Cine cântă ne-ncetat [colind]

Cântă Cristiana Văduva.

Duminica a 5-a din Post (B) : Isus moare pentru toţi oamenii: acesta este a aduce rod

Isus moare pentru toţi oamenii: acesta este a aduce rod 

[pentru copii]

pr. Isidor Chinez  – Izvoarele [IS] ora 17:30 - Liturghia copiilor (18 martie 2018)
Lecturi: Ieremia 31,31-34; Evrei 5,7-9; Evanghelia Ioan 12,20-33. 

Omilie

Sărbătoarea Paștelui este aproape. Vom sărbători victoria lui Cristos cel înviat, dar mai întâi este înfrângerea morții: Isus moare cu adevărat. Pentru ce? La ce servește moartea sa?! Cristos spune o scurtă parabolă în evanghelie, cu un singur verset tulburător: „Dacă bobul de grâu care cade în pământ nu moare, rămâne singur; însă dacă moare, aduce rod mult” (In 12,24). Jertfa lui Isus se actualizează nu numai prin moarte, ci prin întreaga realitate pascală: este bobul de grâu mort și făcut spic copt, este umilire și înălțare, este viață pământească și viață veșnică, este om și Dumnezeu.

Domnul ne vorbeşte în prima lectură, luată din cartea profetului Ieremia (Ier 31,31-34), despre o alianţă nouă, nu scrisă pe table de piatră, ci în inimi: „voi pune legea mea înlăuntrul lor şi în inima lor o voi scrie; eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul meu” (v. 33). Ieremia anunță planul lui Dumnezeu: el vrea ca poporul său să-i fie prieten și toți să-l conoască ca pe oricare alt om. Să ne gândim! Părinții ar lăsa un copil de doi ani să se joace cu un cuțit? Veți spune: „Nu, nu se poate! E prea periculos!” Părinții lasă să crească copilul, să poată să înțeleagă și alte lucruri. Așa face și Dumnezeu. Așteaptă ca să ajungă momentul în care noi să înțelegem că nu se poate trăi de unul singur, trebuie să ai încredere… Este o alianță de prietenie pe care Dumnezeu o stabilește cu poporul său Israel: în locul Legii se suprapune harul, în locul fricii comuniunea intimă cu Dumnezeu: căci „toţi mă vor cunoaşte, de la cel mai mic până la cel mai mare” (v. 34). Și în locul păcatului stă iertarea: „eu le voi ierta nelegiuirile şi de păcatele lor nu-mi voi mai aduce aminte” (v. 34). Este noua alianță! Va fi pecetluită prin crucea lui Cristos.

În a doua lectură autorul Scrisorii către Evrei (Evr 5,7-9) îl prezintă pe Isus care plânge și se cutremură în fața morții. „În zilele vieţii sale pământeşti, Cristos a oferit, cu strigăte puternice şi cu lacrimi, rugăciuni şi cereri către acela care avea puterea să-l salveze de la moarte şi a fost ascultat datorită evlaviei lui” (v. 7). Rugăciuni intense… cereri… Este neliniștea îngrijorătoare a celui care se dă morții… El este frate al nostru, vecin cu noi, unul care încearcă spaimele noastre, care trece prin propria noastră frică; apare slab, firav, neajutorat, pierdut… Dar datorită lui Dumnezeu el a rezistat. Isus a descoperit în Domnul pe Tatăl său preaiubitor și a transformat suferința noastră în drumul mântuirii. Durerea, acceptată din iubire, devine astfel un sacrament de fraternitate, o școală a omenirii.

În Evanghelia după Ioan (In 12,20-33) vedem că se apropie sărbătoarea Paștelui ebraic. Sosesc la Ierusalim de prin toată Iudeia și Palestina și din lumea întreagă. Câţiva greci cer să-l poată întâlni pe învăţătorul Isus. Sunt niște păgâni care cu siguranță auziseră vorbindu-se despre Cristos. „Domnule, vrem să-l vedem pe Isus” (v. 21). Primindu-i pe acești pelerini, le vorbeşte despre moarte și le răspunde cu o parabolă care face lumină asupra sensului vieţii sale. „A venit ceasul ca Fiul Omului să fie glorificat. Adevăr, adevăr vă spun: dacă bobul de grâu care cade în pământ nu moare, rămâne singur; însă dacă moare, aduce rod mult” (vv. 23-24). Viața lui Isus este ca o sămânţă care merge în pământ – adică se dăruieşte până la moarte – pentru a aduce rod. Moartea lui Cristos a fost teribilă pentru că este destrămarea vieții.

Când țăranul seamănă grâul îl acoperă cu pământ. Sămânța putrezește și moare, dar pentru a da o viață nouă, un spic, care va produce o sumedenie de boabe de grâu. Dacă agricultorul ar voi să păstreze grâul în grânar pentru a face făină, nu va mai avea ce semăna și în anul următor nu va culege grâul. Isus nu păstrează viața sa, ci o dă. Moartea sa se aseamănă cu aceea a unui bob de grâu. Produce viață, viața lui Dumnezeu pentru întreaga lume.

O legendă din India povesteşte cum un ţăran care căra în spate un sac plin de grâu l-a întâlnit odată pe bunul Dumnezeu. „Dăruieşte-mi sămânţa!” l-a rugat Dumnezeu. Şi atunci omul a căutat cel mai mic bob de grâu pe care-l avea în sac şi i l-a oferit Domnului. Acesta l-a luat, l-a preschimbat în aur şi i l-a dat înapoi. Iar atunci ţăranului i-a părut rău din toată fiinţa că nu l-a lăsat inima să-i dăruiască tot sacul de grâu lui Dumnezeu.

Isus foloseşte parabola bobului de grâu pentru a explica faptul că fugind de moarte, atunci când îi vine ceasul, nu facem decât să ne limităm la viaţă [„rămâne singur”], în timp ce dăruindu-ne pe noi înşine până la moarte când vine ceasul, o înmulțim [„aduce mult rod”]. Grecii care voiau să ştie cine este Isus, sunt invitaţi să înţeleagă misterul crucii…

---

[bibliografia (anul B): Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014]; Jesùs Manuel Garcìa (http://www.catechistaduepuntozero.it); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Masetti N., Guidati dalla Parola, Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo B,  Edizioni Paoline, Torino 1989; Bianco E., Accogliere la parola. Anno B, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1996;  Biblia, Sapientia, Iași 2013.

---

 

Ridică-ți și tu privirea-n sus

de Ruben Filoti & Copiii Elim Bruxelles

Adorație pentru copii, tineri și adulți - Cristos Rege

pentru copii:



https://antropologieteologicabiblioteca.files.wordpress.com/2015/11/cristos-regele-universului-e28093-adoratie-pentru-copii-izvoare-is-2007.pdf



http://chinez-isidor.blogspot.ro/2012/11/cristos-regele-univesului-adoratie-copii.html

pentru tineri:

https://antropologieteologicabiblioteca.files.wordpress.com/2015/11/cristos-regele-universului-e28093-adoratie-pentru-tineri-izvoare-is-2007.pdf

 

http://chinez-isidor.blogspot.ro/2012/11/cristos-regele-univesului-adoratie_22.html

pentru adulți:

https://antropologieteologicabiblioteca.files.wordpress.com/2015/11/cristos-regele-universului-adoratie-pentru-adulti-izvoare-is-2008.pdf



http://chinez-isidor.blogspot.ro/2012/11/cristos-regele-universului-adoratie.html

Copilăria şi tinereţea

Georges Bernanos și tatăl său.

Georges Bernanos s-a născut la Paris la 20 februarie 1888. Copil fiind, îşi petrece vacanţele la Fressin, în Pas-de-Calais, unde tatăl său cumpărase o casă. Bernanos a fost marcat pentru totdeauna de copilăria sa.

 

„Atunci când iau în mână pana – scria el la 47 de ani – ceea ce se ridică imediat în mine este copilăria mea, copilăria mea atât de obişnuită, care seamănă cu toate celelalte, şi din care eu totuşi scot tot ceea ce scriu ca dintr-un izvor inepuizabil de vise”. Unsprezece ani mai târziu, în 1946, adică cu doi ani înainte de moarte, mai scrie că atunci când caută să-şi imagineze personaje nu poate să le plaseze în altă parte decât în ţara tinereţii lui: „În ciuda întregului ataşament pe care îl am pentru Provence, sau neuitatul meu În ciuda întregului ataşament pe care îl am pentru Provence, sau neuitatul meu sertäo brazilian […]. Dar ce vreţi? Există un mister al copilăriei, o parte sacră în copilărie, un paradis pierdut al copilăriei unde revin mereu în vis” (Lettre du 24 septembre 1946 în Combat pour la liberté, Plon 1971, p. 683).

 

În Monsieur Ouine în cele din urmă – ultimul său roman – Bernanos va scrie că „suava copilărie urcă prima din profunzimile întregii agonii”.

 

La Fressin, Bernanos îl citeşte pe Balzac. Anii săi de colegiu îl conduc din 1898 până în 1901 la iezuiţii de pe strada de Vaugirard, la Paris, unde este extern. La 11 ani face prima sa împărtăşanie. Din 1901 până în 1903 este internist la micul seminar din Notre-Dame-des-Champs. Nu va avea amintiri frumoase, aşa cum mărturiseşte probabil, în Les Grands Cimetières sous la lune, evocând  acele „curţi interioare de cavou”, „clase puturoase”, „săli de mese mirosind a grăsime” şi „interminabilele liturghii solemne cu fanfară unde un mic suflet extenuat n-ar şti să împartă nimic cu Dumnezeu care-l plictiseşte”.

 

Superiorul seminarului mic i-a sfătuit pe părinţii lui Bernanos să-l convingă să renunţe la studiile clasice pentru a se dedica, de exemplu, comerţului, părinţii preferând să-l trimită la Bourges unde îl va întâlni pe abatele Lagrange, profesorul său de litere, apoi la colegiul Sainte-Marie d'Aire-sur-la-Lys, unde îşi termină studiile secundare. Din colegiul Sainte-Marie îi va adresa abatelui Lagrange mai multe scrisori, mărturie preţioasă despre această adolescenţă agitată. În martie 1905, de exemplu, Bernanos mărturiseşte: „În momentul primei mele împărtăşanii, lumina a început să mă lumineze. Şi eu mi-am zis că nu trebuie mai presus de toate să te ataşezi de viaţă pentru a o face fericită şi bună, ci de moarte, care este încheierea a toate”. Două luni mai târziu, îi mai scria abatelui: „În primele mele luni de şedere la Aire, m-am plictisit de moarte şi, fiind mereu puţin bolnav, m-am gândit de foarte multe ori la această moarte de care mă tem atâta [...]”. În cursul acestor ani, Bernanos citeşte mereu pe Balzac, dar şi pe Édouard Drumont şi Ernest Hello. El este monarhist. În 1906, îşi dă bacalaureatul, apoi începe la Paris o licienţă în litere şi o licenţă în drept.

 

În 1908, în vârstă de 20 de ani, Bernanos se angajează în rândul Cameloţilor regelui şi participă a manifestările organizate de Acţiunea Franceză. În martie 1909, în urma uneia dintre aceste manifestaţii, este încarcerat timp de câteva zile în închisoarea Santé. Colaborează curând cu Acţiunea Franceză precum şi cu diferite ziare monarhiste.

 

În 1913, ia chiar direcţia la l'Avant-Garde de Normandie, săptămânal monarhist al cărui sediu este la Rouen. În acest oraş o va întâlni pe viitoarea sa soţie, Jeanne, descendentă din unul dintre fraţii Ioanei d'Arc. Atunci când izbucneşte Primul Război mondial, Bernanos care fusese reformat în 1911, se angajează totuşi în regimentul VI de dragoni. Aici va face tot războiul şi va fi de mai multe ori rănit. Douăzeci şi trei de ani după arminstiţiu, în Lettre aux Anglais, scrisă în Brazilia, îşi va aminti despre războiul pe care l-a făcut cu „băieţii francezi”: „Am servit cu ei, în acelaşi rang, în rangul cel din urmă; ei mi-au făcut onoarea de a trăi şi de a muri alături de mine – nu sub ordinele mele – m-au tratat de la egal la egal, am băut din aceeaşi sticlă – oh! i-am iubit atât de mult!” (Lettre aux Anglais, Gallimard, 1946; ed. din 1989, p. 44).

 

În 1917, Bernanos s-a căsătorit – naş fiindu-i Leon Daudet. I se vor naşte şase copii din această căsătorie. La sfârşitul războiului, constrâns să-şi câştige existenţa, Bernanos intră la asigurări, trăind de aici înainte în tren, în hoteluri sau în gări. Cu toate acestea scrie. Aceasta este vocaţia sa: „O pagină aici, una dincolo, în fumul de pipă sau în zarva inocentă făcută de jucătorii de manille, sub privirea fixă a casieriţei” (Lettre à Frédéric Lefèvre din 25 februarie 1925). Numai după succesul primului său roman Sous le soleil de Satan (1926) Bernanos va renunţa la această profesie pentru a se consacra literaturii.

 

(François de Saint-Cheron, Georges Bernanos, Association pour la diffusion de la pensée française, 1998, p. 48 [La Petite Bibliothèque]; trad. Isidor Chinez).

Vremea copilăriei noastre...

Rugăciunea de seară - de Ignat Bednarik

 

„De ce oare vremea copilăriei noastre
ni se înfăţişează atât de suavă,
atât de radioasă?
Un copil are suferinţele lui ca toată lumea,
şi, în fond, el e atât de dezarmat în faţa durerii, a bolilor!
Anii copilăriei şi cei ai bătrâneţelor adânci
ar trebui să fie cele două mari încercări ale omului.
Dar din sentimentul propriei sale neputinţe
copilul scoate, cu umilinţă, principiul însuşi al bucuriei sale”.

(Bernanos G., Journal d'un curé de campagne, în Bernanos Georges, Oeuvres romanesques suivies de Dialogues des carmélites, Plon, Seuil, Gallimard, Paris 1961, p. 1045; trad. I.C.).

 

Copilăria şi sărăcia...

„Lumea modernă are doi duşmani,
copilăria şi sărăcia.

Într-o civilizaţie tehnică în care singura regulă este eficacitatea,
ce este copilăria, dacă nu o perioadă ineficace a vieţii,
şi pe care trebuie să o scurtezi cât mai mult posibil,
sau chiar să o suprimi.

A suprima copilăria...
Ce recuperare enormă de muncă şi de energie!
Copilăria nu slujeşte la mare lucru
iar sărăcia nu serveşte la nimic”...

(Bernanos G., „Dans l'amitié de Léon Bloy”,
în Bernanos Georges, Essais et écrits de combat, II, Gallimard, Paris 1995, p. 1234; trad. I.C.). 

Să ne încredem în milostivirea lui Dumnezeu

 

„Ce adevăr minunat al credinţei pentru vieţile noastre:

milostivirea lui Dumnezeu!
Iubirea lui Dumnezeu este atât de mare,
atât de profundă;
este o iubire statornică,
una care ne ia mereu de mână
şi ne sprijină, ne ridică şi ne conduce”,
a spus papa Francisc.

Lectura evanghelică ni-l prezintă pe sfântul Toma,

care îl vede pe Isus după învierea sa
şi cum atunci când a auzit prima oară vestea învierii din morţi nu a crezut.

„Şi Isus cum reacţionează?

Cu răbdare:
Isus nu îl abandonează pe Toma în necredinţa lui încăpăţânată;
îi dă timp o săptămână;
nu închide uşa, ci aşteaptă.
Iar Toma îşi recunoaşte propria sa micime,
credinţa mică pe care o are.
«Domnul meu şi Dumnezeu meu!»
– cu această invocare simplă dar plină de credinţă,
el răspunde răbdării lui Isus”.

Toma „se lasă învăluit de milostivirea divină;
o vede în faţa ochilor săi,
în rănile din mâinile şi picioarele lui Cristos
şi în rana deschisă din coapsă,
şi descoperă adevărul:
este acum un om nou,
nu un necredincios ci un credincios”.

(sursă: http://www.catholica.ro/papa-francisc-sa-ne-incredem-in-milostivirea-lui-dumnezeu/).

Procreația artificială – probleme bioetice

Fertilizarea „in vitro” şi transferul embrionului.

(sursa: http://ziarullumina.ro/img)

https://antropologieteologicabiblioteca.files.wordpress.com/2016/02/procreatia-artificiala-probleme-bioetice-de-pr-isidor-chinez.pdf

 

Procreația artificială –  probleme bioetice

 

pr. prof. Isidor Chinez [Institutul Teologic Romano-Catolic Iași - 2009]

 

1. Adevărul despre procreaţia umană

Problema intervenţiei asupra procreaţiei umane ca şi a respectului faţă de embrionii umani fac trimitere la valorile fundamentale şi originale ale familiei: valoarea iubirii şi a vieţii, valoarea primirii persoanei umane. Tocmai aceste valori, citite în lumina raţiunii umane şi a Revelaţiei creştine, constituie criteriile etice care stau la baza răspunsului pe care îl dă Biserica la întrebările puse de intervenţiile tehnologice asupra vieţii umane în primele sale stadii.

„Procreaţia umană recere o colaborare responsabilă a soţilor cu iubirea fecundă a lui Dumnezeu (cf. GS 50); darul vieţii umane trebuie să se realizeze în căsătorie prin actele specifice şi exclusive ale soţilor, după legi înscrise în persoanele lor şi în unirea lor (cf. GS 51)”[1].

 

1) „De ce procreaţia umană trebuie să aibă loc în căsătorie?”

 

Este întrebarea pe care o pune Instrucţia Donum vitae. Şi răspunde: „Orice fiinţă umană trebuie primită totdeauna ca un dar şi o binecuvântare a lui Dumnezeu. Şi mai mult, din punct de vedere moral o procreaţie cu adevărat responsabilă faţă de cel care se va naşte trebuie să fie rodul căsătoriei” (Dv II,1).

 

Atât raţiunea cât şi credinţa se întâlnesc identificând în căsătorie „locul” unic şi exclusiv al procreaţiei cu adevărat responsabile, căci „procreaţia umană se distinge de altele din cauza demnităţii personale atât a părinţilor cât şi a fiilor: procreaţia unei noi persoane, prin care bărbatul şi femeia colaborează cu puterea Creatorului, va trebui să fie rodul şi semnul dăruirii personale reciproce a soţilor, al iubirii şi fidelităţii lor” (Dv II,1).

 

Dacă vreți să știți mai multe dați clic:
https://antropologieteologicabiblioteca.wordpress.com/2016/02/25/procreatia-artificiala-probleme-bioetice/

Calea sfintei Cruci – pentru adulți, tineri și copii

Calea sfintei Cruci pentru adulți

 

https://antropologieteologicabiblioteca.files.wordpress.com/2016/02/calea-sfintei-cruci-adulti-izvoarele-is.pdf

 

 

Calea sfintei Cruci – de DeGrazia

Calea sfintei Cruci pentru tineri

 

 

https://antropologieteologicabiblioteca.files.wordpress.com/2016/02/calea-sfintei-cruci-tineri-izvoarele-is.pdf

 

Calea sfintei Cruci – de Giovanni Domenico Tiepolo

Calea sfintei Cruci – pentru copii 

https://antropologieteologicabiblioteca.files.wordpress.com/2016/02/calea-sfintei-cruci-copii-izvoarele-is.pdf 

Omagiul adus de Céline Dion mamei sale - un avort care nu s-a mai întâmplat



Céline Dion și mama sa Thérèse în 2007.
S-a stins din viață în decembrie 2011 la vârsta de 85 ani.
(sursa: http://www.closermag.fr/people/news-people/celine-dion-sa-maman-a-failli-mourir-136413).

Thérèse mama sa, René Angélil soțul lui Céline Dion
și fiul cel mare René Charles.

(sursa: http://www.voici.fr/news-people/actu-people/celine-dion-a-failli-perdre-sa-maman-473695?page=2).

Cântăreața de talie internațională Céline Dion întoarce fila acum pentru un nou capitol din viața sa, după recentul deces al soțului și managerului său, René Angelil.

Viața ei de poveste nu ar fi existat și cântăreața nu ar fi adus atâta faimă Canadei dacă, în 1967, un preot catolic nu ar fi convins-o pe mama ei să nu o avorteze. Cel mai probabil, Céline a învățat devotamentul total pe care l-a arătat soțului chiar de la mama ei, un exemplu de persoană iubitoare, care și-a sacrificat viața pentru familie. În 2014, câtăreața a impresionat o lume întreagă după ce și-a anulat turneul pentru a fi alături de soțul ei, cu 26 de ani mai în vârstă și suferind de cancer.

Cântăreața canadiană cu cele mai mari vânzări din istorie a fost al 14-lea copil al lui Adhémar-Charles și Thérèse Tanguay Dion.  În 2001, când a dat naștere primului ei copil, cântăreața a dezvăluit cum era să fie ea însăți avortată. Mama ei, Thérèse, a fost descumpănită să se afle din nou gravidă, așa că a alergat la preot. „Acesta i-a spus că nu are niciun drept să se împotrivească naturii. Așa că trebuie să recunosc că, într-un fel, îmi datorez viața unui preot”, a mărturisit cântăreața.

Ea a mai spus că își adoră mama, deoarece aceasta a fost „vedeta” familiei. „Nu voi uita niciodată că ea a fost prima care i-a cerut lui René Angelil să-mi devină manager. Eram un copil pe atunci. Tot ea mi-a scris și primul cântec. Îi datorez totul.

În ediția din 16 ianuarie 2001 a revistei londoneze de vedete Hello!, cântăreața declara: „Mama tocmai își crescuse cei 13 copii. Timp de peste 20 de ani, a stat captivă într-un cerc interminabil de spălat, călcat și muncă în gospodărie, timp de 365 de zile pe an. Credea, pe bună dreptate, că își făcuse datoria. Cei mici, Paul și Pauline, se pregăteau să înceapă școala, iar ea urma să aibă, în fine, ceva timp și pentru ea. Putea, în fine, să iasă în oraș, poate chair să călătorească împreună cu tata în regiunea lor natală. Și apoi s-a pomenit din nou însărcinată. A fost atât de distrusă, încât s-a dus la preotul paroh, să vadă dacă nu cumva putea să facă ceva în legătură cu asta. Dar, odată ce a trecut peste faptul de a nu putea considera avortul ca opțiune, m-a iubit  la fel de mult ca pe toți ceilalți copilași”.

Cântăreața a moștenit această iubire pentru copii și familie, pe care mereu le-a situat deasupra propriei cariere. „Succesul meu este familia mea. Viața mea este să fiu mamă. Asta îmi place cel mai mult. Îmi dă un uluitor sentiment de împlinire. Cu muzica mea îmi permit să-mi asum riscuri, dar nu și cu familia”, a declarat ea, citată de revista People, în 2012.

 

(sursă: http://stiripentruviata.ro/un-avort-care-nu-s-mai-intamplat-omagiul-adus-de-celine-dion-mamei-sale/).

Céline Dion în turneu, cu familia.

Cristos, Regele Universului – adoratie pentru copii

https://antropologieteologicabiblioteca.files.wordpress.com/2015/11/cristos-regele-universului-e28093-adoratie-pentru-copii-izvoare-is-2007.pdf

 

Zile de toamna

Ieri vedeam pe luncă flori…
Mândri fluturi zburători,
Și vedeam zburând albine!
Ieri era și cald și bine.

Azi e frig și nori și vânt,

Frunzele cad la pământ,
Florile stau supărate,
Veștejesc de brumă toate.

Ieri era frumos pe-afară

Ca-ntr-o caldă zi de vară.
Azi e toamnă pe pământ
Vreme rea și bate vânt.

de George Cosbuc

1 martie - semn că primăvara a sosit...

 

 

 

 

Concertul primăverii

de George Cosbuc

 

 

 

Chiar acum din crâng venii
- Şi c-o veste bună!
Iarăşi e concert, copii;
Merg şi eu, şi tu să vii,
Mergem împreună.

Vrei programă, lămurit?
Stai puţin să caut.
Cucul, un solist vestit,
De printr-alte ţări venit
Va cânta din flaut.

Cântăreaţa dulce-n grai,
Cea numită „perla
Cântăreţilor din mai“
Dulce va doini din nai
Multe doine mierla.

Va-ntona apoi un psalt
„Imnul veseliei“
Corul dintr-u fag înalt.
Vor cânta-n sopran şi-n alt
Graurii câmpiei

Turturelele-n tenor,
Şi-alte voci măiestre,
Toate după glasul lor.
Vor urma dup-acest cor
Fel de fel de-orchestre,

Voci de gaiţe cari fac
Să scoboare ploaia,
Şi-ntr-o scoarţă de copac
O să bată tica-tac
Tactul gheunoaia.

Iar naţionale-apoi,
Cobze şi-alte hanguri,
Glas de fluier şi cimpoi
Pitpalaci şi cintezoi
Şi-un taraf de granguri.

Se vor pune-apoi pe joc
Până chiar şi surzii,
Când vor prinde dintr-un loc
Să ne cânte hori cu foc
Din tilincă sturzii.

Vom cânte şi noi ce-om şti,
Cântece din carte.
Şi, de va putea veni
Vântul, şi el va doini,
Că e dus departe.

Cine-i contra, să-l vedem,

Ca să-l știe soții!

De-aveți chef, tovarăși, blem -

Ura-n cer! Cu toții-avem,

Mergem dar cu toții! 

 

 

 

 

Gândul zilei [copil]

Copilul Samuel (1723) [Samuel profetul]
de Joshua Reynolds

 

„În sufletul meu nu a fost niciodată loc

pentru invidie, nici pentru ură,

ci numai pentru acea bucurie,

pe care o poţi culege de oriunde şi oricând.

Consider că ceea ce

ne face să trăim cu adevărat,

este sentimentul permanentei

noastre copilării în viaţă”

(de Constantin Brâncuși).

Cristos, Regele Univesului - adoraţie – copii

ADORAŢIE – COPII

CRISTOS REGE

Cristos, Regele Univesului

Parohia “Schimbarea la faţă” - Izvoarele (IŞ)        - pentru copii      

                               Cristos-Rege 20/11/2005

G – ghidul   S – unul singur (solo) 

L – lectorul   T – toţi 

R – refren (se repetă)

(Citeşte rar, cu multă atenţie. Acolo unde sunt trei steluţe, opreşte-te ca să te gândeşti şi să meditezi cuvintele citite, ca să le faci să coboare în inimă. Repetă în tăcere, cu inima, şi de mai multe ori refrenurile scrise apăsat).

Cântec: Eşti Rege veşnic... sau alt cântec la Cristos Rege

Doamne, Isuse Cristoase,

care din dragoste faţă de oameni

te afli zi şi noapte în acest Sacrament,

aşteptând, chemând şi primind plin de milostivire şi de iubire

pe toţi cei care vin la tine,

noi credem că tu eşti de faţă în Sacramentul Euharistiei.

Ne închinăm ţie, recunoscând adâncul nimicniciei noastre

şi-ţi mulţumim pentru toate harurile primite,

mai ales îţi mulţumim că ni te-ai dăruit în acest Sacrament sfânt,

că ne-ai dat de mijlocitoare pe Mama ta preasfântă

şi că ne-ai chemat să te adorăm în această biserică.

Ne închinăm astăzi ţie, Regele nostru:

îţi mulţumim pentru iubirea nesfârşită pe care ne-o arăţi nouă tuturor;

ne închinăm ţie voind să ispăşim jignirile care ţi-au fost aduse în acest sfânt Sacrament;

voim să-ţi aducem închinare şi pentru acele locuri  unde eşti mai puţin cinstit,

sau chiar uitat cu totul în Sacramentul Euharistiei.

Isuse, te iubim din toată inima.

Ne pare rău că am supărat de atâtea ori marea ta bunătate.

Ne hotărâm cu ajutorul tău să nu te mai supărăm în viitor.

Ne consfinţim cu totul ţie, aşa sărmani cum suntem.

Renunţăm la voinţa noastră şi la tot ce ne aparţine.

Îţi dăruim totul.

Fă de acum înainte cu noi ceea ce îţi place.

Îţi cerem şi voim numai iubirea ta sfântă, statornicia în bine până la sfârşit

şi împlinirea desăvârşită a voinţei tale.

Ne rugăm şi pentru sufletele din Purgator, mai cu seamă pentru acelea

care au cinsitit Sfânta Euharistie şi pe Preasfânta Fecioară Maria.

Adu-ţi aminte şi de sărmanii păcătoşi.

Unim, Mântuitorul nostru preaiubit, dorinţele noastre cu dorinţele tale

şi le jertfim Tatălui tău, rugându-l în numele tău ca să le primească

pentru iubirea ce o are faţă de tine şi să ne asculte rugăciunea. Amin.

(scurtă pauză de tăcere).

G. Te adorăm, Doamne Isuse!

T. Te adorăm, Doamne Isuse!

G. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh,

Precum era la început şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

G. Te adorăm, Doamne Isuse!

T. Te adorăm, Doamne Isuse!

G. Isuse, suntem în faţa ta ca să te adorăm în sfânta Euharistie.

Noi vedem o bucată de pâine albă, Hostia consacrată,

dar  ştim că tu eşti prezent aici în mijlocul nostru.

G. Te adorăm, Doamne Isuse!

T. Te adorăm, Doamne Isuse!

G. Isuse, tu ai rămas în mijlocul nostru ca să ne întăreşti, să ne dai putere şi viaţă, să ne susţii atunci când ne este greu, să ne luminezi în îndoieli, să vindeci rănile noastre, să ne conduci în Paradis.

G. Te adorăm, Doamne Isuse!

T. Te adorăm, Doamne Isuse!

G. Tu, Doamne, eşti creatorul cerului şi al pământului, tu ai creat toate din nimic: pământul, marea, munţii, planetele şi animalele, stelele şi plantele, semănând pretutindeni frumuseţile tale infinite; tu ne-ai creat şi pe noi, pentru noi te-ai coborât pe pământ şi ai murit pe cruce pentru a ne deschide porţile Paradisului.

G. Te adorăm, Doamne Isuse!

T. Te adorăm, Doamne Isuse!

L1. Doamne, fă ca această oră de adoraţie să nu se mărginească la ziua de astăzi, dar să continue mereu, în toate zilele vieţii noastre.

G. Să repetăm împreună:

G. Noi credem aceasta, sporeşte credinţa noastră!

T. Noi credem aceasta, sporeşte credinţa noastră!

L1. Doamne, Isuse, tu eşti prezent în Euharistie!

T. Noi credem aceasta, sporeşte credinţa noastră!

L2. Doamne Isuse, trupul tău este hrană pentru sufletele noastre.

T. Noi credem aceasta, sporeşte credinţa noastră!

L3. Doamne Isuse, sângele tău este băutură pentru viaţa veşnică.

T. Noi credem aceasta, sporeşte credinţa noastră!

L4. Doamne Isuse, cine mănâncă trupul tău va avea viaţă veşnică.

T. Noi credem aceasta, sporeşte credinţa noastră!

G. Să repetăm împreună:

G. Te adorăm, Doamne Isuse!

T. Te arodăm, Doamne Isuse!

L1.Împreună cu Maica ta preasfântă

T. Te arodăm, Doamne Isuse!

L2. Împreună cu toţi martirii şi cu toţi cei prigoniţi!

T. Te arodăm, Doamne Isuse!

L3.Împreună cu toţi îngerii şi sfinţii!

T. Te arodăm, Doamne Isuse!

L4.Împreună cu sufletele consfinţite ţie!

T. Te arodăm, Doamne Isuse!

G. Laudă şi mulţumire să fie în orice moment!

T. Preasfântului şi dumnezeiescului Sacrament! (se poate spune de 3 ori)

(Pauză de tăcere)

ô ô ô

Cântec: la Cristos Rege sau Ce plăcut e, Doamne sfinte...

L1. Isuse, tu eşti prezent în Hostia consacrată: ai spus-o tu atunci la Cina cea din urmă. Era joi înainte de moartea ta pe cruce şi ai voit să mănânci Cina Pascală cu apostolii. Ştiai că urmează să fii condamnat la moartea pe cruce. Dar într-o zi ai spus: „Eu sunt Păstorul cel Bun şi îmi dau viaţa pentru oile mele”. Şi într-adevăr ţi-ai dat viaţa pentru toţi oamenii.

G. Doamne Isuse, noi te adorăm şi-ţi mulţumim.

T. Doamne Isuse, noi te adorăm şi-ţi mulţumim.

L2. Înainte de a muri ai voit să laşi oamenilor darul Euharistiei, semnul iubirii tale pentru noi. În noaptea în care ai fost trădat, ai luat pâinea, ai mulţumit cu o rugăciune de binecuvântare, ai frânt-o şi le-ai dat apostolilor, zicând: „Luaţi şi mâncaţi din aceasta toţi: acesta este trupul meu jertfit pentru voi”. Şi ai mai spus: „Faceţi aceasta în amintirea mea!”

G. Doamne Isuse, noi te adorăm şi-ţi mulţumim.

T. Doamne Isuse, noi te adorăm şi-ţi mulţumim.

L2. Astăzi preoţii sunt cei care repetă Cina Domnului atunci când celebrează Liturghia, şi Tu, Isuse, prin cuvintele lor, continui să fii prezent în Pâinea consacrată.

Doamne, Tu ai spus: „Iată, eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacurilor”.

G. Doamne Isuse, noi te adorăm şi-ţi mulţumim.

T. Doamne Isuse, noi te adorăm şi-ţi mulţumim.

(Pauză de tăcere)

ô ô ô

Cântec: Isus, Bunul Păstor...

G. Să ascultăm povestirea unui miracol din Evanghelia sfântului Marcu:

L3. În acea zi, după ce s-a înserat, Isus le-a spus apostolilor: Să trecem pe ţărmul celălalt! Şi, părăsind mulţimea, l-au luat aşa cum era în barcă. Erau şi alte bărci cu el. Şi a venit o mare furtună, iar valurile izbeau în barcă încât aproape se umpluse. El dormea în partea dinapoi a bărcii, pe un căpătâi. Atunci l-au trezit şi i-au spus: Învăţătorule, nu-ţi pasă că pierim? Trezindu-se, a certat vântul şi a spus mării: Potoleşte-te! Taci! Şi vântul a încetat şi s-a făcut linişte mare. Atunci le-a spus: De ce sunteţi fricoşi? Încă nu aveţi credinţă? Dar ei au fost cuprinşi de teamă mare şi spuneau unii către alţii: Cine est oare acesta, că şi vântul şi marea îl ascultă?

(pauză în tăcere)

G. Isuse, şi noi ne asemănăm cu apostolii şi ne este de atâtea ori teamă. Însă tu ne eşti aproape şi ai grijă de noi. Noi ne încredem în tine. Tu poţi totul, tu eşti Fiul lui Dumnezeu cel Atotputernic.

G. Doamne Isuse, noi te adorăm şi-ţi mulţumim.

T. Doamne Isuse, noi te adorăm şi-ţi mulţumim.

L1. Citim în evangheliile lui Luca şi Marcu: „Îi prezentau lui Isus copii ca să-i mângâie; dar ucenicii, văzând aceasta, îi certau. Atunci Isus i-a chemat la sine şi le-a zis: Lăsaţi copii să vină la mine, nu-i opriţi, pentru că a unora ca aceştia este Împărăţia lui Dumnezeu. Adevăr vă spun: Cine nu primeşte Împărăţia lui Dumnezeu ca un copil, nu va intra în ea. Şi îi lua în braţe, punea mâinile peste ei şi îi binecuvânta”.

G. Doamne Isuse, noi te adorăm şi-ţi mulţumim.

T. Doamne Isuse, noi te adorăm şi-ţi mulţumim.

L2. Doamne, tu eşti prietenul copiilor. Mângâie-ne şi binecuvântează-ne şi pe noi, aşa cum ai făcut cu copii care îţi veneau înainte atunci când mergeai pe străzile din Palestina. Aminteşte-ţi, Isuse, şi de părinţii noştri, de familiile noastre. Binecuvântează-i pe tata, pe mama, pe fraţii şi surorile noastre, pe bunicii şi bunicile noastre. Rămâi mereu cu noi, ca să ne ajuţi să te iubim, aşa cum tu ne iubeşti pe noi.

G. Doamne Isuse, noi te adorăm şi-ţi mulţumim.

T. Doamne Isuse, noi te adorăm şi-ţi mulţumim.

Cântec: Lăsaţi pe copiii să vină la mine...

(Alte rugăciuni...)

Tatăl nostru...

G. Isuse, îţi mulţumim că eşti prezent în Hostia consacrată,

semnul marii iubiri pe care o ai faţă de noi toţi.

Ajută-ne să te cunoaştem şi să te iubim,

să recunoaştem în tine pe prietenul adevărat care ne ascultă,

se însoţeşte şi ne ocroteşte în fiecare moment.

Condu-ne mereu pe calea vieţii care duce la Tine,

şi noi te vom urma cu siguranţă pentru că ştim că tu eşti Păstorul cel Bun

care ţi-ai dat viaţa pentru ca să ne mântuieşti şi de aceea în fiecare zi vrem să-ţi mulţumim. Amin.

G. Doamne Isuse, noi te adorăm şi-ţi mulţumim.

T. Doamne Isuse, noi te adorăm şi-ţi mulţumim.

(Pauză de tăcere...)

G. În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. T. Amin.