 |
| „Pace vouă!” - de Maria Cavazzini Fortini (2014). |
Milostivirea lui Dumnzeu
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora
8:00 (28 aprilie 2019)
Lecturi: Faptele Apostolilor 5,12-16; Apocalips
1,9-11a.12-13.17-19; Evanghelia Ioan 20,19-31; lecturi
Omilie
În această duminică se încheie octava de Paști și ascultăm pe Isus
dorindu-le pacea sa ucenicilor. Este un dar oferit discipolilor și nouă tuturor.
Este pacea, victoria iubirii asupra răului; e rodul iertării și a milostivirii
lui Dumnezeu. Cristos adresează această pace celor care l-au abandonat mai bine
de trei zile lăsându-l în suferința. Domnul este milostiv cu toți.
Duminica a doua a Paştelui este încărcată de multe semnificaţii
teologice şi liturgice: ultima când papa Ioan Paul al II-lea a proclamat-o
sfântă [în anul 2000] pe călugăriţa poloneză Faustina Kowalska, numit-o
„apostol” al iubirii milostiviri. Este „duminica divinei milostiviri”. Mila pune
în practică nu ceva teoretic. Ea presupune participarea a cel puţin două
persoane: una dăruieşte şi alta primeşte milostivirea celuilalt. Trăim într-o
societate în care nu este milă față de cei slabi, în neputință; nu-i lasă să
iasă la suprafață ci se afundă fără încetare; li se amintește trecutul lor.
Este o viață care sfârșește prin a fi distrusă. Dar Dumnezeu nu este așa: Domnul
este milostiv și îndurător. Marea sa mărturie sunt păcătoșii iertați în care
sunt și apostolii în prima zi a săptămânii învierii.
Prima lectură luată din Faptele Apostolilor (Fap
5,12-16) arată mărturia unei comunități de creştini care au beneficiat
de această milostivire a lui Isus. Interesant: adunarea obișnuită a Bisericii
primare din Ierusalim era în Porticul lui Solomon. Se confirmau semnele
miraculoase în mijlocul tinerei Biserici. Izvorul creștinismului stă mărturia
încredințată apostolilor, puterea dată lor vindecând și scoțând demoni:
„aduceau bolnavii chiar şi de pe străzi şi îi puneau pe paturi şi pe tărgi
pentru ca, atunci când venea Petru, măcar umbra lui să cadă pe vreunul dintre
ei. […] Cei bolnavi şi cei chinuiţi de duhuri necurate, toţi erau vindecaţi” (v.
15.16). Este o lume de bolnavi, săraci, marginalizați care își găsesc speranța
chiar la umbra lui Petru. Parfumul lui Cristos se desprinde de apostoli. Sunt
cuvinte de mângâiere și nu de întristare, care iartă și nu judecă, care
mântuiesc și nu condamnă, care se milostivesc de cei chinuiți. Au fost și sunt
bolnavi. Pe aceștia Dumnezeu îi vindecă și numărul lor era mare. Și mai mare
era lauda Domnului printre păcătoșii iertați de milostivirea lui Dumnezeu.
Cristos este sufletul întregii comunității
cu care se deschide cartea speranței Bisericii primare: este Apocalipsul
sfântului Ioan (Ap 1,9-11a.12-13.17-18). Întreaga istorie a lumii va
trebui să fie străbătută de lumina lui Isus: „cel dintâi şi cel de pe urmă” (v.
17), Alfa și Omega. Ne spune că primii creştini au fost persecutați din cauza
credinţei lor. Dar Domnul este încă acolo. „El şi-a pus mâna dreaptă peste
mine, spunându-mi: «Nu te teme! Eu sunt cel dintâi şi cel de pe urmă şi cel
viu. Am fost mort şi iată că sunt viu în vecii vecilor! Eu am cheile morţii şi
ale locuinţei morţilor»” (v. 17-18). Este imnul pascal liturgic de pe timpul
său, într-un limbaj solemn. Cristos ne-a regăsit în încercările și îndoielile
noastre. Învierea a început, dar trebuie să continue tot timpul. Acesta este
mesajul Apocalipsului care devine un cântec de speranță și de încredere
în victoria finală. Isus pătrunde trecutul, prezentul și viitorul, însuflețind
și îndemnând creștinul să meargă până în glorie, chiar în mijlocul
amărăciunilor și a lipsei de lumină: „eu am cheile morții și ale locuinței morților”.
Deci, „Domnul” este Kyrios prin înviere. Kyrie eleison – este
vechea expresie greacă – în care îl aclamăm pe Domnul [Kyrios] şi implorăm
milostivirea sa.
Evanghelia de astăzi după sfântul Ioan (In 20,19-31) ne vorbește
despre milostivire. Să ne amintim: Isus a fost trădat de cei mai apropiați
dintre prieteni săi. Toți – în afară de Ioan – l-au părăsit. L-au lăsat singur
în fața violenței și a morții. Le-a fost frică să nu fie arestați și condamnați
împreună cu el. Pentru acesta s-au ascuns și au închis ușile. Pentru ei a fost
o problemă de viață și de moarte.
Primele cuvinte ale lui Isus sunt un mesaj de pace: „În prima zi a
săptămânii, deşi uşile locului în care erau discipolii, de frica iudeilor, erau
încuiate, a venit Isus, a stat în mijlocul lor şi le-a zis: «Pace vouă!»” (v.
19). El putea să le amintească de abandonarea lor, de lipsa lor de credinţă…
Petru l-a renegat: de trei ori a spus că nu-l cunoaște pe omul acesta…
Dar „Înviatul” nu căută pedeapsă nici să facă reproșuri. El nu le-a cerut să se
scuze. Ba, dimpotrivă, preocuparea lui cea mai mare este de a liniști inimile:
„pace vouă” [shalom]. Cristos poarta asupra lor o privirea milostivă.
Toată evanghelia ne arată milostivirea lui Dumnezeu. Vrea să-l elibereze pe om
de tot răul în care s-a prăbușit. Isus însuşi a venit să mântuiască de ceea ce era
pierdut.
„Zicând aceasta, le-a arătat mâinile şi coasta” (v. 20). Nu
le arătă ca un reproș, dar ca o dovada de iubire. Isus este „rănit din iubire”.
Contemplând rănile lui – mâinile, picioarele și coasta – înţelegem cât de mult
ne iubeşte Dumnezeu! N-am terminat niciodată să-i mulţumim Domnului pentru
această iubire nesfârșită…
Continuând lectura evangheliei, descoperim
că Isus a făcut un lucru și mai de necrezut: el îi trimite în misiune pe
ucenicii săi pentru a ierta. Ar fi putut spune: „Nu, nu pot conta pe voi...
Sunteți prea slabi”. Însă, iată că, în ciuda trădării lor, el le redă toată
încrederea. El le dă Duhul Sfânt: „Primiţi-l pe Duhul Sfânt! Cărora le veţi
ierta păcatele, le vor fi iertate” (v. 22-23). Și cel mai important lucru este
trimiterea lor ca slujitori ai iertării. Ar putea să înceapă cu răzbunarea; ar
putea să verifice dacă au înțeles lecția. Nimic din toate acestea; dimpotrivă,
el se adresează păcătoșilor pentru a le încredința bogățiile iubirii sale. Îi
trimite pentru a da iertare. Milostivirea nu cunoaște nici o lipsă de
încredere, nici prudență. Ea speră împotriva oricărei speranței.
Avem nevoie să învăţăm trăirea iubirii
milostive. Şi mai presus de toate, suntem trimiși să fim martori acestei iubiri
în lume. Mulţi nu ştiu de milostivire. Cristos vrea cu orice preţ salvarea
tuturor oamenilor, chiar şi a celor care au făcut păcate grele. Georges
Bernanos spunea: „Lumii moderne îi clănţănesc dinţii de frig din gură.
Milostivirea ne încălzeşte inima”. Dă vigoare credinţei. Asemenea apostolilor,
suntem chemaţi să ne lăsăm transformaţi de milostivirea Domnului. „Milostivirea
lui Dumnezeu este unica speranță pentru lume”, spunea papa Ioan Paul al II-lea.
Isus face primul pas spre noi. Marele său plan este eliberarea noastră şi
revărsarea iubirii sale milostive, căci iertarea este posibilă totdeauna.
bibliografia [anul
C]: Armellini F. (http://www.qumran2.net); Biblia, Sapientia, Iași 2013;
Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Bianco E., Accogliere la parola.
Anno C, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1997; Cantalamessa R.
(http://www.qumran2.net); Commento della Bibbia liturgica,
Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M. (http://www.donmarcoceccarelli.it);
Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Cortesi A.,
(https://alessandrocortesi2012.wordpress.com); Garcìa J. M.,
(http://www.catechistaduepuntozero.it); Lasconi T.
(http://www.paoline.it/blog/liturgia); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va);
Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B.
(http://www.qumran2.net); Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova
1995; Orestano C. F., (http://www.monasterodiruviano.it); Tessarolo A., (ed) Messale
e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N.
(http://thierry.jallas.over-blog.com); Ravasi G., Celebrarea și trăirea
Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Spreafico A.,
(https://www.diocesifrosinone.it).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu