 |
| Dumnezeul celor vii. |
Evanghelia Luca 20,27-38: În acel timp, au
venit la Isus unii dintre saducei, care spun că nu este înviere, şi l-au
întrebat: „Învăţătorule, Moise a scris: «Dacă cineva are un frate
căsătorit care moare fără să aibă copii, fratele lui să ia femeia şi să ridice
urmaşi fratelui său!» Erau deci şapte fraţi. Primul, luându-şi
soţie, a murit fără copii. Cel de-al doilea şi cel
de-al treilea au luat-o de soţie. Şi toţi cei şapte au murit şi nu au lăsat
copii. În cele din urmă, a murit şi femeia. Aşadar,
la înviere, căruia dintre ei îi va fi soţie femeia? Pentru că toţi şapte au
avut-o de soţie”. Isus le-a răspuns: „Fiii lumii acesteia se
însoară şi se mărită; însă cei consideraţi vrednici să dobândească
lumea cealaltă şi învierea din morţi nu se vor însura şi nici nu se vor mărita,
pentru că nu mai pot de acum să moară; sunt asemenea îngerilor şi
sunt fii ai lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii. Iar că morţii
învie, o arată şi Moise în relatarea despre rug, când îl numeşte pe Domnul:
«Dumnezeul lui Abraham, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacob». Dumnezeu nu este al celor morţi, ci al celor vii, întrucât toţi trăiesc pentru
el”.
Omilie
Texte liturgice din această
duminică ne adresează un mesaj de speranţă. Ele vorbesc despre învierea
morţilor şi viaţa lui Dumnezeu. Această dogmă face parte din credinţa noastră.
Este chiar cea mai importantă pentru că ne arată scopul vieții noastre.
În prima lectură, găsim un martor
nemaipomenit al credinţei. Aceasta se întâmpla într-un moment dramatic pentru
poporul lui Israel: regii greci guvernează Palestina; ei vor să impună
civilizaţia, cultura şi religia lor. Întâlnesc o rezistenţă înverșunată în
Israel. Textul din această zi ne vorbeşte despre o mamă cu şapte fiii care au
fost arestaţi. Vor să-i oblige să adere la religia păgână. Alegând să rămână
credincioşi până la moarte, ei mărturisesc credinţa în înviere. Înţeleg că
Dumnezeu nu poate lăsa fără sprijin pe credincioşii săi.
Ascultând această relatare, ne
gândim la toții creștinii de astăzi care sunt persecutaţi din cauza credinţei
lor. Avem mărturii nenumărate din diferite ţări ale lumii, dar și de la noi,
chiar şi în bisericile noastre. Admirăm credinţa lor, dar în acelaşi timp, trebuie
să ascultăm întrebările lor: ce ați făcut voi cu botezul vostru? Opriți să se
instaleze indiferența... Trăim într-o lume care vor să ignore credinţa
creştinilor. Aici suntem trimiși pentru a fi mesagerii veștii bune a Evangheliei.
Asemenea martirilor din Israel şi
a multor credincioşi de astăzi, apostolul Paul este confruntat de „oameni
perverși” care nu împărtăşesc credinţa sa. Ca cei mai învârstă, îşi înfige
rădăcinile în fidelitatea lui Dumnezeu pentru a rezista duşmanilor săi. El nu are
alte arme decât cele ale Cuvântului. Cere cu stăruință rugăciunile tuturor pentru
a putea tine puterea de îndurare a lui Cristos. El ne aminteşte că această
„cursă” a Cuvântului este o problemă a tuturor şi a fiecăruia. Exprimându-şi
încrederea în Cristos, el încurajează creştinii să rămână neclintit în credinţa.
Nu trebuie să vă fie frică de cei care pot ucide trupul. Cel mai mare pericol
vine de la cei care poate ucide sufletul abătându-l de la Dumnezeu.
Credinţa în înviere este în
centrul Evangheliei. Este chiar elementul central. Şi totuşi, sunt numeroși cei
care se ostenesc să-i adere, chiar printre creştini. Evanghelia de astăzi
dovedește că acest lucru nu a fost mai avantajos în timpul iudaismului. Fariseii
îl acceptă. Dar saduceii sunt mai conservatori, au refuzat întotdeauna pentru
că nu erau înscriși în Legea lui Moise. Chiar au înclinat să-și bată de joc de
Cristos.
Două grupuri – farisei şi saducei
– pune întrebări insistente lui Isus pentru a-l pune la încurcătură. În
răspunsul său, nu face referire la cartea martirilor
lui Israel din care am auzit un fragment. El ştie că saduceii nu acceptă ca și
Cuvânt al lui Dumnezeu. Dar el citează din cartea Exodului: Dumnezeu se prezintă aici lui Moise ca „Dumnezeul lui Abraham,
a lui Isaac şi a lui Iacob”. Acești trei patriarhi sunt morți de multă vreme.
Dar Isus încheie discuția că Dumnezeu nu este Dumnezeul celor morţi, ci al celor
vii.
Iată, vestea bună pe care ne-o
reamintește în această duminică. În urma patriarhilor şi multor credincioşi,
suntem chemaţi la o viaţă nouă pe care Isus o numeşte Împărăţia lui Dumnezeu.
Această lume nouă nu este continuarea celei pe care o trăim acum. Este cu totul
alta. Există o ruptură radicală între viaţa actuală şi viaţa de înviat. Important
este să avem încredere în acela care a spus: „Eu sunt învierea şi Viaţa... Cine
crede în mine va trăi pentru totdeauna”.
Această comoară este a învierii: nu
putem (nici nu trebuie) să o păstrăm pentru noi. Avem nevoie să fie transmis, să
se strige în lumea întregă. Dincolo de moarte, noi vom fi vii în Dumnezeu.
Această speranţă trebuie să hrănească rugăciunea noastră, în special în această
lună dedicată celor răposați. Nu uitam niciodată de Dumnezeul celor vii. El ne
cheamă să împărtășim viaţa sa chiar acum.
Doamne, noi te rugăm: fă că
credinţa şi speranţa Bisericii să fie pentru toţi oamenii vestirea vieţii
veşnice pe care tu vrei s-o împarți cu ei.
(pr. Jean Compazieu [2016]; trad. pr. Isidor Chinez; sursă:http://dimancheprochain.org).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu