Iertare și milostivire – este „un lucru nou” salvarea noastră
pr. Isidor Chinez – capelă, Adjudeni (6 aprilie 2025)
Lecturi biblice: Isaia 43,16-21; Filipeni 3,8-14; Evanghelia Ioan 8,1-11; lecturi biblice
Omilie
Liturgia din această duminică evidențiază mesajul evanghelic al iertării și al milostivirii. În prima lectură, mântuirea este identificată cu iertarea lui Dumnezeu ce permite evreilor să se întoarcă din exilul babilonian în pământul lor. Profetul proclamă: „Nu vă mai amintiţi de cele dinainte şi nu vă mai gândiţi la cele din vechime! Iată, eu fac un lucru nou: încolţeşte, nu-l recunoaşteţi?” (Is 43,18-19). Apare din nou în a doua lectură unde apostolul Paul spune: „dar un singur lucru fac: uit cele din urma mea şi mă avânt către cele dinainte” (Fil 3,13). În cele din urmă, este experiența dramatică a adulterei, unde femeia se ridică din umilința ei scăpând de lovirea cu pietre și obținând de la Domnul un viitor: „«Nu te-a condamnat nimeni?» Ea i-a zis: «Nimeni, Doamne». Isus i-a spus: «Nici eu nu te condamn; mergi, de acum să nu mai păcătuieşti!»” (In 8,10-11). Este milostivirea Domnului. Este tensiunea dintre trecut și viitor și atinge punctul culminant în lucrarea de eliberare realizată de Isus prin oferirea unui viitor ce stă să anuleze trecutul: este moartea pe cruce a Domnului pentru fiecare ființă umană căci este luminată de har și de milostivire.
În prima lectură (Is 43,16-21), profetul Isaia le spune exilaților din Babilon [suntem în secolul al VI-lea î.C., între anii 587-538 î.C.] să-și păstreze credința în Dumnezeu și că viitorul stă mereu în noutate. Punctul de referință este ieșirea din Egipt. Dumnezeu ne-a eliberat. O va face din nou deschizând drumul în deșert. Isaia (Deutero-Isaia – cap. 40-55) se referă la întoarcerea din exilul babilonian. Însă adevărata nenorocire este nu condiția robiei, de care Israelul a fost deja eliberat în trecut, ci lipsa încrederii în lucrarea Domnului. E o experiența istorică. Putem spera în ajutorul lui Dumnezeu: Domnul se arătă un eliberator puternic din sclavia concretă. Trecutul nu mai are nicio greutate și amintirea suferințelor deja îndurate trebuie să dispară în fața lucrări de eliberare pe care o îndeplinește Dumnezeu: „Iată, eu fac un lucru nou: încolţeşte, nu-l recunoaşteţi? Voi stabili un drum în pustiu şi râuri în ţinutul uscat” (v. 19). Profetul aduce imaginea drumului care se deschide în deșert pe care exilații se întorc în țara lor cu speranța unei lumi noi. Iertarea lui Dumnezeu este orientată spre un viitor și reluarea căii care a fost închisă: „mă vor glorifica animalele câmpului […] pentru că voi da apă în pustiu […] ca să dau de băut poporului meu, alesului meu!” (v. 20). Este un anunț de mântuire!
În lectura a doua (Fil 3,8-14), apostolul Paul afirmă că nu a ajuns încă la cunoașterea deplină a lui Isus, că el este încă un călător și speră să ajungă într-o zi la desăvârșire: „pe el vreau să-l cunosc şi puterea învierii lui şi comuniunea cu pătimirile sale, fiind conformat cu el în moarte, doar voi ajunge cumva la învierea din morţi” (v. 10-11). Substantivul „cunoaștere” [în greacă gnosis] sau „gnoză” este pus în relație cu Dumnezeu. Adevărata cunoașterea a Domnului este de nedespărțit de iubire și are o latură practică căci experiență religioasă, ce se exprimă în cuvânt, este o carismă dată de Dumnezeu prin Duhul Sfânt și face parte din contextul alianței [„te voi logodi cu mine în fidelitate şi-l vei cunoaşte pe Domnul” (Os 2,22; cf. Os 4,1.6; 6,6; Ier 31,34)]. Cunoașterea lui Paul despre Isus implică o relație de comuniune intensă și personală, așa cum este exprimată în formula „Domnul meu” [Kyrios, în greacă]. Această lectură indică calea de urmat, căci credinciosul nu mai este prins în calculul meritelor și demeritelor după „Legea” stabilită. Este o certitudine care-l animă: Domnul continuă să-l iubească [„dar când i-a plăcut lui Dumnezeue, cel care m-a ales încă din sânul mamei mele şi m-a chemat prin harul său, mi l-a descoperit pe Fiul său în mine ca să-l vestesc păgânilor” (Gal 1,15-16)]. Timpul prezent este trăit orientat spre viitor, în credința în Isus cel înviat și în speranța de a ajunge la comuniunea deplină cu el. Când păcatele ne sunt iertate, înseamnă să începem să trăim un nou stil de viață. Uneori putem. Uneori suntem slabi și avem nevoie de milostivirea lui Dumnezeu. Dar iertarea este întotdeauna disponibilă pentru a ne elibera de greșeli și de păcate. Când Domnul a iertat-o pe femeia adulteră a făcut aceasta: a eliberat-o să fie o altă persoană decât era înainte. E o făptură nouă!
În a cincea duminică din Postul Mare ascultăm o altă pagină evanghelică despre milostivire: e relatarea după Ioan (In 8,1-11) de la templu din Ierusalim, unde Isus învăța mulțimile ce se aduna în jurul său. Cărturarii și fariseii, mereu gata să-l încerce, îi aduc o femeie ce fusese prinsă în adulter: „i-au zis: «Învăţătorule, această femeie a fost surprinsă asupra faptului de adulter. Moise ne-a poruncit în Lege ca pe astfel de femei să le batem cu pietre. Dar tu, ce zici?»” (v. 4-5). Isus nu o justifică pe adulteră, nici nu spune că legea trebuie schimbată, lasă timpul să treacă și permite acuzatorilor să se gândească și face acest gest ciudat: ghemuit pe pământ, scrie în praf cu degetul… Chemat să aleagă între pedeapsa pentru încălcarea „Legii” și milostivire, Domnul alege milostivirea fără a contrazice „Legea”. Este esențială manifestarea chemării noastre umane, căci ni-o adresează Dumnezeu. Însă o dată ce păcatul a încălcat „Legea”, Dumnezeu rămâne cu milostivirea, ne învață Isus. Nici o condamnare, doar milostivire! Moartea și învierea Domnului reprezintă evenimentul istoric pe care se întemeiază speranța renașterii noastre!
Demnitatea care se revarsă abundent din întâlnirea cu Isus este motivul conducător al relatării femeii prinsă în adulter. Se știe că fragmentul nu a aparținut inițial Evangheliei după Ioan și doar într-un moment ulterior a intrat în evanghelie, venind dintr-o altă sursă [poate Luca?]. Acceptarea liturgică foarte târzie [unii vorbesc despre secolul al V-lea] a acestei întârzieri vine tocmai din naturaleția cu care Isus iartă un păcat care era „disciplinat” de biserica de la origini în mod destul de rigid. Vorbim despre judecata lui Isus în contrast cu cea a adversarilor săi. Cărturarii și fariseii acuzatori conduc o femeie ca o prada prin forță, mai ales în timpul acțiunilor de vânătoare. Ea, rușinată, stă în picioare, în fața tuturor [„punând-o la mijloc”], iar Isus s-a aplecat scriind cu degetul pe pământ. Sfântul Augustin a trasat în mod admirabil drama, scriind: „au rămas doi: mizeria și mizericordia”. Când „procesul” s-a stins rămân mizerabila și milostivul și Isus poate să emită sentința definitivă: „nici eu nu te condamn; mergi, de acum să nu mai păcătuieşti!” (v. 11). Viața se renaște datorită unui Cuvânt care nu cunoaște condamnarea. Pentru farisei, femeia este doar o adulteră: nimic mai mult. Pentru Isus, femeia, care stă în fața lui, nu poate fi definită numai prin păcatul ei. Omul este un mister care nu poate fi epuizat; în fiecare ființă umană trăiește harul neexprimat. „Mergi, de acum să nu mai păcătuieşti!” Este un act de încredere în harul divin. Privirea lui Isus asupra femeii și asupra noastră este o privire care nu ne zdrobește sub greutatea păcatelor noastre, ci ne eliberează cu milostivirea sa și ne pune din nou pe picioare, ne spune: „Mergi, eu sunt cu tine!” Omul se poată ridica și să meargă din nou!
Să ne încredem în iertarea și milostivirea Domnului!
Bibliografia [anul C]: Angelo Comastri it; Associazione “il filo – gruppo laico di ispirazione cristiana” – Napoli (www.ilfilo.org); Armellini F., (http://www.qumran2.net; https://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio); Biblia, Sapientia, Iași 2013; Bianco E., Accogliere la parola. Anno C, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1997; Bono L., Preparare insieme l’omelia (C) 1977 it; Cantalamessa R., (http://www.qumran2.net); Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M., (http://www.donmarcoceccarelli.it); Compazieu J., (http://dimancheprochain.org); Cortesi A., (https://alessandrocortesi2012.wordpress.com); Dehoniani Andria (https://dehonianiandria.it); Dumea C., (www.pastoratie.ro); Elledici.org (https://www.elledici.org/liturgia/parlare-di-dio-domenica-prossima); Farinella P., (http://www.paolofarinella.eu); Garcìa J. M., (http://www.catechistaduepuntozero.it); Grilli M., (https://diocesitivoliepalestrina.it); Lasconi T., (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Lefebvre S., (https://francoisassise.wordpress.com); L'Osservatore Romano; Lucaci A., (http://ro.radiovaticana.va); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B., (http://www.qumran2.net); Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Mela R., (http://www.settimananews.it/ascolto-annuncio); Orestano C. F., (http://www.monasterodiruviano.it); Piccolo G., (http://www.clerus.va); Predici și omilii (https://www.elledici.org); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Rossé G., Il Vangelo di Luca, Citta Nuova, 2001; Sacchi A., (http://nicodemo.net); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M-N., (http://thierry.jallas.over-blog.com); Vanhoye A., Pâinea zilnică a cuvântului, Sapientia, Iași 2003; Vianello A., (https://incammino.blog).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu