 |
| Imagini de P. Boklevskii, D. Șmarinov. (sursa: https://fiindimagine.wordpress.com/tag/razumikhin/). |
Sonia, personajul secundar din
romanul Crimă şi pedeapsă, reprezintă
femeia cu o trăsătură rar întâlnită până atunci în literatură, femeia cu spirit
de sacrificiu. Sonia se anulează aproape ca om, se jertfeşte ca fiinţă pentru
a-şi ajuta familia să iasă din mizerie. Ajunge să se prostitueze pentru ca
fraţii ei mai mici să aibă hrană în fiecare zi pe masă. E plină de
generozitate, se dăruieşte pe sine, mută munţii din loc pentru binele
aproapelui.
Sonia este femeia păcătoasă, pe
care o întâlnim şi în Sfânta Scriptura, femeia care ajunge să verse lacrimi de
pocăinţă şi să-şi îndrepte viaţa, precum Maria Magdalena sau Maria Egipteanca.
Conştient de păcatele ei, Raskolnikov o consideră, totuşi, superioară lui, de
aceea într-o zi se apleacă şi-i sărută piciorul, căci ea înţelegea perfect
starea-i infamantă şi penibilă în care trăia. Dispreţul celor din jur, deşi o
tortura, nu-i schimbase întru nimic sufletul pur. Lui Raskolnikov îi era
limpede că Sonia, prin caracterul ei şi cu educaţia religioasă (în camera ei pe
scrin se afla Noul Testament, din care îi citea lui Raskolnikov pasajul despre
învierea lui Lazăr), în pofida împrejurărilor, nu se putea complace la infinit
în acea situaţie. Perdiţia nu-i afectase decât trupul, nicio picătură de
depravare nu-i alunecase în inimă.
Spre deosebire de Raskolnikov,
care credea ca ucisese un parazit, şi nu se simţea deloc vinovat de fapta
săvârşită, Sonia are mereu în faţă conştiinţa că greşeşte, că păcătuieşte în
faţa lui Dumnezeu, dar şi nădejdea iertării şi a mântuirii. Ea îl îndeamnă pe
Raskolnikov să se predea, zicându-i că suferinţa e un lucru mare şi sfânt, că
mereu în suferinţă respiră o idee.
Înainte de a se preda,
Raskolnikov vine să ia de la Sonia crucea din lemn de chiparos, pe care şi-o
atârnă de gât, semn că s-a decis să-şi poate crucea. Deşi Raskolnikov o
respinge, Sonia îl urmează de departe pe acesta pe drumul spre poliţie, apoi se
mută în Siberia unde fusese trimis pentru ispăşirea pedepsei, ca oarecând
mironosiţele femei pe drumul Golgotei.
Sonia rămâne un mister pentru
Raskolnikov, care nu pricepe cum, în Siberia fiind, ea reuşise să fie îndrăgită
de toţi deţinuţii, care o cunoşteau foarte bine, la fel şi soţiile şi
ibovnicele care o vizitau. Când o vedeau deţinuţii îşi scoteau căciulile, o
salutau: „Măicuţă Sofia Semionovna, măicuţa noastră scumpă şi dragă!”. Ea
devine model de viaţă şi trăire pentru acei oameni izolaţi, cărora le zâmbea cu
blândeţe, ajutându-i, dându-le sfaturi şi leacuri când erau bolnavi.
De ce mister? Pentru că însuşi Dostoievski nu vedea omul decât în mişcare, în contradicţii mistuitoare, în devenire: „Omul este un mister. Trebuie să aduci acest mister la lumina zilei, şi chiar dacă am să-mi dedic toată viaţa acestui ţel, n-am să consider că am pierdut timpul degeaba: eu mă concentrez asupra acestui mister pentru că vreau să fiu om”.
De ce mister? Pentru că însuşi Dostoievski nu vedea omul decât în mişcare, în contradicţii mistuitoare, în devenire: „Omul este un mister. Trebuie să aduci acest mister la lumina zilei, şi chiar dacă am să-mi dedic toată viaţa acestui ţel, n-am să consider că am pierdut timpul degeaba: eu mă concentrez asupra acestui mister pentru că vreau să fiu om”.
Ultima scenă a romanului, cea a
întâlnirii dintre Raskolnikov şi Sonia, reprezintă scena în care eroul este
salvat, ca şi Faust de către Margareta, prin dragoste. Dragostea îi regenerează
pe amândoi, căci inima unuia cuprindea izvoare nesecate de viaţă pentru inima
celuilalt.
(Emilia Neacşu, „Dostoievski şi crezul creştin”; sursa:
http://www.studiiinterdisciplinare.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=74%3Adostoievski-i-crezul-cretin&catid=34%3Aforum&Itemid=73&lang=ro).
http://www.studiiinterdisciplinare.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=74%3Adostoievski-i-crezul-cretin&catid=34%3Aforum&Itemid=73&lang=ro).
Crimă și pedeapsă (de F. M. Dostoievski) – PDF
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu