Iubește... [2]

 

 

Continuă:

 

       ...Vezi, dragul meu, cu mintea, dar şi cu inima şi cu toată viaţa mea am ajuns să ştiu ceea ce ştiu...

 

Eu ştiu

că dacă mii de oameni mor de foame, în timp ce în aceeaşi clipă alţii mor pentru că au mâncat prea mult, asta se întâmplă pentru că nu am ştiut să împărţim grâul şi pâinea cu ceilalţi fraţi ai noştri, oamenii;

 

Eu ştiu

că dacă atâţia tineri ajung la violenţe voind să ia cu forţa ceva care nu au, asta se întâmplă pentru că s-au născut din greşeală, dintr-o îmbrăţişare ocazională, sau au fost voiţi ca păpuşi de părinţii lor copii, după automobil şi căţeluş;

 

Eu ştiu

că dacă oamenii nu văd semne negre şi mute pe paginile cărţii, asta se întâmplă pentru că unii păstrează ştiinţa pentru ei înşişi, ca un dar rezervat lor;

 

Eu ştiu

că dacă pământul este proprietate şi profit pentru cineva, în timp ce pentru cei mai mulţi este doar şantier de lucru şi pedeapsă, asta se întâmplă pentru că oamenii au uitat că pământul este pentru toţi şi nu pentru cel puternic;

 

Eu ştiu

că dacă unii oameni, e adevărat, sunt mai bogaţi în inteligenţă, sănătate, curaj, decât alţii, bogăţiile lor sunt o datorie faţă de cei care duc lipsă de acestea, dar mai ştiu că această datorie creşte, fără să fie împlinită;

 

Eu ştiu

că dacă milioane de oameni trăiesc fără să-şi poată lua, liberi şi responsabili, locul lor în construirea lumii, asta se întâmplă pentru că cineva se crede născut să fie stăpân şi are nevoie de sclavi pentru a putea rămâne stăpân;

 

Eu ştiu

că dacă mii de prizonieri sunt în agonie în lagăre sau urlă fiind torturaţi, asta se întâmplă pentru că unii oameni se fac proprietari ai adevărului şi ucid lent trupurile ca să moară gândirea;

 

Eu mai ştiu, şi de aceea rămân uimit,

că peste tot apar oameni curajoşi care îşi aruncă trupul însângerat în lupte pentru dreptate şi pentru pace, dar mai ştiu că din acest trup care se luptă, fără o inimă care bate, nu poate să apară o victorie, pentru că luptele fără iubire sunt lupte zadarnice şi sângele pe care-l fac să curgă cheamă alt sânge.

 

Eu ştiu...

 

 

Eu ştiu...

       multe alte lucruri.

 

        

Și tu le ştii, prietene,

      dar poate nu îndrăzneşti să asculţi, nu 

      îndrăzneşti să priveşti...

 

        

Fii curajos.

         

 

Priveşte această omenire tragică ce se târăşte sângerând de-a lungul căii crucii istoriei.

         

 

Priveşte-i pe membrii acestei omeniri sfâşiaţi, răstigniţi în cele patru colţuri ale timpului şi spaţiului.

 

Ascultă strigătele sale care se înalţă de pe pământ, se adună împreună formând un mare urlet nocturn: „Mi-e  sete!”

 

Omenirea suferă şi moare, ţi-o repet, torturată, răstignită, din cauza oamenilor, din cauza noastră a tuturor.

 

Eu o ştiam.

       Dar nu voiam s-o ştiu.

 

 

[...]

 

 

(Michel Quoist, Iubește...).