Datoria creștinilor în edificarea păcii

Creștinii să colaboreze de bunăvoie și din toată inima la construirea unei ordini internaționale, care trebuie să se realizeze într-o sinceră respectare a libertăților legi­time și în prieteneasca frățietate a tuturor. Să o facă cu atât mai bucuros cu cât cea mai mare parte a globului suferă încă de o asemenea mizerie, încât Cristos însuși, în persoana celor săraci, cere cu glas tare caritatea ucenicilor săi. Să se curme, așadar, scandalul ca unele țări, în care prea adesea majoritatea locuitorilor se împo­dobesc cu numele de creștini, să se bucure de un mare belșug de bunuri, în timp ce altele să fie lipsite de cele necesare traiului și chinuite de foame, de boli și de tot felul de lipsuri. Spiritul de sărăcie și de caritate este, într-adevăr, gloria și mărturia Bisericii lui Cristos.

Conciliul Vatican al II-lea [constituţii, decrete, declaraţii]

 

 

https://antropologieteologicabiblioteca.files.wordpress.com/2015/09/conciliul-vatican-ii-constituc5a3ii-decrete-declarac5a3ii.pdf

 

 

Conciliul Vatican al II-lea

 

 Introducere

 

O introducere în acest volum, care trebuie să ajute la înţelegerea acestor texte, trebuie încercat, în primul rând (I), o trecere în revistă a ceea ce este de fapt şi în general un conciliu potrivit înţelegerii credinţei catolice. Apoi (II) se poate spune câteva lucruri strict în legătură cu însuşi Conciliul Vatican II, şi în sfârşit trebuie să se răspundă (III) la unele probleme privind înţelegerea textelor prezentate aici, de către Conciliu.

 

I

 

Un Conciliu poate fi înţeles, în general, potrivit cu înţelegerea credinţei catolice, doar din învăţătura Bisericii şi doar asupra activităţii Bisericii. În această privinţă, ne aflăm deja la prima problemă, privind Biserica şi mai ales la primele trei capitole, din această Constituţiei dogmatică. Aici, natura Bisericii este descrisă de însăşi Biserica, pe cât e posibil aceasta, privind caracterul de mister al Bisericii, în această privinţă vorbeşte capitolul trei, despre existenţa unui conciliu general al acestei Biserici.

 

Biserica este comunitatea care provine de la Isus Cristos (poporul lui Dumnezeu), care crede în Isus Cristos, iar la sfârşitul istoriei speră în reîntoarcerea şi în iubirea lui Dumnezeu, dată de Isus Cristos celor care îl acceptă. Această unitate cu Isus Cristos prin credinţă, speranţă şi iubire apărută în istorie, presupune o legătură indestructibilă între Dumnezeu şi omenire. Istoria omenirii continuă după Isus Cristos, deschizându-se într-o totală accepţiune existenţială, continuând să meargă pe tărâmul de îndurare şi milă al lui Dumnezeu biruitor şi istoric, şi nu altfel. După Isus Cristos nu poate veni o altă perioadă, în care să se distrugă şi să se învingă, ceea ce prin Isus Cristos a devenit evident, datorită credinţei, speranţei şi iubirii, şi anume: Dumnezeu a salvat omenirea în ciuda păcatelor şi a caracterului ei finit, prin comunicarea, împărtăşirea personală acestei lumi. Isus Cristos nu este o oarecare forţă şi putere, ci însuşi Stăpânul şi Domnul istoriei, el acceptă să intre umil şi neînsemnat în ea, de aceea, el ca Mântuitor nu mai poate apune în istorie, iar prezenţa sa mântuitoare rămâne invincibilă.