† Duminica a 10-a de peste an (C): Două văduve [5 iunie 2016]

Învierea fiului văduvei din Nain - de James Tissot

 

Evanghelia Luca 7,11-17: În acel timp, Isus s-a dus într-o cetate numită Nain. Mergeau împreună cu el discipolii şi o mare mulţime. Când s-a apropiat de poarta cetăţii, iată că era dus la mormânt un mort, singurul fiu al mamei sale, şi aceasta era văduvă; şi multă lume din cetate era cu ea. Când a văzut-o, Domnului i s-a făcut milă de ea şi i-a zis: „Nu plânge!” Apropiindu-se, a atins sicriul, iar cei care-l duceau s-au oprit. Şi a spus: „Tinere, îţi zic, scoală-te!” Mortul s-a ridicat şi a început să vorbească, iar el l-a dat mamei sale. Pe toţi i-a cuprins teama şi-l glorificau pe Dumnezeu, zicând: „Un mare profet s-a ridicat printre noi” şi „Dumnezeu a vizitat poporul său”. Vestea aceasta despre el s-a răspândit în toată Iudeea şi în toată împrejurimea.

 

 

Omilie

 

Liturgia din această duminică ne anunță o veste bună. Vine să întărească speranța noastră. Trăim într-o lume copleşită de suferinţă: doliu, dezastre, violenţă, războaie. Şi ne rugăm Domnului: „Răspunde la cererile noastre”. Această rugăciune este nu numai a noastră; este a întregii Biserici.

Prima lectură şi Evanghelia ne arată două văduve care își văd morți copiilor lor. Moartea soţiilor lor le-a pus într-o extremă nesiguranță economico-socială. Ele sunt lipsite de toate resursele şi de orice sprijin. Dar, iată, că aceste două femei vor trăi o întâlnire care va schimba viaţa lor. Pentru cea din Sarepta (prima lectură), aceea a profetului Ilie. Cea din Evanghelie, aceea a lui Isus. Urmarea, o ştim: cei doi copii au fost redați mamelor lor. Pentru aceste două femei, bucuria este regăsită. Dumnezeu a văzut suferința lor cumplită. Lui Isus i-a fost milă până în adânc. El este cel care se apropie de toată această suferinţă şi acţionează.

 

Dar ascultând aceste texte biblice, ne gândim la numeroși copii care nu sunt redați mamelor lor: mulţi mor sub bombe; alţii sunt victime ale foametei sau a bolii. Atunci, ca profet Ilie, strigă către Domnul: „Pentru ce nu acţionezi? Pentru ce această ură şi violenţă? Unde ești tu, Doamne?” Acest strigăt este o rugăciune pe care Dumnezeu o ascultă. El a văzut mizeria poporului său. Vede derivele societății actuale, violenţele, cursele pe bani, familiile care se dezintegrează. Toate acestea le vede şi e cuprins de milă până în cel mai adânc profund. Nu suportă a ne vedea că alergăm degeaba. Toată Evanghelia ne spune că el a venit să caute şi să mântuiască pe cei care sunt pierduți.

 

Dumnezeul nostru nu este indiferent. Dar pentru a salva această lume, are nevoie de  noi. Această lume, el ne-a dat-o. Noi suntem responsabilii. Evanghelia ne învaţă să ne oprim înaintea celui care suferă. Această misiune, mulţi o umplu cu un mare devotament: să ne gândim la echipele angajate să însoţească familiile îndurerate, cele care vizitează bolnavii sau prizonieri. Alţii își găsesc locul lor într-o asociaţie pentru a ajuta pe cei mai săraci să iasă din mizeria lor. În această lume în care este nevoie într-adevăr, ei sunt purtătorii prezenţei şi ai dragostei lui Cristos.

 

Misiunea noastră de creştini botezaţi şi confirmați este de a fi iubitorii lui Cristos pentru toți, copii, tineri și adulți, bolnavi şi sănătoşi. Prin noi el vrea să ajungă la alţii, în special la cei excluși. Cu el, răul nu are ultimul cuvânt de spus. Viaţa triumfă. El vrea să ne asocieze pe toți la victoria sa asupra forţelor răului.

 

Această evanghelie ne arată puterea învierii lui Isus, care poate reda viața la toți. El poate să redea viață acestui tânăr douăzeci de ani care a mers prost pentru că s-a lăsat condus de o bandă de tâlhari. El poate să învie soţul sau soţia care s-au abătut de la a merge împreună strâns uniți. El poate să învie căminul unde aparent se iubesc. Mulţi oameni sunt ieșiți din delincvenţă, din fanatism sau din drog pentru că ei l-au întâlnit pe Isus Cristos. Viaţa lor s-a schimbat total. Acolo unde păcatul a abundat, iubirea a supra-abundat. Aceasta este mărturia noilor convertiți.

 

Cele două lecturi ne-a arătat că copiilor au fost redați mamelor lor. În ziua botezului nostru am fost încredințați Bisericii. Ea este mama noastră a tuturor. Marea sa suferinţă este de a vedea copiii alergând după pieire. Pentru ea, acest lucru este intolerabil. Dar Domnul i-a dat o misiune de vindecare şi de mântuire. Cum altădată la Nain, Isus este acolo pe drumul nostru. El vrea să ne ridice de jos și să redea mamei noastre Biserica. Aceasta se petrece când primim sacramentul  iertării. Trecutul cântărește uneori greu în viaţa noastră... Şi totuşi, aceasta dispare în fața iertării fără limite de care Dumnezeu ne umple. Când ne întoarcem la Dumnezeu, este bucuria redobândită, este sărbătoare. Putem relua călătoria noastră cu o inimă liberă. Şi mai presus de toate putem da mărturie despre minunile lui Dumnezeu în viaţa noastră şi în lumea întreagă.

 

A doua lectură nu este în legătură directă cu celelalte două, în măsura în care nu este vorba despre vindecarea unui copil. Paul insistă pe credinţa în puterea şi în bunătatea lui Isus. El, Isus, este acela care a făcut primul pas spre persecutorul care este în el. Această întâlnire cu el pe drumul spre Damasc a fost pentru Paul o veritabilă răsturnare de situație.  Acesta a făcut din el un apostol al Evangheliei.

 

Cele trei lecturi biblice sunt un apel la credință. Ele ne spun putere şi bunătatea Domnului. Atunci când întâlnim obstacole, el ne poate ajuta să le depăşim în credinţă, speranţă şi iubire. Cu Isus cel atotputernic şi îndurător viaţa noastră poate deveni frumoasă și fecundă.

 

În această zi noi te rugăm, Domne. În fiecare duminică, tu întâlnești comunităţile adunate în numele tău. Ne trimiți la cei răniţi de viaţă. Dă-ne Duhul tău pentru a da mărturie despre iubirea ta în lumea de astăzi. Amin.

 

(pr. Jean Compazieu [2016]; traducere pr. Isidor Chinez; sursă:

http://dimancheprochain.org).

Preasfânta Inimă a lui Isus



Sacred Heart of Jesus – by Joseph Fanelli

 

Era într-o zi a anului 1685, într-o localitate franceză, Paray le Monial. Sora Peronne Rosalia de Frage citea cu voce tare, în reflectorul mănăstirii, un jurnal intim al lui Claudiu La Colombière, un iezuit, mort cu trei ani mai înainte în faimă de sfinţenie. Călugăriţele vizitandine ascultau mâncând. În acelaşi timp erau foarte atente. Jurnalul citit de sora Rosalie Peronne suna astfel:

Am recunoscut că Dumnezeu voia ca eu să-i slujesc… în ceea ce priveşte devoţiunea pe care el a sugerat-o unei persoane căreia i se comunica cu multă confidenţă. Acea persoană se afla în faţa Preasfântului Sacrament şi Dumnezeu o umplea cu harurile abundente ale iubirii sale. Ea dorind să răspundă cu iubire la iubire, Dumnezeu îi spuse: „Cea mai mare iubire pe care tu poţi să mi-o dai este să faci ceea ce de atâtea ori ţi-am cerut”. Şi, descoperindu-i inima sa, continuă: „Iată acea inimă care a iubit atât de mult pe oameni şi care nu a cruţat nimic până la a se consuma pentru a le arăta cât îi iubea. Şi, ca recunoştinţă, nu am primit din partea celor mai mulţi dintre ei decât nerecunoştinţă… Dar ceea ce simt mai mult e că sunt inimi consacrate mie care se comportă în acest mod”.

Numele persoanei nu era indicat. Însă Claudiu La Colombière – autorul jurnalului – a fost confesorul mănăstirii. Printre călugăriţe se afla una care se înroşi şi-şi plecă ochii în farfurie în semn de mare tulburare: era sora Margareta Maria Alacoque. Ea era „persoana” de care vorbea părintele Claudiu. De ea s-a slujit Dumnezeu pentru „relansarea” devoţiunii Inimii Preasfinte.

(Chinez Isidor, Spiritualitatea Inimii lui Isus, anul VI [30.05.1983]).

---------------------------------

 

Devoţiunea către Preasfânta Inimă a lui Isus exista din secolele XI-XII, dar nu a luat avânt decât cu sf. Jean Eudes (1601-1680) care a făcut-o publică, i-a compus un oficiu şi i-a fixat o sărbătoare.

Dar „învăţăcelul iubit al Preasfintei Inimi”, cum a numit-o Isus însuşi, a fost sf. Margareta Maria Alacoque (1647-1690), o călugăriţă vizitandină din Paray-le-Monial, care a avut între anii 1673-1675 numeroase viziuni în care Isus i-a cerut să fie cinstit sub imaginea inimii Sale de carne, spunându-i: „Priveşte Inima Care i-a iubit atât de mult pe oameni... În loc de recunoştinţă primesc din partea celor mai mulţi doar nerecunoştinţă”. Isus i-a încredinţat dorinţa sa arzătoare de a fi iubit de oameni şi planul său de a-şi arăta Inima cu toate comorile ei de iubire şi milă, sfinţire şi mântuire.

Devoţiunea este în esenţă una reparatorie faţă de suferinţa de moarte pe care i-au cauzat-o Mântuitorului toate păcatele lumii. De aceea, Isus ne invită la Sfânta Împărtăşanie deasă, mai ales în prima vineri din lună. Sf. Margareta Maria se ruga, inspirată de Isus, cu faţa la pământ, de la ora unsprezece până la miezul nopţii, o oră de adoraţie în joia dinaintea fiecărei prime vineri din lună în amintirea nopţii când apostolii l-au părăsit în grădina Gheţimani. Tot Isus este cel care a fixat data sărbătorii: în prima vineri de după sărbătoarea „Trupului Domnului” (Corpus Christi).

Cel care a îndrumat-o pe sf. Margareta Maria ca părinte spiritual a fost sf. Claudiu de la Colombiere, din Societatea lui Isus, indicat vizionarei de însuşi Mântuitorul pentru această delicată şi importantă misiune. Atât el cât şi confraţii săi iezuiţi au devenit promotori zeloşi ai devoţiunii. În 1856 papa Pius al IX-lea fixează Preasfânta Inimă a lui Isus ca sărbătoare a întregii Biserici, iar în 11 iunie 1899 Leon al XIII-lea consacră solemn toată omenirea Preasfintei Inimi.

 (sursă:

http://www.calendarcatolic.ro/Sfinti/tabid/66/articleType/ArticleView/articleId/2445/-PREASFANTA-INIMA-A-LUI-ISUS.aspx).

Bunătatea inimii lui Cristos

 

„Fericitul evanghelist Luca cel care a descris

bunătatea inimii lui Cristos”

[Beatus evangelista Luca,

scriba mansuetudinis Christi],

scria poetul Dante Alighieri.

 

Dintre toţi evangheliştii sfântul Luca

este cel care a descris cel mai bine

sentimentele inimii lui Cristos faţă de toţi suferinzii,

faţă de bolnavii care i-au ieşit în cale

şi pe care i-a vindecat;

sentimentele de milă şi compătimire ale inimii lui Cristos,

– medicul trupurilor şi al sufletelor –,

faţă de cei mai bolnavi dintre bolnavi:

prostituatele, vameşii, păcătoşii

cărora le-a vindecat sufletele, iertându-i.

 

(Dumea C., Sfântul Luca – Mens sana in corpore sano).

 

Ziua Internaţională a Copilului [1 iunie] - O lume minunata

 

 

Vizita Sfintei Fecioare Maria la verișoara sa Elisabeta [31 mai]

 

Evanghelia Luca 1,39-56: În zilele acelea, ridicându-se, Maria s-a dus în grabă către ţinutul muntos, într-o cetate a lui Iuda. A intrat în casa lui Zaharia şi a salutat-o pe Elisabeta. Când a auzit Elisabeta salutul Mariei, a tresăltat copilul în sânul ei, iar Elisabeta a fost umplută de Duhul Sfânt şi a strigat cu glas puternic: „Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul sânului tău! Şi de unde îmi este dată mie aceasta, ca să vină mama Domnului meu la mine?Iată, când a ajuns glasul salutului tău la urechile mele, a tresăltat de bucurie copilul în sânul meu! Fericită aceea care a crezut că se vor împlini cele spuse ei de Domnul!” Maria a spus: „Sufletul meu îl preamăreşte pe Domnul şi duhul meu tresaltă de bucurie în Dumnezeu, Mântuitorul meu, căci a privit la smerenia slujitoarei sale. Iată, de acum toate popoarele mă vor numi fericită, căci mi-a făcut lucruri mari Cel Atotputernic şi numele lui e sfânt! Milostivirea lui rămâne din neam în neam peste cei ce se tem de el. A arătat puterea braţului său: i-a risipit pe cei mândri în cugetul inimii lor. I-a dat jos de pe tron pe cei puternici şi i-a înălţat pe cei smeriţi; pe cei flămânzi i-a copleşit cu bunuri, iar pe cei bogaţi i-a lăsat cu mâinile goale. L-a sprijinit pe Israel, slujitorul său, amintindu-şi de îndurarea sa, după cum a promis părinţilor noştri, lui Abraham şi urmaşilor lui în veci”. Maria a rămas cu ea cam trei luni, apoi s-a întors la casa ei.

 

Omilie

 

Înainte de toate, Maria ne învață să-l primim pe Domnul. Ea spune: „Sufletul meu preamărește pe Domnul” și cuvintele sale corespund cu ceea ce David, strămoșul ei, a făcut pentru a primi arca lui Dumnezeu, pentru a o stabili în cetatea sa, Ierusalimul. David a adunat tot poporul, a transportat arca din Gat până în locul pregătit în Sion, și aceasta a fost una dintre acțiunile sale cele mai importante, pe care a împlinit-o cu mare bucurie, el și poporul său, Israel.

 

Este vorba, deci, de a-l primi pe Dumnezeu, de a-l pune la loc de cinste în viața noastră. Noi suntem mici, meschini, și totuși am fost chemați să-l primim pe Dumnezeu. Aceasta este cea mai frumoasă vocație a noastră; cea mai frumoasă, dar nu și cea mai ușoară, deoarece noi dorim mai degrabă să fim slujiți de Dumnezeu decât să-l primim în viața noastră. Există multe moduri de a primi persoanele, și în multe cazuri nici măcar nu putem vorbi despre o adevărată primire. Dacă un comerciant merge din casă în casă pentru a-și prezenta produsele sale, nu se poate spune că el a fost primit: el merge până la ușă pentru a fi refuzat sau pentru a încheia o afacere și pentru a-și ridica plata. Iată, acesta este modul în care noi îl primim uneori pe Dumnezeu: îl lăsăm să ajungă la ușă, îl întrebăm ce ne-a adus bun, căutăm să ne punem de acord pentru a obține ceea ce ne interesează în acel moment. A-l ruga pe Dumnezeu rămânând totuși închiși în preocupările noastre, în interesele noastre mai mult sau mai puțin egoiste, este acesta un mod de a-l primi? A-l primi pe Dumnezeu înseamnă să-i dăm primul loc, primindu-l nu ca pe unul de care voim să ne servim, ci ca pe unul căruia voim să-i dăm toată onoarea, cinstea care i se cuvine; și să-l primim cu bucurie, cu cântece de veselie, dansând, așa cum a făcut-o David.

 

Este adevărat că, pentru a-l primi pe Dumnezeu, trebuie să ne deschidem inima, să trecem peste limitele și blocajele noastre. Chiar și așa, întotdeauna este un lucru extraordinar să-l putem primi în noi pe creatorul universului, pe Dumnezeu cel Imens, și dacă acest lucru este posibil, este posibil numai datorită harului său. Tocmai pentru acest motiv trebuie să ne deschidem larg întreaga noastră ființă în fața celui care vine, în dorința de a-l sluji, de a-i aduce cinste și preamărire.

 

Așa l-a primit Maria pe Domnul, nu pentru a se folosi de el, ci pentru a se pune în slujba sa, ba chiar pentru a-i cânta și a-l lăuda. Bucuria ei este semnul că primirea pe care ea i-a făcut-o a fost generoasă, completă, totală. A-l primi pe Dumnezeu pentru a-l sluji este deja un lucru foarte frumos, dar fără acea bucurie a sufletului care se revelează prin cântec, primirea nu ar fi încă vrednică de Dumnezeu. Maria îl primește, deci, pe Dumnezeu cântându-i laude: „Sufletul meu preamărește pe Domnul”.

 

În al doilea rând, Maria, și împreună cu ea Elisabeta, ne învață să-i primim pe alții.

 

Ca să poți primi pe cineva, trebuie să ieși din tine. Maria iese chiar și fizic din casa ei, pornește la drum, face o călătorie pentru a merge spre Elisabeta. Chiar și Elisabeta iese din ea însăși pentru a o primi pe Maria, pentru a o recunoaște în această tânără femeie care vine în casa ei pe mama Domnului, pentru a recunoaște că ea este plină de har: „Binecuvântat este rodul trupului tău! Fericită ești tu, care ai crezut că se vor împlini cele spuse ție de Domnul”.

 

Maria simte că este cu adevărat primită de Elisabeta și, la rândul ei, a primit cuvântul îngerului cu privire la verișoara sa și merge la ea ca la o persoană care a fost binecuvântată, la rândul ei, de Dumnezeu. A-i primi pe ceilalți înseamnă a recunoaște ceea ce Dumnezeu operează în viața lor, a-i accepta cu vocația lor profundă. Chiar și aceasta recere un efort pentru a ieși din noi înșine și pentru a ne deschide sufletul în așa fel încât să nu-i privim pe ceilalți în conformitate cu perspectivele noastre, ci cu planul pe care Dumnezeu îl are cu ei, un plan care poate avea pentru noi dimensiuni nebănuite.

 

Înțelegem, prin urmare, că a-l primi pe Dumnezeu și a-i primi pe ceilalți sunt două lucruri care se condiționează reciproc. Îi primim pe alții numai dacă îl primim pe Dumnezeu, cel care, la rândul său, ne deschide inima față de ceilalți; îl primim cu adevărat pe Dumnezeu numai dacă suntem dispuși să-l primim în ceilalți, recunoscând planul lui Dumnezeu care se împlinește în ei, recunoscând glasul său care ajunge la noi prin intermediul lor. Dacă rămânem închiși în noi înșine, putem chiar să ne facem iluzia că suntem în Dumnezeu, că l-am primit, în timp ce, în realitate, gândurile noastre, preocupările noastre ne împiedică să ne deschidem inima în fața nevoilor celuilalt, ne împiedică să vedem în ceilalți acțiunea lui Dumnezeu și, în definitiv, a-l primi cu adevărat pe Domnul.

 

Să-i cerem sfintei Fecioare ca ea să ne deschidă larg inima pentru a-l putea primi cu adevărat în noi pe Dumnezeu.

 

(Vanhoye A., Pâinea zilnică a Cuvântului - Comentariu la lecturi, Sapientia, Iași 2003, p.609-611).

Dintr-un sat



Cimitirul cu crucile căzute…

Fiecare venim dintr-un sat –
Unii direct, alții trecând prin părinți,
Unii direct, purtători de eresuri și basme,
Fericiții putând să se-ntoarcă oricând.

Alții, trecând prin părinți, rătăciți

Pe crengile sângelui depărtate, subțiri,
În loc de pășuni, și semințe, și cai cunoscând
Alcoolul cuvântului extras din acestea.

Vreau drumul părinților mei să-l întorc,

Vreau satul cu sunetul lacrimei mele,
Poteca din holde știută din somn
Și reintrarea vorbelor în lucruri.

Să intru-n cimitirul cu crucile căzute

Și cunoscându-mi pașii asemenea cu-ai lor,
Să se-ncâlcească-n rădăcini străbunii
Bolborosind cuvinte de patimă în somn.

Dar n-are cine-mi spune de unde vin. Doar seara

Când trec pe bulevarde îmi simt apropiați
Portarii metafizici lângă intrări de blocuri
Precum la porți, pe laviți, într-un sat.

(Blandiana Ana, La cules îngeri, Litera Internațional, București 2002, p. 40-41).

Cele mai frumoase cântece gregoriane catolice pentru sfânta liturghie și procesiuni mariane

28 of the most widely used and known Catholic Gregorian Chants for the Traditional Latin Mass and Catholic devotions like Benediction and Marian processions.

 

00:00 Adoremus In Aeternum
02:35 Adoro Te Devote
04:30 Agnus Dei
05:52 Alma Redemptoris Mater
07:05 Asperges Me
09:15 Ave Maria
10:16 Ave Regina Caelorum
11:08 Ave Verum Corpus
12:50 Confiteor
16:15 Credo
21:02 Crux Fidelis
24:27 Gloria
27:27 Kyrie Eleison
30:03 Magnificat
33:16 Memorare
35:16 Pange Lingua
38:19 O Salutaris Hostia
39:49 Pascha Nostrum
41:04 Pater Noster
42:24 Puer Natus Est Nobis
44:54 Regina Caeli
45:46 Salve Regina
47:43 Sanctus
49:35 Te Deum
56:24 Ubi Caritas
58:18 Veni Creator Spiritus
1:01:49 Veni Sancte Spiritus
1:04:36 Victimae Paschale.