† Joia Sfântă [„in Coena Domini”]: „Slujirea” celorlalți [2 aprilie 2026]

Spălarea picioarelor. Mozaic – Mânăstirea „Regina Carmelului” (Snagov).

 „Slujirea” celorlalți

Lecturi biblice: Exod 12,1-8.11-14; 1Corinteni 11,23-26; Evanghelia Ioan 13,1-15; lecturi biblice

Omilie

Textele biblice pe care Biserica le oferă spre meditație în această Liturghie de seară, cunoscută sub numele de „Cina Domnului”, amintește de evenimentul Ultimei Cinei, de cuvintele și gesturile săvârșite de Cristos în acea ultimă seară a vieții sale pământești, compusă, prin referință, la cei doi Paști, cel evreiesc și cel creștin. Cartea Exodului care poruncește celebrarea ritului Paștelui, din generație în generație, ca memorial al eliberării din sclavie: „această zi să vă fie memorial şi să o celebraţi ca o sărbătoare a Domnului din generaţie în generaţiile voastre: ca hotărâre veşnică să o celebraţi!” (Ex 12,14). Prima Scrisoare către Corinteni unde apostolului Paul primește de la Domnul o poruncă pentru a perpetua în timp ritul Alianței celei noi. Moise spune poporului să celebreze acest „memorial” al eliberării din robia Egiptului. Cristos însuși spune: „Faceţi aceasta în amintirea mea!” (1Cor 11,24), în memoria mea. Evanghelia după Ioan relatează spălarea picioarelor: „s-a ridicat de la cină, şi-a pus hainele deoparte şi, luând un ştergar, s-a încins; apoi a turnat apă într-un vas de spălat şi a început să spele picioarele discipolilor şi să le şteargă cu ştergarul cu care era încins” (In 13,4-5). E o imagine vie a dăruirii proprii vieți ca culme a iubirii față de Dumnezeu și față de om. Evanghelistul Ioan nu relatează instituirea Euharistiei, ci exprimă același adevăr descriindu-l pe Isus în actul provocator, tulburător și șocant din punct de vedere psihic și afectiv de a deveni „slujitor” al tuturor.

† Duminica a 2-a de peste an [B]: Să-l vestim pe Domnul [14 ianuarie 2024]

„Veniți și vedeți!” – de Marko I. Rupnik.

Să-l vestim pe Domnul

pr. Isidor Chinez (14 ianuarie 2024) 

Lecturi biblice: 1Samuel 3,3b-10.19;  1Corinteni 6,13c-15a.17-20; Evanghelia Ioan 1,35-42; lecturi biblice

Omilie

Astăzi textele biblice ne vorbesc despre evanghelizare. În Liturgia Cuvântului se afirmă că nimeni nu poate ajunge la o cunoaştere autentică a lui Dumnezeu dacă nu există nimeni care să-l vestească. Credința se dezvoltă proporțional cu hrana Cuvântului. Prima lectură arată cum Samuel nu ar fi ajuns să-l înțeleagă pe Acela care l-a chemat noaptea dacă ar fi fost singur, fără sfatul preotulul Eli. Evanghelia îl prezintă pe Ioan Botezătorul indicându-l pe Cristos ca „mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii” (In 1,29). Apoi, cei doi ucenici ai săi îl urmează. A doua lectură este un îndemn ce interpretează viața creștină ca pe o jertfă spirituală realizată cu propria viață. Este împlinită de fiecare creștin: începe prin a deveni cu adevărat discipol al Domnului!

† Vinerea Sfântă: Gloria crucii [7 aprilie 2023] – post şi abstinență

Crucifixul – Cappella „Redemptoris Mater”. 

Gloria crucii

pr. Isidor Chinez (7 aprilie 2023) 

Lecturi biblice: Isaia 52,13-53,12; Evrei 4,14-16; 5,7-9; Pătimirea Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan (18,1-19,42); lecturi biblice

Omilie

Astăzi liturgia ne face să contemplăm crucifixul, ne propune rugăciune tăcută, adorarea, pentru suferința și moartea Fiului lui Dumnezeu. Nu se celebrează Euharistia, dar în centru este proclamarea Cuvântului, rugăciunea solemnă asupra Bisericii și a întregii lumi, adorarea crucii și împărtășirea cu Trupul Domnului. Aceasta este Vinerea Sfântă. Omilia este scurtă. Celebrarea se desfășoară în trei momente: Liturgia Cuvântului, adorarea crucii, împărtășirea euharistică. În această zi, împărtăşania credincioşilor are loc numai în cadrul celebrării pătimirii Domnului; însă bolnavilor, care nu pot participa la această celebrare, li se poate duce sfânta Împărtăşanie la orice moment al zilei. Preotul şi diaconul, dacă este, îmbrăcaţi cu veşminte de culoare roşie, ca pentru Liturghie, în tăcere, merg la altar şi, după ce fac închinarea cuvenită, se prosternează cu faţa la pământ sau, după caz, îngenunchează. Toţi se roagă câtva timp în tăcere.

