† Nașterea Domnului – ziua: Manifestarea harului și adevărului lui Dumnezeu în „Cuvânt” [25 decembrie 2025]

 

Manifestarea harului și adevărului lui Dumnezeu în „Cuvânt”

Lecturi biblice: Isaia 52,7-10; Evrei 1,1-6; Evanghelia Ioan 1,1-18; lecturi biblice

Omilie

Nașterea lui Isus este „Cuvântul” lui Dumnezeu întrupat [Logos-ul – în greacă]. Domnul a intrat în lume pentru a ne mântui. Devenind „fiu” al lui Dumnezeu, omul se poate întoarce către Dumnezeu și îl poate numi „Tată”. Nașterea Domnului este manifestarea lui Emanuel, adică Dumnezeu-cu-noi. Atenția este concentrată asupra lui Isus ca vestitor al mântuirii ce trebuie să ajungă la întreaga omenire. Liturgia de astăzi reprezintă punctul culminant al sărbătorii nașterii cu textele provocatoare. Prima lectură este luată din cartea profetului Isaia și anunță vestea mântuirii ce este aproape. Deși Israel rămâne principalul destinatar al acestei vestiri, ea are un caracter universal: „Domnul şi-a descoperit braţul său cel sfânt înaintea tuturor popoarelor, căci au văzut toate marginile pământului mântuirea Dumnezeului nostru” (Is 52,10). Textul evanghelic este luat din prologul sfântului Ioan, care subliniază natura divină a pruncului, afirmând că el există chiar înainte de nașterea sa: „La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu. Acesta era la început la Dumnezeu” (In 1,1-2). A doua lectură este luată din prefața Scrisoarii către Evrei care reia tema divinității lui Cristos și lucrării sale de răscumpărare: „După ce în trecut a vorbit în multe rânduri şi în multe moduri părinţilor noştri prin profeţi, Dumnezeu, în aceste zile din urmă, ne-a vorbit nouă prin Fiul. […] Acesta, fiind strălucirea gloriei şi chipul fiinţei sale […] a săvârşit purificarea păcatelor, s-a aşezat la dreapta maiestăţii, în ceruri” (Evr 1,1-2.3). Să medităm la aceste evenimente, cu credință.

† Joia Sfântă: Jertfa iubirii [9 aprilie 2020]

„Cina de taină” de Jean Baptiste Jouvenet. (https://www.auction.fr/_fr/lot/attributed-to-jean-baptiste-jouvenet-rouen-1644-paris-1717-quot-la-cene-quot-15355913)

Jertfa iubirii 

 pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] (9 aprilie 2020)  

Lecturi: Exod 12,1-8.11-14; 1Corinteni 11,23-26; Evanghelia Ioan 13,1-15; lecturi

Omilie

Astăzi începe Triduumul Pascal: este „culmea anului liturgic”. Începe cu Joia Sfântă, în seara zilei pătimirii, când Isus oferă trupul și sângele său sub specia pâinii și vinului apostolilor poruncindu-le să facă în „memoria” [amintirea] sa. Este instituirea Euharistiei și a preoției. Cuvintele sunt prea sărace pentru iubirea lui Cristos pentru noi.

Crăciun binecuvântat!

Vă doresc: Crăciun binecuvântat!

Isus Cristos Domnul,

– copilul născut –, 

să Vă dăruiască viață!

Sărbători fericite!

10 Mai - Ziua Regelui

Primul rege al României - Carol I

10 mai 1881 România devine regat, iar Carol I este încoronat cu Coroana de Oțel făcută di oțelul unui tun otoman cucerit în Războiul de Independență din 1877.

A venit din munţi un vultur

Şi ne-a zis: – „Români Eroi,
Ştiu un prinţ viteaz şi tânăr
Ce-ar veni cu drag la voi.
Dacă-l vreţi vi-l dau ca Vodă”.
Noi cu toţii: – „Să ni-l dai”.
Şi ne-a dat pe Vodă Carol,
Într-o zi de 10 Mai.

Şi-a venit vulturul iară,
Şi ne-a zis: – „Popor Român,
Eşti viteaz, de ce mai suferi
Jugul unui neam păgân?
Fă-te liber, dezrobeşte-ţi
Mândra ţară care-o ai”.
Şi noi liberi ne făcurăm
Într-o zi de 10 Mai.

Vulturul venit-a iarăşi
Şi ne-a spus: „Popor Român,
Aţi luptat cumplit la Plevna
Duşi în foc de-al vostru Domn.
Vrednic e să-l faceţi Rege,
Într-o ţară ca în rai”.
Şi noi rege îl făcurăm
Tot în zi de 10 Mai.

Zece Mai ne-a fi de-a pururi
Sfântă zi, căci ea ne-a dat
Domn puternic ţării noastre
Libertate şi Regat.
Ridicaţi cu toţii glasul
De prin şesuri, de prin plai,
Să trăiască România
Ura! pentru 10 Mai!

de Vasile Alecsandri

Omilie - Steaua mântuirii (Epifania Domnului) [6 ianuarie 2017]

Steaua mântuirii

(Epifania Domnului [anul A B C])

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS], ora 17:00 (6 ianuarie 2017)

Lecturi: Is 60,1-6; Ef 3,2-3.a 5-6; Mt 2,1-12.

Astăzi Biserica ne invită să celebrăm Epifania Domnului, adică „manifestarea” lui Dumnezeu înaintea popoarelor. O sărbătoare extraordinară care vesteşte că Mesia născut în grota de la Betleem nu este o comoară privată a lui Israel – poporul promisiunii – dar este pentru toţi. Magii vin din Orient tocmai pentru a arăta universalitatea mântuirii dăruite de Cristos. Sărbătoare Epifaniei ne invită să ne deschidem spre noi orizonturi.

În prima lectură, profetul Isaia (Is 60,1-6) ne anunță o veste bună. Mesajul său se adresează la deportaţii întorși din exil. Profetul prezintă visul dintotdeauna al lui Israel: „Ridică-te, Ierusalime!” Pentru a merge trebuie să te ridici, să te scoli din somn, să renunți la miile de comodități, să intri în deșertul nesigur unde sunt vipere otrăvitoare și scorpioni. „Ridică-te, luminează-te, Ierusalime, căci lumina ta vine şi gloria Domnului răsare deasupra ta!” (v. 1). Totul este lumină, claritate, auroră.

Dar ce se întâmplă? „Căci, iată, întunericul va acoperi pământul şi bezna, popoarele!” Toți acești oameni care nu știu nimic despre Dumnezeu! Iată, că toți se adună și vin spre tine, involuntar. Ei sunt conduși de Dumnezeu. Gloria Domnului a răsărit asupra Ierusalimului. Dar adevarata sa bogăție stă în altă parte, nu la răscrucea drumurilor comerciale din trecut. Dumnezeu este cel care cârmuiește întreagă lumea şi a făcut din Ierusalim speranţa tuturor popoarelor. Este prezenţă luminoasă a Domnului. Privind înainte, în ciuda ceții, urmând intuițiile unei inimi îndrăgostite de adevăr și frumusețe, poporul lui Dumnezeu vede farul care călăuzeşte şi atrage neamuri. „Vei fi învăluită de o mulţime de cămile, de cămile tinere din Madian şi din Efa; toţi din Saba vor veni şi vor aduce aur şi tămâie şi vor aduce laude Domnului” (v. 6). În Ierusalim va avea loc marea manifestare – epifania: este naşterea lui Isus Cristos. Evangheliştii vor vedea manifestarea lui Dumnezeu şi împlinirea profeţiei.

Steaua la fericiții magi persani

   
Voi ce-l aşteptaţi pe Domnul, doritori de a-l vedea,
Ridicaţi-vă privirea şi vedeţi pe cer o stea;
E o stea la drum pornită din dumnezeiesc îndemn
Să vestească bucurie şi să fie lumii semn.


Astru-n faţa cărui aştrii ceilalţi toţi pălesc şi pier
Vine să vestească lumii sfânt şi-nfricoşat mister:
Dumnezeu nemuritorul, îmbrăcat în trup de lut
Pe pământ, în sărăcia cea mai neagră, s-a născut.

Observând cu grijă cerul, cercetându-l ani şi ani,
Au zărit pe boltă steaua fericiţii magi persani;
De la marginile lumii au plecat din Răsărit
Şi, făcând o cale lungă, la Irod au poposit.


Şi intrând atunci la crudul rege din Ierusalim
Au grăit aşa: "O rege, negreşit am vrea să ştim
Unde-i regele puternic nou-născut în Israel?
Căci conduşi de-o stea anume, noi pornit-am către el.

Noi pe el îl recunoaştem ca stăpân în univers;
Când la stele porunceşte, stelele pornesc în mers.
Vreun rege mai puternic decât el în lume nu-i,
Vrem cu fruntea în ţărână să cădem în faţa lui.

El e regele Mesia, Salvatorul tuturor,
Ce-a voit din multe neamuri să-şi formeze un popor.
Prin credinţă ne socoatem lui Avram umili urmaşi,
De aceea către dânsul ne-ndreptăm ai noştri paşi".

Slavă, Pruncuşor, ce nu poţi încă vorbe să îngâni
Căci, chemând la tine magii, te descoperi la păgâni;
Slavă, Tată, care-n lume ai trimis un Salvator,
Duh Preasfânt, şi ţie slavă, închinare tuturor. Amin.

(sursă:http://www.ibreviary.com/m2/breviario.php?s=lodi).

† Epifania Domnului: „Universalizarea Evangheliei” [06.01.2017]

Evanghelia Matei 2,1-12: După ce s-a născut Isus în Betleemul Iudeii în zilele lui Irod, regele, iată că au ajuns la Ierusalim nişte magi din Răsărit şi întrebau, spunând: „Unde este regele nou-născut al iudeilor? Căci am văzut steaua lui la răsărit şi am venit să-l adorăm”. Auzind aceasta, regele Irod s-a tulburat şi tot Ierusalimul împreună cu el. Adunându-i pe toţi arhiereii şi cărturarii poporului, a căutat să afle de la ei unde avea să se nască Cristos. Ei i-au spus: „În Betleemul Iudeii, căci aşa este scris de profet: «Şi tu, Betleem, pământ al lui Iuda, nicidecum nu eşti cea mai mică dintre cetăţile de seamă ale lui Iuda; căci din tine va ieşi stăpânitorul care va păstori poporul meu, Israel»”. Atunci Irod, chemându-i pe magi în secret, a aflat de la ei timpul precis când li s-a arătat steaua. Şi, trimiţându-i la Betleem, le-a spus: „Mergeţi şi informaţi-vă cu exactitate despre copil şi, când îl veţi fi găsit, făceţi-mi cunoscut şi mie ca să merg şi eu să-l ador!” După ce l-au ascultat pe rege, au plecat, şi iată că steaua pe care o văzuseră la răsărit mergea înaintea lor până când, venind, s-a oprit deasupra locului unde era copilul. Când au văzut steaua, au fost cuprinşi de o bucurie foarte mare. Şi, intrând în casă, au văzut copilul împreună cu Maria, mama lui. Apoi, căzând la pământ, l-au adorat şi, deschizând tezaurele lor, i-au oferit daruri: aur, tămâie şi smirnă. După ce li s-a revelat în vis să nu se mai întoarcă la Irod, au plecat pe alt drum în ţara lor.

Omilie

Sărbătoare Epifaniei ne invită să ne deschidem spre noi orizonturi. Misterul lui Dumnezeu ce ne este oferit nu este doar a evreilor. Nu este numai pentru cei care se recunosc creştini. Este pentru toată omenirea. Toți pot, în toată libertatea, să descopere minunile iubirii, dreptăţii şi păcii pe care Dumnezeu ne-o oferă. Epifania este sărbătoarea tuturor celor care-l caută pe Dumnezeu. Sunt numeroși astăzi cei care îşi pun întrebări despre el.

În prima lectură, profetul Isaia ne anunță o veste bună. Mesajul său se adresează unei lungi procesiuni de deportaţi care sunt întorși din exil. Marea putere asupritoare a fost învinsă. Ierusalimul se poate reclădi. Gloria Domnului a răsărit asupra acestui oraş. Dar dacă te uiţi atent, vei vedea că Ierusalimul, de un timp, nu mai este la răscruce drumurilor comerciale din trecut. Splendoarea lui din trecut a fost uitată. Dar adevărata sa bogăție este în altă parte. Este Dumnezeu care cârmuiește lumea şi o face speranţa popoarelor. Este această prezenţă luminoasă a Domnului care reînvie strălucirea Bisericii.

† Sfânta Maria, Născătoare de Dumnezeu [Anul Nou]

Evanghelia Luca 2,16-21: În acel timp, păstorii au plecat în grabă şi i-au găsit pe Maria, pe Iosif şi copilul culcat în iesle. ¹⁷ După ce l-au văzut, au făcut cunoscut cuvântul care le fusese spus despre acest copil. ¹⁸ Toţi cei care auzeau se mirau de cele spuse lor de către păstori. ¹⁹ Maria însă păstra toate aceste cuvinte, meditându-le în inima ei. ²⁰ Apoi păstorii s-au întors, glorificându-l şi lăudându-l pe Dumnezeu pentru tot ce au auzit şi au văzut, după cum le-a fost spus. ²¹ Când s-au împlinit opt zile pentru circumciderea lui, i s-a pus numele Isus, aşa cum a fost numit de înger mai înainte de a fi fost zămislit.

Omilie

La începutul anului, ne felicităm. Şi avem formule: „La mulţi ani, multă sănătate, toate dorinţele să devină realitate”. Și Biblia are formulele sale: în prima lectură, găsim una dintre cele mai frumoase binecuvântări;  este o binecuvântare pe care Dumnezeu a transmis-o poporului său: „Să te binecuvânteze Domnul şi să te păzească. Domnul să-şi lumineze faţa asupra ta şi să se îndure de tine. Domnul să-şi îndrepte faţa către tine şi să-ţi dăruiască pacea!” Aceasta binecuvântare se adresează poporului vechii alianțe. Se adresează și Bisericii de astăzi şi fiecăruia dintre noi. Indiferent de încercările care vor surveni în cursul anului, binecuvântarea lui Dumnezeu este oferită întotdeauna.

Fericiți suntem noi care am început noul an sărbătorind pe Maria, Maica lui Dumnezeu. Sfântul Paul ne spune că „Dumnezeu a trimis Fiul său născut din femeie”. El ne reaminteşte că Domnul Isus, Fiul lui Dumnezeu, face parte din familia umană. Dumnezeu ne-a dat pe Fiul său pentru a ne face, în Isus, fiii săi adoptivi. Ascultând și urmându-l pe Cristos, intram într-o viața de libertate sub îndrumarea Duhului Sfânt. Și Maria este întotdeauna acolo pentru a ne invita să facem „ce ne va spune el”.

Omilie - Credinţa începe să se răspândească în lume (Crăciun - Liturghia din zori)

Adorația păstorilor [Adoration of the shepherds] - 

de Giordano Luca.

Credinţa începe să se răspândească în lume

(Crăciun - Liturghia aurorei)

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS], ora 8:00 (25.12.2016).

Lecturi: Textele liturgice - Is 62,11-12; Tt 3,4-7; Lc 2,15-20.

După splendorile din această noapte, iată soarele răsare. Noi mergem spre lumină impresionați puternic de această noapte. Ca și păstorii oferim puțin din tot ce avem. Privim cu ochii credinței. Lăsăm să prindă această lumină, să pătrundă în lecturile sacre.

Împreună cu profetul Isaia (Is 62,11-12) ochii noștrii de credință descoperă ceea ce rămâne ascuns în copilul culcat în iesle. „Iată, Domnul a făcut să se audă până la marginile pământului! «Iată, vine mântuirea ta!»” (v. 11). Acest copil este Mântuitorul, eliberatorul. Prin el, omenirea se înnobilează: din păcătoși devin popor sfânt, din înlănțuiți devin răscumpărați de Domnul; din disprețuiți devin doriți; din părăsiți devin o cetate căutată, nepărăsită. Bucurie și sărbătoare.  

În fragmentul din Scrisoarea către Tit (Tt 3,4-7), apostolul Paul explică caracterul spontan și cu totul liber, gratuit al răscumpărării. El folosește un cuvânt care este profan, dar în gândirea sfântului Paul exprimă tot ce este mai suav, respectuos, amabil şi inefabil în misterul răscumpărării noastră: Dumnezeu iubeşte omul. Iată umanitatea [humanitas] latinilor şi filiantropia [φιλανθροπία], dărnicia grecilor. Această iubire este veşnică, întrucât etern Duhul Sfânt. Dumnezeu este invizibil. Și, iată-l că se lasă văzut în Isus Cristos: în el s-a manifestat. Este epifania [arătarea]: „S-a arătat bunătatea și iubirea de oameni a lui Dumnezeu […] după îndurare” (v. 4-5). Și-a manifestat bunătatea, trandrețea față de oameni eliberându-i după îndurarea sa justificându-i prin harul său. Dumnezeu s-a manifestat făcând din noi lucruri minunate. Să fim mândri că Dumnezeu ne-a înnobilat. Ne-a făcut să ne naștem din nou: „prin baia renașterii și a reînnoirii Duhului Sfânt” (v. 5).

În Evanghelia de astăzi – aceea a aurorei – sfântul Luca (Lc 2,15-20) ne prezintă vizita păstorilor la iesle și impresiile lor pioase, atitudinea lor. Este continuarea evangheliei propuse pentru noaptea Crăciunului. Luca ne conduce în acea regiunea unde cândva tânărul David păzea turma. Cu o mie de ani mai târziu în acelaşi ţinut se aflau încă păstori care trăiau pe câmp şi păzeau turmele pe timpul nopţii.

La cine trimite îngerul Domnului să ducă vestea cea bună? Cine sunt primii invitaţi ca să-l viziteze pe Isus? Păstorii, oameni simpli, ignoranţi, dispreţuiţi, care nu cunoşteau Scripturile, care nu mergeau sâmbăta la sinagogă, fiindcă trebuia să-şi păzească oile. Păstorii erau consideraţi atunci oamenii de jos, păcătoşi publici, pentru că se zicea: „trăiesc cu animalele şi ca animalele”. Însă tocmai lor le-a fost dată vestea naşterii Mântuitorului. Ei sunt primii care să-i aducă omagiu. Şi nu este exclus ca evanghelistul Luca – cercetător destoinic – să fi mers la Betleem şi să fi găsit vreun „supravieţuitor” dintre păstorii care au auzit vestea îngerilor şi au mers să se închine lui Isus (cf. Carlo Cremona, Oggi è domenica, Ed. Vaticana, Roma, 1995, p. 53). Însă erau dispreţuiţi de către „drepţii” lui Israel pentru că un păstor nu avea posibilitatea să trăiască după legea Domnului fiindcă nici nu o cunoştea. În pustiu nu aveau apă şi deci nu puteau face spălăturile rituale pe care le făcea orice evreu evlavios. Ei se aflau în noaptea Crăciunului în afara Betleemului, nu numai pentru că acolo îşi aveau turmele, ci pentru că erau excluşi din comunitate, nu aveau voie să intre în localităţi; păcătoşi fiind, i-ar fi spurcat pe ceilalţi cu simpla lor prezenţă. Se recunoşteau mici şi păcătoşi. Iar umilinţa lor i-a plăcut mai mult lui Dumnezeu.

Păstorii îi văd pe îngeri întorcându-se în cer. Acești mesageri cerești le-au frânt liniștea din acea noapte încredințându-le un semn de verificat. „Când îngerii au plecat de la ei spre cer, păstorii au spus unii către alţii: «Să mergem până la Betleem şi să vedem acest cuvânt care s-a făcut şi ce ne-a făcut cunoscut Domnul»!” Ar fi putut să spună: „Să rămânem aici!” Dar s-au încurajat unul pe altul: „Să mergem până la Betleem și să vedem ce e acolo!” „Au plecat, deci, în grabă şi i-au găsit pe Maria, pe Iosif şi copilul culcat în iesle”. Ar fi putut să fie descurajați: un copil în iesle! Și, totuși ei descoperă, văd cu ochii inimii, văd cu ochii credinței. Este minunea Crăciunului: un copil înfăşurat în scutece şi pus într-o iesle. Suntem în faţa unui drum de credinţă și se traduce în gesturi concrete: căutarea („au plecat în grabă”: v. 16a), descoperirea pruncului („au găsit copilul: v. 16b) şi  mărturia vieţii („au spus ceea ce le fusese anunţat cu privire la copil”: v. 17). Din mărturie se naşte mirarea şi credinţă celor care ascultă relatarea păstorilor („se mirau de lucrurile pe care le spuneau păstorii”: v. 18). Ei se minunau și toată lumea împreună cu ei. Credinţa începe să se răspândească glorificându-l pe Dumnezeu. După primirea vestei bune urmează ascultarea credinţei. În câteva cuvinte – simplicitatea extremă a credinței: credem anunțului, vedem, experimentăm, povestim, relatăm, transmitem glorificând pe Dumnezeu.

Evanghelia spune că cerul se coboară pe pământ și se face părtaș de sărăcia oamenilor. Păstorii se bucură: ei cei neglijaţi şi marginalizaţi de întreaga societate; ei au fost luaţi în seamă de Dumnezeu; li s-a oferit posibilitatea să constate că viaţa are un sens: duce spre lumină, bucurie şi pace. Cu toate acestea Dumnezeu i-a ales tocmai pe ei ca cei dintâi destinatari ai vestei minunate.

Există o frumoasă povestire care spune că în noaptea Crăciunului, la grota din Betleem, o dată cu păstorii s-a prezentat şi Adam. A aşteptat deoparte, ruşinat, până când păstorii au pus darurile lor la picioarele nou-născutului. Apoi, când i-a venit rândul, s-a apropiat şi el tăcut, s-a aplecat peste iesle şi a sărutat picioarele copilului. A scos dintr-o desagă darul său: un fruct pe care i l-a oferit cu mâinile tremurânde copilului care plângea. Era mărul din pomul binelui şi al răului, din care muşcase pierzând Paradisul. „Te rog să-l primeşti”, i-a zis Adam, „nu am ce să-ţi ofer altceva decât păcatul meu!” Atunci, Maria a luat mărul din mâna lui Adam şi l-a aşezat la picioarele copilului. În acea noapte s-a născut omul nou iertat de Dumnezeu. Iar Adam a zâmbit fericit.

Să-l primim pe Isus cu toată credința, mulţumindu-i printre lacrimi de bucurie pentru darul mântuirii.

Crăciun fericit și sărbători cu bine!

---

[bibliografia (anul A): Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014].

---

 

† Nașterea Domnului (Crăciunul): A venit să locuiască printre noi [duminică, 25 decembrie 2016]

Crăciun [Nativity] -

de Antonio da Correggio.

Evanghelia Luca 2,1-14: În zilele acelea, a venit un decret din partea împăratului August ca să se facă recensământ pe tot pământul. Acest recensământ a fost primul, pe când Quirinius era guvernator al Siriei. Toţi mergeau să fie înscrişi, fiecare în cetatea sa. Şi Iosif a urcat din Galileea, din cetatea Nazaret, către Iudeea, în cetatea lui David, care se numeşte Betleem, întrucât era din casa şi din familia lui David, pentru a se înscrie împreună cu Maria, logodnica lui, care era însărcinată. Dar pe când erau ei acolo, s-au împlinit zilele ca Maria să nască şi l-a născut pe fiul ei, primul născut, l-a înfăşat şi l-a culcat în iesle, pentru că nu era loc de găzduire pentru ei. În acelaşi ţinut erau unii păstori care trăiau pe câmp şi păzeau turmele pe timpul nopţii. Şi le-a apărut un înger al Domnului şi gloria Domnului i-a învăluit în lumină, iar ei au fost cuprinşi de o mare spaimă. Îngerul le-a spus: „Nu vă temeţi, căci, iată, vă vestesc o mare bucurie care va fi pentru tot poporul: astăzi, în cetatea lui David, vi s-a născut Mântuitorul care este Cristos Domnul. Acesta este semnul: veţi găsi un copil înfăşat şi culcat în iesle”. Dintr-o dată, s-a unit cu îngerul o mulţime din oastea cerească, lăudându-l pe Dumnezeu şi spunând: „Mărire în înaltul cerurilor lui Dumnezeu, şi pe pământ pace oamenilor pe care el îi iubeşte!”

Omilie

Pe tot parcursul timpului Adventului, am meditat despre venirea lui Isus. Această venire a fost anunţată de mult timp de profeţii Vechiului Testament, în special de Isaia. Mesajul său de speranţă este adresat unui „popor care mergea în întuneric”. În timpul său, a fost întunericul exilului şi a asupririi străine. A durat 40 de ani. Astăzi, cunoaștem întunericul terorismului şi al violenţei de toate tipurile.

Dar, iată, că este timpul Crăciunului. Am auzit o veste bună: Domnul nu ne abandonează. El vine la noi. Vine „să ne redea speranța și să ne mântuiască”. De-a lungul Evangheliei, am auzit vorbindu-se despre un Dumnezeu care este Tatăl, un Tată care iubeşte pe fiecare dintre copiii săi. El a venit „să caute şi să mântuiască ceea ce era pierdut”. Adevăratul Dumnezeu nu are nimic de a face cu o religie care masacrează nevinovaţi, bărbaţi, femei şi chiar copii. Sărbătoarea Crăciunului vine să ne amintească de adevăratul Dumnezeu care este iubire. Nu poate fi nimic altceva decât dragoste. Într-o lume murdărită de ură şi violenţă, el ne aduce adevărata lumină.

Isus, a cărei naşterea o sărbătorim aici, a fost anunţată de păstori. Când facem o iesle în casele noastre într-un loc bun, da, mulţi nu știu sigur ce a fost ea. De fapt, a făcut parte dintr-o categorie foarte dispreţuită. Sunt oameni de la țară care nu sunt obișnuiți cu frecventarea lăcaşurilor de cult. Prin ei, iată, o veste bună care este anunţată celor mici, săraci şi excluși. Şi aceasta o regăsim în toate Evangheliile. Isus a venit să ne spună că sunt pe primul loc în inima lui Dumnezeu.

E adevărat: Evangheliile ne reamintesc misiunea lui Isus potrivit cu cei care sunt împovăraţi cu tot felul de suferinţe. El a primit pe toți cei care erau ne frecventați din cauza vieții lor rele. A deschis poarta luminii pentru Maria Magdalena, lui Zaheu, vameșului Matei, femeii din Samaria şi mulţi alţii care au fost respinși de societatea auto-drepţilor din acel timp. Cu el, este victoria iubirii asupra răului şi a morții.

Această veste bună nu este pentru oamenii de pe vremuri. Ea este pentru toţi oamenii din toate timpurile. Trebuie să fie proclamat în întreaga lume, inclusiv în „periferie”. Asociaţiile se organizează pentru a merge la cei mai săraci, la persoanele singure, cei care sunt pe stradă, cei care nu dispun de mijloace pentru a face sărbătoare. Liturghiile sunt celebrate în închisori şi în spitale. Cristos s-a alăturat celor care sunt împovăraţi de suferinţă, boală, doliu, şomaj, conflictele în familie. Desigur, nu va face o minune pentru a rezolva toate problemele noastre. Dar el merge împreună cu noi. Uneori chiar el ne poartă. Ne deschide calea speranței.

A sărbători Crăciunul este a primi această veste bună care vine pentru a schimba viaţa noastră şi aceea a lumii. Isus a cărei naștere o sărbătorim continuă să vină. El bate la uşa noastră. Dumnezeu continuă a-l trimite pe Fiul său. În apropierea Crăciunlui, suntem invitaţi să acceptăm să dăm primul loc din viaţa noastră şi să facem „tot ceea ce el ne va spune”. Cu el, este bucurie şi iubire care vin în viaţa noastră. El vrea să locuiască în inimile oamenilor. Atunci, da, să fim bucuroși şi plin de veselie. Un copil a spus că „Isus este cel mai bun cadou de Crăciun”. El a înţeles totul. Sunt mulți în lumea noastră cei care vor sărbători Crăciunul, fără a se gândi la această veste bună. Totul este planificat, brad, decorațiuni, cadouri, Anul Nou, dar s-ă nu uitam Cine este la originea acestor festivități.

Euharistia care ne reunește în această sărbătoare de Crăciun ne aminteşte că Cristos continuă să ni se alăture. El continuă să vină printre ai săi. Este un cadou extraordinar, oferit tuturor, gratuit şi fără nici un merit din partea noastră. Înainte de a ne împărtăşi, ascultăm preotul că spune: „Iată, Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii”. Aceste cuvinte nu sunt pentru adunarea care este prezentă în biserică. Sunt pentru lumea întreagă. Cristos vrea să se dăruiască la toți. Ferice de cei cu inima săracă pentru a lăsa pe Cristos să intre în viaţa lor.

În aceste zile de sărbătoare, primi cuvintele acestui cântec ca o trimitere la misiune:

Mergeți și spuneți tuturor oamenilor:
Împărăția este printre voi,
Aleluia, Aleluia!
Împărăția este printre voi.

(pr. Jean Compazieu [2016]; traducător pr. Isidor Chinez; sursă:
http://dimancheprochain.org).

Omilie - Slujitoarea Domnului [8 decembrie - Neprihănita Zămislire]

Slujitoarea Domnului

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS], ora 10:00 (08.12.2016)

Lecturi: Genezei 3,9-15.20; Efeseni 1,3-6.11-12; Luca 1,26-38

În timpului Adventului – timp de rugăciune și de așteptare a venirii Domnului în glorie – celebrăm astăzi sărbătoarea care ne amintește începutul vieții aceleia care avea să devină „mama Domnului” (Lc 1,43).

Pentru a prinde suflul teologic al sărbătorii trebuie să pornim de la imnul cu care sfântul apostol Paul începe Scrisoarea către Efeseni (Ef 1,3-6.11-12). Paul descrie „planul aceluia care lucrează toate după hotărârea voinței sale” (v. 11): este proiectul lui Dumnezeu, pe care vrea să-l realizeze în istorie – și pe care Isus în evanghelii îl numește „împărăția lui Dumnezeu” – este descris în colori vii din prima pagină a Bibliei. Un proiect de armonie la care Dumnezeu vrea să-l implice pe Adam, adică pe omul din toate timpurile, un plan de armonie între om și Dumnezeu care „la adierea brizei de seară” intră în „grădina” paradisului pentru a dialoga, ca un suveran oriental, cu creatura sa cea mai nobilă şi mai dragă. Dar acest tablou de lumină i se opune capitolul al treilea din Geneză: este vorba de păcatul originar, din prima lectură de astăzi (Gen 3,9-15.20). Omul vrea să se abată de la drumul pe care Dumnezeu i l-a trasat, vrea să realizeze un proiect alternativ. „Domnul Dumnezeu l-a chemat pe om și i-a zis: «Unde ești?». El a răspuns: «Am auzit glasul tău în grădină și mi-a fost frică, pentru că sunt gol, și m-am ascuns»” (v. 9-10). Omul devine abandonat destinului pe care și l-a ales, se înstrăinează într-o muncă fără plăcere; este alungat din „grădina” dialogului cu Dumnezeu, pe care acum îl simte departe și ostil. Este „mysterium iniquitatis”, adică „mister al nelegiuirii”.

Într-adevăr, pe acest fundal al temei este așezată celebrarea Mariei Neprihănite. Îi aducem astăzi laudă Sfintei Treimi care a ales-o pe Maria să devină Mama lui Dumnezeu introducând-o în planul de mântuire al oamenilor: „Binecuvântat să fie Dumnezeu și Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, care ne-a binecuvântat cu orice binecuvântare spirituală în cele cerești, în Cristos, întrucât ne-a ales în el mai înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinți și neprihăniți înaintea lui!” (Ef 1,3). Este un imn de laudă a proiectului lui Dumnezeu în privința omului, definit cu termeni plini de bucurie, de uimire și de mulțumire, ca un „plan binevoitor” (v. 9), de milostivire și de iubire. Este „mysterium pietatis”, adică „mister al milostivirii”.

În cartea Genezei, atunci când este prezentată cauza care devastează bucuria umană, imediat răsună un cuvânt misterios plin de speranță: „Dușmănie voi pune între tine și femeie, între descendența ta și descendența ei” (Gen 3,15). E o prezicere delicată despre rolul pe care îl ocupă o femeie, o mamă, pe drumul eliberării omenirii. Această femeie este promisă de Dumnezeu şi Dumnezeu o voiește neprihănită. Este un punct al existenței umane nepătate de păcat. Aceasta este fericita Fecioară Maria! Ea intră în lumea frumuseții, a bunătății și armoniei.

Ea este un mister al milostivirii! Mama lui Mesia devine începutul acelei linii de credincioși – „săracii Domnului” – care se opuneau răului, aderând total la proiectului lui Dumnezeu. Maria, născându-l pe Cristos, pune în pământ „sămânța” indestructibilă a binelui, a dreptății și a speranței: ea se va înrădăcina și va transforma omenirea întreagă. Este decisivă această afirmație: „Iată slujitoarea Domnului: fie mie după cuvântul tău!” (v. 38), se spune în Evanghelie (Lc 1,26-38). Decide să se dăruiască total „bunului plac” a lui Dumnezeu. Definiția Mariei este „slujitoare”. După limbajul biblic nu este atât o expresie de umilință, ci mai degrabă o bucuroasă și solemnă hotărâre de a adera fără rezerve și fără reticențe la planul Domnului.

În 1854 fericitul papă Pius al IX-lea a recunoscut adevărul acestui mister: neprihănita zămislire. La numai patru ani după, pe data de 25 martie 1858, în timpul aparițiilor de la Lourdes, atunci când mica Bernadeta îi cere numele doamnei preafrumoase, pe care o întâlnea de câteva luni, aceasta îi spune: „Eu sunt Neprihănita Zămislire”. Un titlu pe care Bernadeta nu-l mai auzise niciodată şi pe care, de frică să nu-l uite l-a repetat mereu până acasă pentru a-l spune parohului.

Sfânta Fecioara Maria este irumperea lui Dumnezeu în țesutul uman: în ea, lumea divină „în care nu este nici schimbare, nici umbră de transformare” (Iac 1,17), își face intrarea în lumea limitată a omului. Dumnezeu caută prietenie și familiaritate cu omul. Dumnezeu și omul împart aceeași  existență.

Sfântul Luca termină pagina Bunei Vestiri în felul acesta: „Și îngerul a plecat de la ea”. De acum începe viața de credință în ascultarea Cuvântului pe care îl păstra și îl medita în inima ei, deslușind voința lui Dumnezeu, zi de zi, ceas de ceas, și clipă de clipă pe urmele Fiului ei, până pe Calvar. A așteptat în credință învierea lui Isus din morți; a însoțit Biserica la începuturile ei și o însoțește continuu pe drumul istoriei fiind mereu alături de toți care aleargă la ea în încercările vieții și invocă cu încredere ocrotirea ei maternă: „O, Marie, zămislită fără de păcat, roagă-te pentru noi care alergăm la tine!”

---

 [bibliografia (anul A): Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014].

