 |
| Judecătorul nedrept și văduva insistentă |
Biruinţa rugăciunii perseverente
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 08:00 (20 octombrie 2019)
Lecturi: Exodul 17,8-13; 2Timotei 3,14-4,2; Evanghelia Luca
18,1-8; lecturiOmilie
Liturgia Cuvântul din această
duminică ne amintește despre importanţa rugăciunii. Ce este rugăciunea? Cum,
când și pentru ce ne rugăm?
În prima lectură luată din cartea
Exodului (Ex 17,8-13a) îl prezintă pe Moise pe vârful dealului cu mâinile
ridicate, în semn de rugăciune, în timp ce în vale poporul luptă împotriva
amaleciţilor care erau urmașii lui Esau: niște nomazi ce trăiau în deșertul
Negheb, în sudul Palestinei. S-au opus intrării israeliților în Canaan. Bătălia
dintre Israel și Amalec nu vine decisă doar de forțele armate, ci de rugăciunea lui
Moise care are în mână „toiagul lui Dumnezeu”, cel care a făcut lucruri
minunate în fața faraonului (plăgile Egiptului – Ex 7,17; 9,23; 10,13), a despărțit în două Marea Roșie (Ex 14,16.21), a lovit stânca și a curs
apă (Ex 17,6). Mâinile ridicate de
Moise exprimă deschiderea depentenței totoale de Dumnezeu. Viața și viitorul
poporului depinde de recunoașterea prezenței Domnului. Rugăciunea vine
prezentată ca o stare la prezența lui Dumnezeu. Când Moise își înalță mâinile –
în semn de rugăciune – devine mai tare Israel. Când îşi lăsă mâinile în jos, din
cauza oboselii, mai tare erau duşmanii. De aceea, în centru este figura lui Moise
care continuă să se roagă implorându-l pe Dumnezeu, până seara târziu, fără
încetare. Când relua rugăciunea, puterea Domnului revenea poporului. Israel
înțelege că în apropierea lui Dumnezeu este rădăcina puterii sale. Datorită
aceastei rugăciuni stăruitoare poporul a triumfat asupra lui Amalec, luptând
împreună cu Iosue ținând mâinile lui Moise „ridicate”. Aaron, fratele lui
Moise, și Hur, îl așează pe o piatră, ținându-i mâinile în sus, ceea ce
semnifică că are „credință”. Rugăciunea lui Moise, susținut de Aaron și Hur, obține
de la Dumnezeu biruință împotriva dușmanilor.
