† Duminica a 21-a de peste an (C): „Apelul urgent a lui Isus la convertire” [21 august 2016]

„Poatra cea strâmtă!”

Evanghelia Luca 13,22-30: În acel timp, călătorind către Ierusalim, Isus trecea prin cetăţi şi sate învăţând. Dar cineva i-a spus: „Doamne, sunt puţini cei mântuiţi?” El le-a spus: „Străduiţi-vă să intraţi pe poarta cea strâmtă, căci vă spun, mulţi vor căuta să intre şi nu vor putea! După ce stăpânul casei se va scula şi va închide poarta, stând afară, veţi începe să bateţi la poartă, spunând: «Stăpâne, deschide-ne!», dar el, răspunzând, vă va spune: «Nu ştiu de unde sunteţi». Atunci veţi începe să spuneţi: «Noi am mâncat şi am băut împreună cu tine, iar tu ai învăţat prin pieţele noastre». Însă el va spune: «Nu ştiu de unde sunteţi; plecaţi de la mine voi toţi care săvârşiţi fărădelegea!» Acolo va fi plânset şi scrâşnirea dinţilor când îi veţi vedea pe Abraham, pe Isaac, pe Iacob şi pe toţi profeţii în împărăţia lui Dumnezeu; voi însă veţi fi alungaţi afară. Şi vor veni de la răsărit şi de la apus, de la miazănoapte şi de la miazăzi şi vor fi aşezaţi la masă în împărăţia lui Dumnezeu. Şi, iată, unii dintre cei din urmă vor fi primii, iar unii dintre primii vor fi ultimii!”

 

Omilie

 

„Doamne, sunt puţini cei mântuiţi?” (Lc 13,22-30).

 

Problema era actuală într-o epoca în care anumiți rabinii afirmau că toţi israeliţii vor avea parte de lumea viitoare (Mișna, Sanhedrinul X,1); alți rabini, că acei care pier sunt mai numeroși decât cei salvați (IV Esdras IX,15).

 

Ca de obicei, Isus nu răspunde la întrebări sau mai degrabă el provoacă în continuare. Care este de fapt adevărata întrebare? Nu este: „Eu voi fi salvat? Și cum? Cine poate să-îmi spună?”

 

Nimeni, dar iată condițiile. „Străduiţi-vă să intraţi pe poarta cea strâmtă”. Unde se găsește această poartă îngustă? Ea este în viaţa mea de fiecare zi. Dar, mai întâi, o remarcă de bun simt: cu cât mai mult sunt încărcat, împovărat, cu atât mai mult poarta îmi va părea strâmtă! Am nevoie de a reduce, de a mă detașa de unele lucruri nu necesare, banale şi probabil de „îmbulzeala persoanei care sunt eu” cum spunea cu umor sfântul Thomas Morus: în traducere, ego-ul meu predominant.

 

Dar Isus vorbeşte de un efort care trebuie făcut pentru a intra în Împărăţia lui Dumnezeu. Aceste eforturi se prezintă în noi în modul cel mai natural din lume. Astfel, cel mai mic gestul de atenţie la alții, cele mai mici cuvinte binevoitoare, fiecare tentativă de a mă domina, pentru a nu ceda propriei mele plăceri sau a face haz de mine, dar și opusul pentru a merge spre unul care are nevoie de mine, este întotdeauna un pas care mă face să avansez și chiar să trec de poarta cea strâmtă. De fiecare dată când îmi dau seama că lovituri nedrepte mi-a fost aplicate, de fiecare dată când spun „da” la o cruce pe care eu am purtat-o, sunt pe drumul cel bun spre poarta strâmtă care duce la Împărăţie. Prin această imagine de poartă strâmtă, Isus ne repetă grave şi chiar dificultăţile conduitei umane şi în acelaşi timp, necesitatea absolută de a ne converti fără încetare la valorile Evangheliei; ceea ce nu fără eforturi dar mai ales dispozițiile de primire și de umilă cerere a acestor daruri de convertire.

 

Isus continuă cu imaginea porții de data asta închise. Există un risc real de a sta afară, în exteriorul Împărăției, pentru că am făcut rău şi viaţa noastră va fi incompatibilă cu aceea a Împărăției Iubirii.

 

Isus se adresează celor care îl cunosc, pentru noi, un apel de urgenţă şi insistând să se angajeze într-o atitudine reală de convertire. Alţii, venind din cele patru vânturi, unde nu l-au cunoscut nici nu l-au frecventat, va fi deschis poarta căci viaţa lor va fi făcută din toate aceste treceri prin porțile înguste care sunt evocate și care îi sunt cunoscute „stăpânului casei”, pentru că a trăit după Duhul său.

Nu ne mirăm de a vedea pe Cristos anunțând Împărăția ca o răsturnare de situaţii umane: „Da, unii dintre cei din urmă vor fi primii, iar unii dintre primii vor fi ultimii!” așa ca la „Magnificat”. Încă o dată, toată familiaritate superficială cu Cristos, toate pietatea fără convertire va găsi poarta închisă.

 

Suntem invitați cu insistenţă de „stăpânul casei”, Isus însuși, a intra pe poarta cea  strâmtă, pentru a ne introduce în compania „lui Abraham, Isaac şi Iacob şi a tuturor profeților” şi, desigur, în compania mai mult decât prietenoasă, divină! Să nu ezitam; să mergem fără frică cu el prin aceste porți înguste, care se prezintă nouă: nu vine să ne acompanieze? Amin.

 

(pr. Guy Lecourt [2010]; trad. pr. Isidor Chinez; sursă:

http://www.aiderpretres.fr/catecheses/homelies/dimanche/470-22-08-2010-lecourt.html).

 

 

† Adormirea Maicii Domnului: „Sufletul meu tresaltă în Domnul” [luni, 15 august 2016]

 

Evanghelia Luca 1,39-56: În zilele acelea, ridicându-se, Maria s-a dus în grabă către ţinutul muntos, într-o cetate a lui Iuda. A intrat în casa lui Zaharia şi a salutat-o pe Elisabeta. Când a auzit Elisabeta salutul Mariei, a tresăltat copilul în sânul ei, iar Elisabeta a fost umplută de Duhul Sfânt şi a strigat cu glas puternic: „Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul sânului tău! Şi de unde îmi este dată mie aceasta, ca să vină mama Domnului meu la mine? Iată, când a ajuns glasul salutului tău la urechile mele, a tresăltat de bucurie copilul în sânul meu! Fericită aceea care a crezut că se vor împlini cele spuse ei de Domnul!” Maria a spus: „Sufletul meu îl preamăreşte pe Domnul şi duhul meu tresaltă de bucurie în Dumnezeu, Mântuitorul meu, căci a privit la smerenia slujitoarei sale. Iată, de acum toate popoarele mă vor numi fericită, căci mi-a făcut lucruri mari Cel Atotputernic şi numele lui e sfânt! Milostivirea lui rămâne din neam în neam peste cei ce se tem de el. A arătat puterea braţului său: i-a risipit pe cei mândri în cugetul inimii lor. I-a dat jos de pe tron pe cei puternici şi i-a înălţat pe cei smeriţi; pe cei flămânzi i-a copleşit cu bunuri, iar pe cei bogaţi i-a lăsat cu mâinile goale. L-a sprijinit pe Israel, slujitorul său, amintindu-şi de îndurarea sa, după cum a promis părinţilor noştri, lui Abraham şi urmaşilor lui în veci”. Maria a rămas cu ea cam trei luni, apoi s-a întors la casa ei.

Omilie

Când citim evangheliile şi diferite cărţi ale Noului Testament, găsi texte care ne vorbesc de Crăciun, Paşti, Înălţarea lui Isus, Rusalii. Dar nici unul nu este făcut despre de Adormirea Maicii Domnului. Prin urmare, această sărbătoare nu s-a născut din Biblia nici din cercetarea teologilor. Sunt creştinii care au început să o celebreze. Ei nu puteau admite că Cristos cel înviat ar fi putut lăsa trupul mamei sale pe acest pământ fără să-l fi înviat din morți.

Astfel această sărbătoare a fost celebrată în secolul al cincilea. Şi atunci când papa Pius al XII-lea a promulgat dogma Adormirii Maicii Domnului, a făcut să ratifice această tradiţie: Maria a intrat cu trupul şi sufletul în gloria lui Dumnezeu. Este sărbătoarea excepțională la care toţi creştinii sunt invitaţi. Ca răspuns la această invitaţie, se adună bărbaţi, femei şi copii în multe sanctuare dedicate Mariei, la Lourdes, Fatima, La Salette şi în diferite alte locuri de pelerinaj. Împreună, ne întoarcem spre Maria pentru a-i implora protecţia sa.

Textele biblice de această zi ne aduce o învăţătură de cea mai mare importanţă. Mai întâi am citit lectura din Apocalips. Acesta este un text un pic derutant, care a fost scris într-o perioadă de persecuţie. Pentru aceasta a fost scris într-un limbaj codat şi simbolic pe care numai creştini puteau să-l înţeleagă. Această femeie, care intervine în istorie reprezentată de comunitatea ebraică este rămasă fidelă aşteptărilor lui Mesia. Ea este aceea care dă naștere copilului promis, cel care va salva poporul său. Forţele răului nu vor avea nici o putere asupra lui. Isus cel înviat este biruitor asupra răului şi a morții.

În această sărbătoare a Adormirii Maicii Domnului, viziunea autorului se aplică desigur spre Maria. Scăpând de violenţă, ea dă lumii pe Mesia lui Dumnezeu. Apoi, ea este promisă în mod misterios pentru întâlnirea cu Dumnezeu. Astfel regăsim mesajul sfântului Paul adresat creştinilor din Corint. El insistă asupra consecinţe nemaiauzite  a învierii lui Isus. Este un eveniment important pentru noi toţi. Cristos nu a înviat pentru el singur, dar pentru toţi. Prin moartea şi învierea sa, ne-a deschis trecere spre această lume nouă, cheamă de Împărăţia lui Dumnezeu. Marie participă desăvârșit la învierea fiului său. Toţi credincioşii pot să se bucure.

În Evanghelia, am citit relatarea vizitei Mariei la Elisabeta. Acest text a fost ales din cauza lui „Magnificat” cântat de Maria și pe care noi putem să-l cântăm și noi cu ea. Ca și Elisabeta şi cu ea, putem să proclamăm: „Fericită ești, tu care ai crezut!” Marie ne învață că a avea credinţă nu este doar a avea idei, convingeri; este pentru a începe drumul. Ea însăși a demonstrat o încredere totală în Dumnezeu. Ea s-a abandonat total la voința sa.

Ceea ce remarcăm în special la ea este graba sa atunci când își vizitează verișoara sa. În Biblie, există un cuvânt care apare frecvent: „imediat”. Avem un alt aspect al credinţei. Răspuns la chemarea lui Dumnezeu nu suportă lungi așteptări. Ea pleacă imediat şi în grabă. Vestea cea bună este că Marie nu s-a schimbat. Noi putem apela și „imediat” ea ne conduce spre Isus sau aproape de ea. Da, desigur, Marie nu este verișoara noastră; este mult mai mult: este Mama noastră. Isus însuşi a voit-o când i-a spus lui Ioan: „Iată, mama ta” şi Mariei: „Iată, fiul tău”. Prin el, Isus i-a încredinţat toată omenirea mamei sale. Atunci, nu ezitaţi, să-o luăm cu noi, indiferent de situaţia noastră.

În această zi, noi ne încredem ei cu toate familiile de pe pământ, în special acele care sunt în grea suferinţă. Ne gândim la victime terorismului, la foamete, la şomaj şi la nesiguranță în toate formele sale. Nu uităm că Maria a fost la picioarele crucii fiului său. Ea este asemenea cu toţi cei care suferă. Cu ea şi cu Isus, vizitele noastre vor deveni vizitări. Prin noi, Isus este acela care îi întâlnește.

Vom celebra împreună Euharistiei. Cu Maria, Isus este acela care vine să ne viziteze. El vrea să facă din noi casa sa, să ne împărtășească din Trupul şi Sângele său. Această întâlnire să ne umple de fericire și pace așa cum a umplut de bucurie pe Maria şi pe verișoara sa Elisabeta! Amin.

(pr. Jean Compazieu [2016]; trad. pr. Isidor Chinez; sursă:

http://dimancheprochain.org/6200-homelie-de-lassomption/).

† Duminica a 20-a de peste an (C): „Curaj pentru luptă” [14 august 2016]



„Foc am venit să arunc pe pământ...”

Evanghelia Luca 12,49-53: În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi: „Foc am venit să arunc pe pământ şi ce altceva vreau decât să se aprindă! Am să fiu botezat cu un botez şi cât sunt de preocupat până se va împlini! Credeţi că am venit să aduc pace pe pământ? Nicidecum, vă spun, ci dezbinare. Căci, de acum înainte, cinci dintr-o casă vor fi dezbinaţi: trei împotriva a doi şi doi împotriva a trei. Vor fi dezbinaţi tatăl împotriva fiului şi fiul împotriva tatălui; mama împotriva fiicei şi fiica împotriva mamei; soacra împotriva nurorii sale şi nora împotriva soacrei”.

 

Omilie

 

La început, lecturi biblice din această duminică, sunt destul de derutante. Şi mai presus de toate, riscăm să le interpretăm greşit. Pentru a le înţelege, trebuie amintit că este se referă la perioade de persecuţie. Profetul Ieremia a suferit foarte mult ura adversarilor săi, chiar în satul natal. A fost acuzat că demoralizează poporului său. Dar profetul vorbeşte în numele lui Dumnezeu. În el cuvântul lui Dumnezeu este un foc ce nu poate fi oprit. Au încercat să-l omoare. Dar printr-un străin, un etiopian, va fi salvat.

 

Această relatare ne trimite înapoi la moarte în timpuri străvechi. Dar vedem în mod clar astăzi nu e mai bine. Mulţi creştini suferă cele mai grave orori din cauza credinţei lor în Isus Cristos. Dar ca Ieremia şi mulți alții, nimic nu poate să-i abată de la această credinţă care locuiește în ei. Ei au înţeles că Cristos este „calea, adevărul şi viaţa”. Numai el are „cuvintele vieţii veşnice”.

 

Scrisoare către Evrei (din a doua lectură) este adresată creștinilor persecutaţi. Această scrisoare prezintă marile mărturii ale credinţei găsite de-a lungul întregului Vechi Testament. O spune autorul acestei scrisori: „o mare mulţime de martori ce ne înconjoară”. Dar cel mai important pentru noi, creştinii, este să fixăm privirile noastre spre pe Isus. El este martorul totdeauna prezent, cel care a spus: „Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul timpurilor” (Mt 28,20). Ne precede pe drumul pe care trebuie să-l urmăm. Cu el, putem fi siguri că vom atinge scopul. Prin ascultarea sa până la moartea pe cruce, el ne-a obținut victorie peste toate forţele răului. Acum este triumful iubirii lui Dumnezeu. Această veste bună este un mesaj de speranţă pentru creştinii persecutaţi din toate timpurile. Din nou iubirea va triumfa.

 

În Evanghelie, sfântul Luca ne vorbește despre focul pe care Isus a venit să-l aducă pe pământ. Nu este vorba despre un foc distrugător. Este focul iubirii afective care este în Dumnezeu. Când sfântul Luca a scris Evanghelia sa, măsoară consecințele după anunţul vestei bune, atât în lumea ebraică cât și în lumea păgână. Începând de la focul Rusaliilor, acest anunţ este ca o flacără ce se răspândește cu toată viteză. În lumea ebraică, părea că distruge edificiul religios. În lumea păgână, este considerat ca o contagiune nesăbuită.

 

Incendiul este așa încât cei care devin ucenicii lui Cristos sunt respinși chiar de membrii familiilor lor. „Fiecare are un dușman printre cei din casa sa”. Acest lucru este încă adevărat și astăzi. Oamenii care se convertesc la Cristos sunt obligați să fugă departe de casă. Anunţând aceasta, Isus vorbeşte din experienţă proprie. El însuşi a fost respins de către prieteni din copilăria de la Nazaret. Adesea, ei au încercat să-l omoare. Anunţul despre Împărăţia lui Dumnezeu poate să atragă după sine sfâșiere dureroasă. Focul aprins de Isus conduce discipolii săi la alegeri radicale.

 

Este important pentru noi. Dacă credinţa noastră se limitează la participarea la sfânta liturghie duminica, noi nu vom prinde riscuri mari. Pot exista bătăi de joc în unele mijloace de muncă, în timp liber şi uneori în familie. Dar în Orientul Mijlociu, în Coreea de Nord şi în multe ţări, cei care se convertesc la Evanghelia lui Cristos sunt urmăriți, închişi şi duși la moarte. Avem în toate zilele numeroși mărturisitori.

 

Toți acești oameni, aceste femei şi chiar copii care au murit din cauza credinţei lor în Cristos ne interpelează: ce ați făcut voi cu botezul vostru? Pentru ce vă stabiliți în pasivitate şi să nu faceți eforturi? În fața lui Isus, nu există nici un compromis posibil: sau întorcându-se către el și se străduieşte să-l urmeze, sau se privește spre el însuși, spre profitul său... şi atunci focul se stinge.

 

Pentru a îndeplini misiunea Bisericii este nevoie de creștini cu adevărat pasionați de această iubire care este în Dumnezeu. François Mauriac a spus: „Dacă sunteţi un ucenic al lui Cristos, mulţi se vor încălzi la acest foc. Dar în zile când voi nu ardeți de iubire, alții vor muri de frig”. Atunci, da, lăsăm aici jos inimile noastre ca să se aprindă din această iubire care este în Dumnezeu pentru a comunica tuturor celor care ne înconjoară.

(pr. Jean Compazieu [2016]; trad. pr. Isidor Chinez; sursă:

http://dimancheprochain.org/6187-homelie-du-20eme-dimanche-du-temps-ordinaire-3/).

Sfântul Dominic (1175-1221), preot, fondatorul Ordinului Fraţilor Predicatori [8 august]

Sfântul Dominic (1435) - de Fra Angelico;
Perugia, Altarpiece.

Dominic, numit atletul, omul faptelor mărețe,
Lupta vieții, luptă sfântă, vine astăzi să ne-nvețe.
Azi, Biserica întreagă, cuvenit respect cântând dă
Celui care e în stare să ne ducă la izbândă.

Dominic, rămas în viață neînvins de vreo ispită,
Neatins de duhul lumii, de suflarea-i otrăvită,
De copil, ca o făclie, a-nceput să se consume
La vederea răutății și-a păcatului în lume.

Ce putea această viață trecătoare să-i ofere?
Doar regret și remușcare și iluzii efemere;
Lasă lumea și la luptă! Tot ce-i rău în cale sfarmă;
Harul Domnului din ceruri este singura lui armă.

Cad cuvintele-nfocate ca din nori potop de grindeni.
Ucenici zeloși în lume el trimite pretutindeni.
Aliați fideli el are plânsul, lacrimile-amare,
Rugăciunile, la dânsul nici minunile nu-s rare.

Sus, în cer, și sfinți și îngeri preamăresc Treimea Sfântă,
Pe pământ, de-asemeni, toată firea bine o cuvântă.
Iar pe noi, drumeții vieții, Dominic în cer ne poarte,
Unde nu e plâns, nici jale, ci e viață fără moarte. Amin.

 

 

Cântec – Dominic [Dominique]

Dominique, nique, nique

Dominique, nique, nique
S'en allait tout simplement
Routier, pauvre et chantant
En tous chemins, en tous lieux
Il ne parle que du Bon Dieu
Il ne parle que du Bon Dieu.

A l'époque où Jean Sans Terre, d'Angleterre était le roi
Dominique notre père, combattit les albigeois.

Dominique, nique, nique
S'en allait tout simplement
Routier, pauvre et chantant
En tous chemins, en tous lieux
Il ne parle que du Bon Dieu
Il ne parle que du Bon Dieu.

Certains jours un hérétique, par des ronces le conduit
Mais notre Père Dominique, par sa joie le convertit.

Dominique, nique, nique
S'en allait tout simplement
Routier, pauvre et chantant
En tous chemins, en tous lieux
Il ne parle que du Bon Dieu
Il ne parle que du Bon Dieu.

Ni chameau, ni diligence, il parcourt l'Europe à pied
Scandinavie ou Provence, dans la sainte pauvreté.

Dominique, nique, nique
S'en allait tout simplement
Routier, pauvre et chantant
En tous chemins, en tous lieux
Il ne parle que du Bon Dieu
Il ne parle que du Bon Dieu.

Enflamma de toute école filles et garçons pleins d'ardeur
Et pour semer la parole, inventa les Frères-Precheurs.

Dominique, nique, nique
S'en allait tout simplement
Routier, pauvre et chantant
En tous chemins, en tous lieux
Il ne parle que du Bon Dieu
Il ne parle que du Bon Dieu.

Chez Dominique et ses frères, le pain s'en vint à manquer
Et deux anges se présentèrent, portant de grands pains dorés.

Dominique, nique, nique
S'en allait tout simplement
Routier, pauvre et chantant
En tous chemins, en tous lieux
Il ne parle que du Bon Dieu
Il ne parle que du Bon Dieu.

Dominique vit en reve, les precheurs du monde entier
Sous le manteau de la Vierge, en grand nombre rassemblés.

Dominique, nique, nique
S'en allait tout simplement
Routier, pauvre et chantant
En tous chemins, en tous lieux
Il ne parle que du Bon Dieu
Il ne parle que du Bon Dieu.

Dominique, mon bon Père, garde-nous simples et gais
Pour annoncer à nos frères, la vie et la vérité.

Dominique, nique, nique
S'en allait tout simplement
Routier, pauvre et chantant
En tous chemins, en tous lieux
Il ne parle que du Bon Dieu
Il ne parle que du Bon Dieu.

Dominic [Dominique] este un cântec de limba franceză a artistei belgiene soeur Sourire ieșit în 1962. I-a fost dedicat lui sfântului Dominique de Guzmán, fondator al Ordinul Dominican din care făcea parte și sora Luc-Gabrielle [Sourire] din anul 1960.

Acest cântec a fost un mare succes în Europa, în America de Nord, în America de Sud, în Oceania şi în Africa de Sud. Este singura melodie de limba franceză care este numărul 1 în vânzarea discurilor înregistrate din Statele Unite în timpul lunii decembrie a anului 1963. Este prima dată când o artistă belgiană reuşeşte să ajungă numărul 1 din vânzări de discuri în această ţară.

Jeanine Deckers (1933-1985), mai bine cunoscută ca sœur Sourire (sister Smile), a fost o cântăreață belgiană şi un membru al Ordinului Dominican din Belgia ca sora Luc-Gabrielle. A dobândit faima mondială în 1963 cu cântecul de limba franceză „Dominique”.

Panis angelicus

 

 

Partituri:

 

 

http://www.pdf.freegigmusic.com/pn-vcl-vcl_panis-angelicus_a-dur.pdf

 

 

Titre en écoute : Panis Angelicus, issu de l'album CREDO. XIIème ou XIIIème siècle / 12th ou 13th century . Melodie adaptée par César Franck (XIXème). Music adapted by César Franck (19th century).

Interprètes : Schola Regina, Philippe Nikolov (chef de choeur).

(c) 2011 Decca / Universal Music Classics, France.

 

„Notre interprétation s'attache à restituer la spontanéité et la ferveur d'une assemblée de croyants. Le chant a pour destination la prière commune. Les pièces choisies comptent parmi les plus populaires des répertoires grégorien et latin et peuvent être chantées par tous tout au long de l'année”. Philippe Nikolov, directeur artistique et chef du choeur Schola Regina.

 

Album disponible sur Amazon.fr : http://amzn.to/gq5Nik