---

† Neprihănita Zămislire: Sub pom cu Maria [joi, 8 decembrie 2016]

Evanghelia Luca 1,26-38: În acel timp, îngerul Gabriel a fost trimis de Dumnezeu într-o cetate din Galileea, al cărei nume era Nazaret, la o fecioară logodită cu un bărbat al cărui nume era Iosif, din casa lui David. Iar numele fecioarei era Maria. Şi, intrând la ea, i-a spus: „Bucură-te, o, plină de har, Domnul este cu tine!” Ea s-a tulburat la acest cuvânt şi cugeta în sine ce fel de salut ar putea fi acesta. Însă îngerul i-a spus: „Nu te teme, Marie, pentru că ai aflat har la Dumnezeu! Vei zămisli şi vei naşte un fiu şi-l vei numi Isus. Acesta va fi mare: va fi numit Fiul Celui Preaînalt şi Domnul Dumnezeu îi va da tronul lui David, tatăl său; şi va domni peste casa lui Iacob pe veci, iar domnia lui nu va avea sfârșit”. Maria a spus către înger: „Cum va fi aceasta, din moment ce nu cunosc bărbat?” Răspunzând, îngerul i-a spus: „Duhul Sfânt va veni asupra ta şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; de aceea, sfântul care se va naşte va fi numit Fiul lui Dumnezeu. Iată, Elisabeta, ruda ta, a zămislit şi ea un fiu la bătrâneţe şi aceasta este luna a şasea pentru ea, care era numită sterilă, pentru că la Dumnezeu nimic nu este imposibil!” Atunci, Maria a spus: „Iată slujitoarea Domnului: fie mie după cuvântul tău!”

Omilie

Cine știe de câte ori ne-am întrebat dacă a existat și cum va fi „pomul cunoașterii binelui şi răului” (Gen 2,9), sub a cărei stă solemnitatea Neprihănitei Zămisliri. Cu siguranța va fi frumos și atractiv, dacă în ochii Evei părea „bun de mâncat și plăcut ochilor, și că pomul era de dorit, ca unul care dă înțelepciune” (Gen 3,6).

Dar acum, nu mai există acest copac? Şi, în acest caz, unde stă?  Ar fi interesant să știm, astfel vom roti privirile departe. Acest pom este întotdeauna deasupra capetelor noastre, înaintea ochilor noştri. Dimpotrivă, nu peste, dar înăuntru, în adâncul inimii şi a gândurilor noastre, unde se decide dacă să-i lăsăm lui Dumnezeu cunoaşterea binelui şi răului, sau să se păstreze pentru sine.

Pentru a ne reaminti că suntem mereu sub acest pom, Adventul – timpul în care cu mai multă angajare suntem chemaţi să deschidem căile Domnului şi să eliminăm obstacolele din căile sale – ne aminteşte că, sub acest pom au fost Eva şi Maria, cu răspunsuri şi cu deznodământ absolut contrare. Eva s-a lăsat înşelată de şarpe, Maria i-a zdrobit capul, punând în mâinile lui Dumnezeu viața sa, renunțând la proiectele sale pământești „plăcute şi de dorit”: o familie cu „un om din casa lui David, cu numele Iosif”, devenind pentru Biserică și pentru fiecare creştin martorul și modelul credinţei. Întotdeauna suntem obişnuiţi să declamăm măreţia mamei lui Isus.

Cu toate acestea, chiar dacă nu se manifestă de teama de a fi ireverenţioasă, este în noi o constatare: „Desigur, ea a fost fără păcatul strămoșesc. Dimpotrivă noi în schimb... cum să o imităm?”

Liber de a alege

Chiar Eva a fost fără păcatul originar. A fi „neprihănită” [imaculată] nu micșorează libertatea sa, dar o face să crească, pentru că păcatul întunecă capacitatea de a decide. Dacă Maria nu ar fi fost liber în sine, ar fi fost ca a un robot și nu ar fi trebuit se spună: „Iată roaba Domnului: fi-e mie după cuvântul tău”. Este de neînțeles că Dumnezeu să fi ales pentru Fiul său un creatură umană lipsită de principala caracteristică ce o face imaginea sa: libertatea de a decide? Dacă nu ar fi fost liberă de a alege, nu ar putea să fie propuși ca model pentru toţi cei care în mod liber se încredințează lui Dumnezeu, şi acceptă la el ceea ce este bine şi ceea ce este greşit.

Sfântul Paul ne revelează că „Dumnezeu în Cristos ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi neprihăniţi înaintea lui în caritate, ne-a rânduit de mai înainte spre înfiere, prin Isus Cristos”. Ne-a ales, lăsându-ne libertatea de a primi sau de a nu primi acest dar imens. Maria l-a primit, devenind astfel „fiica fiului său”, şi arătând-ne drumul pentru a deveni fiii prin Fiul, cu un „iată-mă” a lui Dumnezeu, care devine imediat şi necesar „iată-mă” la fraţii. Pentru a evita credinţă noastră sterilă provenind din devoționale şi fuga pe cărările zilnice, unicul ce ne permite să-l întâmpine pe Domnul, nu trebuie niciodată uitat că, îndată ce îngerul a plecat de la ea, Maria a plecat în grabă să meargă şi să se îngrijească de Elisabeta.

Este urgent să se întoarcă sub acel pom cu Maria Neprihănită. De mult timp, cultura dominantă (intelectuali, oamenii politici, economia, piața, mass-media...) a încercat să smulge pomul cunoaşterii binelui şi răului, declarând că nu este nici bune nici rău, dar numai că în funcţie de ce crezi tu, de ce simți tu, de cum mergi tu, se decide că este bun sau rău.

(pr. Tonino Lasconi [2016]; trad. pr. Isidor Chinez; sursă:

http://www.paoline.it/blog/liturgia/1428-sotto-quell-albero-con-maria.html).

† Toți Sfinții: Imensa procesiune a tuturor sfinților [marti, 1 noiembrie 2016]

Frumusețea sfințiilor timpurilor noastre...

Evanghelia Matei 5,1-12a: În acel timp, văzând mulţimile, Isus s-a urcat pe munte şi, după ce s-a aşezat, s-au apropiat de el discipolii săi. Şi, deschizându-şi gura, îi învăţa zicând: „Fericiţi cei săraci în duh, pentru că a lor este împărăţia cerurilor! Fericiţi cei care plâng, pentru că ei vor fi mângâiaţi! Fericiţi cei blânzi, pentru că ei vor moşteni pământul! Fericiţi cei cărora le este foame şi sete de dreptate, pentru că ei se vor sătura! Fericiţi cei milostivi, pentru că ei vor afla milostivire! Fericiţi cei curaţi la inimă, pentru că ei îl vor vedea pe Dumnezeu! Fericiţi făcătorii de pace, pentru că ei vor fi numiţi fiii lui Dumnezeu! Fericiţi cei persecutaţi din cauza dreptăţii, pentru că a lor este împărăţia cerurilor! Fericiţi sunteţi când vă vor insulta, vă vor persecuta şi, minţind, vor spune împotriva voastră tot răul din cauza mea. Bucuraţi-vă şi tresăltaţi de veselie, căci răsplata voastră mare este în ceruri!”

 

 

Omilie

 

 

Astăzi este sărbătoarea tuturor celor care sunt aproape de Dumnezeu. Cartea Apocalipsei ne spune că sunt o mulţime imensă pe care nimeni nu putea să o numere. Acesta este mesajul pe care l-am auzit în prima lectură. Pentru a înţelege aceasta, trebuie ştiut că această carte a fost scrisă pentru creștinii persecutați. Aceștia din urmă pun probleme: Cristos a învins răul cu adevărat? Într-un limbaj cu imagini, autorul Apocalipsei anunță că forţele răului duc la ruină. Pe de altă parte, poporul lui Dumnezeu poartă speranţa întregii omeniri.

 

Acest text a fost scris într-o limbă cu imagini, ceea ce face puțin derutant. Se prezintă puțin în maniera unui joc de teatru. Scopul este de a scăpa de cenzura imperială. Numai creştini trebuie să înţeleagă. El dezvăluie: Cristos este prezentat ca Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii. El este cel care recreează după imaginea şi asemănarea sa. Este o modalitate de a rechema creștinii persecutaţi astăzi că răul nu va avea ultimul cuvânt de spus. Sfinţii pe care îi sărbătorim în această zi sunt bărbaţi, femei şi copii ca și noi. Ei au crezut că iubirea era mai puternică decât orice. Victoria este deja a noastră. Aşteptăm triumful final al lui Cristos asupra răului.

 

În a doua lectură, Cristos vine să întărească acest mesaj. El ne aminteşte că fiecare dintre noi este un „copil iubit de Dumnezeu”. Suntem cu toții chemaţi să împărtășim gloria sa. Cuvintele noastre sărace sunt limitate pentru a descrie această lumea cu totul alta decât a lui Dumnezeu. Suntem încă în timpul speranței acestei lumi noi. Este oferit tuturor, chiar şi pentru noi, sărmanii păcătoşi. Ceea ce se cere este de a avea mâinile deschise şi a primi în fiecare zi această iubire care este în Dumnezeu.

 

În Isus găsim adevărata noastră fericire. El însuși ne arată calea din predica sa de pe munte. Această Evanghelie a fericirilor este a bucuriei. Această fericire este de a primi fără întârziere. El este cel care da sens vieţii noastre prezente; suntem în procesiune spre această lume nouă pe care Isus o numeşte Împărăţia lui Dumnezeu. În această Evanghelie a fericirilor, Isus nu comandă nimic: spune simplu, declară fericiți pe cei care se comportă într-un anumit fel, cei a căror inimă este în conformitate cu Cuvântul lui Dumnezeu.

 

„Fericiţi sunt cei săraci cu inima... cei care plâng... cei care sunt persecutaţi pentru dreptate... cei cu inima curată... cei milostivi...”. Suntem departe de mentalitatea societății noastre de astăzi. Când creştini voiesc să proclame adevărul Evangheliei, sunt luați în râs, sunt tratați drept fundamentaliştii. Se recurge la violenţă ca să deţină mai mult. Dar în cele din urmă, adunând bunurile materiale nu se poate niciodată să fim umpluți.

 

Evanghelia fericirilor este aici pentru a ne reaminti că numai Dumnezeu ne poate umple pe deplin. Mergând spre el noi găsim „partea ce mai bună”. Dar acest lucru va fi posibil numai dacă rămânem cu adevărat deschişi la darul lui Dumnezeu. Dacă rămânem acaparați pentru bani şi bogăţie, vom trece pe lângă scopul nostru. Ceea ce dă valoarea vieţii noastre este iubirea pentru Dumnezeu şi pentru alţii. Dăruind întâietate lui Dumnezeu şi renunţând la tot ceea ce se abate de la el, vom găsi drumul spre adevărata fericire. Numai el poate să ne umple pe deplin. Totul este lucrarea Domnului: cu o delicateţe infinit de mare, el ne face să înaintăm pas cu pas; ne face să renunțăm la tot ce ne ţine departe de el; ne vindecă rănile, îndreaptă ceea ce strâmbăm noi, fără a le rupe.

 

În acest an 2016, a cincea fericire trebuie să atrag atenţia noastră cu tărie: „Fericiţi cei milostivi, pentru că ei vor afla milostivire!” Trăim anul sfânt al milostivirii voit de papa Francisc. Suntem cu toţii invitaţi să-l ascultăm pe Isus „care a stabilit milostivirea ca ideal de viață și criteriu de credibilitate a credinţei noastre”. Da, „fericiți cei milostivi!” Fericirea este aceea care trebuie să provoace angajamentul nostru în acest an sfânt.

 

Marele mesaj al acestei zile e că numai Dumnezeu este sfânt. Dar el vrea să ne asocieze pe toți la sfinţenia sa. Fără îndoială, el a făcut primul pas spre noi. Când citim Biblia, vedem că iubirea sa nu este numai afirmată; acţionează, este vizibilă, este concretă. El nu cere decât să vină la noi pentru a ne umple de bucurie și pace. Cu toţi creştinii din întreaga lume putem cânta și aclama: „Dumnezeule, noi te lăudăm, Doamne, noi te aclamăm în imensa procesiune cu toţi sfinţii!”.

 

(pr. Jean Compazieu [2016]; sursă: pr.Isidor Chinez; sursă:http://dimancheprochain.org/6431-fete-de-tous-les-saints-1er-novembre/).