 |
| „Poatra cea strâmtă!” |
Evanghelia Luca 13,22-30: În acel timp,
călătorind către Ierusalim, Isus trecea prin cetăţi şi sate învăţând. Dar cineva i-a spus: „Doamne, sunt puţini cei mântuiţi?” El le-a spus: „Străduiţi-vă să intraţi pe poarta cea strâmtă, căci vă spun, mulţi vor căuta
să intre şi nu vor putea! După ce stăpânul casei se va scula şi
va închide poarta, stând afară, veţi începe să bateţi la poartă, spunând:
«Stăpâne, deschide-ne!», dar el, răspunzând, vă va spune: «Nu ştiu de unde
sunteţi». Atunci veţi începe să spuneţi: «Noi am mâncat şi am
băut împreună cu tine, iar tu ai învăţat prin pieţele noastre».
Însă el va spune: «Nu ştiu de unde sunteţi; plecaţi de la mine voi toţi care
săvârşiţi fărădelegea!» Acolo va fi plânset şi scrâşnirea
dinţilor când îi veţi vedea pe Abraham, pe Isaac, pe Iacob şi pe toţi profeţii
în împărăţia lui Dumnezeu; voi însă veţi fi alungaţi afară. Şi
vor veni de la răsărit şi de la apus, de la miazănoapte şi de la miazăzi şi vor
fi aşezaţi la masă în împărăţia lui Dumnezeu. Şi, iată, unii
dintre cei din urmă vor fi primii, iar unii dintre primii vor fi ultimii!”
Omilie
„Doamne, sunt puţini cei mântuiţi?” (Lc 13,22-30).
Problema era actuală într-o epoca
în care anumiți rabinii afirmau că toţi israeliţii vor avea parte de lumea
viitoare (Mișna, Sanhedrinul X,1); alți rabini, că acei care pier sunt mai numeroși
decât cei salvați (IV Esdras IX,15).
Ca de obicei, Isus nu răspunde la
întrebări sau mai degrabă el provoacă în continuare. Care este de fapt adevărata
întrebare? Nu este: „Eu voi fi salvat? Și cum? Cine poate să-îmi spună?”
Nimeni, dar iată condițiile. „Străduiţi-vă
să intraţi pe poarta cea strâmtă”. Unde se găsește această poartă îngustă? Ea
este în viaţa mea de fiecare zi. Dar, mai întâi, o remarcă de bun simt: cu cât
mai mult sunt încărcat, împovărat, cu atât mai mult poarta îmi va părea strâmtă!
Am nevoie de a reduce, de a mă detașa de unele lucruri nu necesare, banale şi
probabil de „îmbulzeala persoanei care sunt eu” cum spunea cu umor sfântul Thomas
Morus: în traducere, ego-ul meu predominant.
Dar Isus vorbeşte de un efort care trebuie făcut pentru a intra în
Împărăţia lui Dumnezeu. Aceste eforturi se prezintă în noi în modul cel mai
natural din lume. Astfel, cel mai mic gestul de atenţie la alții, cele mai mici
cuvinte binevoitoare, fiecare tentativă de a mă domina, pentru a nu ceda
propriei mele plăceri sau a face haz de mine, dar și opusul pentru a
merge spre unul care are nevoie de mine, este întotdeauna un pas care mă face
să avansez și chiar să trec de poarta cea strâmtă. De fiecare dată când îmi dau
seama că lovituri nedrepte mi-a fost aplicate, de fiecare dată când spun „da” la o cruce pe care eu am purtat-o, sunt pe
drumul cel bun spre poarta strâmtă care duce la Împărăţie. Prin această imagine
de poartă strâmtă, Isus ne repetă grave şi chiar dificultăţile conduitei umane
şi în acelaşi timp, necesitatea absolută de a ne converti fără încetare la
valorile Evangheliei; ceea ce nu fără eforturi dar mai ales dispozițiile de
primire și de umilă cerere a acestor daruri de convertire.
Isus continuă cu imaginea porții de
data asta închise. Există un risc real de a sta afară, în exteriorul
Împărăției, pentru că am făcut rău şi viaţa noastră va fi incompatibilă cu
aceea a Împărăției Iubirii.
Isus se adresează celor care îl
cunosc, pentru noi, un apel de urgenţă şi insistând să se angajeze într-o
atitudine reală de convertire. Alţii, venind din cele patru vânturi, unde nu
l-au cunoscut nici nu l-au frecventat, va fi deschis poarta căci viaţa lor va fi
făcută din toate aceste treceri prin porțile înguste care sunt evocate și care
îi sunt cunoscute „stăpânului casei”, pentru că a trăit după Duhul său.
Nu ne mirăm de a vedea pe Cristos
anunțând Împărăția ca o răsturnare de situaţii umane: „Da, unii dintre cei din
urmă vor fi primii, iar unii dintre primii vor fi ultimii!” așa ca la „Magnificat”.
Încă o dată, toată familiaritate superficială cu Cristos, toate pietatea fără
convertire va găsi poarta închisă.
Suntem invitați cu insistenţă de „stăpânul
casei”, Isus însuși, a intra pe poarta cea
strâmtă, pentru a ne introduce în compania „lui Abraham, Isaac şi Iacob
şi a tuturor profeților” şi, desigur, în compania mai mult decât prietenoasă,
divină! Să nu ezitam; să mergem fără frică cu el prin aceste porți înguste,
care se prezintă nouă: nu vine să ne acompanieze? Amin.
(pr. Guy Lecourt
[2010]; trad. pr. Isidor Chinez; sursă:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu