vineri, 26 aprilie 2019

† Duminica a 2-a a Paştelui (C): Milostivirea lui Dumnezeu


„Pace vouă!” - de Maria Cavazzini Fortini (2014).

 Milostivirea lui Dumnzeu

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (28 aprilie 2019)       

Lecturi: Faptele Apostolilor 5,12-16; Apocalips 1,9-11a.12-13.17-19; Evanghelia Ioan 20,19-31; lecturi

Omilie


În această duminică se încheie octava de Paști și ascultăm pe Isus dorindu-le pacea sa ucenicilor. Este un dar oferit discipolilor și nouă tuturor. Este pacea, victoria iubirii asupra răului; e rodul iertării și a milostivirii lui Dumnezeu. Cristos adresează această pace celor care l-au abandonat mai bine de trei zile lăsându-l în suferința. Domnul este milostiv cu toți.



Duminica a doua a Paştelui este încărcată de multe semnificaţii teologice şi liturgice: ultima când papa Ioan Paul al II-lea a proclamat-o sfântă [în anul 2000] pe călugăriţa poloneză Faustina Kowalska, numit-o „apostol” al iubirii milostiviri. Este „duminica divinei milostiviri”. Mila pune în practică nu ceva teoretic. Ea presupune participarea a cel puţin două persoane: una dăruieşte şi alta primeşte milostivirea celuilalt. Trăim într-o societate în care nu este milă față de cei slabi, în neputință; nu-i lasă să iasă la suprafață ci se afundă fără încetare; li se amintește trecutul lor. Este o viață care sfârșește prin a fi distrusă. Dar Dumnezeu nu este așa: Domnul este milostiv și îndurător. Marea sa mărturie sunt păcătoșii iertați în care sunt și apostolii în prima zi a săptămânii învierii.

Prima lectură luată din Faptele Apostolilor (Fap 5,12-16) arată mărturia unei comunități de creştini care au beneficiat de această milostivire a lui Isus. Interesant: adunarea obișnuită a Bisericii primare din Ierusalim era în Porticul lui Solomon. Se confirmau semnele miraculoase în mijlocul tinerei Biserici. Izvorul creștinismului stă mărturia încredințată apostolilor, puterea dată lor vindecând și scoțând demoni: „aduceau bolnavii chiar şi de pe străzi şi îi puneau pe paturi şi pe tărgi pentru ca, atunci când venea Petru, măcar umbra lui să cadă pe vreunul dintre ei. […] Cei bolnavi şi cei chinuiţi de duhuri necurate, toţi erau vindecaţi” (v. 15.16). Este o lume de bolnavi, săraci, marginalizați care își găsesc speranța chiar la umbra lui Petru. Parfumul lui Cristos se desprinde de apostoli. Sunt cuvinte de mângâiere și nu de întristare, care iartă și nu judecă, care mântuiesc și nu condamnă, care se milostivesc de cei chinuiți. Au fost și sunt bolnavi. Pe aceștia Dumnezeu îi vindecă și numărul lor era mare. Și mai mare era lauda Domnului printre păcătoșii iertați de milostivirea lui Dumnezeu.



Cristos este sufletul întregii comunității cu care se deschide cartea speranței Bisericii primare: este Apocalipsul  sfântului Ioan (Ap 1,9-11a.12-13.17-18). Întreaga istorie a lumii va trebui să fie străbătută de lumina lui Isus: „cel dintâi şi cel de pe urmă” (v. 17), Alfa și Omega. Ne spune că primii creştini au fost persecutați din cauza credinţei lor. Dar Domnul este încă acolo. „El şi-a pus mâna dreaptă peste mine, spunându-mi: «Nu te teme! Eu sunt cel dintâi şi cel de pe urmă şi cel viu. Am fost mort şi iată că sunt viu în vecii vecilor! Eu am cheile morţii şi ale locuinţei morţilor»” (v. 17-18). Este imnul pascal liturgic de pe timpul său, într-un limbaj solemn. Cristos ne-a regăsit în încercările și îndoielile noastre. Învierea a început, dar trebuie să continue tot timpul. Acesta este mesajul Apocalipsului care devine un cântec de speranță și de încredere în victoria finală. Isus pătrunde trecutul, prezentul și viitorul, însuflețind și îndemnând creștinul să meargă până în glorie, chiar în mijlocul amărăciunilor și a lipsei de lumină: „eu am cheile morții și ale locuinței morților”. Deci, „Domnul” este Kyrios prin înviere. Kyrie eleison – este vechea expresie greacă – în care îl aclamăm pe Domnul [Kyrios] şi implorăm milostivirea sa.



