† Marți din Octava Paştelui: Încredințarea în cuvintele Domnului [7 aprilie 2026]

Maria Magdalena și Isus la mormânt de Walter Rane.

Încrederea în cuvintele Domnului

Lecturi biblice: Faptele Apostolilor 2,36-41; Evanghelia Ioan 20,11-18; lecturi biblice

Omilie

Liturgia Cuvântului de astăzi, așa cum o va face și în zilele următoare, ne prezintă Biserica ca prelungirea a lucrării lui Cristos în lume. Cu învierea sa, Domnul își încheie slujirea pământească și intră în „sanctuarul” ceresc ca mijlocitor pentru omenire (cf. Evr 9,11-14): „Mă urc la Tatăl meu şi Tatăl vostru, la Dumnezeul meu şi Dumnezeul vostru!” (In 20,18). Pe pământ, lucrarea sa nu este încheiată; dimpotrivă, ea continuă și va continua până la sfârșitul lumii, prin „Trupul” său, care este Biserica. Este încredințarea în cuvintele Domnului!

† Luni din Octava Paştelui: Vestea este bucuroasă și credibilă [6 aprilie 2026]

 

Isus vine în întâmpinarea femeilor credincioase.

Vestea este bucuroasă și credibilă

Lecturi biblice: Faptele Apostolilor 2,14.22-33; Evanghelia Matei 28,8-15; lecturi biblice

Omilie

Liturgia Cuvântului ce deschid Octava Paștelui se caracterizează într-o schimbare de accent la slujirea lui Isus și la slujirea Bisericii, de la învierea Domnului la adunare și la renaşterea comunităţii lui Isus până în acest moment rămăsese ascunsă şi temătoare de ameninţările persecuţiei. Faptele Apostolilor (Fap 2,14.22-33), însoțindu-ne de-a lungul perioadei pascale, ne permite să reluăm cele mai importante etape din istoriea bisericii primare. În ziua de Rusalii, Petru, care se afla cu ceilalți apostoli și cu Maria în Cenacol, a fost umplut de Duhul Sfânt. Închiși în temerile lor și așteptând darul „promis” de Isus cel înviat, iese să proclame evanghelia. Nu o istorie, ci faptul unui eveniment extraordinar care i-a șocat, dar i-a și implicat. Este Paștele lui Isus, cu moartea și învierea sa: „Pe Isus Nazarineanul, bărbat adeverit de Dumnezeu între voi prin fapte puternice, minuni şi semne […] pe care voi l-aţi răstignit şi ucis prin mâinile celor fărădelege, pe acesta, Dumnezeu l-a înviat, eliberându-l de durerile morţii” (v. 22.23-24). În anunțul lui Petru, Dumnezeu Tatăl este subiectul care acționează prin Fiul său, Isus din Nazaret. Omul venit din Galileea, din periferia Israelului, cu miracole, semne și minuni, demonstra cât de aproape era Dumnezeu de fiecare om, de cel bolnav ca să-l vindece și să-l poarte în „împărăției cerurilor”. Pe acest Isus, Dumnezeu l-a înviat și noi suntem martori ai acestuia fapt. „Înălţat fiind acum la dreapta lui Dumnezeu şi primind de la Tatăl promisiunea Duhului Sfânt, l-a revărsat pe acesta, aşa cum vedeţi şi auziţi voi” (v. 33). Este Duhului Sfânt ce renaște la o viață nouă. Isus devine Cristos – Unsul sau Mesia. El s-a „dăruit” pentru a ne ruga împreună cu el. Să ne rugăm ca Duhul Sfânt să ne fie „dăruit” și nouă, pentru ca el să ne elibereze de povara durerii și să fim „dătători” de viață.

În relatarea Evangheliei după Matei (Mt 28,8-15) este întâlnirea cu „Cel înviat”: „În acel timp, femeile, plecând în grabă de la mormânt, cu frică şi cu bucurie mare, au alergat să dea de ştire discipolilor lui. Şi, iată, Isus le-a venit în întâmpinare şi le-a zis: «Bucuraţi-vă!» Iar ele, apropiindu-se, i-au cuprins picioarele şi l-au adorat” (v. 8-9). Shalom, în ebraică [„bucuraţi-vă!”]. Aceeași expresie pe care îngerul Gabriel o vestise Mariei: bucură-te! Acum bucuria lor este deplină: ele pot să-i fie aproape, să-i cuprindă din nou picioarele, să-l adore: este Domnul care a înviat care schimbă tristeţea în bucurie, teama în curaj, resemnarea în speranţă.

† Luni din Octava Paștelui: Bucurați-vă și nu vă temeți [21 aprilie 2025]

Isus Cel Înviat și femeile – de Corbert Gauthier. 

 Bucurați-vă și nu vă temeți

pr. Isidor Chinez – capelă, Adjudeni (21 aprilie 2025)

Lecturi biblice: Faptele Apostolilor 2,14.22-33; Evanghelia Matei 28,8-15; lecturi biblice

Omilie

Timpul Paștelui se prelungeşte într-o liturgie a vieţii și a bucuriei pascale. Învierea Domnului este cel mai răsunător eveniment al istoriei umanității care confirmă biruința iubirii lui Dumnezeu asupra păcatului şi a morţii şi dăruieşte vieţii speranța vieții veșnice, căci este un fundament solid. Avem încredere în cuvântul apostolilor și în cuvintele lui Isus: „Bucurați-vă și nu vă temeți!”

Luni din Octava Paștelui: Isus merge înaintea noastră în vestirea învierii sale [10 aprilie 2023]

Femeile la mormânt de Peter Paul Rubens.

Isus merge înaintea noastră în vestirea învierii sale

 pr. Isidor Chinez (10 aprilie 2023) 

Lecturi biblice: Faptele Apostolilor 2,14.22-33; Evanghelia Matei 28,8-15; lecturi biblice 

Omilie

Liturgia Cuvântului, care se deschide în Octava Paștelui, se caracterizează printr-o schimbare de accent de la slujirea lui Isua la slujirea Bisericii, de la învierea lui Domnului la adunare și la renaşterea comunităţii lui Cristos, care până în acest moment rămăsese ascunsă şi temătoare de ameninţările persecuţiei. Faptele Apostolilor, care ne vor însoți de-a lungul acestei perioade pascale, ne permite să reluăm cele mai importante etape din istoriea bisericii primare.

Marţi – Octava Paştelui: Să creştem în credinţă în învierea Domnului [19 aprilie 2022]

Nu mă atinge! – de Marko I. Rupnik.

Să creştem în credinţă în învierea Domnului 

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] (19 aprilie 2022) 

Lecturi biblice: Faptele Apostolilor 2,36-41; Evanghelia Ioan 20,11-18; lecturi biblice 

Omilie

În „săptămâna luminată” liturgia adună principalele mărturii despre înviere şi le oferă meditaţiei credincioşilor spre a fi întăriţi în credinţă în învirea Domnului.

În lectura întâia luată din Faptele Apostolilor (Fap 2,36-41) ne prezintă partea finală a discursului ținut de Petru în ziua de Rusalii adresat evreilor: „să ştie […] toată casa lui Israel că Dumnezeu l-a făcut Domn şi Cristos pe acest Isus pe care voi l-aţi răstignit!” (v. 36). Acesta este mesajul provocator a lui Petru în dimineața zilei de Rusalii. Crucifixul, refuzat de popor, este constituit ca „Domn” de Dumnezeu prin înviere. Cei prezenți au fost „profund tulburați” până la punctul de a-i întreba pe Petru și ceilalți apostoli: „ce să facem, fraţilor?” (v. 37). Discursul lui Petru este foarte clar și invitația este presantă. Cuvântul apostolic provoacă „frângerea inimii”. Este începutul unei schimbări. Celor prezenți li se face invitația: „convertiţi-vă şi fiecare dintre voi să se boteze în numele lui Isus Cristos spre iertarea păcatelor voastre şi veţi primi darul Duhului Sfânt!” (v. 38). Este convertire, botez în numele lui Isus pentru a fi „altoiți” în Domnul, iertarea păcatelor, pentru a rupe răul în mod hotărâtor și definitiv și primirea darului Duhului Sfânt. Termenul „dar” este introdus în teologia harului. Nu este întemeiat pe lege nici pe merit; de aceea este dat tuturor, se revarsă asupra oricărei făpturi. Darul gratuit al Duhului este la sfârșitul drumului și se manifestă în viața comunitară a credincioşilor. Aceasta este predica lui Petru pe care Biserica o repetă de două milenii, invitându-ne să devenim făpturi noi primind Cuvântul lui Dumnezeu. Numai în felul acesta se naște adevătatul creștin și Biserica lui Cristos.

Luni – Octava Paștelui: Avem încredere în cuvântul apostolilor și al femeilor [18 aprilie 2022]

Avem încredere în cuvântul apostolilor și al femeilor 

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] (18 aprilie 2022) 

Lecturi biblice: Faptele Apostolilor 2,14.22-33; Evanghelia Matei 28,8-15; lecturi biblice

Omilie

Tot timpul Paștelui se prelungeşte într-o liturgie a vieţii și bucuriei pascale. Învierea lui Cristos constituie evenimentul cel mai răscolitor al istoriei umane: confirmă victoria iubirii lui Dumnezeu asupra păcatului şi asupra morţii şi dăruieşte vieţii noastre speranța unui fundament solid. Avem încredere în cuvântul apostolilor și al femeilor.

Marți din Octava Paștelui: Cristos, speranţa mea, a înviat! [6 aprilie 2021]

 Cristos, speranţa mea, a înviat!

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] (6 aprilie 2021) 

Lecturi: Faptele Apostolilor 2,36-41; Evanghelia Ioan 20,11-18; lecturi biblice

Omilie

Auzim acest mesaj: Cristos a înviat! Mântuirea oferită tuturor, veciniilor și celor de departe. Toți suntem chemați la convertire și botez. Isus a devenit centrul omului, umplând goliciunea noastră de creatură cu plinătatea sa divină, așa cum a făcut cu Maria Magdalena.

Prima lectură luată din Faptele Apostolilor (Fap 2,36-41) este partea finală din predica apostolului Petru adresată evreilor în ziua Coborârii Duhului Sfânt: „să știe cu siguranţă toată casa lui Israel că Dumnezeu l-a făcut Domn [Kyrios, în greacă] şi Cristos [în ebraică Mesia] pe acest Isus pe care voi l-aţi răstignit” (v. 36). Este Mesia? L-am răstignit noi? „Au fost pătrunși până la inimă” (Fap 2,37). Ce înseamnă asta? Care este reacția mulțimii? O nemulțumire profundă! Inimă străpunsă! Anunțul a impresionat puternic pe ascultătorii lui Petru care întreabă: „Ce să facem, fraților?” Angajarea pentru o viață mai bună! „Convertiţi-vă şi fiecare dintre voi să se boteze în numele lui Isus Cristos spre iertarea păcatelor voastre şi veţi primi darul Duhului Sfânt!” (v. 38). Răspunsul este convertirea și botezul în numele lui Isus spre iertarea păcatelor și darul Duhului. Rezultatul este mântuirea: o viață nouă susținută de patru piloni  –învățătura apostolilor, comuniunea bunurilor, Euharistia și rugăciunea. „Aşadar, cei care au primit cuvântul lui au fost botezaţi. Şi în ziua aceea li s-au adăugat cam la trei mii de suflete” (v. 41). Sunt invitați la convertire, adică la o schimbare profundă a mentalității și a acțiunii, la o părere de rău pentru faptele săvârșite, mai ales pentru responsabilitate la moartea lui Isus. Motivul: viața creștină nu e constituită de observarea legii, ci pe un raport personal cu Domnul, vorbindu-ne, iubindu-ne. El ne-a cerut dragostea noastră. Suntem invitați să facem făgăduințele de la botez prin care Cristos ne dă iubirea sa. Iată, un popor nou se naște: este creștinismul!

Luni din Octava Paștelui: „Bucurați-vă” – este îndemnul Domnului [5 aprilie 2021]

Femeile la mormânt... 

„Bucurați-vă” – este îndemnul Domnului

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] (5 aprilie 2021) 

Lecturi: Faptele Apostolilor 2,14.22-33; Evanghelia Matei 28,8-15; lecturi biblice

Omilie

În lunea din Octava Paștelui tema liturgiei pascale este învierea Domnului, văzută nu ca un fapt istoric, documentar, dar ca un eveniment mântuitor acceptat prin credință.

În prima lectură (Fap 2,14.22-33), Petru dă mărturie despre Cristos cel înviat în ziua Coborârii Duhului Sfânt. Este kerygma, adică mesajul biblic că Domnul Isus Cristos mort şi înviat, este mântuitorul lumii. Este prima predică de la Rusalii. În fața unei mulțimi ca aceasta, Petru nu ar putea face altfel decât să înceapă cu umanitatea lui Cristos. Observați: el începe cu omul și termină cu divinul: „să știe cu siguranță toată casa lui Israel că Dumnezeu l-a făcut Domn și Cristos [în ebraică, Mesia] pe acest Isus pe care voi l-ați răstignit” (Fap 2,36). Apostolul explică că a venit ceasul mântuirii pentru cei care îl invocă pe Isus din Nazaret răstignit, mort, coborât în lumea de dincolo, înviat și așezat în gloria lui Dumnezeu, care ni-l dă pe Duhul Sfânt, astfel toți putem trăi ca fii ai Tatălui și ca frați între noi. Această predică condensează credința creștină: Cristos este Domn [kyrios, în greacă], dătător al Duhului Sfânt. Isus, omul din Nazaret, este mântuitor, așa cum se descoperă în viața, moartea, învierea și glorificarea sa. „Pe Isus Nazarineanul […] voi l-aţi răstignit şi ucis prin mâinile celor fărădelege”, dar pe care „Dumnezeu l-a înviat” (v. 22; 24). Isus este salvatorul nostru: este Cristos Domnul [Kyrios]. El este fundamentul Bisericii.

† Duminica a 2-a a Paştelui [A]: Iubirea a învins! Martorii milostivirii Domnului [19 aprilie 2020]

„Isuse, eu cred în tine!”

Iubirea a învins! Martorii milostivirii Domnului

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] (19 aprilie 2020)   

Lecturi: Faptele Apostolilor 2,42-47; 1Petru 1,3-9; Evanghelia Ioan 20,19-31; lecturi

Omilie

În această duminică – a opta zi a sfintelor Paști – accentul nu este pus pe cei botezați, care depuneau hainele albe (domenica in albis) îmbrăcate în vigilia pascală, dar pe milostivirea divină. Astăzi celebrăm duminica „divinei îndurări”. Isus adresează cererea sfintei Faustina ca în duminica după Paște să fie închinată infinitei milostiviri cu care el ne-a iubit și ne-a răscumpărat. Cristos a cerut să picteze o imagine a sa în care să se scrie: „Isuse, eu cred în tine!” [în anul 1935]. La 30 aprilie 2000, cu ocazia canonizării sorei Faustina, papa Ioan Paul al II-a a hotărât instituirea sărbătorii divinei îndurări: „Este important să înțelegem întreg mesajul care ne vine de la cuvântul lui Dumnezeu în aceasta a doua duminică a Paștelui, care de acum înainte, în toata Biserica, vă primi numele de Duminica Milostivirii Divine”. Îndurarea este forţa care pune o limită răului. „Aveţi încredere – ne spune papa – în milostivirea divină!” Deveniţi oameni ai îndurării! Milostivirea este haina de lumină pe care însuși Cristos ne-a dat-o la botez. Trebuie să trăim ca frații inspirați de credință în prezența Domnului Înviat care cu victoria sa pascală manifestă pe deplin biruința milostivirii lui Dumnezeu asupra păcatului omului. Duceți lumii vestea milostivirii Domnului.

† Duminica a 2-a a Paştelui (C): Milostivirea lui Dumnezeu

„Pace vouă!” - de Maria Cavazzini Fortini (2014).

 Milostivirea lui Dumnzeu

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (28 aprilie 2019)       

Lecturi: Faptele Apostolilor 5,12-16; Apocalips 1,9-11a.12-13.17-19; Evanghelia Ioan 20,19-31; lecturi

Omilie

În această duminică se încheie octava de Paști și ascultăm pe Isus dorindu-le pacea sa ucenicilor. Este un dar oferit discipolilor și nouă tuturor. Este pacea, victoria iubirii asupra răului; e rodul iertării și a milostivirii lui Dumnezeu. Cristos adresează această pace celor care l-au abandonat mai bine de trei zile lăsându-l în suferința. Domnul este milostiv cu toți.

Duminica a doua a Paştelui este încărcată de multe semnificaţii teologice şi liturgice: ultima când papa Ioan Paul al II-lea a proclamat-o sfântă [în anul 2000] pe călugăriţa poloneză Faustina Kowalska, numit-o „apostol” al iubirii milostiviri. Este „duminica divinei milostiviri”. Mila pune în practică nu ceva teoretic. Ea presupune participarea a cel puţin două persoane: una dăruieşte şi alta primeşte milostivirea celuilalt. Trăim într-o societate în care nu este milă față de cei slabi, în neputință; nu-i lasă să iasă la suprafață ci se afundă fără încetare; li se amintește trecutul lor. Este o viață care sfârșește prin a fi distrusă. Dar Dumnezeu nu este așa: Domnul este milostiv și îndurător. Marea sa mărturie sunt păcătoșii iertați în care sunt și apostolii în prima zi a săptămânii învierii.

† Duminica a 2-a a Paştelui (B): Duminica Milostivirii Divine [8 aprilie 2018]

Duminica Milostivirii Divine

pr. Isidor Chinez  – Izvoarele [IS] ora 8:00 (8 aprilie 2018)

Lecturi: Faptele Apostolilor 4,32-35; 1Ioan 5,1-6; Evanghelia Ioan 20,19-31; lecturi

Omilie

Sărbătorim victoria lui Isus asupra morții prin înviere ce durează șapte săptămâni. Este Timpul Pascal. În a doua duminica a Paștelui celebrăm „Duminica milostivirii divine”. Se cheamă așa în urma cererii făcute de Isus sfintei Faustina de a celebra în duminica succesivă celei pascale infinita milostivirii a lui Cristos care ne-a iubit și răscumpărat. Evanghelia de astăzi se armonizează foarte bine cu tema milostivirii. Ioan, în evanghelia sa, arată apariția lui Isus apostolilor și instituie sacramentul Reconcilierii sau al Spovezii.

Cât timp înțelegem că Isus este viu printre noi, totul se schimbă. Este ceea ce se întâmplă în viața primilor creștini. În prima lectură luată din Faptele Apostolilor (Fap 4,32-35) sfântul Luca descrie în ce constă viața nouă ce se instaurează în prima comunitate creștină; este o comunitate în care se trăiește învierea ca o experiență de comuniune: „mulţimea celor care au crezut era o singură inimă şi un singur suflet. Niciunul dintre ei nu spunea că ceea ce are este al său, ci pe toate le aveau în comun” (v. 32). Credincioșii învierii erau realiști și concreți. Caritatea și mărturia constituie dovada că este autentică credința în învierea lui Isus Cristos care-i face pe oameni liberi de obsesia posesivă de lucruri materiale. Astăzi sunt peste două miliard două sute de milioane de creștini: catolici, ortodocși, protestanți. Mulți creștini nu trăiesc așa cum descrie prima lectură. Și totuși sunt atâția care pun în comun, fără rezerve, ca și călugării. Sunt mulți care ajută cu bani sau altceva; alții fac orfelinate; preoți africani care animă unele parohii din Italia, Franța sau Germania… Se roagă unii pentru alții… Numai stând uniți știu să împărtășească ce au creștinii: cunoașterea și iubirea lui Isus…

Marți din octava Paștelui: Martori ai lui Cristos cel înviat [3 aprilie 2018]

Isus și Maria Magdalena.

Martori ai lui Cristos cel Înviat

pr. Isidor Chinez  – Izvoarele [IS] ora 18:30 (3 aprilie 2018)

Lecturi: Faptele Apostolilor 2,36-41; Evanghelia Ioan 20,11-18 ( lecturi).

Omilie

E a treia zi din octava Paștelui. Auzim acest mesaj: Cristos a înviat! Mântuirea este oferită tuturor: veciniilor și celor de departe. Toți sunt chemați de misterul lui Cristos cel înviat care consistă în convertire și botez. Isus a devenit centrul omului, umplând goliciunea noastră de creatură cu plinătatea sa divină.

Prima lectură luată din Faptele Apostolilor (Fap 2,36-41) este partea finală din predica apostolului Petru adresat evreilor în ziua de Rusalii. „Să ştie […] toată casa lui Israel că Dumnezeu l-a făcut Domn şi Cristos pe acest Isus pe care voi l-aţi răstignit”! (v. 36). Este prin înviere că răstignitul devine Domn și Mesia [adică Cristos], Salvatorul nostru. Acesta este mesajul exploziv a lui Petru în dimineața de Rusalii. Răstignitul, refuzat de popor, este constituit ca „Domn” [Kyrios] prin înviere. Anunțul a impresionat puternic pe ascultătorii lui Petru care întreabă: ce trebuie să fac? Sunt invitați la convertire, adică la o schimbare profundă a mentalității și a acțiunii, la o părere de rău pentru faptele săvârșite, mai ales pentru responsabilitate la moartea lui Isus. Motivul acestei responsabilități se datorează faptului că viața creștină nu e constituită de observarea legii, ci de un raport personal cu Isus, care vine să dea năvală în istoria noastră, vorbindu-ne, iubindu-ne. El ne-a cerut dragostea noastră. Suntem invitați la botez prin care Isus ne dă iubirea sa. Iată, un popor nou se naște. Istoria lui Israel este împlinită în Cristos. Este evenimentul care revoluționează viața: o viață adevărată, concretă, nu abstractă, ce presupune credința ca acceptare și ascultare a kerygmei, adică reprezintă predica, atât în conţinut, cât şi în actul predicării [este răspândirea actuală a Cuvântului lui Dumnezeu în Biserică].

Luni din octava Paștelui: „Bucurați-vă” în Domnul [2 aprilie 2018]

Primele vestitoare ale învierii -

de Rose Datoc Dall.

„Bucurați-vă” în Domnul

pr. Isidor Chinez  – Izvoarele [IS] ora 10:00 (2 aprilie 2018)

Lecturi: Faptele Apostolilor 2,14.22-33; Evanghelia Matei 28,8-15 (lecturi).

 

Omilie

Este luni din Octava Paștelui. Biserica vestește și o repetă încă din prima zi: „Cristos a înviat!” Credința în învierea lui Isus sunt darurile cele mai frumoase pe care creștinul le poate oferi fraților.  „Bucurați-vă” în Domnul! 

În prima lectură luată din Faptele Apostolilor (Fap 2,14.22-33), Petru dă mărturie despre Cristos: este vestirea kerygmei, adică mesajul biblic că Domnul Isus Cristos, mort şi înviat, este mântuitorul lumii; este prima predică din ziua de Rusalii. „Pe Isus Nazarineanul […] voi l-aţi răstignit şi ucis prin mâinile celor fărădelege”, dar pe care „Dumnezeu l-a înviat, eliberându-l de durerile morţii” (vv. 22; 24). Dacă Cristos a fost dat în mânile răufăcătorilor care l-au ucis, acesta a fost ca un răspuns la planul lui Dumnezeu care „l-a înviat”. Acest Isus, pe care „voi l-ați cunoscut și văzut”, are parte de o  moarte înjositoare, ce nu putea fi înghițită de istorie. Petru mărturisește despre Cristos. Se convertise. În loc de îndoială, el are cuvinte de credință; în loc de teamă, el este fără frică; în loc de vorbe grăbite ca în Evanghelii, el are cuvinte tari despre Mesia: căci cum spune David: „îl vedeam mereu în faţa mea pe Domnul” (v. 25). Dar ca profet „a văzut dinainte şi a vorbit despre învierea lui Cristos” (v. 31). „Pe acest Isus, Dumnezeu l-a înviat şi noi toţi suntem martorii acestui fapt” (v. 32). Petru, în numele Bisericii, ce se năștea, vestește o profundă noutate: mântuirea se primește doar prin Isus Cristos. Este propunerea lui Dumnezeu făcută omului. Fără înviere apostolii ar fi fost absorbiți de necazurile vieții încheind în grabă paranteza urmării acelui rabbi lui Nazaret. Fără înviere apostolii nu ar fi avut nimic de anunțat. Dar apostolul este definit ca martor al învierii: nu trebuie să raporteze reflecțiile sale, dar ce a văzut – pe cel Înviat.

Marți din octava Paștelui: Credinţa naşte din iubire

Isus înviat și Maria Magdalena - 

de Simon Dewey.

Evanghelia Ioan 20,11-18: În acel timp, Maria stătea lângă mormânt, afară, şi plângea. În timp ce plângea, s-a aplecat spre mormânt şi a văzut doi îngeri în haine albe care stăteau în locul unde zăcuse trupul lui Isus, unul la cap şi altul, la picioare. Ei i-au zis: „Femeie, de ce plângi?” Ea le-a spus: „L-au luat pe Domnul meu şi nu ştiu unde l-au pus”. Spunând acestea şi întorcându-se, l-a văzut pe Isus stând în picioare, dar nu ştia că este Isus. Isus i-a zis: „Femeie, de ce plângi? Pe cine cauţi?” Ea, crezând că este grădinarul, i-a spus: „Domnule, dacă tu l-ai dus, spune-mi unde l-ai pus şi eu îl voi lua!” Isus i-a zis: „Maria!” Ea, întorcându-se, i-a spus în evreieşte: „Rabbuni!” - care înseamnă „Învăţătorule!” Isus i-a zis: „Nu mă reţine, pentru că nu m-am urcat încă la Tatăl, dar du-te la fraţii mei şi spune-le: «Mă urc la Tatăl meu şi Tatăl vostru, la Dumnezeul meu şi Dumnezeul vostru!»”. Maria Magdalena a venit la discipoli şi le-a vestit că l-a văzut pe Domnul şi că el i-a spus acestea.

Reflecție

Şi astăzi Biserica ne propune o trecere de la moarte la Înviere. Maria se află alături de mormântul lui Isus şi plânge, pentru că crede că i-a fost luat trupul Învăţătorului său iubit. Îi este negat şi acest contact, această consolare şi este disperată. Se întoarce şi vede o figură, dar nu-l recunoaşte pe Isus, crede că este paznicul grădinii: Cel Înviat îi cere ochii credinţei pentru a fi văzut. Isus îi spune: „Femeie, de ce plângi?”. Dar ea încă nu-l recunoaşte. Maria îl caută încă pe Cristos, pe acela pe care l-a urmat, pe acela care o salvase. Numai când Isus va pronunţa numele său, „Maria”, atunci ea îl va recunoaşte. Se crează o nouă intimitate între Isus şi această femeie, relaţia cu Cel Înviat este pe alt plan.

Ca şi Maria şi nouă adesea poate să ne fie greu să-l recunoaştem pe Cel Înviat: suferinţa şi dificultăţile vieţii ne împiedică deseori să vedem, chiar în aceste lucruri, pe Cel Înviat care ne stă înainte. Maria nu-l recunoaşte imediat pe Isus, îl confundă cu grădinarul, deşi a petrecut multe momente cu el, dar numai atunci când Isus o cheamă pe nume – Maria – îl recunoaşte. Îi spune „Învăţătorule”, vrea să restabilească cu el relaţia pe care o aveau înainte de moartea sa. Maria caută să lege din nou evenimentul crucii cu un incident de pe drum, dar Isus o opreşte. El este Înviatul şi poartă semnele Pătimirii sale, acum raportul lor este diferit, trebuie să facă un salt de calitate: „Nu mă reţine, pentru că nu m-am urcat la Tatăl”; Mariei îi revine misiunea vestirii. Isus nu mai merge în mod fizic pe străzile Palestinei, acum le revine martorilor săi să fie gura sa, picioarele sale, mâinile sale. Este timpul faptelor pentru cei care cred în evanghelie, pentru că Cel Înviat dăruieşte Duhul său. Paştele crează o situaţie nouă în cei care cred, pentru că îi determină să poarte evanghelia nu povestind simplu un fapt întâmplat, dar mărturisind întâlnirea cu o persoană care ne cheamă pe nume, care ne cunoaşte în adâncul fiinţei noastre şi care vrea să intre în istoria fiecăruia dintre noi.

(Messa Meditazione [25.03.2008]; comentariu de pr. Gian Franco Poli; trad. pr. Isidor Chinez; sursă: http://www.qumran2.net/parolenuove/commenti.php?mostra_id=12074).

Luni din octava Paștelui: Încercarea de corupere

Evanghelia Matei 28,8-15: În acel timp, femeile, plecând în grabă de la mormânt, cu frică şi cu bucurie mare, au alergat să dea de ştire discipolilor lui. Şi, iată, Isus le-a venit în întâmpinare şi le-a zis: „Bucuraţi-vă!” Iar ele, apropiindu-se, i-au cuprins picioarele şi l-au adorat. Atunci Isus le-a zis: „Nu vă temeţi! Mergeţi şi daţi de ştire fraţilor mei să meargă în Galileea şi acolo mă vor vedea!” După ce au plecat ele, iată că unii din gardă au venit în cetate şi au dat de ştire arhiereilor despre toate cele întâmplate. Aceştia, reunindu-se în consiliu cu bătrânii, au dat suficient de mulţi arginţi soldaţilor, zicând: „Să spuneţi: «Discipolii lui au venit noaptea şi l-au furat pe când noi dormeam!» Şi dacă va afla guvernatorul despre asta, îl vom convinge noi şi vă vom scăpa de neplăceri”. Ei, luând arginţii, au făcut aşa cum au fost instruiţi. Astfel, zvonul acesta s-a răspândit la iudei până azi.

Reflecție

De la mormântul gol pleacă două mesaje: aceea a femeilor, transformate în mesagere ale învierii şi aceea a gărzilor puse la mormânt care merg la marii preoţi pentru a-i informat despre cele întâmplate. Există un fapt sigur pe care nimeni nu îndrăzneşte să-l nege: mormântul gol. O spun, desigur, femeile mesagere; o spun paznicii de la mormânt, iar marii preoţi nu pot să nege. Cu toate acestea faptul, admis de toţi, are diferite posibilităţi de explicaţie, vrea să spună că din mormântul gol nu se deduce cu evidenţă, aşa cum s-a afirmat de multe ori, învierea celui care a fost înmormântat acolo.

Relatarea prezentă a lui Matei cuprinde două posibilităţi: Isus a înviat; cadavrul lui Isus a fost furat. Cele două posibilităţi sunt expuse cu mare imparţialitate, cel puţin rămânând la aparenţe. Cel care citeşte evanghelia trebuie să se decidă pentru una sau pentru alta. Este convingătoare versiunea marilor preoţi? Evident, nu. Atunci cititorul trebuie să se decidă să admită prima posibilitate: învierea lui Isus despre care dau mărturie femeile.

Dar ceea ce se întâmplă în primele momente are loc şi acum. Învierea lui Isus nu este un fapt controlabil, deşi un fapt supranatural admisibil doar în virtutea credinţei. Atunci când inima se închide credinţei, învierea trece imediat în lumea legendei. În momentul în care Matei scrie evanghelia continuau discuţiile între iudei şi creştini. Simplul fapt al existenţei comunităţii creştine la Ierusalim şi a predicării sale era o denunţare constantă a autorităţilor iudaice. Cartea Faptele Apostolilor (3,5) dă mărturie în această privinţă.

Prezenţa creştinilor printre ei era incomodă şi de nesuportat pentru că, în definitiv, însemna că a avut loc ultima şi detifinitiva intervenţei a lui Dumnezeu în istorie, că a început timpul din urmă şi că a început lumea nouă, împărăţia, învierea. Astfel ceea ce făceau iudeii – continuau să aştepte toate acestea într-un timp viitor – era cu totul în afară. Trebuiau aşadar să se convingă despre realitate. În loc să facă aceasta, ei preferau să răspândească o calomnie (care avea să se repete de multe ori în cursul istoriei Bisericii, în special în căutările raţionaliste din secolele XVIII şi XIX). Această istorie se plasează în realitatea trăită a disputelor dintre iudei şi creştini, pe tot parcursul primului secol de creştinism.

(Comentariu din Bibbia Liturgica, Edizioni Paoline, Roma 1981, p. 1010-1011; trad. I. C).

† Duminica a 2-a a Paştelui (C): Isus Cristos, fața milostivă a Tatălui [3 aprilie 2016]



Isus milostiv (1934) -
de Eugeniusz Kazimirowski

 

Evanghelia Ioan 20,19-31: În seara aceleiaşi zile, prima a săptămânii, deşi uşile locului în care erau discipolii, de frica iudeilor, erau încuiate, a venit Isus, a stat în mijlocul lor şi le-a zis: „Pace vouă!” Zicând aceasta, le-a arătat mâinile şi coasta. Discipolii s-au bucurat văzându-l pe Domnul. Atunci, Isus le-a zis din nou: „Pace vouă! Aşa cum m-a trimis Tatăl, aşa vă trimit şi eu pe voi”. Şi, spunând aceasta, a suflat asupra lor şi le-a zis: „Primiţi-l pe Duhul Sfânt! Cărora le veţi ierta păcatele, le vor fi iertate; cărora le veţi ţine, le vor fi ţinute”. Însă Toma, unul dintre cei doisprezece, cel numit „Geamănul”, nu era cu ei când a venit Isus. Aşadar, ceilalţi discipoli i-au spus: „L-am văzut pe Domnul!” Dar el le-a zis: „Dacă nu voi vedea în mâinile lui semnul cuielor şi nu-mi voi pune degetul în semnul cuielor şi nu-mi voi pune mâna în coasta lui, nu voi crede”. După opt zile, discipolii lui erau iarăşi înăuntru, iar Toma era împreună cu ei. Isus a venit, deşi uşile erau încuiate, a stat în mijlocul lor şi a zis: „Pace vouă!” Apoi i-a spus lui Toma: „Adu-ţi degetul tău aici: iată mâinile mele! Adu-ţi mâna şi pune-o în coasta mea şi nu fi necredincios, ci credincios!” Toma a răspuns şi i-a zis: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!” Isus i-a spus: „Pentru că m-ai văzut, ai crezut. Fericiţi cei care nu au văzut şi au crezut!” Isus a mai făcut înaintea discipolilor şi multe alte semne, care nu sunt scrise în cartea aceasta. Acestea însă au fost scrise ca să credeţi că Isus este Cristos, Fiul lui Dumnezeu şi, crezând, să aveţi viaţă în numele lui.

Omilie

„Duminica Milostivirii…” Să vorbim despre ea! Trăim într-o societate în care nu este nici o milă față de cei slabi – care la un moment dat – sunt în neputință. În ciuda eforturilor pe care le-a făcut să iasă la suprafață, se afundă neîncetat. Li se amintește trecutul lor, nu le este permisă nici o șansă. Continuă să fie considerați ca fiind incurabili. Fiecare dintre noi se poate gândi la toate aceste cuvintele și scrieri care pot cauza mult mai multe daune decât să le suprima. Este o viață care sfârșește prin a fi distrusă.

 

Ori, iată, că Evanghelia din această a doua duminică a Paștelui ne vorbește despre milostivire. Să ne amintim: Isus a fost trădat de cei mai apropiați dintre prieteni săi. Toți – în afară de Ioan – l-au părăsit. L-au lăsat singur în fața violenței și a morții. Le-a fost frică să nu fi arestați și condamnați împreună cu el. Pentru acest motiv, după moartea învățătorului lor, s-au ascuns și s-au închis într-un loc tainic. Pentru ei a fost o problemă de viață sau de moarte.

 

Apoi, Isus se bucură acolo unde sunt. Şi primele cuvintele sunt un mesaj de pace. El putea să le amintească de abandonarea lor, de lipsa lor de credinţă, infidelitate lor. Petru l-a renegat chiar pe Isus. De trei ori a spus că nu-l cunoaște pe omul acesta. Dar Isus Cel Înviat nu căută să-i pedepsească nici să le facă reproșuri. El nu le-a cerut să se scuze. Ba, dimpotrivă, preocuparea lui cea mai mare este de a liniști inimile lor. El poarta spre ei o privirea milostivă. Toată Evanghelia ne arată sub ce a căzut omul. Vrea să-l elibereze din acest rău în care s-a prăbușit. El însuşi a spus, într-o zi, că el a venit să caute şi să mântuiască ceea ce era pierdut.

 

În al doilea rând, Isus le arătă ucenicilor săi, rănile de la mâinile, picioarele şi coasta sa. Nu le arătă ca un reproș, dar ca o dovada de iubire. Isus este „rănit din iubire”. Contemplând rănile, înţelegem cât de mult ne iubeşte Dumnezeu. „Unde s-a înmulțit păcatul, s-a revărsat cu prisosință iubirea” (Rom 5,20) – ne spune sfântul Paul în Romani. N-am terminat niciodată să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru această iubire mereu nesfârșită.

 

Iată un mesaj de cea mai mare importanță pentru noi astăzi. Noi reproșăm altora rănile pe care ni le-au făcut. Uneori această ranchiună durează luni de zile și ani. Se spune că nimic nu va poate șterge răul la care noi am fost victime. Dar Isus înviat ne învață o iubire cu mult mai puternică decât toate urmele provocate. Cu el, aceste urme devin semnul unei iubiri care se lasă atinsă. Urmele ne arată cum Isus ne-a iubit: „Domnul ne-a iubit cum nu ne-a iubit niciodată... Iubirea sa este atât de puternică încât a murit pe cruce”.

 

Continuând lectura acestei Evanghelii, descoperim că Isus a făcut un lucru și mai incredibil: el îi trimite în misiune pe ucenicii săi. Ar fi putut spune: „Nu, nu pot conta pe voi... Sunteți prea slabi”. Or, iată că, în ciuda trădării lor, el le redă toată încrederea. El le dă Duhul său cel Sfânt. Și cel mai important lucru este să-i instituie ca miniștrii [slujitori] ai iertării. Ar putea să înceapă cu răzbunarea. Ar putea să verifice dacă au înțeles lecția. Nimic din toate acestea, dimpotrivă: el se adresează păcătoșilor pentru a le încredința bogățiile sale. Îi trimite pentru a da iertarea sa. Milostivirea nu cunoaște nici suspiciune nici prudență. Ea speră împotriva oricărei speranței.

 

Apostolii au putut să anunţe vestea cea bună întâlnindu-l pe Isus. Marea mărturia de credinţă sunt păcătoșii iertați. Prima lectură ne arată mărturia unei comunități de creştini care au beneficiat de această milostivire a lui Isus. Cartea Apocalipsei (din lectura a doua) ne spune că acest lucru nu le-a fost uşor. Primii creştini au fost persecutați din cauza credinţei lor. Acesta s-a întâmplat zilnic în multe ţări. Dar Domnul este încă acolo: el ne-a regăsit în încercările și îndoielile noastre. Răul, ură şi violenţă – care îi copleșește pe mulți creştini – nu sunt ultimul cuvânt de spus. Şi dacă am ajuns să cădem, Domnul este întotdeauna acolo pentru a ne ridica şi pentru a ne relua drumul.

 

Noi toţi avem nevoie să reînvăţăm să trăim această iubire milostivă care este în Isus. Şi mai presus de toate, suntem trimiși pentru a fi martori şi mesageri în această lume în care este atâta nevoie cu adevărat de ea. Mulţi nu ştiu de milostivire. Vinovaţii sunt afundați în ruşine şi eşec. Noi, creştinii, suntem invitaţi să înțelegem – ca și Isus – care vrea cu orice preţ salvarea tuturor oamenilor, chiar şi acelora care au comis cele mai grave greșeli. Așa cum a făcut pentru ucenici săi: i-a trimis. Dar munca principală, el a făcut-o. La locul de muncă. Acționând.

 

Pentru a concluziona, iată, cuvântul papei Francisc: „Dumnezeu nu obosește niciodată să ne ierte... problema este că noi obosim, noi nu vrem să cerem iertare. Dumnezeu nu obosește iertându-ne... Numele lui Dumnezeu este Milostivirea”. „O, Doamne, trimite Duhul tău să reînnoiască fața pământului”. Să fie cu noi pentru a anunța lumii că iertarea este întotdeauna posibilă.

(pr. Jean Compazieu [23 martie 2016]; traducător pr. Isidor Chinez; sursă:
http://dimancheprochain.org/5941-2eme-dimanche-de-paques-3/).

Miercurea din octava Paștelui

Cina în Emaus - de  Carl Heinrich Bloch.

Evanghelia Luca 24,13-35 În aceeaşi zi, prima a săptămânii, iată că doi dintre discipolii lui Isus se duceau spre un sat al cărui nume era Emaus, care era cam la şaizeci de stadii de Ierusalim. Aceştia vorbeau între ei despre toate cele întâmplate. Pe când vorbeau şi se întrebau, Isus însuşi, apropiindu-se, mergea împreună cu ei. Dar ochii lor erau ţinuţi să nu-l recunoască. El le-a spus: „Ce înseamnă aceste cuvinte pe care le schimbaţi între voi pe drum?” Ei s-au oprit trişti. Unul dintre ei, numit Cleopa, răspunzând, i-a spus: „Numai tu eşti străin în Ierusalim şi nu ştii cele petrecute în zilele acestea?” El le-a zis: „Ce anume?” Ei au spus: „Cele despre Isus Nazarineanul, care era profet puternic în faptă şi cuvânt înaintea lui Dumnezeu şi a întregului popor. Cum arhiereii şi conducătorii noştri l-au dat să fie condamnat la moarte şi l-au răstignit. Noi speram că el este cel care trebuia să elibereze Israelul; dar, cu toate acestea, iată, este a treia zi de când s-au petrecut aceste lucruri! Ba mai mult, unele femei dintr-ale noastre ne-au uimit. Fuseseră la mormânt dis-de-dimineaţă şi, negăsind trupul lui, au venit spunând că au avut vedenii cu îngeri care spun că el este viu. Unii dintre cei care sunt cu noi au mers şi ei la mormânt şi au găsit aşa cum au spus femeile, dar pe el nu l-au văzut”. Atunci le-a spus: „O, nepricepuţilor şi greoi de inimă în a crede toate cele spuse de profeţi! Oare nu trebuia Cristos să sufere acestea şi să intre în gloria sa?” Şi, începând de la Moise şi toţi profeţii, le-a explicat din toate Scripturile cele referitoare la el. Când s-au apropiat de satul spre care mergeau, el s-a făcut că merge mai departe. Dar ei l-au îndemnat insistent: „Rămâi cu noi, pentru că este seară şi ziua e de acum pe sfârşite!” Atunci a intrat să rămână cu ei. Şi, pe când stătea la masă cu ei, luând pâinea, a binecuvântat-o, a frânt-o şi le-a dat-o lor. Atunci li s-au deschis ochii şi l-au recunoscut, dar el s-a făcut nevăzut dinaintea lor. Iar ei spuneau unul către altul: „Oare nu ne ardea inima în noi când ne vorbea pe drum şi ne explica Scripturile?” Şi, ridicându-se în acelaşi ceas, s-au întors la Ierusalim. I-au găsit adunaţi pe cei unsprezece şi pe cei care erau cu ei, care le-au zis: „Domnul a înviat într-adevăr şi s-a arătat lui Simon”. Iar ei le-au povestit cele de pe drum şi cum a fost recunoscut de ei la frângerea pâinii.

 

Reflecție

 

 

„Oare nu ne ardea inima în noi când ne vorbea pe drum şi ne explica Scripturile?

 

 

Astăzi, Evanghelia ne asigură că Isus este viu şi rămâne centrul pentru a edifica comunitatea discipolilor. Şi în acest context eclezial – în întâlnirea comunitară, într-un  dialog cu fraţii şi surorile noastre din aceeași credință, în ascultarea comunitară a Cuvântului lui Dumnezeu, în iubirea împărtășită de gesturi de fraternitate şi de slujire – ucenicii pot să aibă experienţa întâlnirii cu Isus cel înviat.

 

Discipolii cu gânduri triste, nu și-au imaginat niciodată că acel străin ar fost de fapt învățătorul, Cel Înviat. Dar simţea că le „arde” inima (cf. Lc 24,32), atunci când el le vorbea: „explicând” Scripturile. Lumina Cuvântului împrăștie duritatea inimii lor şi li „s-au deschis ochii”(Lc 24,31).

 

Icoana discipolilor din Emaus serveşte ca un ghid pentru drum lung al îndoielilor, al preocupărilor şi al dezamăgirile noastre uneori amare. Calatorul divin rămâne partenerul nostru pentru a ne introducă – cu interpretarea Scripturii – în înţelegerea tainelor lui Dumnezeu. Când întâlnirea devine deplină, lumina Cuvântului îi urmează lumina care răsare – „Pâinea Vieții” – cu care Cristos îndeplineşte în mod suprem promisiunea: „Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul lumii” (Mt 28,20).

 

(pr. Luis Peralta Hidalgo SDB [Lisboa, Portogallo]; trad. I.C.; sursa:

http://evangeli.net/vangelo/giorno/III_07).