† Joia Sfântă: Memorialul Domnului [6 aprilie 2023]

Spalarea picioarelor (mozaic), de Ivan Rupnik, Mânăstirea „Regina Carmelului” (Snagov - România).

Memorialul Domnului

pr. Isidor Chinez (6 aprilie 2023) 

Lecturi biblice: Exod 12,1-8.11-14; 1Corinteni 11,23-26; Evanghelia Ioan 13,1-15; lecturi biblice

Omilie

Este Joia Sfântă când noi celebrăm instituția Euharistiei [„acesta este trupul meu... acesta este sângele meu” (1Cor 11,24.25] și a preoției ministeriale [„faceţi aceasta… în amintirea mea!” (1Cor 11,25)] arătând cum trebuie să trăim [„dacă eu, Domnul şi Învăţătorul, v-am spălat picioarele, şi voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora” (In 13,14)]. Este sărbătoarea iubirii lui Dumnezeu față de noi! E ziua solemnă pentru credința noastră! Textele biblice pe care Biserica ni le oferă pentru meditație la această Liturghie de seară, așa-numita Coena Domini [Cina Domnului], amintește tocmai evenimentul Ultimei Cine, cuvintele și gesturile săvârșite de Cristos în ultima seară a vieții sale pământești. Sunt gesturi și cuvinte își asumă valabilitate perenă pentru viața Bisericii. Sunt texte biblice referitoare la cei doi Paști, evreiesc și creștin. Sunt două evenimente: cele din cartea Exodului (Ex 12,1-8.11-14), unde vine celebrată din generație în generație ritul Paștelui – cina pascală – care este memorialul eliberării din sclavia egipteană, și din prima scrisoare a apostolului Paul către corinteni, unde vine prezentată „transmiterea” unui rit de „Alianță”, rodul experenței de eliberare, nu prin Moise, ci prin însuși Cristos: „faceţi aceasta [...] în amintirea mea!” (1Cor 11,25). Evanghelia relatează spălarea picioarelor apostolilor: este culmea iubirii dintre Dumnezeu și om. De fapt, sfântul Ioan nu relatează instituirea Euharistiei, ci exprimă același adevăr, descriindu-l pe Învățător în actul derutant de a se face slujitorul tuturor: „a început să spele picioarele discipolilor” (In 13,5). Aceasta este Joia Sfântă!

† Botezul Domnului [C]: Isus, Fiul lui Dumnezeu, se botează ca un păcătos [9 ianuarie 2022]

Botezul în Iordan de Marko I. Rupnik; Santuario Ta Pinu Gozo (Malta).

Isus, Fiul lui Dumnezeu, se botează ca un păcătos

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (9 ianuarie 2022) 

Lecturi biblice:  Isaia 40,1-5.9-11; Tit 2,11-14; 3,4-7; Evanghelia Luca 3,15-16.21-22; lecturi biblice

Omilie

Sărbătoarea botezului lui Isus încheie timpul liturgic al Nașterii Domnului. Dumnezeu se manifestă: Domnul nevăzut se face vizibil în Cuvânt [Logos, în greacă] făcut carne. Dumnezeul „necunoscut”, căutat de toate religiile și filozofiile „numai bâjbâind” (Fap 17,27), se descoperă, se face cunoscut, se manifestă în Isus din Nazaret. Dumnezeu poate fi cunoscut pentru că Fiul unul născut ce ni-l descoperă. Isus este Fiul „iubit”, adică singurul prin care putem cunoaşte chipul lui Dumnezeu. În această duminică, suntem invitați să reflectăm despre Isus și botezul său. Este mult așteptatul Mesia. El merge, ca mulți dintre contemporanii săi, la Iordan, pentru a fi botezat de către Ioan ca un păcătos. Gestul lui nu trebuie interpretat în primul rând în sens moral [„nu te izola”], ci teologic: Dumnezeu nu disprețuiește slăbiciunea noastră, ci intră în ea, se întrupează și o răscumpără cu putere sa. Este „slujitorul ascultător” de Tatăl, chiar acceptând să moară pe cruce ca cel mai mare păcătos. Textele biblice de astăzi se caracterizează într-un orizont de speranță. Prima lectură indică sfârșitul timpului sclaviei în Babilon: „Mângâiaţi, mângâiaţi-l pe poporul meu! Vorbiţi la inimă Ierusalimului şi spuneţi-i că suferinţa lui s-a terminat, că nelegiuirea sa a fost răscumpărată”. A doua lectură anunță apariția, în persoana lui Isus, a harului lui Dumnezeu pe pământ și, odată cu aceasta, începutul timpului mântuirii care se realizează pentru fiecare om prin botez: această spălare a regenerării este botezul creștin. Evanghelia după sfântul Luca prezintă botezului lui Isus. Botezul reprezintă începutul istoric al posibilității de renaștere prin apă și Duh Sfânt. El este oferit tuturor oamenilor. Înțelegem ce este botezul nostru: este un angajament de a trăi în comuniune de iubire cu Dumnezeu Tatăl, cu Dumnezeu Fiul și cu Duhul Sfânt.

† Duminica a 7-a a Paştelui [A]: Toți se roagă în Biserică [24 mai 2020]

(mozaic - de Marko I. Rupnik).

Toți se roagă în Biserică
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (24 mai 2020)    

Lecturi: Faptele Apostolilor 1,12-14; 1Petru 4,13-16; Evanghelia Ioan 17,1-11a; lecturi 

Omilie

Lecturile din această duminică ne arată nașterea Bisericii într-un act de rugăciune. Isus este în rugăciune cu totul specială cu Dumnezeu. El se pregătește să înfrunte și să trăiască pătimirea și moartea sa pe cruce. Se întoarce la Tatăl. Lui îi încredințează discipolii. Moartea lui i-a împrăștiat. Dar timp de patruzeci de zile au făcut experiența lui Cristos viu, căci a înviat din morți. După înălțare, apostolii aşteaptă venirea Duhului Sfânt. Sunt toți în rugăciune împreună cu Maria, mama lui Isus. Astăzi este duminica rugăciunii: căci Cristos se roagă – rugăciunea sacerdotală a marelui preot –, apostolii se roagă, Biserica se roagă. Toți se roagă.

Sfântul Anton, abate - exemple

„Părinte Anton, ce trebuie să fac pentru a plăcea lui Dumnezeu?”

Răspunde:

„Să ai pe Dumnezeu totdeauna în fața ochilor; orice lucru ai face sau ai spune, să te bazezi pe mărturiile Sfintei Scripturi; în orice loc ai să locuiești, nu te grăbi; fă aceasta și vei fi salvat!”

(Sfântul abate Anton).

Un discipol merge la sfântul abate Anton în pustiu și întrebă:

„Dar, părinte, ce faceți pentru a deveni creștin?”

Îl privi în ochi și îi răspunde:

„Astăzi încep să fiu creștin!”

Avea aproape 105 ani când muri.

Credință și realizare...

Christ as King in the apse of St. Mark’s Cathedral, Sicily.

„Credința nu trebuie să fie prezentă că o datorie.

Ea este mai mult decât atât e convingere,

e realizarea noastră

și astfel în ordinea bunurilor care se doresc se află în planul de fericire”.

(Primo Mazzolari)

(sursă: https://twitter.com/@altranarrazione).

Vino, aleasa mea [21 noiembrie]

Prezentarea la Templu a sfintei Fecioare Maria, mozaic din
Benedictine Sisters’ Clyde Monastery Chapel, Missouri.  

„Iată-te, ești frumoasă, prietenă a mea!

Iată-te, ești frumoasă!”

„Toată frumoasă ești prietena mea

și prihană nu este în tine!”

(Cântarea Cântărilor 4,1; 7).

Vino, aleasa mea...

În Evanghelia după Ioan o găsim pe Maria denumită mereu ca „mama lui Isus”. Pronunţia trebuia să fie tocmai aceea de Maryam (aramaică) şi nu cea de Myriam (ebraică).

Dacă ea era cea „plină de har”, cu toată pregnanţa de sens pe care o dă acestui termen grecesc sfântului Luca [„kecharitomene”], dacă ea era foarte frumoasă înăuntru, nu putea să nu fie tot aşa în toată persoana. Nu este fără motiv că Biserica în „femeia îmbrăcată în soare” (Ap 12,1) a văzut chiar pe Maria în toată splendoarea sa, în afară de imaginea poporului lui Dumnezeu.

(cf. Gaspari A, „Investigaţie cu privire la Maria”; sursa:http://www.ercis.ro). 

Actul de a muri reflectă marea demnitate a omului

Moartea în ea însăşi nu este bună, dar actul de a muri reflectă marea demnitate a omului; este dinamism (starea morţii reflectă nemişcarea infernului), este plină de speranţă, se realizează într-o despuiere completă, şi de aici îşi are „începutul bucuriei sale” şi este la bunul plac al „dulcii milostiviri a Bunului Dumnezeu”, intră în cele din urmă, fără mască, în viaţa „adevărată”.

 

„De ce oare vremea copilăriei noastre ni se înfăţişează atât de suavă, atât de radioasă? Un copil are suferinţele lui ca toată lumea, şi, în fond, el e atât de dezarmat în faţa durerii, a bolilor! Anii copilăriei şi cei ai bătrâneţelor adânci ar trebui să fie cele două mari încercări ale omului. Dar din sentimentul propriei sale neputinţe copilul scoate, cu umilinţă, principiul însuşi al bucuriei sale”. (Bernanos Georges, Journal d'un curé de campagne, p. 1045 în Oeuvres romanesques suivies de Dialogues des carmélites, Plon, Seuil, Gallimard, Paris 1961).