† Duminica a 2-a după Crăciun: Lumina care ne dezvăluie pe Dumnezeu ne face să ne cunoaștem pe noi înșine [3 ianuarie 2016]

The Holy Night - by Carlo Maratta

Evanghelia Ioan 1,1-18: La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu. Acesta era la început la Dumnezeu. Toate au luat fiinţă prin el şi fără el nu a luat fiinţă nimic din ceea ce există. În el era viaţa şi viaţa era lumina oamenilor, iar lumina în întuneric luminează, dar întunericul nu a cuprins-o. A fost un om, trimis de Dumnezeu, al cărui nume era Ioan. Acesta a venit spre mărturie, ca să dea mărturie despre lumină, pentru ca toţi să creadă prin el. Nu era el lumina, ci a venit să dea mărturie despre lumină. Cuvântul era lumina adevărată, care, venind în lume, luminează pe orice om. Era în lume şi lumea a luat fiinţă prin el, dar lumea nu l-a cunoscut. A venit la ai săi, dar ai săi nu l-au primit. Însă celor care l-au primit, celor care cred în numele lui, le-a dat puterea de a deveni copii ai lui Dumnezeu, care, nu din sânge, nici din voinţa trupului, nici din voinţa bărbatului, ci din Dumnezeu s-au născut. Şi Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi, iar noi am văzut gloria lui, glorie ca a unicului născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr. Ioan a dat mărturie despre el şi a strigat, zicând: „Acesta era cel despre care v-am spus: «Cel care vine după mine a fost înaintea mea pentru că era mai înainte de mine»”. Căci noi toţi am primit din plinătatea lui har după har. Pentru că Legea a fost dată prin Moise, harul şi adevărul au fost prin Isus Cristos. Nimeni nu l-a văzut vreodată pe Dumnezeu; Fiul unic al lui Dumnezeu, cel care este spre pieptul Tatălui, el l-a revelat.

Omilie

A doua duminică după Crăciun, înainte ca ochii noştri să fie chemaţi să încânte din nou în fața semnul stelei care conduce drumul Magilor deasupra „locului unde se afla copilul” (Mt 2,9), ne împinge să mergem dincolo de semne, să intrăm în sensul profund care stă sub ceea ce am văzut şi am auzit.

 

Acest „pruncușor” (așa cum îl cheamă în mod familiar poporul creștin pe Isus) – pus într-o iesle între Maria şi Iosif, vizitat de pastori şi anunţat de „o mulțime de îngeri care lăudau pe Dumnezeu şi ziceau: «Mărire lui Dumnezeu în înaltul cerului și pe pământ pace oamenilor care îi iubeşte»” (Lc 2,13) – este Cuvântul lui Dumnezeu, este Înţelepciunea sa , este măreţia sa, este atotputernicia sa.

 

Noi îl vedem mic și neajutorat, având nevoie de noi. În realitate „la început era la Dumnezeu: toate au luat fiinţă prin el şi fără el nu a luat fiinţă nimic din ceea ce există”. Acel pruncușor, care se prezintă ca unul din fiii noştri, de fapt el ne-a făcut „fii a lui Dumnezeu, nu din sânge, nici din voinţa trupului, nici din voinţa bărbatului, ci din Dumnezeu s-au născut”. Noi suntem fii prin el.

 

Acel „prunc” de dezvăluie pe Dumnezeu.

 

De fapt, el este înainte de noi. El a fost întotdeauna. A luat „carne” (un trup, într-o istorie ca a noastră), şi a devenit unul dintre noi, pentru a ne permite într-un fel să vedeam pe Dumnezeu, care altfel nu ar putea să ajungă la ochii noştri: „Nimeni nu l-a văzut vreodată pe Dumnezeu; Fiul unic al lui Dumnezeu, cel care este spre pieptul Tatălui, el l-a revelat”.

 

Fără a-l vedea, lumea am fi putut face numai fantezii despre Dumnezeu, inventând imagini înşelătoare, deoarece nu am fi reușit să gândim un Dumnezeu bun și prietenos care ne-ar fi cerut numai să-l iubim, pentru că el primul ne iubeşte. Fără „pruncul” Isus, l-am fi simțit ca păgânii: ameninţător şi gelos pe oameni; sau ne-am fi creat un „viţel de aur”, la îndemâna micilor noastre fleacuri.

 

Acel „copil înfăşurat în scutece”, „făcut trup”, „venit să locuiască printre noi”, deschizându-ne suflare despre misterul lui Dumnezeu, răstoarnă toate criteriile noastre de judecată, pentru că la lumina sa ceea ce apare în ochii noștri ca mare, puternic, important, bogat, în realitate este de fapt mic, slab, sărac, ultimul.

 

Acest „pruncușor” ne face să ne cunoaștem pe noi înșine.

 

Pruncul Isus dintr-o iesle – „adevărata lumină care luminează pe orice om” – în afară de a ne face să vedem pe Dumnezeu, ne arată cum suntem noi cu adevărat. Dumnezeu Tatăl nu a pregătit pentru Fiul său un trup ca al nostru, dar a creat trupul nostru în vederea lui, pentru că toate au fost făcute prin el. A creat, adică astfel trupul nostru (fizic, inima și creier) spre a fi demn de Fiul său, de Cuvântul său şi de Înţelepciunea sa.

 

Este extraordinar acest adevăr! Când ne simţim rău, când ne gândim la creaţie că a fost creată rău, ne dă forţă! Pentru că, dacă toate a fost făcute prin el, nimic nu este făcut rău. Ceea ce este făcut rău depinde de incapacitatea noastră sau refuzul nostru de a fi fideli proiectului lui Dumnezeu. Şi când ne simțim tentaţi de banalitate, de vulgaritate, de falsitate și de răutate – adică de tot ceea ce desfigurează şi umileşte ființele noastre de bărbaţi şi femei – să ne amintim ceea ce avem: o forță pentru a nu ceda şi pentru a relua acel zbor spre înălţimi la care suntem programați.

 

Sărbătorea Crăciun pe care o celebrăm să lărgească spaţiul luminii pe care „pruncul” Isus o aruncă asupra lui Dumnezeu şi asupra omului. Şi stele care i-au condus Magii până la Betleem, să conducă pașii noștri spre a nu pierde sensul fiinţei noastre devenind copii ai lui Dumnezeu, ascultând de Fiul său.

 

 

 (pr. Tonino Lasconi [2016]; trad. pr. Isidor Chinez; sursă:

http://www.paoline.it/blog/liturgia/797-la-luce-che-rivela-dio-e-ci-fa-conoscere-a-noi-stessi.html).

Sorcova...

Sorcova,

Vesela,
Peste vară,
Primăvară,
Să trăiţi,
Să-mbătrâniţi.
Să-nfloriţi,
Să mărgăriţi,
Ca un măr,
Ca un păr,
Ca un fir
De trandafir,
Tare ca piatra,
Iute ca săgeata,
Tare ca fierul,
Iute ca oţelul.
La anu’
Şi la mulţi ani!

+ + +

 

Sănătate în Anul Nou!
Și la anul cu sănătate!
 

+ + +

 

Anul Nou cu sănătate

Tot de bine s-aveți parte!



Un An Nou fericit - 2016!

† Sfânta Maria, Maica lui Dumnezeu: Un an bun pentru pace, dacă vom învinge indiferenţa

Madonna del Ripose - de Roberto Ferruzzi

Evanghelia Luca 2,16-21: Păstorii s-au dus în grabă şi i-au găsit pe Maria şi pe Iosif împreună cu copilul care era culcat în iesle. După ce l-au văzut, au vestit cuvântul ce li se spusese despre acest copil. Toţi câţi îi auzeau se mirau de cele spuse lor de către păstori. Iar Maria păstra toate aceste cuvinte şi se gândea la ele în inima ei. Păstorii s-au întors slăvind şi lăudând pe Dumnezeu pentru toate câte auziseră şi văzuseră, precum li se spusese. Când a sosit ziua a opta, ziua tăierii împrejur, i-au pus copilului numele Isus, nume pe care i-l dăduse îngerul înainte de a fi fost zămislit.

 

Omilie

 

 

Liturgia din prima zi a anului este foarte plină. Octava de Crăciun – cu reforma liturgică postconciliară din 1969 – a devenit solemnitatea sfintei Maria, Mama lui Dumnezeu, şi, începând cu 1 ianuarie 1968, din voința papei Paul al VI-lea, este Ziua Mondială a Păcii.

 

Sărbătoarea care revine an de an, atât prin aşteptările unui noul început de an, cât prin numeroasele marşuri cu torțele aprinse pentru pace de către asociațiile catolice și nu numai, au sfârșit prin a i-o lua înainte. Și noi, în urma mesajului papei Francisc, dedicăm această reflecţie speranţei de pace şi să încercăm să o construim.

 

În deşert, unde Moise la cererea lui Dumnezeu conduce spre libertate poporul care nu simte în această lungă și dificilă călătorie un dar a lui Dumnezeu. Continuă plângându-se, chiar de mana se afla în fiecare dimineaţă înaintea cortului: „’Cine ne va da carne să mâncăm?’ Ne aducem aminte de peștii pe care-i mâncam în Egipt gratis, de castraveți, de pepeni, de praz, de ceapă și de usturoi. Acum ni s-a uscat sufletul: nu este nimic decât mană înaintea ochilor noștri” (Num 11,5-6). Dumnezeu cu toate acestea vrea ca preoţii să reamintească că Dumnezeu este bun şi milostiv cu o binecuvântare liniștitoare: „Să te binecuvânteze Domnul şi să te păzească. Domnul să-şi lumineze faţa asupra ta şi să se îndure de tine. Domnul să-şi îndrepte faţa către tine şi să-ţi dăruiască pacea”.

 

În zilele noastre, noi, ca și evreii în deşert, suntem ușor de tânguit, înclinat să regretăm „ceapa și castraveții” din trecut (întotdeauna fals ca în prezent) şi pesimist spre viitor: „Cine ne va da carne să mâncăm?”: cine ne va da un pic de seninătate și de linişte cu terorismul care face multe masacre și amenință mereu cu grave accidente; cu aceste războaie împrăştiate aici şi acolo care riscă să poarte tragedii de neimaginat; cu criza economică ce în ce mai lungă și epuizantă; cu lipsa de locuri de muncă; cu corupţia care infectează orice instituţie, chiar şi pe cei care ar trebui să o combată; cu clasa politică care vorbește foarte mult dar hotărăsc foarte puţin sau nimic?

 

Învingem aceste sentimente negative!

 

Domnul ne binecuvântează şi veghează și peste noi, și chiar face să strălucească fața peste noi. Pentru noi este dispus să ne dea pacea, darul care uneşte cu sine toate celelalte bunuri, cu condiția ca, în loc să ne plângem, să acceptăm angajarea pe care o face papa Francisc în mesajul său la a 48 Ziua Mondială a Păcii: „Învinge indiferenţa şi dobândește pacea”.

 

Începe anul 2016, trecând prin Poarta Sfânta a Milostivirii. Milostivirea  – spune papa Francisc – este „inima lui Dumnezeu”, manifestându-se în Fiul său, „născut dintr-o femeie”, numit Isus (care înseamnă: „Dumnezeu salvează”) şi dat pentru noi „că să dobândim înfierea”. Dacă „milostivirea este inima lui Dumnezeu – continuă papa – de aceea trebuie să fie şi inima tuturor celor care se recunosc membrii ai unicei mari familii a fiilor săi; o inimă care bate puternic oriunde cu demnitatea umană – refleție a feţei lui Dumnezeu în creaturile sale – este în joc”.

 

Fii ai lui Dumnezeu şi fraţi în Isus, în Duhul său, putem să-l chemăm: „Abbà! Tatăl!”. Cu toate acestea, însă nu sunt vorbe goale, vom trebui să învingem indiferenţa printre fraţii, urmând cuvântul şi exemplul său. El – reaminteşte papa Francisc – pentru a învăța „să fim milostivi precum Tatăl, îi invită să înveţe să se oprească în faţa suferinţelor din această lume pentru a le alina, în faţa rănilor celorlalţi pentru a le îngriji, cu mijloacele de care dispune, pornind de la propriul timp, în pofida multelor ocupaţii (cf. Mesaj, 5).

 

Dorim ca în acest an să fie „bun” pentru pace, şi, prin urmare, pentru noi? Să dăm din contribuția noastră pentru a o construi, învingând ispită indiferenţei.

 

Nu este ușor! „Indiferenţa – scrie papa – caută adesea pretexte: în respectarea preceptelor rituale, în cantitatea de lucruri care trebuie făcute, în antagonismele care ne ţin departe pe unii de alţii, în prejudecăţi de tot felul care ne împiedică să devenim aproapele” (Mesaj, 5).

 

Angajare imposibil, dacă fiecare dintre noi, „în spiritul Jubileului Milostivirii, fiecare este chemat să recunoască modul cum indiferenţa se manifestă în propria viaţă şi să adopte o angajare concretă pentru a contribui la îmbunătăţirea realităţii în care trăieşte, începând de la propria familie, de la vecini sau de la locul de muncă (Mesaj, 8).

 

Regina Păcii, Mama lui Dumnezeu și mama noastră, să ne protejeze și să ne susțină.

 

(pr. Tonino Lasconi [2016]; trad. pr. Isidor Chinez; sursă:

http://www.paoline.it/blog/liturgia/788-un-anno-buono-per-la-pace-se-vinciamo-l-indifferenza.html).

 

Declarație a rabinilor ortodocși cu privire la creștinism (Ierusalim, 3 Decembrie 2015)

Rabinii hasidici ortodocși poartă caftane lungi şi negre şi pălării cu borurile largi, bărbaţi cu bărbi şi perciuni răsuciţi după urechi.
Doi mari rabini Teitelbaum din New York în vizită la Cimitirul evreiesc din Sighet [5 iulie 2015]. (sigheteanul.ro.).

 

Ierusalim, 3 Decembrie 2015

Pentru a face voia Tatălui nostru din ceruri: spre un parteneriat între evrei și creștini

După aproape două milenii de ostilitate reciprocă și înstrăinare, noi, rabini ortodocși, care conducem comunități, instituții și seminarii în Israel, Statele Unite ale Americii și Europa, recunoaștem oportunitatea istorică ce ne stă înainte. Căutăm să facem voia Tatălui nostru din ceruri acceptând mâna oferită nouă de surorile și frații noștri creștini. Evreii și creștinii trebuie să lucreze împreună ca parteneri pentru a răspunde provocărilor morale ale epocii noastre:

1. Shoah s-a încheiat acum 70 de ani. A fost punctul culminant al secularei lipse de respect față de evrei, al oprimării și respingerii lor, precum și al dușmăniei dintre evrei și creștini care a decurs de aici. Privind retrospectiv, este clar faptul că neputința de a depăși acest dispreț și de a ne angaja într-un dialog constructiv pentru binele omenirii a slăbit rezistența față de forțele rele ale antisemitismului, care au cufundat lumea în crimă și genocid.
2. Recunoaștem că, de la Conciliul Vatican II, învățăturile oficiale ale Bisericii Catolice s-au schimbat fundamental și irevocabil. Promulgarea documentului Nostra Aetate acum 50 de ani a demarat procesul de reconciliere între comunitățile noastre. Nostra Aetate și documentele bisericești oficiale pe care le-a inspirat ulterior resping fără echivoc orice formă de antisemitism, afirmă legământul etern dintre Dumnezeu¹ și poporul evreu, resping acuzația de „deicid” și subliniază relația unică dintre creștini și evrei, pe care Papa Ioan Paul al II-lea i-a numit „frații noștri mai mari”, iar Papa Benedict al XVI-lea i-a considerat „părinții noștri în credință”. Pe această bază, catolicii și alte oficialități creștine au început un dialog onest cu evreii, care s-a dezvoltat în ultimele cinci decenii. Noi apreciem afirmația Bisericii legată de unicitatea locului lui Israel în istoria sacră și despre răscumpărarea lumii la eshaton. Astăzi, evreii au simțit dragoste sinceră și respect din partea multor creștini, exprimate în multe inițiative de dialog, întâlniri și conferințe în toată lumea.
3. Așa cum au făcut Maimonides și Yehuda Halevi², noi recunoaștem că creștinismul nu este o eroare sau un accident, ci un rezultat al voii divine și un dar pentru popoare. Prin separarea între Iudaism și Creștinism Dumnezeu a vrut o separare între parteneri cu diferențe teologice semnificative, însă nu o separare între dușmani. Rabbi Jacob Emden a scris că „Iisus a adus lumii un dublu bine: El a întărit Tora lui Moise într-un mod maiestuos... și nici unul din înțelepții noștri nu a vorbit mai explicit despre imuabilitatea Torei. Pe de altă parte, El a făcut popoarele să renunțe la idolatrie și le-a obligat să țină cele șapte porunci ale lui Noe, ca să nu se comporte ca fiarele câmpului, și le-a insuflat ferm trăsături morale... Creștinii sunt comunități care lucrează de dragul cerului, care sunt menite să reziste, intenția lor este și ea de dragul cerului, iar ei nu vor rămâne fără răsplată.”³ Rabi Samson Raphael Hirsch ne-a învățat că „creștinii au acceptat Biblia Ebraică a Vechiului Testament ca pe o carte a revelației divine. Ei mărturisesc credința în Dumnezeul cerului și al pământului așa cum este proclamată în Biblie și recunosc suveranitatea providenței divine.”⁴ Acum când Biserica Catolică a recunoscut Legământul veșnic dintre Dumnezeu și Israel, noi, evreii, putem recunoaște validitatea continuă și constructivă a Creștinismului ca partener în răscumpărarea lumii, fără vreo teamă că această deschidere va fi exploatată în scopuri misionare. Așa cum s-a afirmat de către rabinatul Comisiei bilaterale a Israelului în dialog cu Sfântul Scaun, sub conducerea Rabinului Shear Yashuv Cohen, „Noi nu mai suntem dușmani, ci parteneri siguri în articularea valorilor morale esențiale pentru supraviețuirea și bunăstarea omenirii.”⁵ Nici unii nici alții nu putem împlini voia lui Dumnezeu în această lume de unii singuri.
4. Atât evreii cât și creștinii au în comun misiunea dată prin Legământ de a desăvârși lumea sub suveranitatea Atotputernicului, așa încât toată omenirea să cheme numele Lui și toate urâciunile să fie îndepărtate de pe pământ. Noi înțelegem ezitarea de a afirma acest adevăr, prezentă de amândouă părțile, și facem apel la comunitățile noastre să depășească aceste temeri pentru a putea stabili o relație de încredere și respect. Rabi Hirsch a învățat, de asemenea, că Talmudul îi situează pe creștini, „în ce privește îndatoririle interumane, pe exact același nivel cu evreii. Căci ei au dreptul să se bucure de tot ce li se datorează, nu doar în termeni de dreptate, ci și de o activă iubire frățească umană.” În trecut raporturile dintre creștini și evrei erau înțelese adesea prin relația de adversitate dintre Esau și Iacob. Cu privire la aceasta, Rabi Naftali Zvi Berliner (Netziv) înțelesese deja la sfârșitul sec. al XIX-lea că evreii și creștinii sunt destinați de Dumnezeu să fie parteneri într-o relație de iubire: „În viitor, când copiii lui Esau vor fi îndemnați de un spirit pur să-i recunoască pe fiii lui Israel și virtuțile lor, atunci și noi vom fi îndemnați să recunoaștem că Esau este fratele nostru.”⁶
5. Noi, evreii și creștinii, avem mai mult în comun decât ceea ce ne desparte: monoteismul etic al lui Avraam; relația cu Unicul Creator al cerului și al pământului, care ne iubește și are grijă de noi toți; Sfintele Scripturi iudaice; credința într-o tradiție normativă; valorile vieții, familiei, integrității pline de compasiune, dreptății, libertății inalienabile, dragostei universale și păcii la care trebuie să ajungă în cele din urmă lumea. Rabi Moses Rivkis (Be’er Hagoleh) confirmă aceasta atunci când scrie că „Înțelepții s-au referit numai la idolatrii din zilele lor, care nu credeau în crearea lumii, în Exod, în faptele minunate ale lui Dumnezeu și în Legea divină. Dimpotrivă, oamenii în mijlocul cărora suntem răspândiți cred în toate aceste elemente esențiale ale religiei.”⁷
6. Parteneriatul nostru nu diminuează în niciun fel diferențele existente între cele două comunități și religii. Noi credem că Dumnezeu se folosește de mulți mesageri pentru a-și dezvălui adevărul și în același timp afirmăm obligațiile etice fundamentale pe care toți oamenii le au înaintea lui Dumnezeu și pe care Iudaismul le-a susținut întotdeauna prin legământul noahitic universal.
7. Imitându-l pe Dumnezeu, evreii și creștinii trebuie să ofere modele de slujire, de dragoste necondiționată și de sfințenie. Noi toți suntem creați după Chipul Sfânt al lui Dumnezeu, iar evreii și creștinii vor rămâne dăruiți Legământului, jucând laolaltă un rol activ în răscumpărarea lumii.

Semnatarii inițiali, în ordine alfabetică (lista semnatarilor este deschisă, pentru versiunea actualizata vedeti www.cjcuc.com):

Rabbi Jehoshua Ahrens (Germany)

Rabbi Marc Angel (United States)
Rabbi Isak Asiel (Chief Rabbi of Serbia)
Rabbi David Bigman (Israel)
Rabbi David Bollag (Switzerland)
Rabbi David Brodman (Israel)
Rabbi Natan Lopez Cardozo (Israel)
Rav Yehudah Gilad (Israel)
Rabbi Alon Goshen-Gottstein (Israel)
Rabbi Irving Greenberg (United States)
Rabbi Marc Raphael Guedj (Switzerland)
Rabbi Eugene Korn (Israel)
Rabbi Daniel Landes (Israel)
Rabbi Steven Langnas (Germany)
Rabbi Benjamin Lau (Israel)
Rabbi Simon Livson (Chief Rabbi of Finland)
Rabbi Asher Lopatin (United States)
Rabbi Shlomo Riskin (Israel)
Rabbi David Rosen (Israel)
Rabbi Naftali Rothenberg (Israel)
Rabbi Hanan Schlesinger (Israel)
Rabbi Shmuel Sirat (France)
Rabbi Daniel Sperber (Israel)
Rabbi Jeremiah Wohlberg (United States)
Rabbi Alan Yuter (Israel)

Semnături adăugate:

Rabbi Herzl Hefter (Israel)

Rabbi David Jaffe (USA)
Rabbi David Kalb (USA)
Rabbi Shaya Kilimnick (USA)
Rabbi Yehoshua Looks (Israel)
Rabbi Ariel Mayse (USA)
Rabbi David Rose (UK)
Rabbi Zvi Solomons (UK)
Rabbi Yair Silverman (Israel)
Rabbi Daniel Raphael Silverstein (USA)
Rabbi Lawrence Zierler (USA)

Notă:

1 Grafia Dumnezeu caută să echivaleze grafia G-d din documentul original englez, care manifestă reticența Iudaismului de a rosti numele divine.

2 Mishneh Torah, Laws of Kings 11,4 (ediția necenzurată); Kuzari, secțiunea 4:22.

3 Seder Olam Rabbah 35-37; Sefer ha-Shimush 15-17.

4 Principles of Education, “Talmudic Judaism and Society”, 225-227.

5 A patra întâlnire a Commission of the Chief Rabbinate of Israel and the Holy See’s Commission for Religious Relations with Jewry, Grottaferrata, Italy (19 October 2004). 

6 Comentariu la Geneză 33,4.

7 Glosă la Shulhan Arukh, Hoshen Mishpat, Section 425:5.

Traducere de Alexandru Ioniță

Centrul de Cercetare Ecumenică Sibiu
Universitatea Lucian Blaga din Sibiu
alexandru.ionita@ulbsibiu.ro

M-am nascut gol (de Lambert Noben)

Nașterea Domnului...

 

M-am nascut gol, spune Domnul,

pentru ca tu să știi să renunți la tine însuți.

 

M-am născut sărac,
pentru ca tu să-i ajuți pe săraci.

 

M-am născut slab,
pentru ca să nu-ți fie frică de mine.

 

M-am născut plin de iubire,
pentru ca tu să nu te îndoiești niciodată de iubirea mea.

 

Sunt o persoană, spune Domnul,
pentru a nu-ți fi rușine de tine însuți.

 

M-am născut persecutat,
pentru ca tu să știi să accepți dificultatea.

 

M-am născut în simplitate,
pentru ca tu să nu fii complicat.

 

M-am născut în viața ta, spune Domnul,
pentru ca să port toate la casa Tatălui.


(de Lambert Noben; trad. pr. Isidor Chinez) 

 

„Exultă numele lui Cristos” - Noaptea de Crăciun în Egipt (copții sunt locuitorii creștini ai Egiptului)

 

„Exultă numele lui Cristos”

 

Translation of song:

 Chorus:

„Exalt the name of Christ,

lift His name up with your songs,
call the heroes, His heroes,
to walk ahead of you with the cross”;

 

Say He is risen and death has no power,
and there is no forgiveness except through His blood;
and the Light of the Gospel is greater;
Say he conquered darkness and its power;
He brightened our days;
and the light of day is greater;
Say He conquered His enemies;
we conquered by witnessing to Him and by His blood;
and our inheritance with Him is greater;
live the joy of heaven,

as Satan dons the clothes of grief;

and our praises are greater.

Sfânta Rita din Cascia – familia creștină

[în italiană, este subtitrat în limba spaniolă]

 

Sfânta Rita din Cascia (film - Rita de Cascia - 2004).

 

–  Cum se poate iubi un criminal? 

–  Fii alaturi de el. Încearcă să-l înțelegi pe soțul tău înainte de a pretinde ca el să te înteleagă pe tine. Poate tu ești unica lui speranța. Dumnezeu ne învața doar să iubim.


 

 

Rita s-a născut în anul 1381 într-un colţ îndepărtat al Umbriei, la Roccaporena. Crescută în teama faţă de Dumnezeu alături de bătrânii părinţi, le-a respectat în aşa măsură autoritatea, încât a renunţat la hotărârea de a se închide în mănăstire şi a acceptat să se unească în căsătorie cu un tânăr violent şi neastâmpărat, Paolo di Ferdinando. Biografiile sfintei ne prezintă un cadru de familie neobişnuit: o femeie blândă, ascultătoare, atentă să nu trezească susceptibilitatea soţului, ale cărui fapte rele le cunoaşte, dar suferă şi se roagă în tăcere.

Bunătatea sa a reuşit la sfârşit să înmoaie inima lui Paul, care şi-a schimbat viaţa şi obiceiurile fără a reuşi, totuşi, să dea uitării vechile ranchiune ale atâtor duşmani, pe care şi-i făcuse. Într-o seară a fost găsit ucis pe marginea drumului. Cei doi fii, deja mărişori, au jurat să-şi răzbune tatăl. Când Rita şi-a dat seama de inutilitatea eforturilor proprii de a le schimba părerea, a găsit curajul de a-l ruga pe Dumnezeu să-i cheme mai degrabă la sine, decât să permită a se păta prin crimă. Rugăciunea sa, de neînţeles din punct de vedere uman, a fost ascultată. Rămasă fără bărbat şi fără fii, Rita s-a dus să bată la poarta mănăstirii surorilor augustiniene din Cascia. Cererea sa nu a fost acceptată. 

Întoarsă la căminul gol, s-a rugat neîncetat celor trei sfinţi protectori ai săi, sfântul Ioan Botezătorul, sfântul Augustin şi sfântul Nicolae din Tolentino, şi, într-o noapte, s-a întâmplat minunea. Cei trei sfinţi i-au apărut, au invitat-o să-i urmeze, au deschis larg poarta mănăstirii, foarte asigurată cu zăvoare, şi au condus-o în mijlocul corului unde surorile de clauzură recitau rugăciunile utreniei. Rita a putut astfel să îmbrace haina augustinienelor, împlinind vechea dorinţă de dăruire totală lui Dumnezeu, dedicându-se pocăinţei, rugăciunii şi iubirii faţă de Cristos cel răstignit, care a asociat-o chiar în mod vizibil la patima sa, înfigându-i în frunte un spin. 
 

Acest stigmat miraculos, primit în timpul unui extaz, i-a marcat faţa cu o foarte dureroasă rană purulentă până la moarte, adică timp de paisprezece ani. Faima sfinţeniei sale a trecut dincolo de zidurile severului convent din Cascia. Rugăciunile Ritei au obţinut prodigioase vindecări şi convertiri. Pentru sine nu a cerut decât să ia asupra sa durerile, pe care le uşura aproapelui său. A murit în mănăstirea din Cascia în anul 1457 şi a fost canonizată în anul 1900.