† Duminica a 29-a de peste an (B): Slujire unii altora [21 octombrie 2018]

Sfântul Camil de Lellis (1555-1614) a primit de la Dumnezeu 
carisma de a se îngriji de bolnavi.

Slujire unii altora

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (21 octombrie 2018)

Lecturi: Isaia 53,10-11; Evrei 4,14-16; Evanghelia Marcu 10,35-45; lecturi

Omilie

Lecturile din duminica de astăzi ne vorbesc despre slujire. Chiar dacă trăim după porunca iubirii, trebuie să rămânem servitorii unii altora, ca și Isus, care a voit să fie slujitorul tuturor.

În prima lectură luată din Cartea lui Isaia (Is 53,10-11) este cântecul slujitorului suferind al lui Yahweh. Deja de pe la anul 550 mai înainte de Cristos, profetul vorbește de misteriosul slujitor al lui Dumnezeu. Isaia [Deutero-Isaia sau „al doilea Isaia”] se adresează unui popor de deportați într-o țară străină, în Babilon. Unul dintre discipolii săi are o intuiție profundă că mântuirea poporului nu vine de la arme, ci de la un necunoscut personaj ce se numește „Slujitor” ce răscumpără Israelul prin suferință, mijloceşte luând asupra sa păcatele oamenilor şi acceptând pedeapsa pentru greșelile poporului. Creștinii l-au recunoscut: este Isus Cristos cu suferința sa. Putem identifica aici o prevestire a crucii Domnului. Soarta Slujitorului reprezintă un mister care trebuie primit cu credință, întrucât, în umilirea sa, revelează puterea brațului lui Dumnezeu ce mântuiește Israelul. Este dureros evenimentul Slujitorului suferind dar corespunde unui plan divin: „Domnului i-a plăcut să-l zdrobească prin suferinţă” (v. 10). În Biblie este slujitor cel care își pune viața în mâinile stăpânului; folosește toată energia spre a face ceea ce cere stăpânul. Este imaginea lui Cristos ce se dă de bunăvoie suportând suferinţele şi sacrificând propria viaţă pentru alţii: „slujitorul meu cel drept îi va îndreptăţi pe mulţi şi va lua asupra sa păcatele lor”  (v. 11). Isus este slujitorul Tatălui. Astăzi, ne trimite la cei încercați de suferință, de boală. Vizitele implică gesturi de primire, de împărtășire, de prietenie. Este o modalitate de a participa la misiunea lui Cristos, Slujitorul suferind. Și-a însușit suferința, a făcut programul misiunii sale de salvator. Este un mesaj de speranță pentru noi toți.

Iubirea e virtutea unitivă...

Sf. Paul al Crucii (1694-1775)

„Iubirea e virtutea unitivă care face proprii torturile Binelui iubit, Cristos cel răstignit. Un astfel de foc transformă iubitorul în iubit și unește în mod sublim iubirea cu durerea. Sufletul iubitor se bucură de durerea sa şi face sărbătoare în iubirea sa dureroasă”.

(sfântul Paul al Crucii; trad. I. Chinez).

Sfântul Luca – Slujitor al cuvântului (18 octombrie)

St. Luke the Evangelist by Vladimir Borovikovsky.

„Deoarece mulţi au încercat să alcătuiască o istorisire a faptelor care s-au împlinit printre noi, aşa cum ni le-au transmis cei care de la început au fost martori oculari şi au devenit slujitori ai cuvântului, după ce am cercetat totul de la început cu grijă, m-am gândit să ţi le scriu şi eu în mod sistematic, preabunule Teofil, ca să te convingi de temeinicia învăţăturilor pe care le-ai primit” (Lc 1,1-4).

Cu aceste cuvinte, autorul celei de-a treia evanghelii şi a Faptelor Apostolilor ne face să întrevedem cu ce respect se apropia de cuvântul lui Dumnezeu. El nu înţelegea deloc să-şi promoveze persona sa şi, de aceea, nu spune nimic despre sine, nici măcar numele: se considera un simplu slujitor în serviciul cuvântului însuşi şi dorea să-l transmită cu fidelitate absolută tuturor acelora care, ca şi el, nu-l cunoscuseră personal pe Isus, dar au făcut experienţa lui în credinţă în interiorul comunităţii creştine. Biserica, din partea ei, primind printre cărţile sacre aceste scrieri, a recunoscut în el un om inspirat de Dumnezeu.

Slujitor al cuvântului

Dar cine este autorul? Tradiţia creştină, până la sfântul Irineu, i-a dat un nume: Luca, „medicul drag” (Col 4,14), discipol şi tovarăş al lui Paul în călătoriile sale apostolice, fidel lui până la ultima încarcerare în închisoarea romană (2Tim 4,11).

Sunt grâul lui Dumnezeu: voi fi măcinat de dinții fiarelor

Din Scrisoarea către romani a sfântului Ignațiu de Antiohia, episcop martir (cap. 4, 1-2; 6, 1 – 8,3: Funk 1, 217-223).

Sunt grâul lui Dumnezeu: voi fi măcinat de dinții fiarelor
 
Scriu tuturor Bisericilor și vestesc tuturor că voi muri de bunăvoie pentru Dumnezeu, dacă voi nu mă veți împiedica. Vă implor, nu-mi arătați o bunăvoință nepotrivită. Lăsați să fiu hrană a fiarelor, prin care să-mi fie dat să ajung la Dumnezeu. Sunt grâul lui Dumnezeu și voi fi măcinat de dinții fiarelor pentru a deveni pâine curată a lui Cristos. Rugați-l pe Cristos pentru mine, pentru ca, prin lucrarea acestor fiare, eu să devin ostie pentru Domnul.

Nu mi-ar folosi la nimic bucuriile din lume, nici împărățiile de pe acest pământ. Pentru mine, este mai bine să mor pentru Cristos Isus decât să stăpânesc până la marginile pământului. Eu îl caut pe acela care a murit pentru noi, îl vreau pe acela care pentru noi a înviat. Este aproape momentul nașterii mele. Fraților, aveți milă de mine. Nu mă împiedicați să trăiesc, să nu voiți ca eu să mor. Nu-l lăsați lumii și seducțiilor materiei pe cel care vrea să fie al lui Dumnezeu. Lăsați ca eu să ajung la lumina curată; ajuns acolo, voi fi cu adevărat om. Lăsați ca eu să imit pătimirea Dumneze­ului meu. Dacă cineva îl are în sine, să înțeleagă ceea ce vreau eu și să mă compătimească, gândindu-se la neliniștea care mă chinuiește.  

Principele lumii acesteia vrea să mă ia cu sine și să sufoce aspirația mea către Dumnezeu. Nimeni dintre voi să nu-l ajute; mai degrabă, fiți de partea mea, adică de partea lui Dumnezeu. Nu fiți dintre aceia care îl mărtu­risesc pe Dumnezeu și încă mai iubesc lumea. Să nu găsească loc în voi sentimente mai puțin bune. Chiar dacă v-aș implora, atunci când voi fi printre voi, să nu mă ascultați: credeți mai curând ceea ce vă scriu acum, când sunt în posesia deplină a vieții mele. Vă scriu că doresc să mor. Orice dorință pământească a mea este răstignită și nu mai este în mine nici o aspirație pentru realitățile materiale, ci în mine susură o apă vie și-mi spune: „Vino la Tatăl!” Nu-mi mai găsesc plăcerea într-o hrană trecătoare, nici în plăcerile acestei lumi. Vreau pâinea lui Dumnezeu, care este trupul lui Isus Cristos, din neamul lui David; vreau ca băutură sângele său, care este dragoste nepieritoare.  

Nu mai vreau să trăiesc viața de aici, de pe pământ. Dorința mea se va realiza dacă voi veți vrea aceasta. Vă rog să vreți aceasta, pentru a găsi și voi bunăvoință. Vă cer aceasta cu puține cuvinte: credeți-mă. Isus Cristos vă va face să înțelegeți că spun adevărul: el este gura adevărată prin care Tatăl a vorbit în adevăr. Cereți pentru mine ca eu să pot ajunge la el. Nu vă scriu conform trupului, ci conform gândului lui Dumnezeu. Dacă voi suferi martiriul, aceasta va însemna că m-ați iubit. Dacă voi fi repus în libertate, va fi semn că mă urâți.

(sursă:http://www.ibreviary.com/m/breviario.php?s=ufficio_delle_letture).

Alegerea cardinalului Karol Wojtyla ca papă (16 octombrie 1978)

Președintele Poloniei Andrzej Duda și soția sa au participat la Sfânta Liturghie cu ocazia a 40 de ani de la alegerea card. Karol Wojtyla ca papă. Ei se roagă la mormântul său.

(sursă: https://twitter.com/@Church in Poland).

Cardinalul polonez Karol Wojtyla este ales ca papă. Se va numi Ioan Paul al II-lea (16 octombrie 1978).

Sfânta Tereza din Avila (1515-1582) [15 octombrie]

Sfânta Tereza a lui Isus (din Avila)

„Binecuvântat să fie Dumnezeu care ne-a permis să vedem o sfântă pe care o putem imita cu toții; mănâncă, doarme și vorbește ca noi, și trăiește cu multă simplitate” (Bibliotheca Santorum, XII, Cittá Nuova, Roma 1990, 402).

Iată o trăsătură caracteristică a personalității Terezei a lui Isus, așa cum este surprinsă de franciscanele „reâles” din Madrid, care au găzduit-o un timp în casa lor. Tereza, femeie în atâtea aspecte extraordinară, niciodată nu a pierdut contactul cu normalitatea vieții, știind să conjuge cea mai înaltă contemplație cu acțiunea prudentă și eficientă.

Suntem în secolul al XVI-lea, când Spania traversa perioada sa istorică cea mai înfloritoare. Liberă de acum de dominația islamică, a trecut la contraatac și visa cucerirea imperiului musulman și eliberarea Țării Sfinte; în afară de aceasta, descoperind America, era cu totul orientată să introducă în lumea nouă civilizația și credința, adunând de aici bogății nenumărate. O acțiune foarte discutată. Este dificil astăzi să-ți imaginezi Spania acelui timp, unde religiozitatea și patriotismul se identificau și înflăcărau nu numai elitele de nobili și de bogați, dar și întreaga populație.

În acest ambient, la 28 mai 1515, la Avila, s-a născut Tereza de Cepeda y Ahumada într-o familie bine așezată din punct de vedere economic și profund creștină. Încă de mică, s-a entuziasmat ascultând viețile martirilor căzuți sub iataganele musulmane și l-a convins pe fratele ei, Rodrigo, să meargă cu ea, să moară martiră în „pământul maurilor”, care, în imaginația ei, se afla la doi pași de Avila. Nu trecuseră pragul porții cetății, că au fost surprinși de unchiul care i-a adus din nou acasă. Neputând să-și satisfacă dorința martiriului, Tereza a căutat atunci să imite viața pustnicilor, dar nu era ușor să caute un ambient de deșert în agitația unei case în care ea era al șaselea copil dintre cei nouă: șase băieți și trei fete.

A doua fugă

La vârsta de 13 sau 14 ani, și-a pierdut, pe neașteptate, mama și, cu această ocazie, și-a ales-o ca mamă pe Maria. Tatăl, pentru a-i oferi o bună formare intelectuală și morală, a încredințat-o călugărițelor augustiniene din Avila, dar, după doar un an, Tereza s-a îmbolnăvit grav și a trebuit să-și părăsească orașul pentru o localitate mai potrivită pentru îngrijire. Întoarsă la Avila, după lectura unor scrisori ale sfântului Ieronim, a cerut insistent să intre în mănăstirea carme- lită. Tatăl s-a opus, temându-se și de această dată pentru sănătatea sa. Ea a așteptat însă cu răbdare timp de doi ani, și apoi a fugit la mănăstire.