei Mondiale de Rugăciune pentru Îngrijirea Creaţiei, pentru ca, în armonie cu exigenţele şi situaţiile locale, celebrarea să fie îngrijită cum se cuvine cu participarea întregului popor al lui Dumnezeu: preoţi, călugări, călugăriţe şi credincioşi laici. În acest scop, va fi în grija acestui dicaster, în colaborare cu Conferinţele Episcopale, să realizeze oportune iniţiative de promovare şi de animare, pentru ca această celebrare anuală să fie un moment puternic de rugăciune, reflecţie, convertire şi asumare de stiluri de viaţă coerente.

 

Dumneavoastră, cardinal Koch, preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, cer să luaţi contactele necesare cu Patriarhia Ecumenică şi cu celelalte realităţi ecumenice, pentru ca această Zi Mondială să poată deveni semn al unui drum parcurs împreună de toţi cei care cred în Cristos. În afară de asta, va fi de datoria acestui dicaster să se îngrijească de coordonarea cu iniţiative asemănătoare întreprinse de Consiliul Ecumenic al Bisericilor.

 

În timp ce doresc cea mai amplă colaborare pentru cea mai bună demarare şi dezvoltare a Zilei Mondiale de Rugăciune pentru Îngrijirea Creaţiei, invoc mijlocirea Născătoarei de Dumnezeu Preasfânta Maria şi a sfântului Francisc de Assisi, a cărui Cântare a creaturilor inspiră atâţia bărbaţi şi femei de bunăvoinţă să trăiască în lauda Creatorului şi în respectarea creaţiei. Dă valoare acestor dorinţe binecuvântarea apostolică, pe care din inimă o împart vouă, domnilor cardinali, şi celor care colaborează în slujirea voastră.

                   Papa Francisc

 

(Traducător: pr. Mihai Pătrașcu; sursa: http://www.magisteriu.ro/scrisoarea-papei-de-instituire-a-zilei-mondiale-de-rugaciune-pentru-ingrijirea-creatiei-2015/).

 

Papa Francisc a învățat să spună „te iubesc” în limbajul semnelor

În timpul vizitei sale în Filipine,

Papa Francisc a învățat să spună

“te iubesc” în limbajul semnelor

datorită Arhiepiscopul de Manila,

Cardinalul Luis Antonio Tagle.

 

[The „I Love You” (ILY) sign from

American Sign Language].

(Filipine - 15-19 ian. 2015).



Donum vitae – Instrucţiune despre respectul faţă de viaţa umană care se naşte şi despre demnitatea procreaţiei

https://antropologieteologicabiblioteca.files.wordpress.com/2015/08/donum-vitae-instructiune-despre-respectul-fata-de-viata-umana.pdf

Donum vitae

Instrucţiune despre respectul faţă de viaţa umană

care se naşte şi despre demnitatea procreaţiei

Răspunsuri la câteva întrebări de actualitate

 

Premisă

 

Congregaţia pentru Doctrina Credinţei a fost interpelată de diferite conferinţe episcopale şi de episcopi, teologi, medici şi oameni de ştiinţă cu privire la conformitatea cu principiile moralei catolice a tehnicilor biomedicale care fac posibil să se intervină în faza iniţială a vieţii fiinţei umane şi chiar în procesele procreaţiei. Prezenta instrucţiune, care este rod al unei vaste consultări şi, mai ales, al unei atente evaluări a declaraţiilor episcopatelor, nu intenţionează să repropună toată învăţătura Bisericii despre demnitatea vieţii umane care se naşte şi despre procreaţie, ci să ofere, în lumina doctrinei precedente a magisteriului, răspunsuri specifice la principalele întrebări ridicate în această privinţă. Expunerea este orânduită în felul următor: în introducere se face apel la principiile fundamentale de ordin antropologic şi moral, necesare pentru o evaluare adecvată a problemelor şi pentru elaborarea răspunsurilor la întrebări; prima parte are ca temă respectul faţă de viaţa umană încă din primul moment al existenţei sale; partea a doua abordează interogativele morale ridicate de intervenţiile tehnicii asupra procreaţiei umane; în partea a treia sunt oferite câteva orientări cu privire la raporturile dintre legea morală şi legea civilă în ceea ce priveşte respectul datorat embrionilor şi fetuşilor umani* în legătură cu legitimitatea tehnicilor de procreaţie artificială.

 

*În vocabularul biologiei, termenii de „zigot”, „pre-embrion”, „embrion” şi „făt” pot indica stadii succesive ale dezvoltării fiinţei umane. Prezenta instrucţiune foloseşte în mod liber aceşti termeni, atribuindu-le o relevanţă etică identică, pentru a desemna rodul, vizibil sau nu, al zămislirii umane, din primul moment al existenţei sale până la naştere. Motivul acestei folosiri este clarificat de text (cf. I,1).

 

Introducere

 

1. Cercetarea biomedicală şi învăţătura Bisericii

Darul vieţii pe care Dumnezeu, Creator şi Tată, l-a încredinţat omului, îi impune acestuia să devină conştient de inestimabila sa valoare şi să-şi asume responsabilitatea în acest sens: acest principiu fundamental trebuie să stea în centrul reflecţiei, pentru a clarifica şi rezolva problemele morale ridicate de intervenţiile artificiale asupra vieţii care se naşte şi asupra proceselor procreaţiei. Datorită progresului ştiinţelor biologice şi medicale, omul poate dispune de resurse terapeutice din ce în ce mai eficace, dar poate şi să se confrunte cu puteri noi, ale căror consecinţe asupra vieţii umane chiar în începutul său şi în primele sale stadii nu pot fi prevăzute. Diferite proceduri fac posibil astăzi să se intervină nu numai pentru a asista, ci şi pentru a domina procesele procreaţiei. Astfel de tehnici pot îngădui omului „să aibă în mână soarta sa”, dar îl expun şi „tentaţiei de a merge dincolo de limitele unei dominări raţionale asupra naturii”[1]. Deşi constituie un progres în serviciul omului, ele comportă şi riscuri grave. De aceea, mulţi cer stăruitor ca în intervenţiile asupra procreaţiei să fie salvate valorile şi drepturile persoanei umane. Aceste cereri de clarificare şi de norme care să orienteze nu provin numai din partea credincioşilor, ci şi din partea acelora care recunosc Bisericii, „expertă în umanitate”[2], o misiune în slujba „civilizaţiei iubirii”[3] şi a vieţii.

 

Magisteriul Bisericii nu intervine în numele unei competenţe deosebite în domeniul ştiinţelor experimentale; dar, după ce a luat cunoştinţă despre datele cercetării şi tehnicii, intenţionează să propună, în virtutea misiunii sale evanghelice şi a datoriei sale apostolice, doctrina morală care răspunde demnităţii persoanei şi vocaţiei sale integrale, expunând criteriile de judecată morală cu privire la aplicaţiile cercetării ştiinţifice şi ale tehnicii, în mod deosebit în ceea ce priveşte viaţa umană şi începuturile ei. Fără îndoială aceste criterii sunt: respectul, apărarea şi promovarea omului, „dreptul său primar şi fundamental” la viaţă[4], demnitatea sa de persoană, înzestrată cu suflet spiritual şi cu responsabilitate morală[5] şi chemată la beatifica unire cu Dumnezeu. Intervenţia Bisericii şi în acest domeniu este inspirată de iubirea pe care o datorează omului, ajutându-l să recunoască şi să respecte drepturile şi obligaţiile sale. Această iubire se hrăneşte din izvoarele iubirii lui Cristos: contemplând misterul Cuvântului întrupat, Biserica cunoaşte şi „misterul omului”[6]; anunţând evanghelia mântuirii, face cunoscută omului demnitatea sa şi îl invită să descopere pe deplin adevărul său. Astfel, Biserica propune legea divină pentru a înfăptui lucrarea de adevăr şi de eliberare. De fapt, din bunătate – pentru a-i arăta calea vieţii – Dumnezeu le-a dat oamenilor poruncile sale şi harul ca să le urmeze; şi tot din bunătate – ca să-l ajute să persevereze pe această cale – Dumnezeu oferă totdeauna fiecăruia iertarea sa. Cristos are milă de infirmităţile noastre: el este Creatorul şi Răscumpărătorul nostru. Fie ca Duhul său să deschidă sufletele la darul păcii care vine de la Dumnezeu şi la înţelegerea poruncilor sale.