Evanghelia de astăzi după sfântul Ioan (In 20,19-31) ne vorbește despre milostivire. Să ne amintim: Isus a fost trădat de cei mai apropiați dintre prieteni săi. Toți – în afară de Ioan – l-au părăsit. L-au lăsat singur în fața violenței și a morții. Le-a fost frică să nu fie arestați și condamnați împreună cu el. Pentru acesta s-au ascuns și au închis ușile. Pentru ei a fost o problemă de viață și de moarte.



Primele cuvinte ale lui Isus sunt un mesaj de pace: „În prima zi a săptămânii, deşi uşile locului în care erau discipolii, de frica iudeilor, erau încuiate, a venit Isus, a stat în mijlocul lor şi le-a zis: «Pace vouă!»” (v. 19). El putea să le amintească de abandonarea lor, de lipsa lor de credinţă… Petru l-a renegat:  de trei ori a spus că nu-l cunoaște pe omul acesta… Dar „Înviatul” nu căută pedeapsă nici să facă reproșuri. El nu le-a cerut să se scuze. Ba, dimpotrivă, preocuparea lui cea mai mare este de a liniști inimile: „pace vouă” [shalom]. Cristos poarta asupra lor o privirea milostivă. Toată evanghelia ne arată milostivirea lui Dumnezeu. Vrea să-l elibereze pe om de tot răul în care s-a prăbușit. Isus însuşi a venit să mântuiască de ceea ce era pierdut.



„Zicând aceasta, le-a arătat mâinile şi coasta” (v.  20). Nu le arătă ca un reproș, dar ca o dovada de iubire. Isus este „rănit din iubire”. Contemplând rănile lui – mâinile, picioarele și coasta – înţelegem cât de mult ne iubeşte Dumnezeu! N-am terminat niciodată să-i mulţumim Domnului pentru această iubire nesfârșită…



Continuând lectura evangheliei, descoperim că Isus a făcut un lucru și mai de necrezut: el îi trimite în misiune pe ucenicii săi pentru a ierta. Ar fi putut spune: „Nu, nu pot conta pe voi... Sunteți prea slabi”. Însă, iată că, în ciuda trădării lor, el le redă toată încrederea. El le dă Duhul Sfânt: „Primiţi-l pe Duhul Sfânt! Cărora le veţi ierta păcatele, le vor fi iertate” (v. 22-23). Și cel mai important lucru este trimiterea lor ca slujitori ai iertării. Ar putea să înceapă cu răzbunarea; ar putea să verifice dacă au înțeles lecția. Nimic din toate acestea; dimpotrivă, el se adresează păcătoșilor pentru a le încredința bogățiile iubirii sale. Îi trimite pentru a da iertare. Milostivirea nu cunoaște nici o lipsă de încredere, nici prudență. Ea speră împotriva oricărei speranței.



Avem nevoie să învăţăm trăirea iubirii milostive. Şi mai presus de toate, suntem trimiși să fim martori acestei iubiri în lume. Mulţi nu ştiu de milostivire. Cristos vrea cu orice preţ salvarea tuturor oamenilor, chiar şi a celor care au făcut păcate grele. Georges Bernanos spunea: „Lumii moderne îi clănţănesc dinţii de frig din gură. Milostivirea ne încălzeşte inima”. Dă vigoare credinţei. Asemenea apostolilor, suntem chemaţi să ne lăsăm transformaţi de milostivirea Domnului. „Milostivirea lui Dumnezeu este unica speranță pentru lume”, spunea papa Ioan Paul al II-lea. Isus face primul pas spre noi. Marele său plan este eliberarea noastră şi revărsarea iubirii sale milostive, căci iertarea este posibilă totdeauna.




bibliografia [anul C]: Armellini F. (http://www.qumran2.net); Biblia, Sapientia, Iași 2013; Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Bianco E., Accogliere la parola. Anno C, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1997; Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M. (http://www.donmarcoceccarelli.it); Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Cortesi A., (https://alessandrocortesi2012.wordpress.com); Garcìa J. M., (http://www.catechistaduepuntozero.it); Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Orestano C. F., (http://www.monasterodiruviano.it); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N. (http://thierry.jallas.over-blog.com); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Spreafico A., (https://www.diocesifrosinone.it).




 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu