Datoria creștinilor în edificarea păcii

Creștinii să colaboreze de bunăvoie și din toată inima la construirea unei ordini internaționale, care trebuie să se realizeze într-o sinceră respectare a libertăților legi­time și în prieteneasca frățietate a tuturor. Să o facă cu atât mai bucuros cu cât cea mai mare parte a globului suferă încă de o asemenea mizerie, încât Cristos însuși, în persoana celor săraci, cere cu glas tare caritatea ucenicilor săi. Să se curme, așadar, scandalul ca unele țări, în care prea adesea majoritatea locuitorilor se împo­dobesc cu numele de creștini, să se bucure de un mare belșug de bunuri, în timp ce altele să fie lipsite de cele necesare traiului și chinuite de foame, de boli și de tot felul de lipsuri. Spiritul de sărăcie și de caritate este, într-adevăr, gloria și mărturia Bisericii lui Cristos.

    

Trebuie, așadar, lăudați și încurajați creștinii, mai ales tinerii, care se oferă spontan să ajute alți oameni și alte popoare. Mai mult, întregul popor al lui Dumnezeu are îndatorirea ca, însuflețit de cuvântul și exemplul episcopilor, să aline, în măsura posibilităților, mizeria acestor vremuri, și aceasta conform obiceiului străvechi al Bisericii, dând nu numai din surplus, ci și din cele ce îi sunt necesare.

Fără a fi organizată în mod rigid și uniform, modali­tatea de a strânge și distribui ajutoare trebuie să se desfă­șoare totuși după un plan la nivelul diecezelor, al nați­uni­lor și la nivel internațional, conjugând acțiunea catolicilor cu aceea a celorlalți frați creștini, oriunde pare oportun. Într-adevăr, spiritul de caritate, departe de a se opune unei exercitări prevăzătoare și organizate a acțiunii sociale și caritative, mai degrabă o pretinde. Așadar, cei care vor să se dedice slujirii națiunilor în curs de dezvoltare trebuie să fie formați corespunzător în institute specializate.

De aceea, Biserica trebuie neapărat să fie prezentă în comunitatea națiunilor pentru a favoriza și stimula coope­rarea între oameni, și aceasta atât prin organele sale oficiale, cât și prin colaborarea deplină și sinceră a tuturor creștinilor, inspirată de unica dorință de a fi de folos tuturor.

Acest rezultat va fi obținut cu mai multă siguranță dacă înșiși credincioșii, conștienți de răspunderea lor de oameni și creștini, lucrează pentru a trezi voința promptă de cooperare cu comunitatea internațională, începând cu propriul lor mediu de viață. În această pri­vință, să se dea o atenție deosebită formării tinerilor, atât în educația religioasă, cât și în educația civică.

În sfârșit, e de dorit ca, pentru a-și îndeplini bine rolul în comunitatea internațională, catolicii să caute o colaborare activă și pozitivă, atât cu frații despărțiți, care și ei profesează iubirea evanghelică, precum și cu toți oamenii care însetează după adevărata pace.

(sursă: http://www.ibreviary.com; Din constituția pastorală despre Biserica în lumea contemporană Gaudium et spes a Conciliului al II-lea din Vatican [nr. 89-90]).