† Duminica a 32-a de peste an (C): Dumnezeul celor vii [6 noiembrie 2016]



Dumnezeul celor vii.

Evanghelia Luca 20,27-38: În acel timp, au venit la Isus unii dintre saducei, care spun că nu este înviere, şi l-au întrebat: „Învăţătorule, Moise a scris: «Dacă cineva are un frate căsătorit care moare fără să aibă copii, fratele lui să ia femeia şi să ridice urmaşi fratelui său!» Erau deci şapte fraţi. Primul, luându-şi soţie, a murit fără copii. Cel de-al doilea şi cel de-al treilea au luat-o de soţie. Şi toţi cei şapte au murit şi nu au lăsat copii. În cele din urmă, a murit şi femeia. Aşadar, la înviere, căruia dintre ei îi va fi soţie femeia? Pentru că toţi şapte au avut-o de soţie”. Isus le-a răspuns: „Fiii lumii acesteia se însoară şi se mărită; însă cei consideraţi vrednici să dobândească lumea cealaltă şi învierea din morţi nu se vor însura şi nici nu se vor mărita, pentru că nu mai pot de acum să moară; sunt asemenea îngerilor şi sunt fii ai lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii. Iar că morţii învie, o arată şi Moise în relatarea despre rug, când îl numeşte pe Domnul: «Dumnezeul lui Abraham, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacob». Dumnezeu nu este al celor morţi, ci al celor vii, întrucât toţi trăiesc pentru el”.

 

 

Omilie

 

 

Texte liturgice din această duminică ne adresează un mesaj de speranţă. Ele vorbesc despre învierea morţilor şi viaţa lui Dumnezeu. Această dogmă face parte din credinţa noastră. Este chiar cea mai importantă pentru că ne arată scopul vieții noastre.

 

În prima lectură, găsim un martor nemaipomenit al credinţei. Aceasta se întâmpla într-un moment dramatic pentru poporul lui Israel: regii greci guvernează Palestina; ei vor să impună civilizaţia, cultura şi religia lor. Întâlnesc o rezistenţă înverșunată în Israel. Textul din această zi ne vorbeşte despre o mamă cu şapte fiii care au fost arestaţi. Vor să-i oblige să adere la religia păgână. Alegând să rămână credincioşi până la moarte, ei mărturisesc credinţa în înviere. Înţeleg că Dumnezeu nu poate lăsa fără sprijin pe credincioşii săi.

 

Ascultând această relatare, ne gândim la toții creștinii de astăzi care sunt persecutaţi din cauza credinţei lor. Avem mărturii nenumărate din diferite ţări ale lumii, dar și de la noi, chiar şi în bisericile noastre. Admirăm credinţa lor, dar în acelaşi timp, trebuie să ascultăm întrebările lor: ce ați făcut voi cu botezul vostru? Opriți să se instaleze indiferența... Trăim într-o lume care vor să ignore credinţa creştinilor. Aici suntem trimiși pentru a fi mesagerii veștii bune a Evangheliei.

 

Asemenea martirilor din Israel şi a multor credincioşi de astăzi, apostolul Paul este confruntat de „oameni perverși” care nu împărtăşesc credinţa sa. Ca cei mai învârstă, îşi înfige rădăcinile în fidelitatea lui Dumnezeu pentru a rezista duşmanilor săi. El nu are alte arme decât cele ale Cuvântului. Cere cu stăruință rugăciunile tuturor pentru a putea tine puterea de îndurare a lui Cristos. El ne aminteşte că această „cursă” a Cuvântului este o problemă a tuturor şi a fiecăruia. Exprimându-şi încrederea în Cristos, el încurajează creştinii să rămână neclintit în credinţa. Nu trebuie să vă fie frică de cei care pot ucide trupul. Cel mai mare pericol vine de la cei care poate ucide sufletul abătându-l de la Dumnezeu.

 

Credinţa în înviere este în centrul Evangheliei. Este chiar elementul central. Şi totuşi, sunt numeroși cei care se ostenesc să-i adere, chiar printre creştini. Evanghelia de astăzi dovedește că acest lucru nu a fost mai avantajos în timpul iudaismului. Fariseii îl acceptă. Dar saduceii sunt mai conservatori, au refuzat întotdeauna pentru că nu erau înscriși în Legea lui Moise. Chiar au înclinat să-și bată de joc de Cristos.

 

Două grupuri – farisei şi saducei – pune întrebări insistente lui Isus pentru a-l pune la încurcătură. În răspunsul său, nu face referire la cartea martirilor lui Israel din care am auzit un fragment. El ştie că saduceii nu acceptă ca și Cuvânt al lui Dumnezeu. Dar el citează din cartea Exodului: Dumnezeu se prezintă aici lui Moise ca „Dumnezeul lui Abraham, a lui Isaac şi a lui Iacob”. Acești trei patriarhi sunt morți de multă vreme. Dar Isus încheie discuția că Dumnezeu nu este Dumnezeul celor morţi, ci al celor vii.

 

Iată, vestea bună pe care ne-o reamintește în această duminică. În urma patriarhilor şi multor credincioşi, suntem chemaţi la o viaţă nouă pe care Isus o numeşte Împărăţia lui Dumnezeu. Această lume nouă nu este continuarea celei pe care o trăim acum. Este cu totul alta. Există o ruptură radicală între viaţa actuală şi viaţa de înviat. Important este să avem încredere în acela care a spus: „Eu sunt învierea şi Viaţa... Cine crede în mine va trăi pentru totdeauna”.

 

Această comoară este a învierii: nu putem (nici nu trebuie) să o păstrăm pentru noi. Avem nevoie să fie transmis, să se strige în lumea întregă. Dincolo de moarte, noi vom fi vii în Dumnezeu. Această speranţă trebuie să hrănească rugăciunea noastră, în special în această lună dedicată celor răposați. Nu uitam niciodată de Dumnezeul celor vii. El ne cheamă să împărtășim viaţa sa chiar acum.

 

Doamne, noi te rugăm: fă că credinţa şi speranţa Bisericii să fie pentru toţi oamenii vestirea vieţii veşnice pe care tu vrei s-o împarți cu ei.

 

(pr. Jean Compazieu [2016]; trad. pr. Isidor Chinez; sursă:http://dimancheprochain.org).

Originea datei de 2 noiembrie dedicată comemorării credincioșilor răposați

Cimitirul din Lacombe, Louisiana.

Originea datei de 2 noiembrie dedicată comemorării credincioşilor răposaţi se plasează la sfârşitul primului mileniu în cadrul monahismului benedictin de la Cluny. De fapt, în anul 998, Odillon de Mercoeur, al cincilea abate de Cluny [circa 961-1049], stabileşte introducerea în calendarul liturgic de la Cluny a unei comemorări pentru răposaţii „din toată lumea şi din toate timpurile” care să se celebreze în a doua zi din luna noiembrie: „Se decretează de părintele nostru Odillon, la cererea şi cu consensul tuturor confraţilor de la Cluny că aşa cum în toate bisericile lui Dumnezeu din toată lumea se celebrează sărbătoarea Tuturor Sfinţilor în prima zi din noiembrie, tot aşa la noi să fie celebrată cu solemnitate comemorarea tuturor răposaţilor în acest mod: în ziua Tuturor Sfinţilor, după capitul, decanul şi economul vor da de pomană pâine şi vin tuturor săracilor care se vor prezenta, ca la cina Domnului; [...] în aceeaşi zi, după vespere, se vor trage toate clopotele şi se va celebra oficiul pentru răposaţi; Liturghia de dimineaţă (cea din 2 noiembrie) va fi oficiată în mod solemn cu sunetul clopotelor; vor fi celebrate Liturghii în privat şi public pentru odihna sufletelor tuturor credincioşilor şi se va oferi de mâncare pentru doisprezece săraci” (Statutum sancti Odilonis de defunctis: PL 142, 1037-1038). Extinderea acestei comemorări la toată Biserica se pare că se poate găsi pentru prima dată în Ordo Romanus din secolul al XIV-lea, unde ziua de 2 noiembrie este indicată ca anniversarium omnium animarum (Hildefons Schuster, Liber sacramentorum, IV, Torino, 1932, pag. 85).

(Carlo Carletti, „De la trup la suflet”; după L'Osservatore romano, 1 noiembrie 2009; sursă: http://www.ercis.ro/).

Cântări de la liturgia morților - gregorian

Gregorian Choir of the Abbey of Grimbergen, Belgium
Geroen van Boesschoten, conductor

01. Cantos extraídos da Liturgia dos Mortos
02. Subvenite
03. In paradisium - Psalm
04. Ego sum resurrectio et vita
05. Credo quod Redemptor meus
06. Libera me, Domine
07. Regem, cui omnia vivunt
08. Peccatem me quotidie
09. Requiem - Kyrie,
10. Gradualle: Requiem aeternam
11. Si ambulem
12. Alleluia: Requiem aeternam
13. De profundis
14. Dies irae
15. Domine Jesu Chrsite
16. Sancuts
17. Agnus Dei
18. Lux aeterna
19. Antequam nascerer
20. Clementissime Domine Advento
21. Rorate Coeli
22. Ave Maria
23. O Virgo Virginum
24. Sancta et Immaculata Páscoa
25. Isti sunt agni novelli Pentecostes
26. Veni Creator Spiritus

Cristoase, prin moartea și sfânta-nviere

Preasfânta Fecioareă Maria mijlocește pe lângă
Cristos pentru sufletele din Purgator
(secolul al XVII-lea) - de Luca Giordano;
Abbazia di Montserrat

Cristoase, prin moartea și sfânta-nviere

Iertare primește oricine ți-o cere.
Aprinsă speranța în piept tuturor ții
În ceasul cel greu al durerilor morții.

Tu însuți sorbit-ai din cupa amară

A morții cumplite din cale afară.
Te-ai stins pe o cruce, tu, Mielul, plăpândul,
Strigându-l pe Tatăl și capul plecându-l.

Stăpân al măririi și-al veșnicei glorii,

Supusu-te-ai morții ca toți muritorii.
Păstor ce cu drag ai murit pentru turmă,
Condu-ne la Tatăl în ceasul din urmă.

Iubirea-ți pe cruce în brațe cuprinde

Durerile lumii mereu suferinde.
În inimă-ți este deschisă o rană,
Lăcaș pentru orice durere umană.

Cum moartea-i înfrântă prin moartea ta sfântă,

Deși ne lovește, ea nu ne-nspăimântă,
Căci după rostirea sentinței finale
Sperăm să ajungem în brațele tale.

Îndură-te Doamne, preabune și sfinte,

De toți răposații ce dorm în morminte.
Ascultă cu milă cum gem și suspină;
Primește-i în sfântul lăcaș de lumină. Amin.

(sursă:http://www.ibreviary.com/m/breviario.php?s=lodi).

Líbera me, Domine

Líbera me, Dómine, de morte ætérna,
in die illa treménda.
Quando cœli movéndi sunt et terra.
Dum véneris iudicáre sǽculum per ignem.
Tremens factus sum ego, et tímeo,
dum discússio vénerit, atque ventúra ira.

Quando cœli movendi sunt et terra.
Dies illa, dies iræ, calamitátis et misériæ,
dies magna et amára valde.
Dum véneris iudicáre sǽculum per ignem.
Réquiem ætérnam dona eis, Dómine:
et lux perpétua lúceat eis.

Sfânt, Sfânt, Sfânt - de Gavriil Musicescu

† Toți Sfinții: Imensa procesiune a tuturor sfinților [marti, 1 noiembrie 2016]

Frumusețea sfințiilor timpurilor noastre...

Evanghelia Matei 5,1-12a: În acel timp, văzând mulţimile, Isus s-a urcat pe munte şi, după ce s-a aşezat, s-au apropiat de el discipolii săi. Şi, deschizându-şi gura, îi învăţa zicând: „Fericiţi cei săraci în duh, pentru că a lor este împărăţia cerurilor! Fericiţi cei care plâng, pentru că ei vor fi mângâiaţi! Fericiţi cei blânzi, pentru că ei vor moşteni pământul! Fericiţi cei cărora le este foame şi sete de dreptate, pentru că ei se vor sătura! Fericiţi cei milostivi, pentru că ei vor afla milostivire! Fericiţi cei curaţi la inimă, pentru că ei îl vor vedea pe Dumnezeu! Fericiţi făcătorii de pace, pentru că ei vor fi numiţi fiii lui Dumnezeu! Fericiţi cei persecutaţi din cauza dreptăţii, pentru că a lor este împărăţia cerurilor! Fericiţi sunteţi când vă vor insulta, vă vor persecuta şi, minţind, vor spune împotriva voastră tot răul din cauza mea. Bucuraţi-vă şi tresăltaţi de veselie, căci răsplata voastră mare este în ceruri!”

 

 

Omilie

 

 

Astăzi este sărbătoarea tuturor celor care sunt aproape de Dumnezeu. Cartea Apocalipsei ne spune că sunt o mulţime imensă pe care nimeni nu putea să o numere. Acesta este mesajul pe care l-am auzit în prima lectură. Pentru a înţelege aceasta, trebuie ştiut că această carte a fost scrisă pentru creștinii persecutați. Aceștia din urmă pun probleme: Cristos a învins răul cu adevărat? Într-un limbaj cu imagini, autorul Apocalipsei anunță că forţele răului duc la ruină. Pe de altă parte, poporul lui Dumnezeu poartă speranţa întregii omeniri.

 

Acest text a fost scris într-o limbă cu imagini, ceea ce face puțin derutant. Se prezintă puțin în maniera unui joc de teatru. Scopul este de a scăpa de cenzura imperială. Numai creştini trebuie să înţeleagă. El dezvăluie: Cristos este prezentat ca Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii. El este cel care recreează după imaginea şi asemănarea sa. Este o modalitate de a rechema creștinii persecutaţi astăzi că răul nu va avea ultimul cuvânt de spus. Sfinţii pe care îi sărbătorim în această zi sunt bărbaţi, femei şi copii ca și noi. Ei au crezut că iubirea era mai puternică decât orice. Victoria este deja a noastră. Aşteptăm triumful final al lui Cristos asupra răului.

 

În a doua lectură, Cristos vine să întărească acest mesaj. El ne aminteşte că fiecare dintre noi este un „copil iubit de Dumnezeu”. Suntem cu toții chemaţi să împărtășim gloria sa. Cuvintele noastre sărace sunt limitate pentru a descrie această lumea cu totul alta decât a lui Dumnezeu. Suntem încă în timpul speranței acestei lumi noi. Este oferit tuturor, chiar şi pentru noi, sărmanii păcătoşi. Ceea ce se cere este de a avea mâinile deschise şi a primi în fiecare zi această iubire care este în Dumnezeu.

 

În Isus găsim adevărata noastră fericire. El însuși ne arată calea din predica sa de pe munte. Această Evanghelie a fericirilor este a bucuriei. Această fericire este de a primi fără întârziere. El este cel care da sens vieţii noastre prezente; suntem în procesiune spre această lume nouă pe care Isus o numeşte Împărăţia lui Dumnezeu. În această Evanghelie a fericirilor, Isus nu comandă nimic: spune simplu, declară fericiți pe cei care se comportă într-un anumit fel, cei a căror inimă este în conformitate cu Cuvântul lui Dumnezeu.

 

„Fericiţi sunt cei săraci cu inima... cei care plâng... cei care sunt persecutaţi pentru dreptate... cei cu inima curată... cei milostivi...”. Suntem departe de mentalitatea societății noastre de astăzi. Când creştini voiesc să proclame adevărul Evangheliei, sunt luați în râs, sunt tratați drept fundamentaliştii. Se recurge la violenţă ca să deţină mai mult. Dar în cele din urmă, adunând bunurile materiale nu se poate niciodată să fim umpluți.

 

Evanghelia fericirilor este aici pentru a ne reaminti că numai Dumnezeu ne poate umple pe deplin. Mergând spre el noi găsim „partea ce mai bună”. Dar acest lucru va fi posibil numai dacă rămânem cu adevărat deschişi la darul lui Dumnezeu. Dacă rămânem acaparați pentru bani şi bogăţie, vom trece pe lângă scopul nostru. Ceea ce dă valoarea vieţii noastre este iubirea pentru Dumnezeu şi pentru alţii. Dăruind întâietate lui Dumnezeu şi renunţând la tot ceea ce se abate de la el, vom găsi drumul spre adevărata fericire. Numai el poate să ne umple pe deplin. Totul este lucrarea Domnului: cu o delicateţe infinit de mare, el ne face să înaintăm pas cu pas; ne face să renunțăm la tot ce ne ţine departe de el; ne vindecă rănile, îndreaptă ceea ce strâmbăm noi, fără a le rupe.

 

În acest an 2016, a cincea fericire trebuie să atrag atenţia noastră cu tărie: „Fericiţi cei milostivi, pentru că ei vor afla milostivire!” Trăim anul sfânt al milostivirii voit de papa Francisc. Suntem cu toţii invitaţi să-l ascultăm pe Isus „care a stabilit milostivirea ca ideal de viață și criteriu de credibilitate a credinţei noastre”. Da, „fericiți cei milostivi!” Fericirea este aceea care trebuie să provoace angajamentul nostru în acest an sfânt.

 

Marele mesaj al acestei zile e că numai Dumnezeu este sfânt. Dar el vrea să ne asocieze pe toți la sfinţenia sa. Fără îndoială, el a făcut primul pas spre noi. Când citim Biblia, vedem că iubirea sa nu este numai afirmată; acţionează, este vizibilă, este concretă. El nu cere decât să vină la noi pentru a ne umple de bucurie și pace. Cu toţi creştinii din întreaga lume putem cânta și aclama: „Dumnezeule, noi te lăudăm, Doamne, noi te aclamăm în imensa procesiune cu toţi sfinţii!”.

 

(pr. Jean Compazieu [2016]; sursă: pr.Isidor Chinez; sursă:http://dimancheprochain.org/6431-fete-de-tous-les-saints-1er-novembre/).

 

Schola Regina - gregorian chant in a catholic

1. Veni Creator
2. Magnificat (Ton Parisien)
3. Omni Die
4. Salve Regina
5. Puer Natus
6. Tantum Ergo
7. Pater Noster
8. Salve Mater Misericordiae
9. O Salutaris Hostia
10. Alma Redemptoris Mater
11. Credo III
12. Ave Regina Caelorum
13. Lucis Creator Optime
14. O Filii Et Filiae
15. Inviolata
16. Victimae Pascali
17. Creator Alme Siderum
18. Ubi Caritas
19. Adeste Fideles
20. Adoro Te Devote
21. Gloria Laus
22. Regina Caeli
23. Te Deum